Decizia Nr.923 din 07.07.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 şi art. 319 alin. 1 din Codul de procedură civilă şi art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Fulgerul Senior“ - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr 1.338/59/2009 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.261D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cererii de amânare depuse de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantului Ministerului Public se opune acordării unui nou termen de judecată.Curtea respinge cererea de amânare depusă la dosar.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 27 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.338/59/2009, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 şi art. 319 alin. 1 din Codul de procedură civilă şi art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Fulgerul Senior“ - S.R.L. din Timişoara, într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că sintagma „greşeală materială“ din cuprinsul art. 318 din Codul de procedură civilă este neconstituţională, deoarece partea nu are deschisă calea contestaţiei în anulare în cazul în care hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli ce nu poate fi calificată ca fiind o greşeală materială.Dispoziţiile art. 319 alin. 1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale în condiţiile în care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată este cea care va soluţiona şi contestaţia în anulare.În final, se arată că dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001 sunt neconstituţionale în măsura în care permit luarea unor măsuri, ca acelea dispuse împotriva sa, şi anume suspendarea activităţii, fără a fi reglementată o procedură de control judecătoresc al actelor prin care se dispun asemenea măsuri, fiind astfel împiedicat accesul liber la justiţie.Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate nu conţin norme contrare dreptului la apărare şi nici norme contrare regulilor constituţionale privind înfăptuirea justiţiei în condiţii de unicitate, imparţialitate şi egalitate. Accesul liber la justiţie nu presupune accesul în toate cazurile la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Astfel, prin dispoziţiile şi principiile Legii fundamentale nu s-a prevăzut obligativitatea existenţei triplului grad de jurisdicţie, iar reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale. În acest sens sunt şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 122 din 19 februarie 2008 şi nr. 102 din 20 ianuarie 2009.De asemenea, nu se poate reţine lipsa accesului la o instanţă pentru contestarea măsurilor dispuse în baza art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001, întrucât orice persoană fizică sau juridică care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 318 şi art. 319 alin. 1 din Codul de procedură civilă şi art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 5 martie 2008, cu următorul conţinut:– Art. 318 din Codul de procedură civilă: „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.“;

– Art. 319 alin. 1 din Codul de procedură civilă: „Contestaţia se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă.“;

– Art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001: „(1) Autoritatea desemnată pentru controlul alimentelor, în toate cazurile în care constată nerespectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă sau ale altor acte normative în vigoare, este împuternicită:a)să interzică funcţionarea unităţilor care produc, prelucrează, depozitează, transportă sau comercializează alimente, precum şi folosirea unor materii prime, aditivi, adjuvanţi, materiale de ambalare, echipamente, ustensile, utilaje şi substanţe de decontaminare;b)să declare alimentele ca fiind improprii consumului sau necorespunzătoare din punct de vedere calitativ, să limiteze sau să interzică utilizarea şi comercializarea acestora, să le dirijeze pentru consum condiţionat pentru utilizarea sau comercializarea în alte scopuri şi să ordone distrugerea lor în conformitate cu reglementările legale în vigoare;c)să retragă autorizaţia de funcţionare a unităţilor producătoare şi de comercializare a alimentelor;d)să sesizeze organele de cercetare penală în cazul în care faptele constatate pot constitui infracţiuni;e)să interzică temporar comercializarea loturilor de alimente suspecte sub aspect calitativ. Deţinătorul alimentelor interzise temporar de la comercializare trebuie să asigure condiţii de păstrare şi de conservare adecvate până la clarificarea situaţiei acestora.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 4 alin. (2) referitoare la unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 124 alin. (2) referitoare la înfăptuirea justiţiei. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a pronunţat asupra unor excepţii de neconstituţionalitate identice atât din perspectiva obiectului excepţiei, cât şi din cea a criticii de neconstituţionalitate. Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 387 din 30 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.041 din 10 noiembrie 2004, Curtea a reţinut că aceste dispoziţii reglementează contestaţia în anulare specială, care este o cale de atac extraordinară, ce se poate exercita în cazurile limitativ prevăzute de lege numai împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de recurs. Aşa cum rezultă în mod univoc din textul de lege criticat, calea procedurală a contestaţiei în anulare specială poate fi utilizată de părţile care au participat la soluţionarea recursului şi este limitată la cazurile în care dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau al omisiunii instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent. În ceea ce priveşte obiectul contestaţiei în anulare specială, acesta este format dintr-o singură categorie de hotărâri, respectiv doar hotărârile pronunţate de instanţele de recurs. Curtea a constatat că pretinsa încălcare a art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor nu poate fi reţinută, deoarece reglementarea este aplicabilă în cazul tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de ipoteza normei, fără nicio distincţie, şi anume părţilor care au participat la soluţionarea recursului a cărui dezlegare este rezultatul unei greşeli materiale sau al omisiunii instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Textul de lege criticat nu încalcă nici prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât, potrivit jurisprudenţei constante a instanţei constituţionale, dacă legiuitorul este suveran în a reglementa diferit în situaţii diferite accesul la o cale ordinară de atac, fără ca prin aceasta să fie afectat liberul acces la justiţie, a fortiori o atare concluzie se impune atunci când în discuţie este accesul la o cale extraordinară de atac, care, prin definiţie, are caracter de excepţie şi deci poate fi valorificată numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, în caz contrar existând riscul producerii unor perturbări majore ale stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 319 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 1.186 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 11 decembrie 2008, Curtea a constatat că aceste dispoziţii au fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare, alături de alte texte, şi la art. 21 alin. (3) din Constituţie. Astfel, de exemplu prin Decizia nr. 990 din 6 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2008, respingând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut că, în principiu, în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare nu se realizează un control judiciar asupra unei judecăţi anterioare, ci se trece la soluţionarea din nou a aceleiaşi pricini, ca urmare a introducerii unei cereri prin care se tinde la retractarea hotărârii pronunţate anterior, ceea ce şi explică nereglementarea în art. 24 din Codul de procedură civilă ca situaţie de incompatibilitate a cazului în care judecătorul participă la soluţionarea aceleiaşi pricini în contestaţia în anulare. Chiar dacă aceeaşi instanţă urmează să soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, soluţia legislativă nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate. Astfel, soluţionarea aparţine unor complete cu o compunere diferită, iar părţile beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil. S-a mai reţinut că art. 319 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu aduce nicio atingere principiului imparţialităţii instanţelor judecătoreşti, în contextul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001, potrivit căreia nu există o procedură de control judecătoresc al actelor autorităţii desemnate pentru controlul alimentelor prin care se dispun măsurile reglementate de aceste dispoziţii, fiind astfel împiedicat accesul liber la justiţie, prin Decizia nr. 164 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, Curtea a respins această critică şi a constatat că textul criticat este constituţional. Astfel, cu acel prilej Curtea a statuat că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Totodată, potrivit art. 4 alin. (1) din aceeaşi lege, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate, de către instanţa de contencios administrativ competentă. În cazul ridicării unei excepţii de nelegalitate a actului administrativ, instanţa de contencios administrativ se pronunţă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor şi a emitentului, iar soluţia instanţei de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare şi se judecă de urgenţă şi cu precădere. Or, în aceste condiţii, Curtea a constatat că nu se poate susţine că nu există un control judecătoresc al actelor administrative emise în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001, astfel încât criticile de neconstituţionalitate ale art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001 sunt neîntemeiate. Atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 şi art. 319 alin. 1 din Codul de procedură civilă şi art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Fulgerul Senior“ - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 1.338/59/2009 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iulie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu