Decizia Nr.92 din 01.03.2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 3 alin. (1) şi (2), art. 5 alin. (3)-(7), art. 6 alin. (1) sintagma „potrivit prevederilor art. 5 alin. (7)" şi alin. (2) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Societatea Merck Sharp&Dohme România - S.R.L. din Bucureşti, în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal pentru Janssen Biologics BV, Schering Plough Europe, NV Organon şi Merck Sharp&Dohme Limited, în Dosarul nr. 5.665/2/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.555D/2016.2. La apelul nominal se prezintă pentru autoarea excepţiei doamna avocat Ioana Katona şi domnul avocat Viorel Nicolae Dinu, ambii din Baroul Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, iar pentru partea Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, domnul consilier juridic Constantin Robert Niculae, cu delegaţie depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentanţilor autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. Se arată că baza de impunere pentru această contribuţie clawback este stabilită total netransparent şi că prevederile legale criticate nu prevăd un mecanism de verificare coerent privind modul de aplicare a plafonului legal, chiar dacă există un sistem informatic unic instituit. Se afirmă faptul că autoritatea competentă emite un act arbitrar care nu poate fi verificat. Se mai arată că respectiva bază de impozitare este formată şi din beneficiile obţinute de către terţi. Cu alte cuvinte, se are în vedere preţul final al produsului, şi nu preţul de vânzare al importatorului/ distribuitorului. În aceste condiţii se plăteşte un impozit pentru beneficiile altora. Această măsură apare ca fiind disproporţionată.4. În continuare, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra prevederilor legale criticate, prin Decizia nr. 665 din 12 noiembrie 2014 şi Decizia nr. 789 din 17 noiembrie 2015. Acesta arată că sistemul prevăzut de dispoziţiile legale criticate este unul foarte bun care asigură inclusiv consultarea producătorilor/distribuitorilor de medicamente şi plata acestora la un interval de maximum 60 de zile. Se mai arată că statul român decontează anual 1,5 miliarde euro pentru medicamente, iar aceşti bani ajung la deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă. Se afirmă că, în practică, se negociază de către producători adaosul practicat pe piaţă de către comercianţi.5. Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:6. Prin Încheierea din 15 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.665/2/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 3 alin. (1) şi (2), art. 5 alin. (3)-(7), art. 6 alin. (1) sintagma „potrivit prevederilor art. 5 alin. (7)" şi alin. (2) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Societatea Merck Sharp&Dohme România - S.R.L. din Bucureşti în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal pentru Janssen Biologics BV, Schering Plough Europe, NV Organon şi Merck Sharp&Dohme Limited, într-un dosar privind anularea unui act administrativ, respectiv a unei notificări emise de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin care au fost comunicate elementele principale ale bazei de impunere pentru calcularea contribuţiei clawback. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, care reglementează colectarea unei contribuţii pentru finanţarea sistemului public de sănătate, respectiv pentru acoperirea deficitului bugetar reprezentat de diferenţa dintre bugetul de stat alocat într-un trimestru pentru asigurarea eliberării compensate de medicamente către pacienţi şi sumele efectiv compensate pacienţilor într-un trimestru, indicatorii formulei de calcul al contribuţiei clawback sunt stabiliţi exclusiv de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi au la bază date care excedează informaţiilor cunoscute sau care ar putea fi cunoscute de plătitor.8. De asemenea apreciază că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 restrâng dreptul de contestare al contribuabilului şi fac imposibilă verificarea acurateţei şi legalităţii bazei de impunere a contribuţiei clawback.9. În continuare, autoarea excepţiei consideră că instituirea obligaţiei de plată a contribuţiei clawback exclusiv în sarcina deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă este discriminatorie, în condiţiile în care există mai multe entităţi (distribuitori şi farmacii) pe lanţul de distribuţie al medicamentelor până la eliberarea acestora în regim compensat, iar regimul comercial al acestora nu are un caracter diferit, care să justifice această diferenţiere. Totodată, instituirea obligaţiei de plată a contribuţiei clawback, prin includerea adaosurilor comerciale (de distribuţie şi de farmacie) în baza de impunere - atât în valoarea consumului total trimestrial (CTt) care determină procentul p, cât şi în valoarea consumului individual trimestrial al contribuabilului, încalcă principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale consacrat de art. 56 alin. (1) şi dreptul de proprietate privată prevăzut de art. 44 din Constituţie. Ca atare, afirmă că prin stabilirea bazei de impunere raportat la toate entităţile care participă pe lanţul de distribuţie a medicamentelor eliberate în regim compensat se încalcă caracterul echitabil, previzibil şi rezonabil pe care trebuie să îl aibă orice sarcină fiscală instituită de un stat de drept, indiferent de natura sarcinii fiscale.10. Autoarea excepţiei susţine că garantarea dreptului constituţional la sănătate şi prin accesul neîntrerupt al populaţiei la medicamente compensate poate justifica necesitatea instituirii unei taxe pentru suplimentarea fondurilor necesare, dar nu se poate justifica ca reglementarea (modul practic de stabilire) acestei taxe să fie realizată cu încălcarea principiilor şi prevederilor constituţionale invocate.11. Totodată, se apreciază că, astfel cum sunt formulate textele legale criticate, nu se poate contesta valoarea procentului „p", întrucât art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 se referă la comunicarea către contribuabil a valorii consumului trimestrial de medicamente, nu şi la comunicarea procentului „p", care este reglementată de art. 3 alin. (3) din acelaşi act normativ. Prin urmare, având în vedere că deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă îi sunt transmise, potrivit dispoziţiilor legale criticate, valori de consum şi procente determinate unilateral, consideră că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 restricţionează dreptul contribuabilului de a contesta actul administrativ-fiscal de stabilire a elementelor de calcul al contribuţiei clawback, încălcându-se astfel accesul liber la justiţie, dreptul la apărare şi dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.12. Autoarea excepţiei susţine că, potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului, contribuţia clawback este instituită exclusiv în sarcina deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă, aspect discriminatoriu raportat la existenţa şi a altor entităţi participante în sistemul de punere pe piaţă a medicamentelor până la momentul eliberării acestora în regim compensat către pacienţi. Astfel, deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă suportă, din propriul său beneficiu şi patrimoniu, nu numai impozitul său pe profit şi T.V.A.-ul, ci şi contribuţia clawback aferentă atât propriilor preţuri de vânzare, cât şi adaosurilor comerciale ale distribuitorilor şi farmaciilor.13. În final, autoarea excepţiei afirmă că obligaţia instituită exclusiv în sarcina deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă de a suporta un deficit bugetar, care include şi este şi determinat de adaosurile comerciale ale terţilor aflaţi pe lanţul de distribuţie, fără ca aceştia din urmă să participe la acoperirea acestui deficit bugetar, este discriminatorie şi inechitabilă, contravenind art. 16 alin. (1) şi art. 56 alin. (2) din Constituţie, şi reprezintă o ingerinţă în dreptul de proprietate, rezultatul final al mecanismului de plată fiind grevarea patrimoniului deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţă dincolo de limitele acceptabile din punct de vedere constituţional.14. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că mecanismul de stabilire a bazei de impunere a contribuţiei, prin instituirea unei formule de calcul care are la bază elemente ce ţin de raporturi scriptice, fără posibilitatea de anticipare din partea contribuabilului şi nici a unui control din partea autorităţii centrale de reglementare şi control, respectiv Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care preia doar raporturi ale caselor judeţene, încalcă principii ale fiscalităţii, precum cel al predictibilităţii şi justei aşezări a sarcinilor fiscale.15. În mod evident, nu se poate susţine că instituirea unei asemenea taxe ar fi neconstituţională, statul putând institui taxe în diverse domenii, pentru colectarea unor sume necesare funcţionării serviciilor publice, însă modul de reglementare a sistemului de determinare trebuie să respecte aceste principii, inclusiv pe cel al garantării dreptului la apărare, întrucât lipsa de transparenţă a modului în care se determină baza de calcul al contribuţiei pune contribuabilul în imposibilitatea verificării legalităţii taxei, cu consecinţa imposibilităţii declarării unor căi de atac eficiente pentru a se solicita un control jurisdicţional de legalitate, pe de o parte, iar pe de altă parte, a imposibilităţii anticipării obligaţiilor sale fiscale.16. Principiul certitudinii impunerii presupune elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.17. De asemenea, modul de stabilire a taxei încalcă şi principiul eficienţei impunerii care vizează asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor Codului fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice şi juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii investiţionale majore, or sistemul presupune foarte multe elemente extrinseci şi variabile, astfel încât contribuabilul nu poate să îşi organizeze activitatea şi din punctul de vedere al obligaţiilor fiscale pe o anumită perioadă. Predictibilitatea impunerii asigură stabilitatea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor obligatorii pentru o perioadă de timp de cel puţin un an în care nu pot interveni modificări în sensul majorării sau introducerii de noi impozite, taxe şi contribuţii obligatorii.18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 1, art. 3 alin. (1) şi (2), art. 5 alin. (3)-(7), art. 6 alin. (1) sintagma „potrivit prevederilor art. 5 alin. (7)" şi alin. (2) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii. Însă din examinarea notelor scrise depuse de autoarea excepţiei în motivarea criticii rezultă că, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, în ansamblul său, şi, în special, ale art. 1, art. 3 alin. (1) şi (2), art. 5 alin. (3)-(7), art. 6 alin. (1) şi alin. (2) teza finală din acelaşi act normativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 26 septembrie 2011, aprobată prin Legea nr. 184/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 3 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile legale criticate punctual au următorul conţinut:– Art. 1: „Deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care sunt persoane juridice române, precum şi reprezentanţii legali ai deţinătorilor autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care nu sunt persoane juridice române, au obligaţia de a plăti trimestrial pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele, cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, contribuţiile trimestriale calculate conform prezentei ordonanţe de urgenţă.";

– Art. 3 alin. (1) şi (2): „(1) Contribuţia trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent «p» asupra valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.
(2) Procentul «p» se calculează astfel:p = (CTt – BAt)/CTt x 100, unde: CTt = valoarea consumului total trimestrial de medicamente pentru care există obligaţia de plată prevăzută la art. 1, suportată din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, raportată Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate: BAt = bugetul aprobat trimestrial, aferent medicamentelor suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, unde CTt şi BAt nu includ taxa pe valoarea adăugată, iar BAt este de 1.515 milioane lei.";

– Art. 5 alin. (3)-(7): „(3) Stabilirea, calculul şi declararea contribuţiei trimestriale se efectuează de către persoanele obligate la plata acesteia, prevăzute la art. 1, după deducerea TVA-ului de către aceştia din valoarea aferentă consumului trimestrial de medicamente transmis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate conform alin. (7). Contribuţia trimestrială se declară de către plătitori la organul fiscal competent, până la termenul de plată al acesteia prevăzut la alin. (8).
(4) Farmaciile cu circuit deschis, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă care utilizează medicamente potrivit prevederilor art. 1 şi 12 îşi asumă sub semnătură electronică şi raportează la casele de asigurări de sănătate valoarea aferentă consumului de medicamente care include şi TVA, care se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, după cum urmează:a)farmaciile cu circuit deschis raportează lunar consumul, în condiţiile contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate; b)unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă care utilizează medicamentele prevăzute la art. 1 şi 12 raportează lunar, până la data de 15 a lunii curente pentru luna anterioară, la casele de asigurări de sănătate consumul de medicamente, pe baza metodologiei şi a formularelor de raportare aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
(5) Unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă care utilizează medicamentele prevăzute la art. 1, după aprobarea bugetului propriu, raportează caselor de asigurări de sănătate bugetul anual aferent medicamentelor suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii. Pentru anul 2011, raportarea se face în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
(6) Casele de asigurări de sănătate raportează lunar consumul centralizat de medicamente către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în baza metodologiei şi a formatului aprobat prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
(7) Casa Naţională de Asigurări de Sănătate transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. 1, până la finele lunii următoare expirării trimestrului pentru care datorează contribuţia, valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente care include şi TVA suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate.";

– Art. 6 alin. (1) şi alin. (2) teza finală: „(1) Datele comunicate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate potrivit prevederilor art. 5 alin. (7) pot fi contestate de persoanele prevăzute la art. 1 în termen de 10 zile calendaristice din ziua comunicării datelor.
(2) Contestaţiile şi actele doveditoare se depun la registratura Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi se soluţionează prin emiterea unui act administrativ comunicat contestatarilor în termen de 30 de zile de la data înregistrării acestora. Contestaţiile vor avea ca obiect datele aferente trimestrului pentru care au fost comunicate potrivit art. 5 alin. (7)." 22. Curtea observă că prevederile art. 1, art. 3 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi alte măsuri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 13 martie 2015, aprobată prin Legea nr. 171/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 1 iulie 2015, însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va analiza dispoziţiile criticate, ţinând cont că ele continuă să producă efecte juridice în dosar. 23. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (2) şi (3) care consacră accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, art. 44 alin. (1) cu privire la dreptul de proprietate privată, art. 52 care consacră dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi art. 56 alin. (2) referitor la aşezarea justă a sarcinilor fiscale. De asemenea sunt invocate prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra soluţiei legislative criticate. Astfel, prin Decizia nr. 268 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 1 iulie 2014, Decizia nr. 484 din 25 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 14 noiembrie 2014, Decizia nr. 668 din 12 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 4 februarie 2015, Decizia nr. 789 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 17 februarie 2016, şi Decizia nr. 203 din 30 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 12 iulie 2017, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011. 25. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a constatat că nu există discriminare în ceea ce priveşte plata contribuţiei trimestriale între deţinătorii autorizaţiei de punere pe piaţă, obligaţi la plata acesteia, şi ceilalţi operatori implicaţi pe lanţul de distribuţie, respectiv distribuitorii (angrosişti) şi furnizorii (farmacii), întrucât, pe de o parte, distribuitorii şi farmaciile nu sunt beneficiari ai autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, ci simpli prestatori de servicii pentru care sunt îndreptăţiţi la încasarea unui tarif, aceştia nefiind parte în convenţia încheiată cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar, pe de altă parte, aceştia sunt supuşi sistemului fiscal general, fiind ţinuţi de impozitele şi taxele care se percep asupra rezultatelor activităţilor pe care le prestează. 26. Curtea a reiterat faptul că această contribuţie trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deţinători li se decontează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilităţi), ceea ce nu este cazul celorlalţi subiecţi care desfăşoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceştia vând atât medicamente compensate, cât şi medicamente cumpărate liber de populaţie, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate. Pentru activitatea respectivă, aceşti subiecţi practică un adaos comercial negociat cu deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor, fiind, prin urmare, firesc ca acest adaos să fie plătit de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă. În acest sens, cu titlu de exemplu, sunt Decizia nr. 344 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 5 noiembrie 2013, sau Decizia nr. 249 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 5 iulie 2013. 27. Curtea a mai reţinut că datele comunicate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, potrivit prevederilor art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, pot fi contestate de către deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor în termen de 10 zile calendaristice din ziua comunicării datelor, iar depunerea contestaţiilor nu suspendă obligaţia de plată a contribuţiei trimestriale datorate. Contestaţiile vor avea ca obiect datele aferente trimestrului pentru care au fost comunicate, potrivit art. 5 alin. (7), şi vor fi soluţionate prin emiterea unui act administrativ, comunicat contestatarilor în termen de 30 de zile de la data înregistrării acestora. Totodată, Curtea a reţinut că măsurile instituite prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 sunt tocmai o transpunere a celor statuate în conţinutul Legii fundamentale cu privire la garantarea dreptului la ocrotirea sănătăţii şi, prin urmare, nu aduc atingere prevederilor art. 34 şi art. 44 din Constituţie, întrucât legitimitatea măsurilor instituite prin actul normativ criticat îşi are fundamentul în prevederile constituţionale. 28. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, instituit de art. 56 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut că taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 din Constituţie, în virtutea cărora „Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". Aşadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituţiilor şi/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare. 29. De asemenea, prin Decizia nr. 268 din 7 mai 2014, Curtea a reţinut că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui „just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale şi economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă „posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc" (Decizia din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 41 şi 49). 30. Reglementarea criticată a fost determinată de un interes public general, respectiv pentru asigurarea accesului neîntrerupt al populaţiei la medicamente cu şi fără contribuţie personală acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naţionale de sănătate, şi ţinând cont de necesitatea implementării unui sistem de contribuţie sustenabil pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanţare a sistemului public de sănătate în regim de urgenţă, în vederea asigurării asistenţei medicale a populaţiei. În acest context şi pentru realizarea unui just echilibru între interesul general arătat şi drepturile particularilor vizaţi prin reglementarea criticată, modul de calcul al contribuţiei stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 a fost reglementat în considerarea regimului juridic distinct al deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor. Astfel, spre deosebire de distribuitori şi farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor au exclusivitatea punerii pe piaţă a medicamentelor, au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuţiei în discuţie, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menţionate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuţiei dă expresie, aşadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia şi avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor. În acest sens, cu titlu de exemplu, sunt Decizia nr. 668 din 12 noiembrie 2014 şi Decizia nr. 789 din 17 noiembrie 2015, precitate. 31. Prin Decizia nr. 484 din 25 septembrie 2014, precitată, Curtea a reţinut că deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuţiei trimestriale reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, întrucât, potrivit art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, Ministerul Sănătăţii stabileşte, avizează şi aprobă, prin ordin al ministrului sănătăţii, preţurile maximale ale medicamentelor de uz uman, cu autorizaţie de punere pe piaţă în România, cu excepţia medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală (OTC). În aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit, aşadar, modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus. 32. Curtea a statuat prin Decizia nr. 203 din 30 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 12 iulie 2017, paragraful 40, că nu pot fi reţinute nici criticile de neconstituţionalitate raportate la normele fundamentale privind accesul liber la justiţie, dreptul la apărare şi dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, deoarece potrivit art. 6 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, ulterior comunicării actului administrativ sau la expirarea termenului de 30 de zile, prevăzut la alin. (2) al aceluiaşi articol, contestatarul se poate adresa instanţei de contencios administrativ potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. 33. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia pronunţată de instanţa de contencios constituţional, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Merck Sharp&Dohme România - S.R.L. din Bucureşti, în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal pentru Janssen Biologics BV, Schering Plough Europe, NV Organon, Merck Sharp&Dohme Limited, în Dosarul nr. 5.665/2/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, în ansamblul său, şi, în special, ale art. 1, art. 3 alin. (1) şi (2), art. 5 alin. (3)-(7), art. 6 alin. (1) şi alin. (2) teza finală din acelaşi act normativ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 1 martie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae