Decizia Nr.917 din 01.11.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procurorSimona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373¹ alin. 2, alin. 4 pct. 3 şi alin. 5 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, excepţie ridicată de Loredana Mihaela Simedre în Dosarul nr. 17.583/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.137D/2012.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus unele precizări prin care se arată că în momentul în care a fost încuviinţată executarea silită, creanţa nu era certă, lichidă şi exigibilă, urmând să sesizeze din nou Curtea atunci când aceste condiţii vor fi îndeplinite.Curtea constată că se solicită, astfel, renunţarea la judecata cauzei.Reprezentantul Ministerului Public solicită continuarea judecării prezentei cauze, având în vedere dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 47/1992.Curtea constată că nu poate fi primită cererea de renunţare formulată, având în vedere dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională, legal sesizată, procedează la examinarea constituţionalităţii, nefiind aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului (...)“.Excepţia de neconstituţionalitate este o excepţie de ordine publică, prin invocarea ei punându-se în discuţie abaterea unor reglementări legale de la dispoziţiile Constituţiei, iar soluţia asupra excepţiei este de interes general. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate nu rămâne la dispoziţia părţii care a invocat-o şi nu este susceptibilă de acoperire nici pe calea renunţării exprese la soluţionarea acesteia de către partea care a ridicat-o.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând deciziile Curţii Constituţionale nr. 384 din 26 aprilie 2012 şi nr. 1.290 din 4 octombrie 2011, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 13 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 17.583/299/2011, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373¹ alin. 2, alin. 4 pct. 3 şi alin. 5 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.Excepţia a fost invocată de Mihaela Loredana Simedre într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cereri privind anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie, precum şi a unor acte de executare deja efectuate.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât încheierea prin care se încuviinţează executarea silită se dă fără citarea părţilor, astfel încât debitorul nu are posibilitatea de a se apăra împotriva acestei cereri a creditorului.De asemenea, dispoziţiile legale criticate permit judecătorului să admită cererea de încuviinţare a executării silite, chiar dacă nu este vorba de o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Mai mult, aceste dispoziţii afectează grav echilibrul procesual dintre părţi, golind astfel de conţinut normele imperative prevăzute de Constituţie, îngreunând în mod sistematic soluţionarea legală şi într-un termen rezonabil a cauzelor, întrucât posibilitatea debitorului de a se apăra atât pe fond, cât şi în recurs, ar degreva instanţele de judecată de o multitudine de contestaţii la executare, bazate tocmai pe faptul că acele creanţe care sunt supuse executării silite nu au caracter cert, lichid şi exigibil.În ceea ce priveşte dispoziţiile legale din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate arată că prin prevederea caracterului de titlu executoriu al contractelor de credit se încalcă dreptul de proprietate privată al persoanei, precum şi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi cel al protecţiei consumatorilor.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile dispoziţiilor art. 373¹ alin. 2, alin. 4 pct. 3 şi alin. 5 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, prevederi care au următorul conţinut:– Art. 373¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă: „Instanţa de executare încuviinţează executarea silită a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, printr-o singură încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în termen de cel mult 7 zile de la înregistrarea cererii de încuviinţare a executării silite.“;

– Art. 373¹ alin. 4 pct. 3: „Instanţa poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite numai dacă: [...] 3. creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă.“;

– Art. 373¹ alin. 5: „Încheierea prin care instanţa admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată cu recurs numai de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.“;

– Art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006: „Contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii.“În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în faţa legii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (2) referitor la liberul acces la justiţie, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 44 alin. (2) referitor la dreptul de proprietate, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, precum şi în art. 129 referitor la folosirea căilor de atac. Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând constituţionalitatea acestora. Astfel, Curtea reţine următoarele: 1. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 373¹ alin. 2, alin. 4 pct. 3 şi alin. 5 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 384 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 14 iunie 2012, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate instituie reguli speciale de procedură privind exercitarea căilor de atac. Raţiunea pentru care legiuitorul a înlăturat, atât pentru creditor, cât şi pentru debitor, calea de atac împotriva încheierii de încuviinţare a cererii de executare silită este aceea a celerităţii ce se justifică în această etapă procesuală. Astfel, creditorul este lipsit de interes să atace o hotărâre prin care i s-a admis cererea, iar debitorul are posibilitatea de a-şi apăra drepturile, în raport cu orice incident de executare silită, pe calea contestaţiei la executare, care este o procedură contencioasă, în cadrul căreia se administrează probe cu respectarea principiului contradictorialităţii ce guvernează procesul civil. Or, Curtea a reţinut că procedura încuviinţării executării silite este o procedură necontencioasă, în cadrul căreia instanţa de executare competentă verifică doar îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 373¹ din Codul de procedură civilă, fiind guvernată de regulile prevăzute de art. 331 şi următoarele din Codul de procedură civilă. Prevederile art. 373¹ din Codul de procedură civilă în integralitatea lor nu pot fi interpretate şi aplicate în mod izolat, ci numai coroborate cu celelalte dispoziţii procedurale privind executarea silită, astfel că, în cazul încuviinţării executării silite, debitorul are dreptul să formuleze contestaţie la executare, în condiţiile art. 399 şi următoarele din Codul de procedură civilă, unde îşi poate formula toate apărările pe care înţelege să se sprijine, astfel încât şi din această perspectivă dreptul la apărare nu este încălcat. 2. Cu privire la susţinerea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit căreia textul de lege criticat este incorect formulat şi lasă loc la interpretări, astfel încât este posibilă încuviinţarea executării silite cu privire la o creanţă care nu este certă, astfel cum este şi în speţa de faţă, Curtea observă că acestea sunt probleme ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, care nu intră în competenţa Curţii Constituţionale. Este atributul exclusiv al instanţei de judecată să stabilească dacă, în cauza dedusă judecăţii, încuviinţarea executării silite s-a făcut cu respectarea condiţiilor cerute de lege, respectiv dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă. 3. Referitor la critica dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, Curtea s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 832 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2008. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 372 din Codul de procedură civilă, executarea silită se realizează în temeiul hotărârilor judecătoreşti şi al altor înscrisuri care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a constitui titluri executorii. Aşa fiind, prevederile art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 nu aduc nimic nou, ci se limitează să dea expresie, într-un domeniu particular, reglementării cu caracter general adoptate de legiuitor în limitele competenţei sale constituţionale. Curtea a mai constatat că, în materia la care se referă excepţia de neconstituţionalitate, calificarea contractelor încheiate de o instituţie de credit care constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă ca fiind titluri executorii a fost determinată de necesitatea valorificării cu celeritate a respectivei creanţe, fără a afecta în acest mod vreun drept fundamental al părţilor. O asemenea concluzie este impusă de împrejurarea că prin încheierea unor astfel de contracte se dă expresie, într-o formă specifică, acordului de voinţă al părţilor cu privire la clauzele acolo stipulate, pe care părţile şi le însuşesc în mod liber şi se obligă să le respecte. În considerentele aceleiaşi decizii s-a reţinut că, în măsura în care contractul de credit sau contractul de garanţie reală ori personală este pus în executare silită, potrivit art. 399 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, acesta poate face obiectul unei contestaţii la executare, asigurându-se astfel accesul la o instanţă de judecată. Mai mult, cu această ocazie, dat fiind faptul că executarea se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, contestatorul are posibilitatea de a invoca inclusiv apărări de fond, împrejurare care este de natură a-i garanta dreptul la un proces echitabil. De asemenea, Curtea a constatat că textul de lege criticat nu creează nicio discriminare între părţile raportului juridic, întrucât nu se poate reţine o similitudine între situaţia juridică a debitorilor şi cea a creditorilor, de natură să permită caracterizarea regimului juridic diferenţiat ce le este aplicabil ca fiind discriminatoriu. Astfel, posibilitatea recunoscută creditorilor ca, în anumite condiţii expres şi limitativ prevăzute de lege, să poată interveni pentru a-şi apăra drepturile şi interesele legitime nu constituie o măsură discriminatorie pozitivă în favoarea lor, ci reprezintă exclusiv o garanţie a asigurării echilibrului între persoane cu interese contrare, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373¹ alin. 2, alin. 4 pct. 3 şi alin. 5 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, excepţie ridicată de Loredana Mihaela Simedre în Dosarul nr. 17.583/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Fabian Niculae