DECIZIE Nr.
917 din 23 iunie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 511 din 24 iulie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de primarul
sectorului 6 Bucureşti în Dosarul nr. 30.306/3/2008 al Tribunalului Bucureşti -
Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin
avocat Cristiana Irinel Stoica, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar,
lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
Constituţionale acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care
solicită admiterea acesteia. In acest sens, arată că dispoziţiile art. 10 alin.
(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu conţin norme
suficient de clare, care să determine cu precizie competenţa materială de
soluţionare a litigiilor care vizează un act administrativ emis de o autoritate
publică locală, dar în care valoarea cererii depăşeşte suma de 500.000 lei.
Textul de lege criticat nu stabileşte instanţa de judecată competentă într-o
asemenea situaţie, astfel că, în opinia autorului excepţiei, este îngrădit
accesul liber al persoanei la justiţie şi sunt încălcate principiile
exercitării drepturilor şi libertăţilor cu bună-credinţă şi al separaţiei
puterilor în stat, judecătorul fiind obligat să exercite atribuţiile specifice
legislativului, de determinare a competenţei materiale a instanţei de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că
specificul susţinerilor autorului excepţiei îi conferă acesteia caracter
inadmisibil, deoarece vizează aspecte legate de interpretarea sau chiar
completarea textului legal criticat. In plus, menţionează jurisprudenţa în
materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 421/2009, a cărei
soluţie de respingere, pentru aceleaşi argumente ca cele acolo expuse, se
impune a fi menţinută şi în prezenta cauză.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 15 decembrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 30.306/3/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a de
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de
primarul sectorului 6 Bucureşti într-o cauză având ca obiect o acţiune privind
anularea unui act administrativ.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat, care prevede o
derogare parţială de la principiul accesorium sequiturprincipale, în
sensul că stabileşte competenţa materială de primă instanţă a curţii de apel
pentru soluţionarea unei cereri accesorii celei de anulare a unui act
administrativ emis de o autoritate locală sau judeţeană, care depăşeşte valoric
suma de 500.000 lei, nu conţine norme suficient de clare şi previzibile şi are
o redactare ambiguă. Este afectat, astfel, dreptul de acces la instanţă şi la
folosirea căilor de atac al justiţiabililor, aceştia neavând un reper sigur al
instanţei în faţa căreia îşi pot exercita drepturile şi libertăţile procesuale,
inclusiv cele referitoare la competenţa instanţelor de judecată. Judecătorul
este constrâns, prin urmare, să stabilească el însuşi, pe cale
jurisprudenţială, în afara legii, regulile necesare pentru a se pronunţa asupra
competenţei litigiului cu judecarea căruia a fost învestit, încălcând astfel
art. 1 alin. (4) din Constituţie, referitor la principiul separaţiei puterilor.
In sensul celor susţinute este indicată Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, prin
care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004. Se mai susţine că textul de lege criticat contravine şi art. 57 din
Constituţie, deoarece „nu conţine nicio deosebire între situaţiile care atrag o
anumită competenţă derogatorie de la regula de drept comun prevăzută de Codul
de procedură civilă, dar lasă să se interpreteze o astfel de derogare" şi,
în acest mod, se creează un avantaj în favoarea subiecţilor de drept care
încalcă normele legale privind exercitarea drepturilor procesuale cu
bună-credinţă, prin posibilitatea introducerii acţiunii la o instanţă
necompetentă, de vreme ce criteriul de stabilire a competenţei este discutabil.
Autorităţile administraţiei locale nu pot fi lipsite de dreptul de a şti cu
claritate care este instanţa competentă să soluţioneze litigiile privind
pretinsele daune rezultate din anularea unor acte administrative.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios
administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile
criticate sunt constituţionale.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate
ridicată.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004 sunt constituţionale. Stabilirea unor reguli de competenţă pentru
judecarea cererilor în contencios administrativ dă expresie liberului acces la
justiţie şi dreptului la un proces echitabil, textul criticat fiind, totodată,
conform cu exigenţele prevederilor art. 126 şi 129 din Constituţie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecatorul-raportor, susţinerile
autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificate prin art. I pct. 18 din Legea nr.
97/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007
pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 15 aprilie
2008. Textul legal criticat are următorul conţinut:
Art. 10 alin. (1): „Litigiile privind actele
administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene,
precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale,
precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în
fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele
administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi
cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi
accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile
de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege
organică specială nu se prevede altfel."
In opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat
contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul
separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 21 alin. (1) privind
accesul liber la justiţie, ale art. 57 referitoare la obligaţia exercitării cu
bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor constituţionale şi ale art. 129
privind dreptul la folosirea căilor de atac.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională constată că autorul acesteia formulează criticile de
neconstituţionalitate din perspectiva unei pretinse omisiuni legislative, şi
anume lipsa stabilirii competenţei materiale de soluţionare a unei cereri care
vizează un act administrativ emis de autorităţile locale, dar a cărei valoare
depăşeşte suma de 500.000 lei. Apreciază, în acest context, că dispoziţiile
art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu
reglementează o astfel de situaţie, motiv pentru care consideră că textul de
lege contravine, în principal, liberului acces la justiţie şi dreptului la
folosirea căilor de atac. Persoana interesată nu cunoaşte cu exactitate
instanţa competentă, nu ştie unde trebuie să adreseze cererea sa, iar
judecătorul este obligat să-şi depăşească atribuţiile legale, stabilind el
însuşi, în locul legiuitorului, care instanţă de judecată este cea competentă.
Curtea Constituţională reţine că susţinerile de neconstituţionalitate
astfel formulate conferă excepţiei de neconstituţionalitate caracter
inadmisibil. Aceasta, deoarece neconstituţionalitatea unei reglementări
constituie o stare intrinsecă a acesteia şi nu poate fi dedusă pe calea unei
interpretări proprii a autorului excepţiei, cu caracter subiectiv, şi nici prin
evidenţierea unei anumite lacune legislative, adică a ceea ce textul de lege nu
prevede in terminis. Totodată, Curtea Constituţională nu se poate
pronunţa asupra unei pretinse omisiuni legislative, pentru că această
operaţiune ar excede competenţei sale şi ar echivala cu o ingerinţă asupra
atribuţiilor specifice Parlamentului, în calitate de unică autoritate
legiuitoare a ţării. Pe de altă parte, Curtea reţine că dispoziţiile legale
criticate conţin norme de procedură care stabilesc competenţa instanţelor de
judecată şi asupra cărora legiuitorul are, potrivit art. 126 alin. (2) din
Constituţie, competenţă exclusivă de reglementare. De altfel, prin conţinutul
său normativ, textul de lege atacat nu contravine drepturilor fundamentale
invocate, referitoare la accesul liber la justiţiei şi dreptul la folosirea
căilor de atac, astfel că revine instanţei de judecată sesizate cu soluţionarea
cererii ca, în virtutea rolului său activ, să interpreteze prevederile legale
aplicabile, urmând să aprecieze asupra instanţei de judecată competente cu
judecarea respectivei cereri. Mai mult chiar, Curtea observă că o excepţie cu
obiect identic, cu aceeaşi motivare şi invocată de acelaşi autor a fost
soluţionată prin Decizia nr. 421 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 24 aprilie 2009.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de primarul
sectorului 6 Bucureşti în Dosarul nr. 30.306/3/2008 al Tribunalului Bucureşti -
Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 iunie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi