DECIZIE Nr.
913 din 18 octombrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 61 alin. 1 teza a doua si alin. 2 si
art. 63 alin. 2 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 809 din 27 noiembrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. 1 teza a doua şi alin. 2 şi
art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Popa
şi Lenuţa Popa în Dosarul nr. 9.172/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5
Bucureşti - Secţia a II-a civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Incheierea din 9 martie 2007,
pronunţată în Dosarul nr. 9.172/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti
- Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. 1 teza a doua şi alin. 2 şi
art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile
Popa şi Lenuţa Popa.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că textele de lege criticate
îndreptăţesc reclamantul să
introducă o acţiune în chemare în garanţie în orice moment al procesului până
la închiderea dezbaterilor, în vreme ce pârâtului i se impune să se conformeze
unui termen limitativ, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. Aşa fiind,
dispoziţiile art. 61 alin. 2 din Codul de procedură civilă sunt de natură a
crea un privilegiu reclamantului, oferindu-i o poziţie procesuală mai
avantajoasă decât cea a părţii adverse, cu încălcarea prevederilor
constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (1)şi (3).
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a
civilă consideră excepţia de neconstituţionalitate
ca fiind neîntemeiată, arătând că reglementarea diferită a termenului până la
care poate fi introdusă cererea de chemare în garanţie este justificată, în
ceea ce îl priveşte pe reclamant, de împrejurarea că necesitatea chemării unei
terţe persoane în garanţie poate să rezulte din susţinerile pârâtului făcute
prin întâmpinare, cerere reconvenţională sau chiar în cursul judecăţii, deci
într-un moment ulterior primei zile de înfăţişare. Sub acest aspect, art. 61
alin. 2 din Codul de procedură civilă nu instituie privilegii sau discriminări
între părţile cu interese procesuale contrare.
Referitor la dispoziţiile art. 63 alin. 2 din Codul de
procedură civilă, care prevăd posibilitatea disjungerii cererii principale de
cererea privind chemarea în garanţie, instanţa apreciază că acestea sunt în
concordanţă cu prevederile constituţionale care consacră dreptul la un proces echitabil, judecat într-un termen rezonabil.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
instituirea unor prevederi legale diferite cu privire la drepturile unor
categorii de cetăţeni care se află în situaţii diferite nu constituie o
încălcare a dispoziţiilor art. 16 constituţionale ale alin. (1) privind
egalitatea cetăţenilor în faţa legii. Pe de altă parte, stabilirea competenţei
şi a procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului,
acesta fiind ţinut însă ca în procesul de legiferare să se circumscrie cadrului
constituţional.
Avocatul Poporului arată
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege
criticate reprezentând norme de procedură a căror reglementare este de
competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui reguli şi modalităţi
diferite de exercitare a drepturilor procesuale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 61 alin. 1 teza a doua şi alin. 2 şi art. 63 alin.
2 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut:
- Art. 61: „Cererea va fi
făcută în condiţiile de formă pentru cererea de chemare în judecată. Cererea
făcută de pârât se va depune o dată cu întâmpinarea; când întâmpinarea nu este
obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.
Cererea de chemare în garanţie făcută de reclamant
se poate depune, până la închiderea dezbaterilor, înaintea primei
instanţe.";
- Art. 63 alin. 2: „Când
judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanţie,
instanţa poate dispune despărţirea ei spre a fi judecate deosebit."
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că
dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în
art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii
şi ale art. 21 alin. (1) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi
dreptul la un proces echitabil.
Examinând critica de neconstituţionalitate, Curtea
constată că excepţia formulată este neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 125 alin. (3) şi art. 128
din Constituţie, stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa
instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care
poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de
procedură. Sub acest aspect, principiul liberului acces la justiţie presupune
posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a le utiliza, în formele şi în
modalităţile instituite de lege.
In consecinţă, prin reglementările cuprinse în art. 61
alin. 1 teza a doua şi alin. 2 din Codul de procedură civilă, referitoare la
termenele până la care reclamantul, respectiv pârâtul, poate depune cererea de
chemare în garanţie, legiuitorul nu a înţeles să stabilească un tratament
discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii
procesuale diferite. In aceste condiţii, părţilor interesate nu li se încalcă
nici accesul liber la justiţie atâta vreme cât pot sesiza instanţele
judecătoreşti, în termenul legal, cu cererea de chemare în garanţie.
Mai mult, obligaţia părţilor de a-şi exercita
drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă
expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea
procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit
prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procesuale
servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării
şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.
In ceea ce priveşte critica referitoare la dispoziţiile
art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că acestea au în
vedere soluţionarea procesului cu celeritate, în absenţa lor cererea de chemare
în garanţie putând întârzia în mod nejustificat judecarea cererii principale,
împrejurare care ar fi fost de natură a contraveni prevederilor art. 21 alin.
(3) din Constituţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 61 alin. 1 teza a doua şi alin. 2 şi art. 63 alin. 2 din
Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Popa şi Lenuţa Popa în
Dosarul nr. 9.172/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a
II-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu