Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.908 din 05.07.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2441 alin. (11) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 649 din 12 septembrie 2011



SmartCity1


Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2441 alin. (11) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Judecătoria Galaţi, din oficiu, în Dosarul nr. 9/233/2010 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.915D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că, deşi la data sesizării Curţii Constituţionale, textul de lege criticat nu mai era în vigoare, el continuă să producă efecte juridice, astfel încât are legătură cu soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti. Măsura confiscării prevăzută de norma criticată reprezintă o sancţiune care se aplică în condiţiile legii, în acord cu prevederile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 7 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 9/233/2010, Judecătoria Galaţi a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2441 alin. (11) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de instanţă, din oficiu, într-o cauză având ca obiect o plângere împotriva procesului-verbal de constatare a unei contravenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa susţine că, deşi dispoziţiile legale criticate nu disting cu privire la suma rezultată din operaţiunea ilicită, a confisca întreaga sumă echivalează, în anumite condiţii, cu privarea operatorului economic de posibilitatea de a plăti furnizorii de produse, cu atât mai mult cu cât „astfel de operaţiuni se desfăşoară în mod curent pe datorie. Ar însemna să fie sancţionaţi şi furnizorii, care nu vor mai putea încasa preţul produselor de la intermediar, deşi greşeala nu le aparţine lor, ci intermediarului. Echitabil ar fi ca sancţiunea confiscării să se refere doar la suma reprezentând diferenţa dintre preţul plătit pe produs furnizorului şi preţul încasat pe produs de la beneficiarul final.“Dispoziţia legală criticată aduce atingere dreptului de proprietate al furnizorilor, care se vor vedea lipsiţi atât de bunul iniţial, cât şi de contravaloarea acestuia.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă, întrucât dispoziţia legală criticată nu mai este în vigoare.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2441 alin. (11) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, prevederi care au următorul conţinut: „Desfăşurarea activităţii de comercializare de către operatorii economici prevăzuţi la alin. (8), care nu îndeplinesc procedura şi condiţiile stabilite potrivit alin. (8), constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei şi confiscarea sumelor rezultate din această vânzare.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 - Dreptul de proprietate privată.1. Anterior sesizării Curţii Constituţionale, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 13 octombrie 2009, prin art. III alin. (3), a abrogat, începând cu 1 aprilie 2010, prevederile art. 2441 din titlul VIII „Măsuri speciale privind supravegherea producţiei, importului şi circulaţiei unor produse accizabile“ din Codul fiscal, în prezent dispoziţiile criticate nemaifiind în vigoare.Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011*), nepublicată încă la data pronunţării prezentei decizii, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.__________________*) Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile legale criticate îşi produc în continuare efectele juridice. Astfel, prevederile art. 2441 alin. (11) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal constituie temeiul juridic al procesului-verbal prin care se constată contravenţia şi se aplică sancţiunea contravenientului, proces-verbal care este contestat în justiţie, plângerea petentului-contravenient constituind obiectul cauzei civile în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. În acest caz, Curtea are competenţa de a controla constituţionalitatea dispoziţiilor legale ale art. 2441 din Codul fiscal, chiar dacă ele nu mai sunt în vigoare la data pronunţării prezentei decizii, urmând ca instanţa judecătorească să decidă cu privire la succesiunea în timp a normelor aplicabile în materie contravenţională, cu respectarea principiului constituţional consacrat de art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile“.2. Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul acesteia nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci, în realitate, doreşte modificarea textului legal criticat în sensul restrângerii cuantumului sumei care face obiectul confiscării, pentru ca, pe de o parte, în opinia sa, sancţiunea să fie mai echitabilă, iar, pe de altă parte, să nu fie afectat dreptul de proprietate al unei terţe persoane, recte furnizorul produselor distribuite, cu încălcarea procedurii şi a condiţiilor legale, de către operatorul economic care desfăşoară activitatea de comercializare a produselor accizabile. Or, dintr-o asemenea motivare rezultă indubitabil că autorul excepţiei nu reclamă neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale pe care le critică, ci doreşte modificarea lor, astfel că excepţia urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“, competenţa de a modifica sau completa actele normative revenind în exclusivitate legiuitorului.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2441 alin. (11) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Judecătoria Galaţi, din oficiu, în Dosarul nr. 9/233/2010.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iulie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Mihaela Senia Costinescu


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 908/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 908 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 908/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu