DECIZIE Nr.
903 din 16 octombrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 121/1998 privind
raspunderea materiala a militarilor si ale art. 7 alin. (1) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 763 din 12 noiembrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Valentin Zoltan Puskas -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Gabriela Dragomirescu -
magistrat-asistent şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind
răspunderea materială a militarilor şi ale art. 7 alin. (1) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de
Valentin-Stelian Bădescu în Dosarul nr. 9.095/3/2006 al Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei,
personal, constatându-se lipsa Ministerului Apărării Naţionale, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii dă
cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea excepţiei, sens în care
reiterează susţinerile formulate în faţa instanţei de judecată. Depune note
scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, întrucât apreciază că
prevederile de lege criticate nu sunt contrare Constituţiei şi documentelor
internaţionale invocate ca fiind încălcate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 20 iunie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 9.095/3/2006, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a
militarilor şi ale art. 7 alin. (1) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia
a fost ridicată de Valentin-Stelian Bădescu din Bucureşti în cadrul recursului
declarat împotriva Sentinţei civile nr. 3.680/2006 a Curţii de Apel Bucureşti -
Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care i s-a respins ca
neîntemeiată acţiunea având ca obiect anularea unei decizii de imputare prin
care s-a stabilit în sarcina sa răspunderea materială.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine: - Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 este
neconstituţională „sub aspecte intrinseci şi extrinseci". Astfel, sub
aspect „intrinsec", procedând „la o listare a asemănărilor şi deosebirilor
dintre Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a
militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, şi Decretul nr. 207/1976 privind
răspunderea materială a militarilor", autorul excepţiei arată că
„interpretarea raţională şi sistematică a literei şi a spiritului textelor de
lege enunţate, în raport de sediul materiei, de aşezarea lor sistematică şi de
raţiunea reglementării, conduce la concluzia certă că, deşi legiuitorul român a
înţeles să anuleze în întregime actul normativ vechi, prin alin. (2) al
ultimului articol - 52 - al noului act normativ, lucrarea s-a realizat numai de
facto şi nu de iure". Cu excepţia prevederilor art. 43 din ordonanţa
criticată, modificările „aduse Decretului nr. 207/1976 prin Ordonanţa
Guvernului nr. 121/1998 nu sunt de substanţă şi de natură să producă efecte
juridice fundamentale justiţiabililor", astfel că abrogarea expresă a
decretului „este de natură pur formală", fiind „în fapt, în vigoare şi
astăzi." Sub aspect extrinsec, Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 este
contrară prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21
alin. (1) - (3), art. 53 alin. (1) şi (2), art. 73 alin. (3) lit. p), art. 124
alin. (1) - (3) şi art. 126 alin. (1). Se invocă şi încălcarea art. 6
paragraful 1 şi art. 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, art. 14 din Pactul internaţional cu privire la
drepturile civile şi politice, art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului şi art. 5.9 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga din cadrul
dimensiunii umane a O.S.C.E., 1990. De asemenea, cu privire la exigenţele
impuse de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, se face trimitere la jurisprudenţa
Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un tribunal independent
şi imparţial, precum şi cea referitoare la soluţionarea litigiului într-un
termen rezonabil. In esenţă, în opinia autorului excepţiei, Ordonanţa
Guvernului nr. 121/1998, care „prin existenţa unor organe administrative de
jurisdicţie", „instituie proceduri administrativ-jurisdicţionale speciale
de contestare a deciziilor de imputare în cadrul unui sistem de căi de atac succesive", contravine exigenţelor
referitoare la un tribunal independent şi imparţial nu prin proceduri ca atare,
ci prin persoanele care efectuează cercetarea administrativă ori soluţionează
căile de atac care au calitatea de cadre militare active şi sunt influenţate de
subiectivism. In legătură cu exigenţa constituţională şi convenţională privind
soluţionarea litigiului într-un termen rezonabil, apreciază, în esenţă, că
„existenţa procedurii administrative prealabile, ale cărei efecte în plan
practic sunt îndoielnice, duce la îndepărtarea momentului rezolvării de către
instanţă a conflictului de contencios administrativ, chiar dacă în această
materie constatăm existenţa unei singure căi de atac, aceea a recursului".
In sfârşit, autorul excepţiei consideră că prin abrogarea expresă a Decretului
nr. 207/1976 Guvernul şi-a depăşit competenţa, întrucât, potrivit art. 1 pct. 7
lit. f) din Legea nr. 148/1998 privind abilitarea Guvernului de a emite
ordonanţe, acesta a fost abilitat cu „modificarea"
decretului;
- art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004 contravine art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie,
deoarece „plângerea prealabilă nu este altceva decât o îngrădire a dreptului
cetăţeanului de a se adresa justiţiei, precum şi faptul că obligativitatea
acestei proceduri prealabile reprezintă numai tergiversarea soluţionării
cauzelor", iar nu „un mijloc de remediere a unei eventuale nelegalitaţi a
actului administrativ atacat", fiind de „notorietate că aproape niciodată
o instituţie publică (în speţă, Ministerul Apărării) nu şi-a revocat propriile
acte".
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de
contencios administrativ şi fiscal apreciază că
prevederile legale vizate de excepţie sunt constituţionale.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. In acest sens, în
legătură cu susţinerile privind art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, arată
că „textul constituţional care se referă la caracterul facultativ al
jurisdicţiilor speciale administrative nu este aplicabil prevederilor criticate
care instituie obligaţia persoanei vătămate de a se adresa cu reclamaţie
organului administrativ emitent mai înainte de sesizarea instanţei de judecată
cu anularea actului considerat ilegal". Consideră că art. 7 alin. (1) din
lege acordă autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhice superioare
posibilitatea revocării, în tot sau în parte, a actului administrativ care este
de natură să încalce un drept sau să producă o vătămare. Scopul prevederii este
de a evita eventuale tergiversări în faţa instanţei de judecată sesizată cu
înlăturarea vătămării. De altfel, nicio dispoziţie constituţională nu interzice
instituirea prin lege a unei proceduri administrative prealabile, fără caracter
jurisdicţional. In sensul celor arătate invocă jurisprudenţa Curţii
Constituţionale în materie.
In legătură cu susţinerile de neconstituţionalitate a
prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998, arată că, potrivit art. 52 din
aceasta, la data intrării ei în vigoare, Decretul nr. 207/1976 se abrogă, iar
abrogarea „nu este de natură să încalce dispoziţiile constituţionale". De
asemenea, Guvernul consideră că nu pot face obiectul controlului de
constituţionalitate evenimente legislative, precum
modificarea, completarea sau abrogarea actelor normative.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, cât priveşte
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, consideră că procedura administrativă prealabilă pe care acesta o instituie nu
contravine principiului constituţional al liberului acces la justiţie şi nici
dreptului la un proces echitabil. In legătură cu criticile privind Ordonanţa
Guvernului nr. 121/1998, arată că aceasta nu încalcă prevederile
constituţionale ale: art. 16 alin. (1), deoarece ele se aplică uniform tuturor
cetăţenilor vizaţi de ipoteza normei, fără privilegii sau discriminări; art. 21
alin. (1) - (3) şi art. 53, ci, dimpotrivă, stabileşte prin art. 43 din
ordonanţă posibilitatea sesizării instanţei de judecată competente în vederea
reparării prejudiciului; art. 73 alin. (3) lit. p), care dispune cu privire la
regimul general privind raporturile de muncă, iar ordonanţa reglementează
răspunderea materială a militarilor, „deci un regim
special".
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile autorului excepţiei şi ale reprezentantului
Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea
nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea
materială a militarilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 29 august 1998, aprobată
prin Legea nr. 25/1999, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 34 din 28 ianuarie 1999, şi
ale art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 1.154 din 7 decembrie 2004.
In legătură cu Legea nr. 554/2004, Curtea constată că
aceasta a fost modificată şi completată prin Legea nr. 262 din 19 iulie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 510 din 30 iulie 2007, iar potrivit art. I pct. 7
al acesteia, art. 7 alin. (1) are următoarea redactare: „(1) Inainte de a se adresa instanţei
de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată
într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ
individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii
ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data
comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia." Aşadar, prin prezenta decizie Curtea se va pronunţa asupra
constituţionalităţii textului în actuala redactare.
In opinia autorului excepţiei, Ordonanţa Guvernului nr.
121/1998 contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind
egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără
privilegii şi fără discriminări, art. 20 referitor la „Tratatele
internaţionale privind drepturile omului", art.
21 alin. (1) - (3) privind „Accesul liber la
justiţie", art. 53 cu privire la „Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor
libertăţi", art. 73 alin. (3) lit. p) care
dispun reglementarea prin lege organică a regimului general privind raporturile
de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială, art. 124 privind „Infăptuirea
justiţiei"şi art. 125 alin. (1), potrivit cărora „Justiţia se
realizează prin Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe
judecătoreşti stabilite de lege."
De asemenea, autorul excepţiei invocă şi încălcarea
art. 6 paragraful 1 privind dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale
în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială,
instituită de lege, precum şi art. 18 privind „Limitarea
folosirii restrângerii drepturilor", ambele din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale; art. 14 din Pactul internaţional cu privire la
drepturile civile şi politice şi art. 10 din Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului care dispun cu privire la egalitatea persoanelor în faţa
justiţiei şi dreptul la examinarea litigiului în mod echitabil şi public de
către un tribunal competent, independent şi imparţial, stabilit prin lege şi
art. 5.9 din Documentul Reuniunii O.S.C.E., 1990, de la Copenhaga privind
dimensiunea umană, potrivit căruia „Toate persoanele sunt egale în faţa
legii şi au dreptul, fără nici o discriminare, la o protecţie egală în faţa
legii. In această privinţă, legea interzice orice discriminare şi garantează
tuturor persoanelor o protecţie egală şi efectivă împotriva oricărei
discriminări, oricare ar fi motivele."
In sfârşit, în opinia autorului excepţiei, art. 7 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004 contravine prevederilor constituţionale ale art. 21
alin. (1) şi (2).
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
I. Criticile de
neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea
materială a militarilor, constând în susţineri potrivit cărora prin abrogarea
expresă a Decretului nr. 207/1976 privind răspunderea materială a militarilor
„Guvernul şi-a depăşit competenţa conferită de Parlament prin legea de
abilitare" care prevedea „modificarea" decretului, precum şi
caracterul ei pur formal al abrogării, întrucât, în fapt, acesta este în vigoare
şi astăzi, sunt neîntemeiate.
Curtea constată că, în conformitate cu art. 115 alin.
(2) din Constituţie, prin legea specială de abilitare, Parlamentul trebuie să
stabilească, în mod obligatoriu, atât domeniul în care Guvernul poate interveni
cu reglementări juridice primare, cât şi data până la care poate să emită
ordonanţe. In practica parlamentară s-a statuat că domeniul de reglementare
pentru care Guvernul este împuternicit să emită ordonanţe simple trebuie să fie
redactat sintetic, clar şi să exprime conţinutul actului normativ. Legea de
abilitare trebuie să definească precis domeniul de legiferare în care Guvernul
poate emite ordonanţe pentru modificarea, completarea sau chiar pentru
abrogarea unor acte normative în vigoare la acea dată. De altfel, abrogarea, ca
şi modificarea constituie evenimente legislative - procedee de tehnică
legislativă - care nu pot face obiect al controlului de constituţionalitate.
Aşa fiind, numai în măsura în care ordonanţa este emisă de Guvern fără
existenţa împuternicirii date de Parlament în acest scop sau când prin
conţinutul său aceasta s-ar îndepărta evident de domeniul pentru care
Parlamentul a abilitat Guvernul să emită ordonanţe, numai într-un atare caz o
asemenea ordonanţă este neconstituţională.
Or, în cauză, domeniul de reglementare prevăzut în
legea de abilitare este „răspunderea materială a militarilor", care la
acea dată făcea obiectul Decretului nr. 207/1976. Ca urmare a operaţiunilor de
modificare a decretului, din considerente de sistematizare şi evidenţă a legislaţiei
a fost preferată soluţia legislativă a elaborării şi adoptării unui nou act
normativ, cu acelaşi titlu şi al cărui cuprins răspunde în totalitate
domeniului stabilit prin legea de abilitare.
Se mai arată că Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, care
„prin existenţa unor organe administrative de jurisdicţie" „instituie
proceduri administrativ-jurisdicţionale speciale de contestare a deciziilor de
imputare în cadrul unui sistem de căi de atac succesive", contravine
exigenţelor referitoare la un tribunal independent şi imparţial nu prin
proceduri ca atare, ci prin persoanele
care efectuează cercetarea administrativă ori soluţionează căile de atac care
au calitatea de cadre militare active şi sunt influenţate de subiectivism.
Autorul excepţiei consideră că se încalcă astfel art. 6 paragraful 1 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
referitoare la dreptul persoanei de a fi judecată de un tribunal independent şi
imparţial, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Curtea constată că aceste susţineri nu pot fi reţinute,
întrucât instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu contravine
dispoziţiilor constituţionale cât timp decizia organului administrativ de
jurisdicţie poate fi atacată în faţa unei instanţe de judecată, iar existenţa
unor organe administrative de jurisdicţie nu poate să ducă la înlăturarea
intervenţiei instanţelor judecătoreşti în condiţiile legii. In acest sens este
jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, din care menţionăm, de
exemplu, Decizia nr. 50 din 23 martie 1999, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 308
din 30 iunie 1999. De asemenea, existenţa unei proceduri prealabile
administrativ-jurisdicţionale este acceptată şi în jurisprudenţa Curţii
Europene a Drepturilor Omului, jurisprudenţa prin care, în legătură cu
aplicarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, s-a statuat că raţiuni de flexibilitate şi
eficienţă, care sunt pe deplin compatibile cu protecţia drepturilor omului, pot
justifica intervenţia anterioară a unor organe administrative sau profesionale,
ce nu satisfac sub fiecare aspect în parte exigenţele acestui articol.
Pe de altă parte, „tribunalul" (indiferent de
denumirea utilizată în legislaţii interne) prevăzut de art. 6 paragraful 1 din
Convenţie este acea autoritate jurisdicţională la care este deschisă calea de
atac pentru soluţionarea unei „contestaţii" privitoare la drepturile şi
obligaţiile cu caracter civil sau pentru examinarea temeiniciei unei acuzaţii
penale formulate împotriva unei persoane, iar exigenţele privind independenţa,
imparţialitatea şi termenul rezonabil sunt garanţiile unui proces echitabil
înscrise în acest text şi privesc nu numai dreptul la un tribunal, ci însuşi
tribunalul. De altfel, Curtea Constitutituţională a reţinut, de exemplu, prin
Decizia nr. 75 din 17 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 258 din 29
septembrie 1997, că art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale „are în vedere neîndoielnic
procesele desfăşurate în cadrul activităţii instanţelor judecătoreşti",
iar „procedurii administrativ-jurisdicţionale nu i se pot aplica automat
dispoziţiile valabile celei proprii instanţelor judecătoreşti".
Aşa fiind, Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, aprobată
prin Legea nr. 25/1999, care stabileşte o procedură
administrativ-jurisdicţională specială referitoare la răspunderea materială a
militarilor, nu este, sub aspectele criticate, neconstituţională, atâta vreme
cât art. 43 prevede că, „In situaţia în care, după epuizarea acestor căi de
atac, persoanele obligate la repararea prejudiciului în condiţiile prezentei
ordonanţe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa
instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii." Criticile
autorului excepţiei referitoare la calitatea persoanelor care efectuează
cercetarea administrativă ori soluţionează căile de atac, precum şi numărul
căilor de atac reprezintă opţiuni ale legiuitorului, iar nu probleme de
constituţionalitate.
In legătură cu celelalte dispoziţii din Constituţie şi
din documente internaţionale invocate ca fiind încălcate, nu sunt formulate
motive de neconstituţionalitate, astfel încât Curtea nu poate exercita controlul prin raportare la acestea.
II. Cea de a doua critică de neconstituţionalitate
vizează prevederile art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004.
In opinia autorului excepţiei, aceste dispoziţii
contravin art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât „plângerea
prealabilă nu este altceva decât o îngrădire a dreptului cetăţeanului de a se
adresa justiţiei, precum şi faptul că obligativitatea acestei proceduri
prealabile reprezintă numai tergiversarea soluţionării cauzelor", iar nu
„un mijloc de remediere a unei eventuale nelegalităţi a actului administrativ
atacat", fiind de „notorietate că aproape niciodată o instituţie publică
(în speţă Ministerul Apărării) nu şi-a revocat propriile acte".
Din examinarea acestor
susţineri, Curtea constată că în redactarea modificată prin art. I pct. 7 din Legea nr. 262/2007, art. 7
alin. (1) criticat păstrează soluţia legislativă de principiu anterioară. Or,
cu privire la constituţionalitatea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
Curtea s-a pronunţat prin numeroase decizii în cauze în care, ca şi prezenta,
se invoca încălcarea art. 21 din Constituţie şi cu motivări asemănătoare. Prin
acele decizii, de exemplu, deciziile nr. 39 din 27 ianuarie 2005, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 24 februarie 2005, şi nr. 382 din 17 aprilie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2007, Curtea a respins excepţiile de
neconstituţionalitate invocate.
Soluţia şi considerentele care au justificat acele
decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, deoarece nu au
intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea jurisprudenţei.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 121/1998 privind
răspunderea materială a militarilor şi ale art. 7 alin. (1) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de
Valentin-Stelian Bădescu în Dosarul nr. 9.095/3/2006 al Inaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 octombrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu