DECIZIE   Nr. IX din 24 octombrie 2005

ACT EMIS DE:        INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - SECTIILE UNITE

ACT PUBLICAT IN:    MONITORUL OFICIAL  NR. 123 din  9 februarie 2006

 

     Dosar nr. 7/2005

     Sub presedintia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie
     Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituita in Sectii Unite in conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, s-a intrunit in vederea examinarii recursului in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 in raport cu reglementarea data, prin art. 215 alin. 4 din Codul penal, faptelor de inselaciune savarsite in legatura cu emiterea unui cec.
     Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea cerintelor prevazute in art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicata, fiind prezenti 74 de judecatori din totalul de 111 judecatori in functie.
     Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.
     Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii, punand concluzii pentru admiterea acestuia, in sensul de a se stabili ca emiterea unei file cec fara sa existe la tras disponibilul necesar acoperirii acestuia constituie infractiunea prevazuta in art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, atunci cand situatia este cunoscuta si acceptata de beneficiar, iar in cazul cand s-a facut prin inducerea lui in eroare, in scopul obtinerii unui fals material injust, constituie infractiunea de inselaciune prevazuta in art. 215 alin. 4 din Codul penal, daca s-a produs o paguba beneficiarului cecului.

     SECTIILE UNITE,
deliberand asupra recursului in interesul legii de fata, constata urmatoarele:
     In aplicarea dispozitiilor art. 215 din Codul penal, instantele judecatoresti nu au un punct de vedere unitar, constatandu-se ca au fost pronuntate solutii diferite in legatura cu incadrarea juridica a faptei de emitere a unui cec, fara acoperirea necesara, in cazul cand situatia este cunoscuta si acceptata de beneficiar, precum si a faptei de emitere a cecului, fara acoperirea necesara, in scopul inducerii in eroare a beneficiarului, cu consecinta pagubirii acestuia.
     Astfel, unele instante au considerat ca fapta de emitere a unui cec asupra unei institutii de credit sau asupra unei persoane, stiind ca pentru valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea necesara, constituie infractiunea de inselaciune prevazuta in art. 215 alin. 4 din Codul penal, daca s-a produs o paguba beneficiarului cecului, atat in cazul in care beneficiarul nu a avut cunostinta ca, in momentul emiterii, nu exista disponibilul necesar acoperirii cecului, cat si in cazul in care beneficiarul a avut cunostinta de aceasta situatie.
     In motivarea acestui punct de vedere s-a relevat ca lipsa intentiei de inducere in eroare, dedusa din cunoasterea si acceptarea de catre beneficiar a completarii cecului fara acoperirea necesara, nu justifica incadrarea unei atari fapte in infractiunea prevazuta in art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cat timp a avut ca urmare producerea unui prejudiciu.
     Alte instante au incadrat faptele, in ambele modalitati de savarsire, in infractiunea de inselaciune prevazuta in art. 215 alin. 4 din Codul penal, considerand ca art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 a fost implicit abrogat la data intrarii in vigoare a Codului penal adoptat in anul 1936, prin reglementarea in art. 553 a infractiunii de inselaciune in legatura cu emiterea de cecuri, precum si ca urmare a incriminarii aceleiasi fapte prin alin. 4 al art. 215 din actualul Cod penal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 140/1996.
     Au fost si instante care au incadrat fapta, in ambele ipoteze, numai in infractiunea prevazuta in art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, apreciind ca aceasta incadrare juridica, fiind prevazuta intr-o lege speciala, este singura ce se impune a fi adoptata.
     In fine, alte instante au incadrat distinct cele doua fapte in raport cu imprejurarea daca beneficiarul a cunoscut si a acceptat completarea cecului fara ca acesta sa aiba acoperirea necesara.
     Aceste din urma instante au considerat ca fapta de emitere a unui cec, stiind ca pentru valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea necesara, precum si fapta de a retrage, dupa emitere, provizia, in totul sau in parte, ori de a interzice trasului de a plati inainte de expirarea termenului de prezentare, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, daca s-a produs o paguba beneficiarului cecului, constituie infractiunea de inselaciune prevazuta in art. 215 alin. 4 din Codul penal.
     Tot aceste instante au ajuns la concluzia ca, daca beneficiarul a avut cunostinta, in momentul emiterii, ca nu exista disponibilul necesar acoperirii cecului, fapta trebuie incadrata in infractiunea prevazuta in art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
     Ultimele instante au procedat corect.
     Intr-adevar, prin art. 84 din Legea nr. 59/1934 au fost indicate faptele care constituie infractiuni comise in legatura cu emiterea cecurilor, prevazandu-se, intre altele, la alin. 1 pct. 2, ca se pedepseste cu sanctiunea stabilita in acest text de lege "oricine emite un cec fara a avea la tras disponibil suficient, sau dupa ce a tras cecul si mai inainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel in total sau in parte de disponibilul avut".
     Este de observat ca legiuitorul, referindu-se la faptele pe care le-a incriminat, a precizat ca pedeapsa prevazuta in textul de lege mentionat este aplicabila "afara de cazul cand faptul constituie un delict sanctionat cu o pedeapsa mai mare, in care caz se aplica aceasta pedeapsa".
     Rezulta deci ca prin insasi aceasta lege speciala a fost reafirmat principiul potrivit caruia incriminarea era determinata de dispozitia care prevedea pedeapsa cea mai grea, ceea ce corespundea si reglementarii date in acea perioada cumulului ideal de infractiuni, preluata ulterior in art. 103 din Codul penal adoptat in anul 1936.
     Ca urmare, fata de incriminarea faptei la care se refera art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 si prin art. 553 din Codul penal mentionat, erau aplicabile aceste din urma dispozitii, care prevedeau pedeapsa cea mai grea.
     In actualul Cod penal, dandu-se un nou cuprins articolului 215 prin Legea nr. 140/1996, s-a prevazut, in alin. 4 al acestui articol, ca "emiterea unui cec asupra unei institutii de credit sau unei persoane, stiind ca pentru valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea necesara, precum si fapta de a retrage, dupa emitere, provizia, in totul sau in parte, ori de a interzice trasului de a plati inainte de expirarea termenului de prezentare, in scopul aratat in alin. 1, daca s-a pricinuit o paguba posesorului cecului, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta in alin. 2".
     In acest fel, legiuitorul a incriminat ca infractiune de inselaciune, prin actualul alin. 4 al art. 215 din Codul penal, atat fapta de emitere a unui cec asupra unei institutii de credit sau unei persoane, stiind ca pentru valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea necesara, cat si fapta de a retrage, dupa emitere, provizia, in totul sau in parte, ori de a interzice trasului de a plati inainte de expirarea termenului de prezentare, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, daca s-a produs o paguba posesorului cecului.
     Rezulta deci ca prejudicierea beneficiarului cecului emis, prin savarsirea oricareia dintre faptele de inducere in eroare aratate mai sus, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, constituie infractiunea de inselaciune prevazuta in art. 215 alin. 4 din Codul penal.
     In cazul in care beneficiarul are cunostinta, in momentul emiterii, ca nu exista disponibilul necesar acoperirii cecului la tras, fapta nu mai poate constitui insa infractiunea de inselaciune prevazuta in art. 215 alin. 4 din Codul penal, deoarece ii lipseste un element constitutiv esential, respectiv inducerea in eroare, conditie ceruta fara echivoc prin alin. 1 al aceluiasi articol.
     Dar o atare fapta este susceptibila de a fi incadrata in prevederile art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, potrivit caruia savarseste infractiunea prevazuta in acest text de lege "oricine emite un cec fara a avea la tras disponibilul suficient, sau dupa ce a tras cecul si mai inainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel, in total sau in parte de disponibilul avut".
     In aceasta privinta este de retinut ca prevederile art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, nefiind abrogate prin Legea nr. 140/1996, ca urmare a introducerii alin. 4 in art. 215 din Codul penal, si nici prin dispozitii anterioare, nu pot fi considerate scoase din vigoare, ele producandu-si efectele.
     De aceea, ori de cate ori beneficiarul are cunostinta, in momentul emiterii, ca nu exista disponibilul necesar acoperirii cecului la tras, astfel ca lipseste elementul constitutiv al inducerii in eroare cerut prin art. 215 alin. 1 din Codul penal, fapta constituie infractiunea prevazuta in art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, iar nu infractiunea de inselaciune prevazuta in art. 215 alin. 4 din Codul penal.

     In consecinta, in temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, si ale art. 414-2 din Codul de procedura penala, urmeaza a se admite recursul in interesul legii si a se stabili ca fapta de emitere a unui cec asupra unei institutii de credit sau unei persoane, stiind ca pentru valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea necesara, precum si fapta de a retrage, dupa emitere, provizia, in totul sau in parte, ori de a interzice trasului de a plati inainte de expirarea termenului de prezentare, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, daca s-a produs o paguba posesorului cecului, constituie infractiunea de inselaciune prevazuta in art. 215 alin. 4 din Codul penal, iar daca beneficiarul a avut cunostinta, in momentul emiterii cecului, ca nu exista disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infractiunea prevazuta in art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

     PENTRU ACESTE MOTIVE
     In numele legii
     DECID:

     Admit recursul in interesul legii declarat de procurorul general al parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
     In aplicarea dispozitiilor art. 215 din Codul penal, stabilesc:
     1. Fapta de emitere a unui cec asupra unei institutii de credit sau asupra unei persoane, stiind ca pentru valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea necesara, precum si fapta de a retrage, dupa emitere, provizia, in totul sau in parte, ori de a interzice trasului de a plati inainte de expirarea termenului de prezentare, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, daca s-a produs o paguba posesorului cecului, constituie infractiunea de inselaciune prevazuta in art. 215 alin. 4 din Codul penal.
     2. Daca beneficiarul cecului are cunostinta, in momentul emiterii, ca nu exista disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infractiunea prevazuta de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
     Obligatorie, potrivit art. 414-2 alin. 2 din Codul de procedura penala.
     Pronuntata in sedinta publica, astazi, 24 octombrie 2005.

     PRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,
     prof. univ. dr. NICOLAE POPA

     Prim-magistrat-asistent,
     Ioan Raileanu