Decizia Nr.890 din 25.10.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. 1 raportat la art. 261 alin. 1 pct. 7 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Micro-Top Consulting“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 18.099/3/2010 al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 771D/2012.La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 22 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 18.099/3/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. 1 raportat la art. 261 alin. 1 pct. 7 din Codul de procedură civilă.Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de Societatea Comercială „Micro-Top Consulting“ - S.R.L. din Bucureşti, ca urmare a ridicării din oficiu de către instanţă a excepţiei tardivităţii recursului cu prilejul judecării unei cauze având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe civile.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că dispoziţia legală criticată este neconstituţională, întrucât prin această prevedere se creează o inegalitate în faţa legii între participanţii la procesul civil, respectiv între judecătorul care a pronunţat o hotărâre fără observarea formelor legale, prin neprecizarea în dispozitivul sentinţei a termenului special de recurs, şi justiţiabilul care formulează recursul peste termenul special de recurs, dar în interiorul termenului general.Autorul mai susţine că eroarea din actul judecătorului care emite o sentinţă cu neobservarea formelor legale, respectiv fără precizarea termenului special de recurs, este pardonabilă şi anulabilă în mod condiţionat numai dacă se face dovada unei vătămări aduse şi care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea sentinţei, în condiţiile în care persoana vătămată ar fi avut obligaţia să cunoască şi să aplice legea cu privire la termenele speciale de recurs. În contra acestui tratament, recursul formulat de justiţiabil peste termenul special de recurs, care nu i-a fost adus la cunoştinţă prin dispozitivul hotărârii recurate, dar în interiorul termenului general de recurs, este tardiv şi, pe cale de consecinţă, lipsit de efecte, indiferent dacă declararea recursului peste termenul special de recurs produce sau nu vreo vătămare.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar prevederea legală criticată de autorul excepţiei nu încalcă dispoziţiile constituţionale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 103 alin. 1 raportat la art. 261 alin. 1 pct. 7 din Codul de procedură civilă. Însă, potrivit menţiunilor cuprinse în înscrisul prin care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, precum şi încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale rezultă faptul că obiect al controlului de constituţionalitate îl constituie prevederile art. 103 alin. 1 coroborat cu art. 261 alin. 1 pct. 7 din Codul de procedură civilă, dar, din argumentele autorului, reiese că raportarea la art. 261 alin. 1 pct. 7 din Codul de procedură civilă, care prevede că hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde „[...] calea de atac şi termenul în care se poate exercita“, reprezintă, de fapt, un argument în sensul susţinerii criticii de neconstituţionalitate ce vizează în realitate numai art. 103 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, art. 261 alin. 1 pct. 7 din Codul de procedură civilă nu face obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea urmând a se pronunţa numai cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 103 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. 103 din Codul de procedură civilă reglementează instituţia decăderii ca modalitate de stingere a unui drept procedural care nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege. Neformularea cererii de repunere în termen şi neîndeplinirea actului înăuntrul termenului de 15 zile de la încetarea împiedicării atrage aplicarea sancţiunii decăderii.Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „Sunt neconstituţionale prevederile actelor [...] care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei“, alin. (3) al aceluiaşi articol stabilind că instanţa constituţională „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“.Astfel, motivul de neconstituţionalitate invocat nu priveşte textul de lege criticat, ca atare, ci aplicarea acestuia, aspect care, potrivit art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, excedează competenţei instanţei de contencios constituţional.Aşadar, aspectele invocate de autorul sesizării de neconstituţionalitate vizează probleme de interpretare şi aplicare a reglementărilor criticate la litigiul concret dedus judecăţii.În cauza de faţă, instanţa judecătorească este în măsură să aprecieze cu privire la neindicarea în sentinţa recurată a termenului special de recurs, precum şi asupra faptului dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare.Într-o atare situaţie, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a statuat în repetate rânduri, spre exemplu prin Decizia nr. 1.391 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 25 ianuarie 2012, şi prin Decizia nr. 331 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2012, că problemele de interpretare şi aplicare a legii nu intră în atribuţiile sale, fiind atributul instanţelor judecătoreşti.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 103 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Micro-Top Consulting“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 18.099/3/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 octombrie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Andreea Costin