DECIZIE Nr. 89
din 26 ianuarie 2010
asupra obiectiei de
neconstitutionalitate referitoare la Legea privind abilitarea Guvernului de a
emite ordonante
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 115 din 19 februarie 2010
Cu Adresa nr. 51/223 din 14 ianuarie 2010, secretarul
general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale
sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind abilitarea
Guvernului de a emite ordonanţe, formulată de un număr de 52 de
deputaţi, şi anume: Cristian Mihai Adomniţei, Marin
Almăjanu, Teodor Atanasiu, Mihai Banu, Vasile Berci, Viorel Vasile Buda,
Daniel Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihăiţă Calimente,
Mircea Vasile Cazan, Daniel Chiţoiu, Tudor Alexandru Chiuariu, Cristian
Horia, Ciprian Minodor Dobre, Victor Paul Dobre, Aurel Mihai Donţu,
Gheorghe Dragomir, George Ionuţ Dumitrică, Gheorghe Gabor,
Graţiela Leocardia Gavrilescu, Dominic Andrei Gerea, Alina Ştefania
Gorghiu, Titi Holban, Mircea Irimescu, Nicolae Jolţa, Mihai Lupu, Dan Ilie
Morega, Dan Ştefan Motreanu, Gheorghe Eugen Nicolăescu, Ludovic
Orban, Ionel Palăr, Viorel Palaşcă, Cornel Pieptea, Gabriel
Plăiaşu, Cristina Ancuţa Pocora, Virgil Pop, Marius Octavian
Popa, Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu, Adriana Ana
Săftoiu, Nini Săpunaru, George Adrian Scutaru, Ionuţ Marian
Stroe, Gheorghe Mirel Taloş, Ioan Timiş, Diana Adriana Tuşa,
Claudiu Ţaga, Radu Bogdan Ţîmpău, Ioan Ţintean, Florin
Ţurcanu, Horea Dorin Uioreanu, Ana Lucia Varga şi Mihai Alexandru
Voicu.
Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146
lit. a) din Constituţie şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a) raportat la
art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la
Curtea Constituţională sub nr. 473 din 15 ianuarie 2010 si constituie
obiectul Dosarului nr. 151A/2010.
In motivarea obiecţiei de
neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că,
după adoptarea de către Senat a Legii privind abilitarea Guvernului
de a emite ordonanţe, „în procedura legislativă de la nivelul Camerei
decizionale, a fost adăugat un al 7-lea domeniu în care Guvernul va fi abilitat
să emită ordonanţe până la reluarea lucrărilor
Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2010". Or,
„completarea art. 1 din proiectul de lege cu un nou domeniu s-a făcut cu
încălcarea art. 61 din Constituţie, deoarece Camera de reflecţie
a examinat şi s-a pronunţat asupra unui proiect ce cuprindea doar 6
domenii în care urma să opereze delegarea legislativă. In aceste
condiţii, delegarea legislativă cu privire la capitolul 7 -
administraţie şi interne - ar emana doar de la Camera
decizională, situaţie ce ar contraveni flagrant principiului
bicameralismului consfinţit de Constituţia României, aşa cum s-a
conturat el în jurisprudenţa Curţii Constituţionale". Se
invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 710 din 6 mai 2009, în
care s-a statuat că situaţia în care forma adoptată de Camera
decizională se îndepărtează în mod substanţial de forma
adoptată de Camera de reflecţie „echivalează cu excluderea
acesteia din urmă din procesul de legiferare".
Se mai arată că, întrucât legea
criticată este o lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe,
aceasta trebuie să fie „rezultanta manifestării de voinţă
concordante a ambelor Camere ale Parlamentului" şi să
conţină anumite elemente obligatorii, respectiv perioada de abilitare
şi domeniile în care se pot adopta ordonanţele. Adăugarea unui nou
domeniu de abilitare de către Camera decizională, care nu a fost avut
în vedere de Camera de reflecţie, face ca forma finală a legii
să se îndepărteze substanţial de forma adoptată de Camera
de reflecţie, „fiind modificate dispoziţii esenţiale ale legii
de abilitare, respectiv domeniile în care se pot adopta ordonanţele".
In concluzie, în opinia autorilor sesizării, „art.
1 din Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe, adoptată
de Camera Deputaţilor pe data de 11 ianuarie 2010, suferă de grave
vicii de neconstituţionalitate extrinsecă, fiind adoptată cu
încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 61 din
Constituţie, prin care este consfinţit principiul
bicameralismului".
In conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2)
din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a
prezenta punctele lor de vedere.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/352
din 25 ianuarie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că
sesizarea a fost depusă tardiv. Astfel, termenul de două zile „care
este cel de păstrare a legii, în vederea exercitării dreptului de
sesizare, nu este calculat pe zile libere şi nu este de 48 de ore".
In cauză, „termenul de două zile a început să curgă
începând cu data de 11 ianuarie 2010 şi s-a împlinit la sfârşitul
datei de 12 ianuarie 2010 (ora 24,00). Chiar în cazul în care data de 12
ianuarie 2010 ar fi luată în considerare, ca moment al începerii curgerii
termenului de două zile, acesta s-a împlinit la sfârşitul zilei de 13
ianuarie 2010 (ora 24,00). Cum sesizarea a fost depusă şi
înregistrată, la secretarul general al Camerei Deputaţilor, pe data
de 14 ianuarie 2010, ora 15,00, aceasta este tardivă, fiind depusă
peste termenul legal prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale".
Guvernul a transmis
Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/233/E.B. din 22 ianuarie
2010, punctul său de vedere în sensul că sesizarea este
inadmisibilă, întrucât Legea privind abilitarea Guvernului de a emite
ordonanţe a fost promulgată prin Decretul Preşedintelui României
nr. 11/2010, a fost publicată în Monitorul Oficial al României şi a
intrat în vigoare la data de 17 ianuarie 2010. Se arată că, „în
contextul actual, legea în discuţie nu mai poate face obiectul unui
control de constituţionalitate a priori- reglementat de
dispoziţiile art. 146 lit. a) din Constituţia României,
republicată - care, prin esenţa sa, nu poate viza decât legile
înainte de promulgare".
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul său de vedere.
Cu Adresa înregistrată la Curtea
Constituţională cu nr. 572 din 19 ianuarie 2010, Grupul parlamentar
al PNL, din care fac parte deputaţii autori ai sesizării, a depus la
dosarul cauzei un Memoriu referitor la sesizarea privind
neconstituţionalitatea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite
ordonanţe.
In acest memoriu se arată că Legea privind
abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe a fost adoptată de Camera
Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, în data de 11
ianuarie 2010, iar anunţul privind posibilitatea exercitării
dreptului de a sesiza Curtea Constituţională a fost făcut în plenul
Camerei în data de 12 ianuarie 2010. In data de 14 ianuarie 2010 legea a fost
transmisă Preşedintelui României, care „a emis Decretul nr. 11 din 14
ianuarie 2010 pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite
ordonanţe [...], având drept consecinţă publicarea în Monitorul
Oficial al României" a acestei legi, în aceeaşi dată.
Se susţine că decretul de promulgare a legii
criticate „a fost emis în interiorul termenului de protecţie pentru
exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale în temeiul
art. 146 lit. a) din Constituţie, termen stabilit de legiuitor în art. 15
alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii Constituţionale, având drept rezultat blocarea exercitării
dreptului conferit de legiuitorul constituant unor categorii de persoane
şi autorităţi publice prin art. 146 lit. a)". Se
susţine că textul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 trebuie
interpretat în lumina principiilor generale de drept, care conduc la concluzia
că termenele de două zile, respectiv 5 zile prevăzute de acesta
trebuie calculate pe zile libere, iar nu pe zile calendaristice. Se
apreciază că „interpretarea potrivit căreia termenul ar include
ziua notificării, în fapt, reduce termenul de două zile la o zi,
situaţie care în cazul unor subiecte de sezină echivalează cu
imposibilitatea exercitării efective a dreptului conferit de art. 146 lit.
a) din Constituţie. Or, este evident că nu aceasta a fost
intenţia legiuitorului constituant, existenţa unor termene de
protecţie rezonabile, care să asigure tuturor posibilitatea
exercitării dreptului în mod efectiv, fiind implicită în textul art.
146 lit. a) din Constituţie". Interpretarea potrivit căreia nu
se aplică dreptul comun în materie (art. 101 din Codul de procedură
civilă) „reduce termenul de protecţie sub pragul rezonabil,
echivalând practic cu lipsirea de efecte a art. 146 lit. a) din
Constituţie în cazul unor subiecte de drept ţinute de alte
condiţionări legale, cum este cazul preşedintelui Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie".
Se mai arată şi faptul că pe „pagina de
internet a Camerei Deputaţilor se menţionează faptul că
proiectul legii în cauză figurează ca făcând obiectul procedurii
legislative ordinare, menţiune care ori este adevărată şi
atunci termenul de referinţă este de 5 zile, ori este falsă
şi a fost de natură să inducă în eroare pe cei
interesaţi asupra termenului pe care îl au la dispoziţie pentru
atacarea legii".
CURTEA,
examinând obiecţia de neconstituţionalitate,
punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi
Guvernului, raportul judecătorului-raportor, Legea privind abilitarea
Guvernului de a emite ordonanţe, precum şi dispoziţiile Legii
nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
reţine următoarele:
Curtea este competentă, potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi celor
ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se
pronunţe asupra constituţionalităţii legii criticate.
Obiectul sesizării îl constituie Legea privind
abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe.
Dispoziţiile constituţionale pretins
încălcate sunt cele ale art. 61 alin. (2), care consacră principiul
bicameralismului.
Examinând obiecţia de neconstituţionalitate,
Curtea reţine următoarele:
Potrivit art. 146 lit. a) teza întâi din
Constituţie, „Curtea Constituţională [...] se
pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte
de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia
dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a
unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25
de senatori" [...], textul constituţional citat fiind preluat
prin dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
potrivit cărora:
„Curtea Constituţională se
pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte
de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia
dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a
unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25
de senatori."
Procedând la examinarea condiţiilor de
admisibilitate a sesizării întemeiate pe dispoziţiile legale mai sus
citate, Curtea constată că acestea nu sunt îndeplinite în cauză,
întrucât Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe a fost
promulgată de Preşedintele României prin Decretul nr. 11 din 14
ianuarie 2010 şi, primind numărul 9, a fost publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2010, dată
la care s-a formulat şi sesizarea pentru controlul
constituţionalităţii acestei legi, înregistrată la Curtea
Constituţională în 15 ianuarie 2010. Intrucât legea ce face obiectul
sesizării a fost promulgată anterior sesizării Curţii
Constituţionale cu prezenta obiecţie de neconstituţionalitate,
Curtea nu poate proceda la examinarea criticilor de neconstituţionalitate
formulate, urmând să respingă sesizarea ca inadmisibilă.
In ceea ce priveşte susţinerile cuprinse în
memoriul depus în susţinerea sesizării, în sensul că la
promulgarea legii criticate în cauză nu au fost respectate termenele
prevăzute de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,
termene care, în opinia autorilor memoriului, se calculează pe zile
libere, Curtea constată că acestea nu pot fi reţinute.
Astfel, referitor la procedura de promulgare a legilor,
Constituţia prevede în art. 77 alin. (1) că „Legea se trimite,
spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în
termen de cel mult 20 de zile de la primire". Nicio normă
constituţională nu prevede termenul în care o lege adoptată de
Parlament se trimite spre promulgare Preşedintelui României şi nici
perioada sau condiţiile în care legea adoptată se păstrează
la dispoziţia subiectelor de drept public abilitate să exercite
dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale. Procedura
premergătoare trimiterii legii spre promulgare este reglementată prin
Legea nr. 47/1992, care stabileşte, prin dispoziţiile art. 15 alin.
(2) şi (3), următoarele: „(2) In vederea exercitării
dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de
a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului
Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor
şi la cel al Senatului. In cazul în care legea a fost adoptată cu
procedură de urgenţă, termenul este de 2 zile.
(3) Data la care legea a fost depusă la
secretarii generali ai Camerelor se aduce la cunoştinţă în
plenul fiecărei Camere în termen de 24 de ore de la depunere. Depunerea
şi comunicarea se fac numai în zilele în care Camerele Parlamentului
lucrează în plen."
In acelaşi sens, dispoziţiile art. 133 alin.
(3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor prevăd că: „(3)
Legea adoptată de Camera Deputaţilor cu privire la care Senatul s-a
pronunţat ca primă Cameră sesizată ori, după caz, în
calitate de Cameră decizională pentru unele prevederi, semnată
de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de preşedintele
Senatului, se comunică, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre
promulgare, Guvernului, Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la
secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la secretarul general al
Senatului, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii
Constituţionale. Dacă legea este adoptată în procedură de
urgenţă, termenul este de două zile.
(4)Data la care legea adoptată a fost
depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor se comunică
deputaţilor, în termen de 24 de ore de la depunere.
(5) După împlinirea termenelor prevăzute
la alin. (3) legea se trimite, sub semnătura preşedintelui Camerei
Deputaţilor, Preşedintelui României în vederea
promulgării."
Cu privire la modul de calcul al termenelor pe zile
prevăzute de textele legale citate, Curtea Constituţională s-a
mai pronunţat în jurisprudenţa sa, într-o cauză similară,
statuând, prin Decizia nr. 233 din 10 decembrie 1999, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 28 decembrie 1999, că
acestea „sunt termene care privesc desfăşurarea raporturilor
constituţionale dintre autorităţile publice şi, prin
urmare, în măsura în care nu se prevede altfel în mod expres, nu se
calculează pe zile libere". Dispoziţiile art. 101 din Codul
de procedură civilă, potrivit cărora „termenele se
înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a
început, nici ziua când s-a sfârşit termenul", invocate în
cuprinsul memoriului, nu sunt aplicabile în dreptul public, supus regulii în
virtutea căreia termenele, în acest domeniu, se calculează pe zile
calendaristice, în sensul că se include în termen şi ziua în care el
începe să curgă şi ziua când se împlineşte.
Urmărind fişa referitoare la derularea procesului
legislativ de adoptare a Legii nr. 9/2010 privind abilitarea Guvernului de a
emite ordonanţe, precum şi stenogramele şedinţelor
Parlamentului, se constată că această lege a fost adoptată
de Senat în data de 6 ianuarie 2010, iar de Camera Deputaţilor în 11
ianuarie 2010.
In data de 11 ianuarie 2010, legea a fost depusă
la secretarul general al Camerei Deputaţilor pentru exercitarea dreptului
de sesizare a Curţii Constituţionale. Acest aspect a fost adus la
cunoştinţa deputaţilor în şedinţa din 11 ianuarie
2010. De asemenea, depunerea legii la secretarii generali ai Camerei
Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către
deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii
Constituţionale, a fost adusă la cunoştinţa
deputaţilor şi senatorilor în şedinţa comună a Camerei
Deputaţilor şi Senatului din 12 ianuarie 2010.
In data de 14 ianuarie 2010, legea a fost
transmisă Preşedintelui României pentru promulgare, fiind
promulgată prin Decretul nr. 11 din 14 ianuarie 2010 şi
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14
ianuarie 2010.
Se mai constată că, întrucât legea
examinată a fost adoptată prin procedură de urgenţă
(astfel cum rezultă atât din fişa referitoare la derularea procesului
legislativ, cât şi din stenogramele şedinţelor Parlamentului),
termenul de păstrare a legii, în vederea exercitării dreptului de
sesizare a Curţii Constituţionale, este de două zile. Chiar
şi în ipoteza în care se consideră că acest termen a început să
curgă din data de 12 ianuarie 2010, când s-a comunicat în
şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului
depunerea legii la secretarii generali ai Camerelor, în vederea
exercitării dreptului de a sesiza Curtea Constituţională,
concluzia este că termenul de două zile prevăzut de art. 15
alin. (2) teza finală din Legea nr. 47/1992 s-a împlinit la sfârşitul
zilei de 13 ianuarie 2010. Prin urmare, trimiterea legii spre promulgare în
data de 14 ianuarie 2010 şi promulgarea acesteia în aceeaşi dată
s-au făcut cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile. Decretul
nr. 11 pentru promulgarea legii a fost publicat, conform prevederilor art. 100
alin. (1) din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
30 din 14 ianuarie 2010, împreună cu textul legii. Prin urmare, sesizarea
formulată de cei 52 de deputaţi pentru controlul
constituţionalităţii legii, depusă la secretarul general al
Camerei Deputaţilor în ziua de 14 ianuarie 2010 şi înregistrată
la Curtea Constituţională în 15 ianuarie 2010, este inadmisibilă
spre a fi examinată pe fond de către Curtea
Constituţională, conform prevederilor art. 146 lit. a) din
Constituţie.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit.
a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia României, precum şi
al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Constată că obiecţia de
neconstituţionalitate referitoare la Legea privind abilitarea Guvernului
de a emite ordonanţe este inadmisibilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Preşedintelui României
şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 26 ianuarie 2010
şi la aceasta au participat: Acsinte Gaspar, preşedinte, Nicolae
Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Valentin
Zoltan Puskas, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecători.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta
OPINIE CONCURENTĂ
Respingerea ca inadmisibilă a sesizării de
neconstituţionalitate, pronunţată cu unanimitate de voturi,
este consecinţa faptului că a fost înregistrată după
promulgarea şi publicarea legii în Monitorul Oficial al României. Aceasta
deoarece, în condiţiile prevederilor art. 146 lit. a) din
Constituţie, referitoare la controlul a priori, Curtea
Constituţională se pronunţă asupra
constituţionalităţii legilor înainte de promulgare.
Este însă de observat cronologia procesului
legislativ. Astfel, pe data de 11 ianuarie 2010, în calitate de Cameră
decizională, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de Lege privind
abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, dată la care s-a
comunicat şi începerea curgerii termenului pentru formularea eventualelor
obiecţii de neconstituţionalitate. Pe data de 12 ianuarie 2010, în
şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului,
şi senatorii au luat cunoştinţă despre depunerea legii la
secretarii generali, în vederea exercitării dreptului de sesizare a
Curţii Constituţionale. Sesizarea de neconstituţionalitate a
fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor pe data de
14 ianuarie 2010, fiind înregistrată sub nr. 51/223, apoi transmisă
Curţii Constituţionale pe data de 15 ianuarie 2010, unde a fost
înregistrată sub nr. 473. Tot pe data de 14 ianuarie 2010, legea a fost
promulgată de către Preşedintele României prin Decretul nr. 11
şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din
aceeaşi zi. Deoarece legea a fost adoptată în procedură de
urgenţă, termenul de exercitare a dreptului de sesizare a Curţii
Constituţionale a fost de două zile, termen care, pentru
deputaţi, a început să curgă pe data de 11 ianuarie, iar pentru
senatori, pe data de 12 ianuarie 2010.
Dincolo de considerentele ce au stat la baza deciziei,
apreciez că era necesară reconsiderarea modului de calcul privind
termenele de sesizare a Curţii Constituţionale, astfel cum s-a
statuat prin Decizia nr. 233/1999, în sensul că acestea sunt termene
care privesc desfăşurarea raporturilor constituţionale dintre
autorităţile publice şi, prin urmare, în măsura în care nu
se prevede altfel în mod expres, nu se calculează pe zile libere.
In dezacord cu opinia majoritară, apreciez
că, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii
Constituţionale, termenele trebuie calculate pe zile libere, în sensul
că nu se include în termen ziua în care el începe să curgă
şi nici ziua în care se împlineşte. Avem în vedere natura termenului,
distincţiile dintre termenele referitoare la măsurile restrictive de
drepturi şi cele puse la dispoziţie pentru valorificarea, exercitarea
unui drept, efectivitatea dreptului, dar şi importanţa raporturilor
constituţionale dintre autorităţile publice. Prevederile art. 15
alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii Constituţionale statuează că respectivele termene
sunt puse la dispoziţie în vederea exercitării dreptului de
sesizare a Curţii Constituţionale, sens în care legea se depune la
secretarul general al Camerei Deputaţilor şi al Senatului cu 5 zile
înainte de a fi trimisă spre promulgare. Avem în vedere şi
prevederile art. 14 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora procedura
jurisdicţională constituţională se completează cu
regulile procedurii civile, dar şi cele ale art. 101 din Codul de
procedură civilă, potrivit cărora termenele se înţeleg
pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua
când s-a sfârşit termenul.
Din această perspectivă, apreciez că
poate fi pusă în discuţie chiar şi constituţionalitatea
unui decret prin care se promulgă o lege în interiorul termenului de
sesizare a Curţii Constituţionale, făcând astfel inoperant
controlul a priori.
Judecător, prof. univ. dr.
Tudorel Toader