DECIZIE Nr.
883 din 30 noiembrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 alin. 1 teza intai din Codul de
procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 40 din 19 ianuarie 2007
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu
- judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel
Toader - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Nicolae Ioan Onaca în Dosarul nr.
2.290/35/P/2006 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală.
La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin
avocat. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Având cuvântul, reprezentantul
autorului excepţiei solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală,
reiterând argumentele expuse în faţa instanţei de judecată.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului,
reţine următoarele:
Prin Incheierea din 20 iulie
2006, pronunţată în Dosarul nr. 2.290/35/P/2006, Curtea de Apel Oradea -
Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Nicolae Ioan Onaca.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt
neconstituţionale în raport cu prevederile art. 20 şi art. 21 alin. (3) din
Constituţie, precum şi cu dispoziţiile art. 5 paragraful 4 şi art. 13 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
deoarece nu prevăd calea de atac a recursului şi împotriva încheierii prin care se respinge cererea de revocare
a unei măsuri preventive.
Curtea de Apel Oradea
- Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, invocând
jurisprudenţa Curţii Constituţionale, apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului arată
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege
criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate
în motivarea excepţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), precum şi
ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură
penală, modificate şi completate prin art. I pct. 64 din Legea nr. 356/2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august
2006, al căror conţinut este următorul: „Incheierea dată în primă instanţă
şi în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea,
înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum şi împotriva
încheierii prin care se dispune menţinerea arestării preventive, poate fi atacată separat, cu
recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunţare,
pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă."
Autorul excepţiei consideră că acest text legal este
neconstituţional, deoarece nu prevede calea de atac a recursului şi împotriva
încheierii prin care se respinge cererea de revocare a unei măsuri preventive,
ceea ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 20 referitoare la
tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 alin. (3)
referitoare la dreptul la un proces echitabil. De asemenea, autorul excepţiei
invocă şi încălcarea, prin acelaşi text legal, a dispoziţiilor art. 5
paragraful 4 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale, dispoziţii privind dreptul la libertate şi la
siguranţă şi dreptul la un recurs efectiv.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
se reţine că, în legătură cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 141
alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală, Curtea s-a pronunţat prin mai
multe decizii, reţinând, în esenţă, că, potrivit dispoziţiilor art. 126 şi ale
art. 129 din Constituţie, legiuitorul este unica autoritate competentă să
reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în cadrul
procedurii de judecată, precum şi modul de exercitare a acestora. In virtutea
acestei competenţe, legiuitorul stabileşte hotărârile judecătoreşti împotriva
cărora pot fi exercitate căile de atac şi condiţiile în care pot fi folosite
aceste căi.
In ceea ce priveşte
încheierile, ca specie de hotărâri judecătoreşti pronunţate în cursul
procesului, dar prin care nu se soluţionează fondul cauzei, acestea nu pot fi
atacate, de regulă, decât odată cu hotărârile judecătoreşti care soluţionează
fondul cauzei, care sunt, potrivit dreptului nostru procesual penal, sentinţele
şi deciziile. Stabilind, prin art. 3851 alin. 2 din Codul de procedură penală, că încheierile pot fi
atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau cu decizia atacată, legiuitorul a
acţionat în limitele competenţei sale, prevăzute prin dispoziţiile
constituţionale evocate mai sus.
Regula exercitării căilor de atac împotriva
încheierilor numai o dată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei
se impune pentru asigurarea desfăşurării procesului cu celeritate, într-un
termen rezonabil, exigenţă recunoscută atât în sistemul nostru constituţional [art.
21 alin. (3)], cât şi în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, care consacră la art. 6 paragraful 1 dreptul
oricărei persoane „la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un
termen rezonabil a cauzei sale". Sub acest aspect, prin posibilitatea
exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, prin care se
soluţionează fondul cauzei, este asigurat accesul liber la justiţie.
Faptul că încheierea prin care se respinge cererea de
revocare a măsurii arestării preventive nu poate fi atacată separat cu recurs
se explică, pe de o parte, prin necesitatea de a evita o prelungire abuzivă a
procesului, iar pe de altă parte, prin aceea că ea poate fi atacată cu recurs
odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei.
Referitor la pretinsa contrarietate a dispoziţiilor
art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală cu prevederile art. 5 paragraful
4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, conform cărora „Orice persoană lipsită de libertatea sa prin
arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal,
pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii
sale şi să dispună eliberarea sa dacă detenţia este ilegală", Curtea
constată că şi aceasta este neîntemeiată. Astfel, sensul normei citate nu este
cel al unei căi de atac la o altă contestare jurisdicţională anterioară, ci
numai acela de a conferi persoanei arestate sau deţinute posibilitatea de a se
plânge de ilegalitatea măsurii privative de libertate luate împotriva sa, prin
sesizarea unui tribunal competent. Dacă dispoziţiile art. 141 alin. 1 din Codul
de procedură penală deschid calea recursului la încheiere doar pentru unele
situaţii - limitativ indicate în text -, acest fapt nu este de natură a atrage
înfrângerea dispoziţiilor art. 5 paragraful 4 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aşa cum reiese din
jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 38 din 26 februarie 1998,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 13 mai 1998),
în acord cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, aceste prevederi dau
expresie dreptului persoanei arestate de a se plânge înaintea unui tribunal competent
asupra măsurii de arestare sau deţinere luate împotriva sa, neavând
semnificaţia reglementării unei căi de atac ulterioare îndreptate împotriva
soluţiei date de instanţă în urma soluţionării plângerii.
Acestei cerinţe îi răspunde în mod evident textul de
lege criticat. Din această perspectivă, art. 141 alin. 1 din Codul de procedură
penală nu contravine nici prevederilor constituţionale ale art. 20 referitoare
la tratatele internaţionale privind drepturile omului.
Cele statuate, de exemplu, prin deciziile nr. 458 din
28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60
din 18 ianuarie 2005, şi nr. 121 din 1 martie 2005, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 22 martie 2005, îşi menţin
valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi de
natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe.
Fată de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al
art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală,
excepţie ridicată de Nicolae Ioan Onaca în Dosarul nr. 2.290/35/P/2006 al
Curţii de Apel Oradea - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 noiembrie
2006.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu