DECIZIE Nr.
876 din 30 noiembrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (2), art. 13 2 si art. 22
din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor
de coruptie, precum si a dispozitiilor art. 13 alin. (1), (1 2) si (2) din
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Departamentul National
Anticoruptie
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 32 din 17 ianuarie 2007
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2),
art. 132 şi art. 22 din Legea nr. 78/2000,
precum şi a dispoziţiilor art. 13 alin. (1), (12) şi (2) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, excepţie ridicată de Dumitru
Bunea în Dosarul nr. 3.578/1/2006 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -
Secţia penală.
La apelul nominal este prezent autorul excepţiei,
asistat de avocat Doru-Viorel Ursu. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă Curţii că partea Constantin
Corduneanu a depus la dosar o cerere de amânare a cauzei, în vederea angajării
unui apărător.
Avocatul autorului excepţiei se opune acordării unui
nou termen în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public arată că, în
principiu, nu se opune cererii de amânare formulate.
Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a
cauzei.
Având cuvântul, avocatul autorului excepţiei solicită
admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată,
arătând că prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale
invocate.
C U R T E A,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 4 iulie
2006, pronunţată în Dosarul nr. 3.578/1/2006, Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 5 alin. (2), art. 132 şi art. 22 din Legea nr. 78/2000, precum şi a dispoziţiilor art.
13 alin. (1), (12) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, excepţie ridicată de Dumitru Bunea în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, „pornind de la obiectul de activitate şi
atribuţiile Direcţiei Naţionale Anticorupţie, stabilite prin lege, analiza
[...] prevederilor Legii nr. 78/2000 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
43/2002 conduce la concluzia că urmărirea penală într-o cauză dată este de
competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie în condiţiile în care infracţiunea
pentru care s-a început urmărirea penală şi ulterior s-a dispus trimiterea în judecată
este [...] o infracţiune de corupţie propriu-zisă [...]". Configurarea
„unei alte situaţii juridice" este, în opinia autorului excepţiei, fără
suport legal şi poate fi „împiedicată" doar de Curtea Constituţională. Se
arată în acest sens că din actele dosarului se poate constata că împotriva
inculpaţilor nu s-a efectuat urmărirea penală şi nu au fost trimişi în judecată
pentru o infracţiune de corupţie şi, prin urmare, „urmărirea penală efectuată
de procurorii DNA şi trimiterea în judecată sub aspectul săvârşirii
infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248-2481 din Codul penal, în baza dispoziţiilor procedurale cuprinse în art. 13
alin. (1), (11) şi
(2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 43/2002, cu modificările ulterioare,
respectiv art. 22 din Legea nr. 78/2000, s-a făcut cu înfrângerea prevederilor
art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţia
României".
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
întrucât textele de lege criticate nu conţin prevederi de natură a împiedica
partea interesată să se prevaleze, fără nicio îngrădire, de toate garanţiile
care caracterizează dreptul la un proces echitabil şi nu aduc atingere
principiilor din Legea fundamentală care guvernează înfăptuirea justiţiei,
deoarece nu afectează în vreun mod imparţialitatea, unicitatea, egalitatea şi
independenţa acesteia.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, făcând
referire la considerentele care au fundamentat Decizia Curţii Constituţionale
nr. 133 din 3 martie 2005, pe care le consideră valabile şi în prezenta cauză,
apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textele de
lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul
excepţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
C U R T E A,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 5 alin. (2), art. 132 şi art. 22 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea
şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, precum şi dispoziţiile art. 13
alin. (1), (12) şi
(2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Departamentul
Naţional Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 244 din 11 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Prevederile din Legea nr. 78/2000 criticate ca
neconstituţionale au următorul cuprins:
- Art. 5 alin. (2): „In
înţelesul prezentei legi, sunt infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie
infracţiunile prevăzute la art. 10-13.";
- Art. 132: „Infracţiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice,
infracţiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea
de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a
obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani";
- Art. 22: „In cazul
infracţiunilor prevăzute în prezenta lege, urmărirea penală se efectuează în
mod obligatoriu de către procuror."
Prevederile din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
43/2002, criticate ca neconstituţionale, au următorul cuprins:
- Art. 13: „(1) Sunt de
competenţa Departamentului Naţional Anticorupţie infracţiunile prevăzute în
Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite în una dintre
următoarele condiţii:
a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor care
le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a
200.000 euro ori o perturbare deosebit de gravă a activităţii unei autorităţi
publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori dacă
valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie
este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 de euro;
b) dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale
ori de gravitatea perturbării aduse unei autorităţi publice, instituţii publice
sau oricărei alte persoane juridice ori de valoarea sumei sau a bunului care
formează obiectul infracţiunii de corupţie, sunt comise de către: deputaţi;
senatori; membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat şi
asimilaţii acestora; consilieri ai miniştrilor; judecătorii Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie şi ai Curţii Constituţionale; ceilalţi judecători şi
procurori; membrii Consiliului Superior al Magistraturii; preşedintele
Consiliului Legislativ şi locţiitorul acestuia; Avocatul Poporului şi adjuncţii
săi; consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat din cadrul Administraţiei
Prezidenţiale; consilierii de stat ai primului-ministru; membrii şi controlorii
financiari ai Curţii de Conturi şi ai camerelor judeţene de conturi; guvernatorul, prim-viceguvernatorul
şi viceguvernatorul Băncii Naţionale a României; preşedintele şi
vicepreşedintele Consiliului Concurenţei; ofiţeri, amirali, generali şi
mareşali; ofiţeri de poliţie; preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor
judeţene; primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti; primarii şi
viceprimarii sectoarelor municipiului Bucureşti; primarii şi viceprimarii
municipiilor; consilierii judeţeni; prefecţii şi subprefecţii; conducătorii
autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale şi persoanele cu
funcţii de control din cadrul acestora, cu excepţia conducătorilor
autorităţilor şi instituţiilor publice de la nivelul oraşelor şi comunelor şi a
persoanelor cu funcţii de control din cadrul acestora; avocaţii; comisarii
Gărzii Financiare; personalul vamal; persoanele care deţin funcţii de
conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes
naţional, al companiilor şi societăţilor naţionale, al băncilor şi societăţilor
comerciale la care statul este acţionar majoritar, al instituţiilor publice
care au atribuţii în procesul de privatizare şi al unităţilor centrale
financiar-bancare; persoanele prevăzute la art.
81 din Legea nr. 78/2000, cu
modificările şi completările ulterioare; lichidatorii judiciari; executorii
Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.
[...]
(12)
Departamentul Naţional Anticoruptie este competent să efectueze urmărirea
penală, dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a
1.000.000 euro, în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 215 alin. 1, 2, 3 şi
5, art. 246, 247, 248 şi 2481 din Codul penal, al infracţiunilor prevăzute la art. 175, 177 şi
178-181 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, cu modificările
şi completările ulterioare, şi în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi
combaterea evaziunii fiscale.
(2) Procurorii specializaţi din cadrul
Departamentului Naţional Anticoruptie efectuează în mod obligatoriu urmărirea
penală pentru infracţiunile prevăzute la alin. (1), (11) şi 12)".
Dispoziţiile constituţionale invocate ca fiind
încălcate prin aceste texte de lege sunt cuprinse în 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, în
art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi în art. 124
alin. (2) referitoare la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea pentru toţi
a justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum
a fost formulată, Curtea constată că, în realitate, criticile autorului nu vizează
neconstituţionalitatea prevederilor legale ce fac obiectul excepţiei, ci modul
de interpretare şi aplicare a legii în cauza dedusă judecăţii Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
Astfel, autorul excepţiei
susţine că împotriva inculpaţilor nu s-a efectuat urmărirea penală şi nu au
fost trimişi în judecată pentru o infracţiune de corupţie şi, în consecinţă,
„urmărirea penală efectuată de procurorii Departamentului Naţional Anticoruptie
şi trimiterea în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de
art. 132 din Legea
nr. 78/2000 raportat la art. 248-2481 din
Codul penal, în baza dispoziţiilor procedurale cuprinse în art. 13 alin. (1),
(11) şi (2) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, cu modificările ulterioare, respectiv
art. 22 din Legea nr. 78/2000, s-a făcut cu înfrângerea prevederilor art. 16
alin. (1J, art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţia
României". In acest context, se solicită Curţii Constituţionale cenzurarea
unei eventuale interpretări a dispoziţiilor ce reglementează activitatea şi
competenţa Departamentului Naţional Anticoruptie, interpretare ce ar determina,
potrivit susţinerilor autorului excepţiei, deturnarea scopului înfiinţării şi
atribuţiilor specifice acestui departament, extinderea nelegală a obiectului de
activitate şi a atribuţiilor sale, substituiri nelegale între organele
judiciare, discriminarea cetăţenilor chemaţi în justiţie.
Asemenea critici, vizând interpretarea şi aplicarea
dispoziţiilor legale, nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii
Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se
pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost
sesizată", fiind de competenţa instanţelor judecătoreşti, în cadrul
căilor de atac prevăzute de lege.
Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 5 alin. (2), art. 132 şi art. 22 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea
şi sancţionarea faptelor de corupţie, precum şi a dispoziţiilor art. 13 alin.
(1), (12) şi (2)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Departamentul
Naţional Anticoruptie, excepţie ridicată de Dumitru Bunea în Dosarul nr.
3.578/1/2006 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 noiembrie
2006.
PREŞEDINTE.
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Marieta Safta