DECIZIE Nr.
875 din 6 iulie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) si alin. (1 1)-(1 9) din
Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra
terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii
fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 582 din 17 august 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Simona Ricu - procuror
Ingrid Alina Tudora -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) şi alin. (11)-(19)
din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra
terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor
Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, excepţie ridicată
de Moise Gârba, David Gârba şi Gheorghe Gârba în Dosarul nr. 1.143/187/2006 al
Tribunalului Bihor - Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. In acest sens, invocă
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi anume Decizia nr. 585/2007.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 17 septembrie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 1.143/187/2006, Tribunalul Bihor - Secţia civilă a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitatea prevederilor art.
4 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate
asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit
prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, excepţie
ridicată de Moise Gârba, David Gârba şi Gheorghe Gârba într-o cauză având
obiect fond funciar.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia consideră că prevederile de lege criticate nu
„garantează restituirea dreptului de proprietate în integralitatea sa, cu toate
componentele sale, printre care şi aceea a diferenţei de valoare dintre terenul
forestier şi cel de simplă fâneaţă". Astfel, apreciază că reglementarea
criticată nu garantează restituirea dreptului de proprietate asupra masei
lemnoase, preluată şi folosită în mod abuziv de către Statul român. Totodată,
apreciază că datorită lipsei unei prevederi legale în materia proprietăţii
acţiunea introdusă de autorii excepţiei pentru stabilirea dreptului la
despăgubiri a fost respinsă de Judecătoria Beiuş, pe motiv de inadmisibilitate.
Aşa fiind, susţine că legile speciale în materia proprietăţii nu recunosc
instanţelor judecătoreşti competenţa de a se pronunţa asupra unei acţiuni în
desdăunare, care să constate existenţa obligaţiei.
Tribunalul Bihor - Secţia civilă şi-a exprimat opinia în sensul că „posibilitatea acordării de
despăgubiri în litigiul dedus judecăţii ar fi fost necesară, condiţionată însă
de dovezi privind modul în care a fost exploatată masa lemnoasă, în interesul
cui s-a făcut, care este diferenţa de valoare dintre terenul de atunci şi cel
de acum etc."
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat
punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale
criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum
a fost stabilit prin încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl
constituie prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, astfel cum
au fost modificate prin titlul VI art. I pct. 4 din Legea nr. 247/2005 privind
reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri
adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22
iulie 2005.
Insă, din examinarea notelor scrise ale autorilor
excepţiei, Curtea constată că aceştia au criticat, ca fiind neconstituţionale,
şi prevederile art. 4 alin. (11)-(19) din Legea nr.
1/2000, ce au fost introduse prin titlul VI art. I pct. 5 din Legea nr.
247/2005. Ca atare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, asupra căruia
Curtea urmează a se pronunţa, îl constituie art. 4 alin. (1) şi alin. (11)-(19)
din Legea nr. 1/2000, prevederi care au următorul conţinut:
- Art. 4: „(1) Pentru terenurile din extravilanul
localităţilor, foste proprietăţi ale persoanelor fizice şi juridice, care au
trecut în proprietatea statului şi pe care se găsesc instalaţii hidrotehnice,
hidroelectrice sau de hidroamelioraţii, pe care se desfăşoară activităţi
miniere de exploatare sau operaţiuni petroliere de dezvoltare-explorare şi
exploatare, se restituie, în condiţiile legii, foştilor proprietari sau
moştenitorilor acestora suprafeţe echivalente constituite din rezerva existentă
la comisiile locale, iar în situaţia în care aceste suprafeţe sunt insuficiente,
din domeniul privat al statului, din aceeaşi localitate sau din alte
localităţi, acceptate de foştii proprietari. In cazurile în care compensarea nu
este posibilă se vor acorda despăgubiri foştilor proprietari sau moştenitorilor
acestora, în condiţiile legii.
(11) Pentru terenurile foştilor
proprietari persoane fizice sau juridice, inclusiv cooperative piscicole sau
alte forme asociative prevăzute la art. 26 alin. (1), pe care s-au aflat, la
data deposedării, amenajări piscicole, sere sau plantaţii de hamei, de duzi,
plantaţii viticole sau pomicole, în prezent proprietatea statului, restituirea
se face pe vechile amplasamente, cu obligaţia de a le menţine destinaţia şi,
acolo unde este cazul, unitatea şi funcţionalitatea.
(12) Pentru terenurile menţionate mai
sus, pe care s-au efectuat de către stat investiţii, neamortizate până la
intrarea în vigoare a prezentei legi, foştii proprietari pot opta pentru
reconstituirea pe vechiul amplasament, cu obligaţia de a plăti statului, în
termen de 10 ani, contravaloarea neamortizată a investiţiei, dacă aceasta
reprezintă mai mult de 30% din valoarea totală a investiţiei la data intrării
în vigoare a acestei legi, sau să primească terenuri pe alte amplasamente,
acceptate de aceştia, de aceeaşi categorie de folosinţă cu terenul pe care l-au
predat ori despăgubiri.
(13) Pentru terenurile preluate de stat
de pe care investiţiile au fost vândute cu respectarea legii, foştii
proprietari pot opta pentru alt amplasament, acceptat de aceştia, sau pentru
despăgubiri plătite fie de către investitor, fie de către stat.
(14) In cazul opţiunii pentru despăgubiri
plătite de investitori, foştii proprietari vor conveni cu investitorii, în
termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi sau de la data
validării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, preţul
terenului, care nu poate fi mai mic decât valoarea sa de piaţă, şi termenul de
plată, care nu poate fi mai mare de 3 ani.
(15) Acordul va fi înregistrat la
comisia judeţeană care a validat cererea de reconstituire şi devine titlu
executoriu pentru plata preţului dacă investitorul nu îşi respectă obligaţia de
plată în termenul convenit. Din momentul înregistrării acordului, opţiunea
părţilor este definitivă şi părţile nu mai pot opta pentru alte forme de
reconstituire şi, respectiv, despăgubire. Proprietarii se vor putea adresa
statului, în condiţiile dispoziţiilor legale privind acordarea de despăgubiri
de către acesta, doar pentru acoperirea valorii investiţiilor preluate de stat
odată cu terenul pe care I-au avut în proprietate.
(16) Până la efectuarea plăţii,
proprietarul investiţiei va plăti fostului proprietar al terenului o sumă,
convenită de părţi, care nu poate fi mai mică decât redevenţa plătită statului
la momentul acordului şi nu va putea înstrăina în niciun mod investiţia sa, sub
sancţiunea nulităţii absolute.
(17) Proprietarii investiţiilor dobândesc
dreptul de proprietate asupra terenului în momentul achitării integrale a
contravalorii terenului.
(18) In situaţia în care nu se optează
pentru despăgubiri plătite de către investitor, sau în situaţia în care fostul
proprietar şi investitorul nu ajung la un acord în termenul menţionat la alin.
(14), fostul proprietar va primi teren pe alt amplasament, acceptat
de acesta, sau despăgubiri de la stat, atât pentru teren cât şi pentru
investiţiile dovedite la data preluării terenului, în condiţiile legii.
(19) In cazul realizării acordului
prevăzut la alin. (14), pentru investiţiile dovedite la data
preluării terenului, fostul proprietar primeşte despăgubiri de la stat, în
condiţiile legii."
Autorii excepţiei susţin că prevederile legale
criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul
liber la justiţie şi celor ale art. 44 privind garantarea dreptului de
proprietate privată, prin raportare la art. 1 din Primul Protocol adiţional la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că autorii acesteia afirmă că, datorită „lipsei unor prevederi legale
exprese sau implicite în materia proprietăţii", acţiunea introdusă de
aceştia pentru stabilirea dreptului la despăgubiri, a fost respinsă de
Judecătoria Beiuş, pe motiv de inadmisibilitate. In acest context, aceştia
arată că prevederile de lege criticate nu „garantează restituirea dreptului de
proprietate în integralitatea sa, cu toate componentele sale, printre care şi
aceea a diferenţei de valoare dintre terenul forestier şi cel de simplă
fâneaţă".
Aşa fiind, Curtea reţine că, în esenţă, autorii
excepţiei invocă neconstituţionalitatea prevederilor de lege criticate din
perspectiva unei deficienţe de reglementare, or, potrivit dispoziţiilor art. 2
alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra
constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea
modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Astfel, controlul de constituţionalitate se efectuează
numai prin raportare la prevederile şi principiile Constituţiei, coordonarea,
formularea şi explicitarea legislaţiei în vigoare fiind de competenţa
autorităţii legiuitoare.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) şi alin. (11)-(19)
din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra
terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor
Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, excepţie ridicată
de Moise Gârba, David Gârba şi Gheorghe Gârba în Dosarul nr. 1.143/187/2006 al
Tribunalului Bihor -Secţia civilă. '
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora