Decizia Nr.870 din 23.06.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 şi art. 341 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului în Dosarul nr. 416/2010 al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.La apelul nominal răspunde Camera de Comerţ şi Industrie a României, prin consilier juridic Lavinia Ambrus, lipsind autorul excepţiei de neconstituţionalitate, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Camerei de Comerţ şi Industrie a României, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, şi depune note scrise la dosar.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. De asemenea, apreciază că susţinerile autorului excepţiei se referă la lipsa eventualelor dispoziţii legale care să reglementeze incompatibilităţile arbitrilor care compun tribunalul arbitral.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale din 18 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 416/2010, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 şi art. 341 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului într-o cauză având ca obiect pretenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că textele legale criticate încalcă dreptul la un proces echitabil, precum şi egalitatea în faţa legii, ţinând seama că parte în litigiul aflat pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional este chiar Camera de Comerţ şi Industrie a României, al cărui colegiu de conducere, la propunerea preşedintelui Camerei, numeşte arbitrii care formează tribunalul arbitral. Aşadar, prezentul tribunal arbitral, indiferent de compunerea acestuia, nu oferă suficiente garanţii de independenţă şi, prin urmare, nu poate fi considerat nici imparţial. Mai mult, întinderea, dar şi natura deciziilor ce ar putea fi luate de către acest tribunal ar constitui o încălcare a prevederilor Constituţiei.Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, dispoziţiile legale criticate neîncălcând cu nimic principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, nici dreptul la un proces echitabil şi nici dreptul la apărare, drepturi consacrate de Constituţie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 340 şi art. 341 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:– Art. 340: „Persoanele care au capacitatea deplină de exerciţiu al drepturilor pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de acelea care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie.“;– Art. 341 alin. 2: „Sub rezerva respectării ordinii publice sau a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii, părţile pot stabili prin convenţia arbitrală sau prin act scris încheiat ulterior, fie direct, fie prin referire la o anumită reglementare având ca obiect arbitrajul, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului, inclusiv procedura unei eventuale concilieri prealabile, repartizarea între părţi a cheltuielilor arbitrale, conţinutul şi forma hotărârii arbitrale şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.“Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 alin. (3) care statuează dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi art. 24 alin. (1) care priveşte dreptul la apărare. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 8 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 31 ianuarie 2007, a stabilit că arbitrajul constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită. Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale încheiate între părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii, aşa cum prevede art. 341 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, părţile pot stabili, prin convenţia arbitrală sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului. Având în vedere cele expuse, Curtea reţine că dispoziţiile art. 340 din Codul de procedură civilă subliniază caracterul facultativ şi convenţional al arbitrajului, stabilind capacitatea de a încheia o convenţie arbitrală şi sfera litigiilor susceptibile a fi soluţionate prin arbitraj, iar art. 341 alin. 2 din Codul de procedură civilă precizează limitele libertăţii de voinţă a părţilor în materie procedurală ce se reflectă în convenţia arbitrală. Autorul excepţiei pune la îndoială independenţa şi imparţialitatea tribunalului arbitral datorită faptului că reclamanta - parte în litigiul dedus judecăţii - este, în acelaşi timp, organismul care numeşte arbitrii. Curtea reţine că autorul excepţiei a acceptat, fără să fi fost constrâns în vreun fel, clauza compromisorie (înscrisă în contractul pe care l-a încheiat cu Camera de Comerţ şi Industrie a României) în temeiul căreia soluţionarea litigiului dintre părţi este de competenţa Curţii de Arbitraj şi, prin urmare, trebuie să respecte acea clauză, altfel încălcându-se drepturile constituţionale garantate ale celeilalte părţi din litigiu. Mai mult, reglementările legale în baza cărora este organizată Curtea de Arbitraj - Legea camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi Regulamentul în temeiul căruia se constituie şi îşi desfăşoară activitatea Curtea de Arbitraj, oferă suficiente garanţii în ceea ce priveşte asigurarea independenţei şi imparţialităţii arbitrilor. În fine, Curtea observă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate pe lângă critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 340 şi art. 341 alin. 2 din Codul de procedură civilă este nemulţumit şi de procedura de numire a arbitrilor care compun tribunalul arbitral, reglementată de art. 4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, aprobat potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 335/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 6 decembrie 2007. Or, Curtea, având în vedere dispoziţiile art. 146 din Constituţia României şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, are competenţa de a se pronunţa numai asupra constituţionalităţii legilor sau ordonanţelor ori a unor dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă, fără a-şi putea extinde controlul asupra altor acte normative. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 şi art. 341 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului în Dosarul nr. 416/2010 al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 iunie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Andreea Costin