DECIZIE Nr.
868 din 30 noiembrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 lit. k) si art. 27 alin. (1) lit.
b) si alin. (3) din Legea locuintei nr. 114/1996
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 32 din 17 ianuarie 2007
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 lit. k) şi ale art. 27 alin. (1)
lit. b) şi alin. (3) din Legea locuinţei nr. 114/1996, excepţie ridicată de Ion
Gavrilă în Dosarul nr. 25.049/3/2005 (nr. 3.701/2005) al Tribunalului Bucureşti
- Secţia a III-a civilă.
La apelul nominal lipsesc
părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 24 ianuarie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 25.049/3/2005 (nr. 3.701/2005), Tribunalul Bucureşti - Secţia a
III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 lit. k) şi ale art. 27 alin. (1)
lit. b) şi alin. (3) din Legea locuinţei nr. 114/1996. Excepţia a fost
ridicată de Ion Gavrilă.
In motivarea excepţiei se
susţine, în esenţă, că aplicarea textelor de lege criticate conduce la crearea
unor situaţii de inechitate socială, rezultate din dispoziţia legală potrivit
căreia doar titularul unui contract de închiriere poate dispune asupra
locaţiunii, în dauna persoanelor care locuiesc împreună cu acesta, ceea ce
contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi
şi la nivelul de trai, precum şi celor ale Declaraţiei Universale a Drepturilor
Omului şi ale Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi
politice.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea
de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază
că textele de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale
Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
reprezintă prevederile art. 21 lit. k) şi ale art. 27 alin. (1) lit. b) şi
alin. (3) din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 393
din 31 decembrie 1997, potrivit cărora:
Art. 21 lit. k): „-Inchirierea
locuinţelor se face pe baza acordului dintre proprietar şi chiriaş, consemnat
prin contract scris, care se va înregistra la organele fiscale teritoriale şi
va cuprinde:
(...) k) persoanele care vor locui împreună cu
titularul contractului;".
Prevederile art. 27 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) au
fost modificate prin art. I pct. 7 din Legea nr. 145/1999 pentru modificarea şi
completarea Legii locuinţei nr. 114/1996, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 439 din 9 septembrie 1999, şi au în prezent următorul
cuprins: In cazul părăsirii definitive a domiciliului de către titularul
contractului de închiriere sau al decesului acestuia, precum şi în cazul
titularului de contract, nerezident, care, fără a fi detaşat, nu a mai folosit
locuinţa mai mult de 2 ani, fără întrerupere, închirierea continuă, după caz:
(...) b) în beneficiul descendenţilor sau al
ascendenţilor, dacă au locuit împreună cu acesta;
(...) In lipsa persoanelor care pot solicita
locuinţa, potrivit alin. 1, contractul de închiriere încetează în termen de 30
de zile de la data părăsirii domiciliului de către titularul contractului sau
de la data înregistrării decesului ori de la împlinirea termenului de 2 ani de
nefolosire neîntreruptă a locuinţei."
Aceste texte de lege sunt considerate a fi contrare
dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 - Egalitatea
în drepturi şi art. 47 - Nivelul de trai, precum şi celor ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi ale
Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă, pentru
următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 21 lit. k) din Legea
locuinţei nr. 114/1996, părţi ale contractului de închiriere sunt proprietarul
şi chiriaşul, iar persoanele care locuiesc împreună cu titularul contractului
de închiriere dobândesc drepturi
locative proprii, cu condiţia să locuiască efectiv cu acesta şi să fie
menţionate în contract.
Prin urmare, Curtea constată că drepturile locative ale
persoanelor care sunt înscrise în contract, deşi sunt drepturi proprii, nu
izvorăsc din contractul de închiriere, ci din drepturile locative ale
titularului contractului de închiriere. Este motivul pentru care aceste persoane
nu pot dispune ele însele de contract, legea recunoscându-le dreptul de a
continua locaţiunea numai în anumite condiţii restrictive, şi anume în cazul
părăsirii definitive a domiciliului de către titularul contractului de
închiriere, al decesului acestuia sau al nefolosirii locuinţei de către
titularul de contract, nerezident, timp de 2 ani, fără întrerupere.
Din această cauză, nu se poate reţine nicio încălcare a
principiului constituţional al egalităţii în drepturi, dat fiind faptul că
titularul contractului de închiriere şi persoanele care locuiesc împreună cu
acesta se află în situaţii juridice diferite, iar
drepturile lor locative au naturi juridice diferite.
De altfel, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, prin Decizia
nr. 62 din 6 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 21 iunie 2000, s-a statuat
că înţelesul art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie vizează egalitatea în
drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora
a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, iar nu şi identitatea de tratament
juridic în aplicarea unor măsuri, indiferent de natura
lor.
Pentru aceleaşi considerente, Curtea nu poate reţine
nicio contradicţie între textele de lege criticate şi dispoziţiile Declaraţiei
Universale a Drepturilor Omului şi ale Pactului internaţional cu privire la
drepturile civile şi politice.
In ceea ce priveşte invocarea
dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 47 referitoare la nivelul de
trai, Curtea constată că acestea nu au relevantă în cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 21 lit. k) şi art. 27 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din
Legea locuinţei nr. 114/1996, excepţie ridicată de Ion Gavrilă în Dosarul nr.
25.049/3/2005 (nr. 3.701/2005) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a
civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 noiembrie 2006.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie