DECIZIE Nr.
860 din 24 iunie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 119/2007 privind masurile pentru combaterea întarzierii
executarii obligatiilor de plata rezultate din contracte comerciale
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 604 din 26 august 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Simona Ricu - procuror
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007
privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată
rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Textil Iteco" - S.R.L.'în Dosarul nr. 5.672/301/2009 al Judecătoriei
Sectorului 3 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 3 decembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 5.672/301/2009, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile
pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din
contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Textil
Iteco" - S.R.L.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul criticat încalcă dreptul la
apărare şi dreptul la un proces echitabil, debitorii fiind puşi într-o situaţie
dezavantajoasă faţă de creditori, deoarece nu pot administra probe privind
fondul cauzei. De asemenea, se arată că dispoziţiile criticate contravin şi
prevederilor art. 20 alin. (1) şi (2), art. 53 din Legea fundamentală, precum
şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor
de plată rezultate din contracte comerciale, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007. Punctul 2 al art. 1 a fost
modificat prin pct. 1 al articolului unic din Legea nr. 118/2008 pentru
aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 2 iunie 2008.
Textul criticat are următorul conţinut: „In sensul prezentei
ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele
semnificaţii:
1. contract comercial reprezintă
contractul încheiat între comercianţi ori între aceştia şi o autoritate
contractantă, având ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii
contra unui preţ constând într-o sumă de bani;
2. autoritate
contractantă reprezintă:
a) oricare organism al statului - autoritate publică sau instituţie publică - care
acţionează la nivel central ori la nivel regional sau local;
b) oricare organism de drept public, altul decât
unul dintre cele prevăzute la lit. a), cu personalitate juridică care a fost
înfiinţat pentru a satisface nevoi de interes general, fără caracter comercial
sau industrial, şi care se află în cel puţin una dintre următoarele situaţii:
- este finanţat, în majoritate, de către o
autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către un
alt organism de drept public;
- se află în subordinea sau este supus controlului
unei autorităţi contractante, astfel cum este definită la lit. a), sau unui alt
organism de drept public;
- în componenţa consiliului de
administraţie/organului de conducere sau de supervizare mai mult de jumătate
din numărul membrilor acestuia sunt numiţi de către o autoritate contractantă,
astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept
public;
c) orice asociere formată de una sau mai multe
autorităţi contractante dintre cele prevăzute la lit. a) sau b);
d) oricare întreprindere publică ce desfăşoară una
sau mai multe dintre activităţile prevăzute la cap. VIII secţiunea 1 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor
de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a
contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, atunci
când aceasta atribuie contracte de achiziţie publică sau încheie acorduri-cadru
destinate efectuării respectivelor activităţi;
e) oricare subiect de drept, altul decât cele
prevăzute la lit. a)-d), care desfăşoară una
sau mai multe dintre activităţile prevăzute la cap. VIII secţiunea 1 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza unui drept special sau exclusiv, astfel cum este acesta definit la art.
3 lit. k) din ordonanţa menţionată, acordat de o autoritate competentă, atunci
când acesta atribuie contracte de achiziţie publică sau încheie acorduri-cadru
destinate efectuării respectivelor activităţi;
3.întârzierea plăţii reprezintă
depăşirea termenului contractual sau legal stabilit pentru executarea
obligaţiei de plată a preţului;
4. titlu executoriu reprezintă
hotărârea pronunţată de o instanţă judecătorească sau decizia de plată emisă de
altă autoritate competentă, prin care s-a dispus fie plata imediată, fie plata
în rate, care permite creditorului să recupereze creanţele de la debitor prin
mijloace de executare silită."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii
legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale
art. 20 alin. (1) şi (2) referitoare la tratatele internaţionale privind
drepturile omului, art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, art. 24
referitoare la dreptul la apărare şi art. 53 referitoare la restrângerea
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi art. 6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile
pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din
contracte comerciale transpune în dreptul intern Directiva 2000/35/CE a
Parlamentului European şi a Consiliului din 29 iunie 2000 privind combaterea
întârzierii efectuării plăţilor în cazul tranzacţiilor comerciale. Potrivit
preambulului directivei, aceasta „ar trebui să interzică abuzul la libertatea contractuală
în dezavantajul creditorilor". De asemenea, se statuează că „întârzierea
efectuării plăţilor constituie o încălcare a contractului care a devenit
atractivă din punct de vedere financiar pentru debitori (...). O schimbare
decisivă, incluzând compensarea creditorilor pentru costurile angajate, este
necesară pentru a inversa această tendinţă şi a asigura consecinţe ale
întârzierilor în efectuarea plăţilor care să descurajeze întârzierea efectuării
plăţilor".
Deoarece, astfel cum s-a relevat şi în directiva
menţionată, întârzierea efectuării plăţilor afectează competitivitatea şi
viabilitatea unor comercianţi, ceea ce poate duce la falimentul acestora,
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 urmăreşte întărirea poziţiei
creditorului în cazul neexecutării unor obligaţii de plată a unor sume de bani
în condiţiile stabilite prin contracte comerciale în cazul depăşirii termenului
contractual sau legal stabilit pentru executarea obligaţiei de plată a
preţului. De asemenea, ordonanţa a fost adoptată pentru a stabili măsuri pentru
combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată asumate prin contracte
comerciale şi pentru stabilirea unei proceduri simplificate de soluţionare a
acţiunilor în justiţie având ca obiect asemenea obligaţii.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 se
aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată
a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale. Potrivit art. 1 pct.
1 din ordonanţa de urgenţă, contractul comercial „reprezintă contractul
încheiat între comercianţi ori între aceştia şi o autoritate contractantă,
având ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii contra unui
preţ constând într-o sumă de bani". De asemenea, potrivit art. 1 pct. 2,
noţiunii de autoritate contractantă ordonanţa de urgenţă îi subscrie:
autorităţile publice sau instituţiile publice centrale, regionale sau locale;
oricare organism de drept public, altul decât cele prevăzute anterior, cu
personalitate juridică, care a fost înfiinţat pentru a satisface nevoi de
interes general, fără caracter comercial sau industrial; oricare întreprindere
publică sau subiect de drept, altul decât cele prevăzute anterior, ce
desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile ce se referă la domeniul apă, energie,
transport şi poştă.
In continuare, pct. 3 şi 4 ale art. 1 din ordonanţa de
urgenţă definesc noţiunile de întârzieri de plată ca fiind depăşirea termenului
contractual sau legal stabilit pentru executarea obligaţiei de plată a preţului
şi cea de titlu executoriu ca fiind hotărârea pronunţată de o instanţă
judecătorească sau decizia de plată emisă de altă autoritate competentă, prin
care s-a dispus fie plata imediată, fie plata în rate, care permite
creditorului să recupereze creanţele de la debitor prin mijloace de executare
silită.
Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile criticate
stabilesc semnificaţia unor termeni şi expresii folosite de Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, cum ar fi „contract comercial",
„autoritate contractantă", „întârzierea plăţii", „titlu
executoriu", fără ca acestea să aducă atingere valorilor constituţionale
invocate de autorul excepţiei.
In ceea ce priveşte problema administrării probelor
privind fondul cauzei, Curtea constată că, potrivit art. 126 din Constituţie,
competenţa instanţelor de judecată şi procedura în faţa acestora se stabilesc
prin lege, precum ordonanţa de urgenţă criticată. De asemenea, prin Decizia nr.
210 din 4 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 302 din 10 mai 2010, Curtea a statuat că prevederile ordonanţei de urgenţă
sunt în sensul aplicării principiului rolului activ al judecătorului, care, la
soluţionarea pricinilor în primă instanţă, are obligaţia de a încerca împăcarea
părţilor. Imprejurarea că, potrivit art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 119/2007, judecătorul citează părţile pentru explicaţii şi
lămuriri şi stăruie în efectuarea plăţii sumei datorate înseamnă că hotărârea
se va pronunţa numai după ce judecătorul va analiza toate probele aflate la
dosar, inclusiv cele propuse de debitor. Mai mult, art. 2 din ordonanţa de
urgenţă prevede că procedura reglementată de acest act normativ vizează
exclusiv creanţele certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată
a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale, iar art. 10 dispune
că ordonanţa de plată se va emite numai în urma verificării cererii pe baza
înscrisurilor depuse potrivit art. 6 alin. (2), a declaraţiilor părţilor,
precum şi a celorlalte probe administrate, instanţa constatând că cererea este
întemeiată. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 119/2007 dau posibilitatea contestării de către debitor a
ordonanţei de plată şi reglementează procedura pentru exercitarea căii de atac.
Aşa fiind, Curtea constată că nu pot fi reţinute
criticile de neconstituţionalitate promovate de autorul excepţiei, excepţia
fiind neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind
măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată
rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Textil Iteco" - S.R.L. în Dosarul nr. 5.672/301/2009 al Judecătoriei
Sectorului 3 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu