Decizia Nr.856 din 18.10.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, excepţie ridicată de Petru Dan în Dosarul nr. 2.006/110/2012 al Tribunalului Bacău - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 931D/2012.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin avocat cu delegaţie la dosar, domnul Constantin Florea din cadrul Baroului Bucureşti.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului, care depune note scrise la dosarul cauzei şi pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie, întrucât creează un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor contractului de leasing, dând posibilitatea finanţatorului să insereze în cuprinsul acestuia clauze abuzive, pe care beneficiarul, în alte condiţii, nu le-ar fi acceptat. Se susţine, de asemenea, că prin obligarea beneficiarului la plata ratelor până la expirarea contractului de leasing, în condiţiile rezilierii contractului, după restituirea bunului şi reţinerea plăţilor deja efectuate, se încalcă dreptul de proprietate al acestuia, aspect ce contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 şi art. 136.Reprezentantului Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind: contractul de leasing este un contract sui generis, ale cărui părţi pot conveni stipularea în cuprinsul acestuia şi a altor clauze pe care le consideră favorabile şi că plata ratelor de leasing este obligatorie. Se mai arată că, nefiind vorba despre un contract translativ de proprietate, nu poate fi invocată existenţa unui drept de proprietate al beneficiarului asupra bunului care formează obiectul leasingului şi nici o eventuală încălcare a unui astfel de drept.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 12 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 2.006/110/2012, Tribunalul Bacău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, excepţie ridicată de Petru Dan într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută la art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, înşelăciune, prevăzută la art. 215 din Codul penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută la art. 290 din Codul penal şi spălare de bani, prevăzută la art. 23 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că textele criticate creează discriminare între părţile contractului de leasing, neprevăzând sancţiuni juridice echivalente în cazul nerespectării de către părţi a obligaţiilor asumate şi neasigurând un echilibru între drepturile şi obligaţiile acestora. Astfel, utilizatorul este obligat să accepte clauze abuzive, pe care nu le-ar fi acceptat în alte condiţii, iar finanţatorul beneficiază de o contraprestaţie chiar şi în condiţiile în care partea care utilizează bunul rămâne fără folosinţa acestuia, fiind încălcate, în acest fel, dispoziţiile art. 16 din Constituţie. Se susţine, totodată, că plata ratelor până la expirarea contractului de leasing, chiar şi după rezilierea acestuia, pe lângă restituirea bunului şi reţinerea ratelor plătite înaintea datei rezilierii, afectează dreptul de proprietate al utilizatorului, neexistând un just echilibru între interesul general ocrotit şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, aspecte ce contravin prevederilor constituţionale ale art. 136 alin. (5). Este invocată, în acest sens, Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Marii Britanii.Tribunalul Bacău - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile criticate se aplică tuturor persoanelor care au calitatea de utilizatori în contractul de leasing, fără discriminări, nefiind încălcate nici normele constituţionale referitoare la dreptul de proprietate, întrucât la data încheierii contractului de leasing părţile au cunoscut clauzele contractuale ale acestuia. Se susţine, de asemenea, că nu există un dezechilibru între interesul individual al utilizatorilor de leasing şi interesul general al comunităţii. Pentru aceste motive, se arată că textele criticate nu contravin normelor constituţionale invocate de autorul excepţiei.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatului Poporului arată că prevederile art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 sunt constituţionale. Se arată, în acest sens, că locatorii/finanţatorii şi, respectiv, locatarii/utilizatorii contractului de leasing sunt părţi ale acestui contract aflate în situaţii juridice diferite, fapt ce justifică instituirea unui tratament juridic diferenţiat al acestora şi că în momentul încheierii contractului de leasing părţile au fost de acord cu clauzele contractuale ale acestuia, nefiind încălcate, astfel, prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate Curtea reţine însă că autorul critică, în realitate, dispoziţiile art. 10 lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 12 ianuarie 2000, care au următorul cuprins:

– Art. 10: „Locatarul/utilizatorul se obligă:[...] f)să îşi asume pentru întreaga perioadă a contractului, în lipsa unei stipulaţii contrare, totalitatea obligaţiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepuşii săi, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite, şi continuitatea plăţilor cu titlu de rată de leasing până la achitarea integrală a valorii contractului de leasing;“.Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi şi ale art. 136 alin. (5) cu privire la proprietate. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 prin Decizia nr. 1.426 din 25 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 3 februarie 2012, prin care a statuat că, deşi împrumută din caracteristicile altor contracte, contractul de leasing este un contract complex, de sine stătător, a cărui particularitate determină drepturi şi obligaţii specifice părţilor contractante. Totodată, Curtea a reţinut că, în analiza drepturilor şi obligaţiilor ce revin părţilor contractului de leasing, trebuie avut în vedere că operaţiunile de leasing presupun, în general, existenţa mai multor participanţi, după cum urmează: locatorul/finanţatorul, locatarul/utilizatorul, societatea de asigurare şi furnizorul desemnat de locatar/utilizator. Astfel, Curtea a constatat că drepturile şi obligaţiile părţilor contractului de leasing, inclusiv obligaţia ce îi incumbă locatarului/utilizatorului, potrivit art. 10 lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997, sunt determinate de particularitatea acestei operaţiuni, neavând un caracter discriminatoriu, acestea fiind adecvate poziţiei specifice pe care fiecare parte a contractului o deţine în raporturile ce se creează. De altfel, Curtea a reţinut că însuşi textul criticat dispune că această obligaţie cade în sarcina locatarului/utilizatorului numai în cazul în care nu există o stipulaţie contrară, iar potrivit art. 11 din ordonanţă, în cadrul operaţiunilor de leasing, drepturile şi obligaţiile părţilor vor fi stipulate în contract şi nu vor fi limitate la prevederile art. 9 şi 10. Astfel, părţile pot stipula în contract clauze pe care le consideră mai favorabile. De asemenea, prin Decizia nr. 1.382 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2012, Curtea a statuat că pe toată durata contractului de leasing dreptul de folosinţă revine altei persoane decât titularului dreptului de proprietate - contractul de leasing nefiind prin sine translativ de proprietate, ci acordând locatarului/utilizatorului doar un drept de opţiune, în sensul că în momentul expirării contractului de leasing acesta are prioritate la cumpărarea bunului ce a constituit obiectul contractului de leasing. Curtea a constatat că nu se poate reţine încălcarea dreptului de proprietate al utilizatorului, deoarece, astfel cum arată chiar autorul excepţiei, utilizatorul a preluat din momentul încheierii contractului de leasing „doar posesia şi folosinţa bunului mobil“, fapt ce nu îi oferă garanţiile de care ar beneficia în calitate de proprietar al bunului, în condiţiile în care transferul dreptului de proprietate asupra sa intervine la un moment ulterior, şi anume acela al expirării contractului de leasing, ca urmare a efectului încheierii unui contract de vânzare-cumpărare. Or, promitentul-cumpărător nu este titularul dreptului de proprietate, ce urmează a se naşte ulterior, prin exprimarea opţiunii în acest sens, în condiţiile art. 9 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing. De altfel, Curtea, în jurisprudenţa sa, spre exemplu, Decizia nr. 279 din 24 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, a statuat că problema garantării şi ocrotirii constituţionale a dreptului de proprietate nu se poate invoca în favoarea unor persoane care nu au calitatea de proprietari. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Distinct de cele arătate, Curtea reţine că, potrivit prevederilor art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997, dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligaţia de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing. Prin urmare, în condiţiile rezilierii de către locator/finanţator a contractului de leasing ca urmare a neplăţii ratei integrale de leasing timp de două luni consecutive de către utilizator, acesta din urmă este obligat la plata ratelor corespunzătoare utilizării bunului, anterioare datei predării acestuia, fără a putea pretinde că plata sumelor în cauză îi diminuează în mod nejustificat patrimoniul sau că aceasta ar atrage îmbogăţirea fără justă cauză a locatorului/finanţatorului. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, excepţie ridicată de Petru Dan în Dosarul nr. 2.006/110/2012 al Tribunalului Bacău - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop