DECIZIE Nr.
848 din 28 noiembrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 5/2001 privind
procedura somatiei de plata
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 37 din 18 ianuarie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae
Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu -
judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind
procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercilă „Eybl
Automotive România" - S.R.L. din Deta în Dosarul nr. 3.197/COM/2006 al
Tribunalului Timiş - Secţia comercială si de contencios administrativ.
La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei,
avocat Vasile Onofrei, constatându-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Având cuvântul, reprezentantul autoarei excepţiei solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de
plată, reiterând argumentele expuse în faţa instanţei de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată, invocând jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului,
reţine următoarele:
Prin Incheierea din 26 mai 2006, pronunţată în Dosarul nr. 3.197/COM/2006, Tribunalul Timiş - Secţia
comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr.
5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de
Societatea Comercilă „Eybl Automotive România" - S.R.L. din Deta.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că, prin procedura
instituită, ordonanţa creează o discriminare între creditor şi debitor,
favorizându-l pe primul, prin faptul că îngrădeşte în mod nepermis dreptul la
apărare al debitorului. De asemenea, se susţine că, prin faptul că somaţia de
plată este emisă de aceeaşi instanţă care judecă şi calea de atac împotriva
acesteia, se încalcă principiile constituţionale ale egalităţii în drepturi, liberului
acces la justiţie, ocrotirii proprietăţii private, precum şi dreptul la un
proces echitabil statuat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale.
Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de
contencios administrativ apreciază că excepţia
ridicată este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, invocând
jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale, consideră că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului arată
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege
criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile autoarei excepţiei, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2)', ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura
somaţiei de plată (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001), aprobată cu
modificări prin Legea nr. 295/2002 (publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 380 din 5 iunie
2002), cu modificările şi completările ulterioare.
Autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile legale atacate
contravin următoarelor prevederi din Constituţia României: art. 16 privind
egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24
referitor la dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată
şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor
libertăţi. De asemenea, consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 6
paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, se
constată că instanţa constituţională a mai fost sesizată în numeroase cazuri cu
excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001, în
ansamblu, ori a principalelor
dispoziţii ale acesteia, criticile de neconstituţionalitate fiind similare cu
cele din cauza de faţă.
Astfel, privitor la critica de neconstituţionalitate a
Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 în raport cu art. 16 din Constituţie, prin
Decizia nr. 161 din 30 mai 2002, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 448 din 26 iunie
2002, Curtea a statuat că „dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001
instituie un tratament juridic identic pentru toţi creditorii, pe de o parte,
şi pentru toţi debitorii, pe de altă parte. Creditorii şi debitorii se află în
situaţii evident diferite. Creditorii sunt îndreptăţiţi să opteze pentru
procedura specială, accelerată în vederea realizării creanţelor lor, formulând
în acest sens cerere şi depunând înscrisurile necesare pentru susţinerea
cererii, iar debitorii au dreptul şi posibilitatea combaterii pretenţiilor
creditorilor, depunând şi ei înscrisuri doveditoare".
Cu privire la susţinerea autorului excepţiei de
neconstituţionalitate în sensul că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.
5/2001 îngrădesc liberul acces la justiţie, Curtea s-a pronunţat prin aceeaşi
decizie astfel: „Faptul că accesul liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din
Constituţie, nu este limitat rezultă chiar din dispoziţiile ordonanţei
criticate, care lasă la libera alegere a creditorului dacă vrea să acţioneze
pentru recuperarea creanţelor sale pe baza regulilor din dreptul comun ori vrea
să folosească procedura specială, accelerată, instituită prin Ordonanţa
Guvernului nr. 5/2001. In ceea ce îl priveşte pe debitor, acesta poate formula
acţiune în anulare împotriva ordonanţei cu somaţia de plată, care se judecă
conform regulilor din dreptul comun, inclusiv celor referitoare la exercitarea
căilor de atac".
De asemenea, în Decizia nr. 72 din 5 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 22 aprilie 2002, Curtea a
constatat că nici dreptul la apărare reglementat prin art. 24 din Constituţie
nu este încălcat prin dispoziţiile legale criticate, întrucât, potrivit
dispoziţiilor art. 6 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, ordonanţa
dată de judecător „se va înmâna părţii prezente sau se va comunica fiecărei
părţi de îndată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire", iar conform art. 8 alin. (1) din aceeaşi
ordonanţă, „Impotriva ordonanţei prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul
poate formula acţiune în anulare în termen de 30 de zile de la data înmânării
sau comunicării acesteia."
In ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei în
sensul că prin prevederea aceleiaşi instanţe pentru emiterea somaţiei de plată,
cât şi pentru judecarea căii de atac este afectat dreptul la un proces
echitabil, Curtea s-a mai pronunţat, de asemenea, statuând prin Decizia nr. 505
din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 44 din 13 ianuarie 2005,
următoarele: „(...) modul de reglementare a competenţei instanţelor în materia
soluţionării cererilor de emitere a ordonanţelor care conţin somaţia de plată
către creditor şi în materia soluţionării cererilor în anulare a unor asemenea
ordonanţe face posibil ca aceeaşi instanţă (...) să fie competentă să judece
atât cererea, cât şi calea de atac formulată împotriva acesteia. O asemenea
împrejurare nu este însă de natură să confere caracter neconstituţional textului
de lege dedus controlului, legiuitorul putând institui, în considerarea unor
situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi
particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber
la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile
judecătoreşti".
Referitor la critica de neconstituţionalitate a
Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001, raportată la art. 44 din Constituţie, în
Decizia Curţii Constituţionale nr. 317 din 19 noiembrie 2002, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 19 decembrie 2002, s-a reţinut că „executarea oricărei
obligaţii de a da determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui
obligat să dea. In toate cazurile în care o asemenea obligaţie se execută,
chiar şi în mod silit, pe baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi
irevocabile, prevăzută cu formulă executorie, atingerea adusă dreptului de
proprietate, prin diminuarea patrimoniului datornicului, se înscrie în limitele
prevederilor constituţionale. De altfel, învestirea hotărârii judecătoreşti cu
formulă executorie se poate face numai după epuizarea tuturor căilor ordinare
de atac ori după expirarea termenului pentru exercitarea acestora, ceea ce
asigură tuturor părţilor un tratament egal şi posibilitatea formulării unor
apărări adecvate. Chiar şi după momentul dispunerii sau al începerii
executării, partea care se consideră nedreptăţită are dreptul să introducă, în
faţa instanţei de executare, contestaţie la executare".
In ceea ce priveşte susţinerea
potrivit căreia dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 sunt
neconstituţionale, deoarece permit instanţei să soluţioneze cauza doar pe baza
susţinerilor părţilor şi pe baza înscrisurilor depuse la dosar, Curtea a
constatat în Decizia nr. 447 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 5 ianuarie 2005, că aceasta este neîntemeiată, deoarece „Limitarea mijloacelor de probă doar la
înscrisuri completate cu explicaţii şi lămuriri date de părţi a fost
determinată tocmai de caracterul special al procedurii ce se aplică, potrivit
art. 1 alin. (1), doar «creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă
obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat
printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui
înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege (...)».
Intrucât ordonanţa privind somaţia de plată, ce urmează a fi emisă de
judecător, se va referi doar la obligaţii de plată a unor sume de bani
rezultate din înscrisuri însuşite de părţi, este justificată cerinţa ca dovada
acestora să se facă prin înscrisuri. Celelalte aspecte ale raporturilor
juridice dintre părţi urmează a fi rezolvate conform reglementărilor din
dreptul comun. Limitarea este deopotrivă valabilă pentru ambele părţi, ele
având condiţii identice pentru exercitarea dreptului la apărare, fără a se
încălca prin aceasta egalitatea în drepturi sau accesul liber la justiţie şi la
un proces echitabil".
In sfârşit, se constată că este neîntemeiată şi critica
de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 în
raport cu art. 53 din Constituţie, întrucât nu este vorba de o restrângere de
drepturi, ci de reglementarea unei proceduri speciale, simplificate şi
accelerate pentru recuperarea creanţelor al căror caracter cert, lichid şi
exigibil rezultă din înscrisuri.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al
art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de
plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Eybl Automotive
România" - S.R.L. din Deta în Dosarul nr. 3.197/COM/2006 al Tribunalului
Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu