DECIZIE Nr. 82
din 8 februarie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 138 alin. (1) lit. c), d) si e) din
Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 120 din 19 februarie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă -
procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. c),
d) şi e) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată
de Carmen Chionea-Doru şi Anghelina Doru în Dosarul nr. 2.072/45/2006 al Curţii
de Apel Iaşi - Secţia comercială.
La apelul nominal se prezintă avocatul autorilor
excepţiei, Samir Bosoc, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de
citare a fost legal îndeplinită.
Având cuvântul pe fondul cauzei, avocatul autorilor
excepţiei de neconstituţionalitate susţine admiterea criticii, întrucât textele
de lege criticate sunt susceptibile a fi aplicate şi situaţiilor în care nu se reţine intenţia directă a
administratorului societăţii comerciale de a cauza starea de insolvenţă a
acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece
critica nu relevă o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii,
operaţiune care excedează competenţei Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 25 septembrie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 2.072/45/2006, Curtea de Apel Iaşi - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. c),
d) şi e) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Carmen Chionea-Doru şi Anghelina Doru.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că din analiza dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit.
c), d) şi e) din Legea nr. 85/2006 rezultă în mod indubitabil că doar
activitatea comercială desfăşurată cu intenţia de a falimenta societatea comercială va angaja răspunderea personală a
membrilor organelor de conducere, în sensul obligării lor la suportarea unei
părţi din pasivul societăţii debitoare. Or, în măsura în care textele de lege
criticate se aplică şi situaţiilor în care se reţine doar o culpă comercială în
sarcina persoanelor care au cauzat starea de insolvenţă, o atare interpretare
contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (1), alin. (2)
teza întâi şi alin. (7) care consacră dreptul de proprietate privată, în art.
53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor
libertăţi, în art. 135 alin. (2) lit. a) privind libertatea comerţului, precum
şi în art. 136 alin. (5) referitoare la inviolabilitatea proprietăţii private.
Curtea de Apel Iaşi -
Secţia comercială apreciază excepţia de
neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că textele de lege criticate, prin care sunt sancţionate faptele culpabile ale
unor persoane care au cauzat starea de insolvenţă a debitorului, sunt în
deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale, potrivit cărora conţinutul
şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctul lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art.
1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. c), d) şi e) din Legea nr.
85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 359
din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins: „La cererea
administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate
dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare
de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul
societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat
starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: [...J
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei
activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi;
d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să
dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul
persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.”
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1), alin. (2)
teza întâi şi alin. (7) care consacră dreptul de proprietate privată, ale art.
53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 135
alin. (2) lit. a) privind libertatea comerţului, precum şi ale art. 136 alin.
(5) referitoare la inviolabilitatea proprietăţii private.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
observă că dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. c), d) şi e) din Legea nr.
85/2006 privind procedura insolvenţei au preluat soluţia legislativă consacrată
de art. 124 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării
judiciare şi a falimentului, text de lege care a fost supus, înainte de
preluare, controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 25/2004,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 8 martie 2004, Curtea a respins excepţia de
neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. In cuprinsul acestei decizii,
Curtea a reţinut că, „în principiu, potrivit dispoziţiilor legale criticate,
stabilirea răspunderii persoanelor din conducerea societăţii comerciale
debitoare are loc la sesizarea administratorului ori a lichidatorului, a
oricărui creditor, a asociaţilor sau acţionarilor la societatea comercială
ajunsă în stare de insolvenţă, a camerei de comerţ şi industrie teritoriale sau
a asociaţiei cooperatiste teritoriale ori naţionale, după caz. In cazul în care
judecătorul-sindic se sesizează din oficiu, acesta o face pe baza datelor
rezultate din documentele aflate la dosarul cauzei şi în cadrul îndeplinirii
obligaţiei sale legale de a lămuri şi soluţiona cauza sub toate aspectele sale,
asigurând realizarea deopotrivă a drepturilor şi intereselor legitime ale
tuturor părţilor, fără să urmărească vreun interes personal".
Astfel, Curtea a constatat că dispoziţiile legale
criticate „nu instituie prezumţia de culpă a persoanei a cărei răspundere se
solicită a fi stabilită", ci „prevăd în concret natura faptelor
păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la
ajungerea acesteia în stare de insolvenţă şi care pot antrena răspunderea unor
persoane din organele sale de conducere. Stabilirea existenţei unor asemenea
fapte şi a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de
insolvenţă a societăţii comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor
normelor procedurale aplicabile şi în dreptul comun, pe baza unui probatoriu
complet şi pertinent. In cadrul acestui proces, persoana a cărei responsabilitate
se cere a fi stabilită poate exercita fără nicio îngrădire dreptul la apărare,
precum şi căile legale de atac".
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a
determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi
considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în
prezenta cauză.
In ceea ce priveşte critica
autorului excepţiei referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale
art. 44 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi alin. (7) şi ale art. 136 alin. (5)
care consacră dreptul de proprietate privată şi inviolabilitatea acesteia,
Curtea constată că, deşi membrii organelor de supraveghere din cadrul
societăţii sau de conducere, precum şi persoanele care au cauzat starea de
insolvenţă a societăţii debitoare suferă o îngrădire în exercitarea atributelor
dreptului lor de proprietate, având în vedere că, pe această cale, se asigură
acoperirea pasivului debitorului insolvent şi valorificarea drepturilor
creditorilor şi întrucât, potrivit art. 44 alin. (1) teza întâi din
Constituţie, stabilirea conţinutului şi a limitelor dreptului de proprietate
constituie atributul exclusiv al legiuitorului, reglementarea legală, în sine,
nu relevă nicio contradicţie cu textele constituţionale de referinţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. c), d) şi e) din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Carmen Chionea-Doru şi
Anghelina Doru în Dosarul nr. 2.072/45/2006 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia comercială.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 februarie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu