DECIZIE Nr.
817 din 3 iunie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 alin. (1) teza a doua din Legea
nr. 85/2006 privind procedura insolventei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 582 din 17 august 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Simona Ricu - procuror
Fabian Niculae -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 141 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolvenţei, excepţie ridicată din oficiu de Tribunalul Comercial
Mureş - prin judecătorul-sindic în Dosarul nr. 700/1.371/2009.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 13 ianuarie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 700/1.371/2009, Tribunalul Comercial Mureş - prin
judecătorul-sindic a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a prevederilor art. 141 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolvenţei.
Excepţia a fost ridicată într-un dosar având ca obiect
instituirea unui sechestru asigurător.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Tribunalul Comercial Mureş - prin judecătorul-sindic apreciază că
din analiza dispoziţiilor art. 20, respectiv art. 25 din Legea nr. 85/2006,
rezultă că administratorul-lichidatorul judiciar se exprimă profesional şi
procesual ca un agent al statului, fiind supus unor exigenţe profesionale,
morale ridicate şi fiindu-i instituite interdicţii şi obligaţii, toate acestea
pentru a garanta exercitarea nepărtinitoare, profesionistă a atribuţiilor
acordate de lege. In îndeplinirea atribuţiilor, administratorul-lichidatorul
judiciar utilizează fonduri din averea debitorului, iar în situaţia în care
acesta nu deţine astfel de resurse, utilizează fonduri special alocate potrivit
regulilor instituite de dispoziţiile art. 4 din lege. Din aceste dispoziţii
legale rezultă că administratorul-lichidatorul judiciar nu este o parte
litigantă ori interesată în cadrul procedurii judiciare, ci un participant fără
drepturi şi obligaţii contradictorii cu părţile ori persoanele interesate ale
unei astfel de proceduri judiciare. Cu toate acestea, legiuitorul, fără a
distinge, condiţionează primirea unei cereri judiciare speciale şi incidente
circumscrise de art. 141 alin. (1) teza finală din lege de constituirea unei
cauţiuni de 10% din valoarea pretenţiilor ridicate de administratorul-lichidatorul
judiciar în numele şi beneficiul falitei în contra persoanelor evidenţiate de
dispoziţiile art. 138 alin. (1) din lege. Or, participantul la insolvenţă nu
are obligaţia de a aloca fonduri pentru constituirea unor astfel de cauţiuni din
resurse proprii, private. In acest fel, obligativitatea constituirii cauţiunii
în cuantumul prescris în art. 141 alin. (1) teza finală din lege se constituie
ca o piedică în promovarea cu succes a cererii incidente circumscrise aceleiaşi
norme juridice, împiedicând titularul cererii să se adreseze
judecătorului-sindic cu o speranţă legitimă că aceasta i-ar putea fi primită.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de
lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 141 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, prevederi care au următorul conţinut: „Fixarea
unei cauţiuni de 10% din valoarea pretenţiilor este obligatorie."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 21 privind liberul acces la justiţie, art. 44 alin. (1) şi (2) privind
dreptul de proprietate privată, art. 53 alin. (2) privind restrângerea
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi art. 6 paragraful 1
şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia, Curtea constată că s-a mai
pronunţat asupra dispoziţiilor art. 141 din Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenţei, prin raportare la critici asemănătoare, constatând că sunt
constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 701 din 11 septembrie 2007, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 24 octombrie 2007,
Curtea a reţinut că aceste texte de lege, care reglementează posibilitatea şi
condiţiile instituirii măsurilor asigurătorii asupra bunurilor membrilor
organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi ale
oricărei persoane care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, constituie
reguli de procedură a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din
Constituţie, intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Aceste norme
corespund cerinţelor unei proceduri speciale, derogatorii de la dreptul comun,
aşa cum este procedura insolvenţei sau, la modul general, luarea măsurilor
asigurătorii. Reglementarea obligaţiei de a depune o cauţiune pentru aceia care
solicită instituirea măsurilor asigurătorii reprezintă atât o piedică a
exercitării acestui drept cu rea-credinţă, cât şi o garanţie pentru cel căruia
i se adresează aceste măsuri că îşi va putea recupera eventualele prejudicii
suferite.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi
soluţiile deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. (1) teza a doua din Legea
nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată din oficiu de
Tribunalul Comercial Mureş - prin judecătorul-sindic în Dosarul nr.
700/1.371/2009.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iunie 2010.
PREŞEDINTE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae