Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.81 din 18.02.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 lit. a), b) şi d) şi art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 258 din 09 aprilie 2014



SmartCity1


Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, excepţie ridicată de Luminiţa Hoară în Dosarul nr. 666/263/2013 al Judecătoriei Motru. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 384D/2013.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea acesteia.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 595D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 lit. a), b) şi d) şi art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, ridicată de Iriza Voinea Marian în Dosarul nr. 1.066/263/2013 al Judecătoriei Motru.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 808D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, ridicată de Marius Iulian Cazacu în Dosarul nr. 10.367/271/2012 al Judecătoriei Oradea.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 809D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 lit. d) şi art. 50 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, ridicată de Daniela Bucureanu în Dosarul nr. 2.006/263/2013 al Judecătoriei Motru.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 813D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 lit. d) şi art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, ridicată de Valerica Nemiţanu în Dosarul nr. 2.314/263/2013 al Judecătoriei Motru.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 384D/2013, nr. 595D/2013, nr. 808D/2013, nr. 809/2013 şi nr. 813D/2013, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 595D/2013, nr. 808D/2013, nr. 809/2013 şi nr. 813D/2013 la Dosarul nr. 384D/2013, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 din Legea nr. 230/2007. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 lit. a), b) şi d) din acelaşi act normativ, apreciază că aceasta este inadmisibilă, având în vedere că autorii excepţiei nu motivează în ce anume constă contrarietatea acestora cu dispoziţiile constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin Încheierea din 22 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 666/263/2013, Judecătoria Motru a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari. Excepţia a fost ridicată de Luminiţa Hoară cu ocazia soluţionării unei acţiuni civile, în contradictoriu cu Asociaţia Locativă Condominială nr. 12 din Municipiul Motru, prin care sa solicitat obligarea autoarei excepţiei la plata restanţelor privind cheltuielile de întreţinere, administrare şi agent termic, precum şi debranşarea acesteia de la reţelele de apă potabilă, apă caldă şi agent termic.Prin Încheierea din 4 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.066/263/2013, Judecătoria Motru a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 lit. a), b) şi d) şi art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari. Excepţia a fost ridicată de Iriza Voinea Marian cu ocazia soluţionării unei acţiuni civile, în contradictoriu cu Asociaţia de Proprietari nr. 8 din Municipiul Motru, într-o cauză având ca obiect pretenţii.Prin Încheierea din 7 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 10.367/271/2012, Judecătoria Oradea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari. Excepţia a fost ridicată de Marius Iulian Cazacu cu ocazia soluţionării unei acţiuni civile, în contradictoriu cu Asociaţia de Proprietari Seleuşului D21 din Municipiul Oradea, într-o cauză având ca obiect pretenţii.Prin Încheierea din 22 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.006/263/2013, Judecătoria Motru a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 lit. d) şi art. 50 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari. Excepţia a fost ridicată de Daniela Bucureanu cu ocazia soluţionării unei acţiuni civile, în contradictoriu cu Asociaţia Locativă Condominială nr. 13 din Municipiul Motru, într-o cauză având ca obiect pretenţii.Prin Încheierea din 21 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.314/263/2013, Judecătoria Motru a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 lit. d) şi art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari. Excepţia a fost ridicată de Valerica Nemiţanu cu ocazia soluţionării unei acţiuni civile, în contradictoriu cu Asociaţia Locativă Condominială nr. 13 din Municipiul Motru, într-o cauză având ca obiect pretenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prin prevederile de lege criticate se instituie o situaţie net favorabilă asociaţiilor de proprietari, deoarece acestora li se creează un acces la justiţie şi un tratament preferenţial prin scutirea de la plata taxei de timbru. Astfel, arată că în cauzele în care Asociaţia de Proprietari este reclamantă aceasta este scutită de plata taxelor judiciare de timbru pentru acţiunile având ca obiect pretenţii financiare formulate împotriva proprietarilor - debitori, pe când în procesele cu asociaţia în care proprietarii au calitatea de reclamanţi, aceştia din urmă nu sunt scutiţi de plata taxelor judiciare de timbru. În acest context, invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 6, 14 şi 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil, la interzicerea discriminării şi la interzicerea abuzului de drept.Totodată, arată că prin ambiguitatea modului în care a fost concepută şi redactată Legea nr. 230/2007 se ajunge la fraudarea Legii nr. 146/1997, prin scutirea de la plata taxei de timbru a Asociaţiei de Proprietari, întrucât titularii drepturilor pretinse de asociaţiile de proprietari sunt alte persoane juridice, astfel încât sunt scutiţi de la plata taxei de timbru chiar agenţii economici care desfăşoară activităţi comerciale de profit.Exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate care face obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 384D/2013, nr. 595D/2013, nr. 809D/2013 şi nr. 813D/2013, Judecătoria Motru consideră că aceasta este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 1.573 din 6 decembrie 2011, Decizia nr. 722 din 2 iunie 2011 şi Decizia nr. 727 din 1 iunie 2010.Judecătoria Oradea, în opinia exprimată în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 808D/2013, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine că dreptul de acces la justiţie al proprietarului unui apartament şi/sau al spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, din cadrul unei clădiri, nu poate fi îngrădit printr-un text ce priveşte scutirea de la plata taxei de timbru a asociaţiilor de proprietari.De asemenea, arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că instituirea unor excepţii de la regula generală a plăţii taxelor judiciare de timbru (scutiri de plata taxei) nu constituie o discriminare sau o atingere adusă acestui principiu constituţional. Mai mult, potrivit art. 139 alin. (1) din Constituţie, „Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege“, fiind, aşadar, la latitudinea legiuitorului să stabilească scutiri de taxe sau impozite, având în vedere situaţii diferite.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi arată că, atâta timp cât obligaţia de plată a taxelor judiciare de timbru, cât şi excepţiile stabilite prin lege, se aplică deopotrivă tuturor cetăţenilor aflaţi în situaţii identice, precum şi litigiilor de aceeaşi natură, nu se poate reţine încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie. Pe cale de consecinţă, nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 15 din Legea fundamentală, potrivit cărora cetăţenii beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie sau prin alte legi, şi nici cele ale art. 20.De asemenea, apreciază că nu poate fi reţinută nici critica prevederilor de lege cuprinse în art. 47 din Legea nr. 230/2007, deoarece acestea nu fac altceva decât să enumere cheltuielile asociaţiei de proprietari şi să indice modalităţile de stabilire şi repartizare a acestor cheltuieli.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că instituirea unor excepţii de la regula generală a plăţii taxelor judiciare de timbru (scutiri de plata taxei) nu constituie o atingere adusă principiilor constituţionale ale egalităţii în drepturi şi universalităţii legii.Plata unor taxe sau impozite nu reprezintă un drept, ci o obligaţie constituţională a cetăţenilor, prevăzută de art. 56 alin. (1) din Legea fundamentală. Din această perspectivă, se impune un tratament juridic diferit pentru situaţii de fapt diferite, având o justificare obiectivă şi raţională, şi anume necesitatea recuperării de către asociaţiile de proprietari a cotelor de întreţinere, ţinând cont de consecinţele grave ale neachitării acestora asupra bunei funcţionări a utilităţilor comune.Totodată, apreciază că prevederile art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 230/2007 nu aduc atingere nici dreptului la apărare, întrucât persoanele implicate în litigiu se pot prevala, neîngrădit, de toate garanţiile pe care le presupune un proces echitabil. În plus, regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cât priveşte pretinsa contrarietate a textului de lege criticat faţă de art. 53 din Constituţie, Avocatul Poporului arată că acesta nu pune în discuţie restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale.Referitor la prevederile art. 47 lit. a), b) şi d) din Legea nr. 230/2007, apreciază că acestea nu contravin niciunei norme constituţionale sau convenţionale, în condiţiile în care, prin acest text, legiuitorul a înţeles doar să enumere cheltuielile asociaţiei de proprietari şi să indice modalităţile de stabilire şi repartizare a acestor cheltuieli.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosare, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Din examinarea încheierilor de sesizare şi a criticilor invocate, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 47 lit. a), b) şi d) şi art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 23 iulie 2007, cu modificările ulterioare. Prevederile de lege criticate au următorul cuprins:Art. 47: „Cheltuielile asociaţiei de proprietari sunt următoarele:a)cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfăşoară activităţi în proprietăţi individuale;b)cheltuieli pe consumuri individuale; (...)d)cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociaţiei de proprietari;“;Art. 50: „(1) Asociaţia de proprietari are dreptul de a acţiona în justiţie pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. (2) Acţiunea asociaţiei de proprietari este scutită de taxă de timbru.“În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 privind universalitatea, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 24 privind dreptul la apărare şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 47 lit. a), b) şi d) şi art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari au mai fost examinate din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate similare, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale. În acest sens, este, de exemplu, Decizia nr. 1.527 din 15 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896 din 16 decembrie 2011, sau Decizia nr. 393 din 19 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 29 aprilie 2009, prin care Curtea a statuat că aceste prevederi de lege sunt constituţionale. În prezenta cauză, referitor la prevederile art. 47 lit. a), b) şi d) din Legea nr. 230/2007, Curtea observă că autorii excepţiei nu motivează în ce anume ar consta neconstituţionalitatea acestor prevederi de lege, limitându-se doar a le enunţa. Aşa fiind, simpla lor enumerare nu este de natură să satisfacă exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, prevederi potrivit cărora „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate“, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate, aşa cum a fost formulată, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. De altfel, prin Decizia nr. 393 din 19 martie 2009, precitată, Curtea a statuat că aceste prevederi de lege nu sunt de natură să contravină vreuneia dintre normele constituţionale sau dintre cele consacrate la nivel internaţional, ele nefăcând altceva decât să enumere cheltuielile asociaţiei şi să precizeze modalităţile de stabilire şi repartizare a acestor cheltuieli. În ceea ce priveşte critica prevederilor art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 230/2007, Curtea reţine că autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prin exonerarea de la plata taxei judiciare de timbru a asociaţiei de proprietari se produce un dezechilibru procesual şi, implicit, defavorizarea persoanei care intră în litigiu cu asociaţia, şi anume proprietarul, care nu beneficiază de o asemenea scutire. Faţă de critica formulată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât asociaţia de proprietari a fost creată prin lege în vederea realizării unui scop de interes general, şi anume administrarea în bune condiţii a clădirilor cu mai multe apartamente, luându-se în seamă, totodată, şi interesele locatarilor legate de realizarea unei bune convieţuiri, inclusiv pentru stabilirea costurilor şi a cheltuielilor comune, a repartizării lor pe fiecare locatar, a reparaţiilor şi amenajărilor necesare etc. Rezolvarea problemelor pe care le implică locuirea şi administrarea unui imobil cu mai mulţi locatari impune, în consecinţă, o asociere fără de care drepturile şi interesele legitime ale celor ce locuiesc în imobilul respectiv ar putea fi afectate prin apariţia unor neînţelegeri sau litigii. Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi art. 32 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.588/2007, „Toţi proprietarii au obligaţia să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuţie ce le revine la cheltuielile asociaţiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociaţia de proprietari“. De asemenea, potrivit art. 12 (B) lit. c) din aceleaşi Norme metodologice, proprietarii au obligaţia „să contribuie la constituirea mijloacelor băneşti şi materiale ale asociaţiei de proprietari şi să achite în termenul stabilit cota de contribuţie care le revine în cadrul cheltuielilor asociaţiei de proprietari“. În acest context legislativ, Curtea constată că rezultă evident obligaţia proprietarilor de a-şi achita cotele de contribuţie către asociaţia de proprietari pentru a se putea acoperi toate cheltuielile comune ale clădirii, având în vedere că obiectul de activitate al asociaţiei de proprietari îl constituie asigurarea condiţiilor de funcţionare normală, atât a locuinţelor aflate în proprietate exclusivă, cât şi a spaţiilor, construcţiilor şi instalaţiilor, aflate în proprietate comună indivizibilă, aferentă condominiului. Proprietarii din condominiu, precum şi persoanele care locuiesc în acesta, chiar dacă nu fac parte din asociaţia de proprietari, sunt obligaţi să plătească în avans cota ce le revine din bugetul de venituri şi cheltuieli al asociaţiei de proprietari. Referitor la critica autorilor excepţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia este încălcat principiul egalităţii în drepturi pentru faptul că asociaţia de proprietari este scutită de plata taxei de timbru, în timp ce proprietarul nu beneficiază de această măsură legală, Curtea apreciază că scutirea de la plata taxei de timbru reprezintă o facilitate fiscală acordată de legiuitor asociaţiilor de proprietari numai cu privire la acţiunile ce decurg din neplata cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei. Instituirea unor excepţii de la regula generală a plăţii taxei judiciare de timbru, constând în scutiri de la plata acesteia, nu sunt, însă, contrare Legii fundamentale. Aşa cum reiese din conţinutul art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile referitoare la orice alte acţiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de taxă judiciară de timbru. Astfel, atât obligaţia de plată a taxelor judiciare de timbru, cât şi excepţiile stabilite de lege se aplică deopotrivă tuturor cetăţenilor aflaţi în situaţii identice, precum şi tuturor litigiilor de aceeaşi natură, neexistând discriminări sau privilegii contrare dispoziţiilor art. 16 din Constituţie. În cauză, tratamentul juridic diferit se impune pentru situaţii de fapt diferite, având o justificare obiectivă şi raţională, şi anume necesitatea recuperării de către asociaţiile de proprietari a cotelor de întreţinere cu mai multă uşurinţă, ţinând cont atât de multitudinea datornicilor, de debitele mari pe care aceştia le au, cât şi de consecinţele grave ale neachitării acestora. Aşa fiind, Curtea apreciază că raţiunea pentru care asociaţiile de proprietari beneficiază de scutirea de la plata taxei de timbru constă în înlesnirea recuperării sumelor de bani ce reprezintă cotele de întreţinere restante, fapt de care depinde însăşi administrarea asociaţiei. De altfel, Curtea reţine că, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare, justiţiabilii pot obţine scutiri, reduceri, amânări sau eşalonări de la plata taxelor judiciare de timbru. Astfel, poate solicita acordarea ajutorului public judiciar, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, orice persoană fizică, în situaţia în care nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie, fără a pune în pericol întreţinerea sa ori a familiei sale. Cu privire la celelalte susţineri ale autorilor excepţiei, vizând „ambiguitatea modului în care a fost concepută şi redactată Legea nr. 230/2007“, Curtea constată că acestea nu pot fi considerate veritabile critici de neconstituţionalitate, fiind mai degrabă nemulţumiri faţă de modul de redactare a actului normativ criticat, dar şi de interpretare şi aplicare a acestuia. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 lit. a), b) şi d) din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, excepţie ridicată de Luminiţa Hoară, Iriza Voinea Marian, Daniela Bucureanu şi Valerica Nemiţanu în dosarele nr. 666/263/2013, nr. 1.066/263/2013, nr. 2.006/263/2013 şi nr. 2.314/263/2013 ale Judecătoriei Motru, precum şi de către Marius Iulian Cazacu în Dosarul nr. 10.367/271/2012 al Judecătoriei Oradea. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe şi constată că prevederile art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Motru şi Judecătoriei Oradea şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 februarie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid-Alina Tudora


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 81/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 81 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 81/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu