Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

DECIZIE Nr

DECIZIE   Nr. 808 din 27 septembrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 373 1 alin. 2 si art. 720 8 din Codul de procedura civila

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 775 din 15 noiembrie 2007



Ioan Vida                               - preşedinte

Nicolae Cochinescu              -judecător

Aspazia Cojocaru                  -judecător

Acsinte Gaspar                     -judecător

Petre Ninosu                         -judecător

Ion Predescu                         -judecător

Puskas Valentin Zoltan          -judecător

Augustin Zegrean                  -judecător

Ion Tiucă                                - procuror

Cristina Cătălina Turcu          - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3731 alin. 2 şi art. 7208 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Asirom" - S.A. Sucursala Timiş în Dosarul nr. 2.760/325/2006 al Judecătoriei Timişoara.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3731 alin. 2 din Codul de procedură civilă, ca devenită inadmisibilă, arătând că textul de lege criticat a fost modificat, fără a fi preluat în noua reglementare. Cu privire la dispoziţiile art. 7208 din Codul de procedură civilă, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Incheierea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 2.760/325/2006, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3731 alin. 2 şi art. 7208 din Codul de procedură civilă.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză având ca obiect o contestaţie la executare.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât permit executarea unor hotărâri pronunţate în primă instanţă, înainte de judecarea căilor de atac exercitate împotriva acestora şi fără ca încuviinţarea executării să se facă în cadrul unei proceduri contradictorii.

Judecătoria Timişoara opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In acest sens, arată că prevederile legale criticate reprezintă norme de procedură, a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, intră în competenţa exclusivă a legiuitorului. Totodată, acestea nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale invocate, ci constituie o modalitate prin care legiuitorul a urmărit să restrângă posibilitatea tergiversării executării silite, precum şi asigurarea unui plus de celeritate în cazul soluţionării litigiilor în materie comercială.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3731 alin. 2 din Codul de procedură civilă, aşa cum apăreau în redactarea dată de art. I pct. 65 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, şi art. 7208 din Codul de procedură civilă.

Dispoziţiile art. 3731 alin. 2 din Codul de procedură civilă aveau următorul conţinut: „Instanţa încuviinţează executarea silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Incheierea prin care preşedintele instanţei admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă nici unei căi de atac. Incheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată cu recurs de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare."

Art. 7208 din Codul de procedură civilă are următorul conţinut: „Hotărârile date în primă instanţă privind procesele şi cererile în materie comercială sunt executorii. Exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea."

In prezent, art. 3731 alin. 2 din Codul de procedură civilă a fost modificat prin art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 994 din 13 decembrie 2006, fără a se păstra soluţia legislativă pe care autorul excepţiei o consideră neconstituţională.

Excepţia de neconstituţionalitate este raportată la următoarele dispoziţii din Legea fundamentală: art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei. De asemenea, se susţine că sunt încălcate şi art. 7 referitor la egalitatea în faţa legii din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia, Curtea Constituţională reţine următoarele:

I. Cu privire la prevederile art. 3731 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că, ulterior sesizării sale, acestea au fost modificate prin art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 994 din 13 decembrie 2006. Textul rezultat în urma modificării nu mai preia soluţia legislativă a textului de lege criticat.

In consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3731 alin. 2 din Codul de procedură civilă urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

II. Asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7208 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 676 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007, prin care a reţinut că textul de lege criticat dă expresie principiului celerităţii în ceea ce priveşte executarea hotărârilor pronunţate în cauze comerciale, instituind în acest scop un tratament juridic diferenţiat pentru părţile unui litigiu comercial.

Această diferenţiere, determinată de natura litigiului, nu constituie însă o discriminare în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, privind dreptul oamenilor la o egală protecţie a legii şi dreptul la o egală protecţie împotriva oricărei discriminări.

Curtea nu poate primi nici susţinerile autorului excepţiei în sensul că dispoziţiile art. 7208 din Codul de procedură civilă aduc atingere textelor constituţionale şi convenţionale la care se referă, având în vedere că, în ipoteza admiterii apelului şi a schimbării în tot sau în parte a hotărârii care a fost deja executată, cel prejudiciat are dreptul la întoarcerea executării, etapă procesuală în care îşi va putea formula toate apărările pe care le consideră necesare, beneficiind de toate garanţiile unui proces echitabil.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3731 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Asirom" - S.A. Sucursala Timiş în Dosarul nr. 2.760/325/2006 al Judecătoriei Timişoara.

II. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7208din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 septembrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu


COMENTARII la Decizia 808/2007

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 808 din 2007
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Hotărârea 1223 1990
    Daca am fost programator la Oficiul de calcul la o intreprindere de constructii, se acorda grupa II? Din partea societatii am primit o adeverinta in acest sens, dar la Casa de pensii mi s-a spus ca "nu am lucrat in intemperii, ci la birou!!", deci NU. Ma poate ajuta cineva?
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat OUG 16 2012
    DAR CU PERSONALUL DAT AFARA ABUZIV DE PDL IN URMA 'REORGANIZARII DIN DECEMBRIE A INSPECTORATULUI IN CONSTRUCTII CE SE INTIMPLA? AU VRE-O SANSA SA REVINA INAPOI IN SISTEM?
ANONIM a comentat Decizia 1555 2011
    in mod normal, intr-un stat de drept, nu ar trebui sa existe un astfel de organ jurisdictional.
ANONIM a comentat Ordin 577 2002
    In luna in care se efectueaza revizia generala se executa si intretinerea lunara?
ANONIM a comentat Legea 283 2011
    O mizerie de tara
ANONIM a comentat Protocol 429312 2010
    Poate biroul de carte funciara sa-mi ceara mie ca persoana fizica/juridica autorizata in domeniul topografiei, geodeziei si cadastrului ca la receptia unei lucrari de prima inscriere a unui imobil pentru care am certificat de atestare a proprietatii (HG 834) sa depun la dosar si anexele 1 si 2 emise de primarie???
ANONIM a comentat Legea 63 2011
    pe noi ne ocoleste ,numai cu munca, unde sunt sporurile noastre?la noi au disparut si la didactic -auxiliar au aparut toate.unde este dreptatea?noi suntem prostii tarii?
ANONIM a comentat Legea 63 2011
    nu prea inteleg nimic,noi personalul nedidactic unde ne regasim, pt noi nu se calculeaza separat sporul de vechime,sau sa beneficiem si noi de un spor,de stabilitate sau pt conditii de munca.am impresia ca chiar se greseste, sau se face cu intentie,oricum o sa contest nivelul salariului stabilit adaugand sporul de vechime,este dreptul meu si trebuie sa apare separat.trebuia sa-mi adauge sporul de conditii vatamatoare ca o compensatie tranzitorie la salariul de baza
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 808/2007
Business Directory Directories Codul fiscal actualizat 2012 Coduri postale Coduri postale din Romania