Decizia Nr.8 din 07.07.2014

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 6/1/2014/HP/C a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27⁵ alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.La şedinţa de judecată participă doamna Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27⁶ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. 11.361/99/2011*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile în legătură cu chestiunea de drept vizând dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a prevederilor Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, a dispoziţiilor art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 9, art. 11, art. 12, art. 14, art. 16, art. 17, art. 20, art. 21, art. 22, art. 24, art. 25, art. 27, art. 31, art. 33 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, pentru cauzele aflate pe rolul instanţelor, raportat la dispoziţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare.Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depusă practică judiciară, precum şi raportul întocmit de judecătorii-raportori. Se mai referă asupra faptului că raportul a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, şi că nu s-au depus puncte de vedere.În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra admisibilităţii sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.ÎNALTA CURTE,Deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:1. Titularul şi obiectul sesizăriiCurtea de Apel Iaşi a dispus, prin Încheierea pronunţată în şedinţa publică din data de 2 aprilie 2014 în Dosarul nr. 11.361/99/2011*, aflat pe rolul acestei instanţe, în recurs, sesizarea din oficiu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 9, art. 11, art. 12, art. 14, art. 16, art. 17, art. 20, art. 21, art. 22, art. 24, art. 25, art. 27, art. 31, art. 33, art. 35 din Legea nr. 165/2013, pentru cauzele aflate pe rolul instanţelor, raportat la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 245/2005, cu modificările şi completările ulterioare.2. Expunerea succintă a procesuluiPrin Cererea înregistrată sub nr. 11.361/99/31.08.2011, pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamantul D.V. a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 1.205 din 21 iulie 2011, emisă de pârâtul P.M.I., pe care o consideră nelegală, solicitând restituirea în natură a imobilului (teren şi construcţii) situat în Iaşi, Str. Armeană nr. 18, în suprafaţă de 800 mp.Temeiul de drept al cererii este reprezentat de dispoziţiile art. 9, art. 10, art. 18, art. 25, art. 26 şi art. 28 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.Prin Dispoziţia nr. 1.205 din 21 iulie 2011, P.M.I. a dispus, în baza art. 3, 4, 10, art. 26 alin. (1) şi art. 27 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 68 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, acordarea de despăgubiri în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, pentru terenul în suprafaţă de 80,35 mp, situat în Iaşi, Str. Armeană nr. 18, care nu poate fi restituit în natură, fiind sistematizat, şi a respins cererea de restituire în natură sau prin echivalent a construcţiei, motivat de faptul că aceasta nu a făcut obiectul preluării abuzive, fiind distrusă în timpul războiului. Pentru diferenţa de 870,51 mp teren, deţinută de Filiala Iaşi a Uniunii Artiştilor Plastici, s-a declinat competenţa de soluţionare a notificării în favoarea acestei entităţi.Prin Sentinţa civilă nr. 302/15.02.2012, pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul D.V. în contradictoriu cu pârâtul P.M.I., ca neîntemeiată.Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul, iar prin Decizia civilă nr. 1.398/28.09.2012, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă, s-a admis recursul şi s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Iaşi.Prin Sentinţa civilă nr. 2.240/13.06.2013, pronunţată de Tribunalul Iaşi, în rejudecare, s-a admis în parte contestaţia formulată de reclamantul D.V., în contradictoriu cu pârâtul P.M.I. şi, în consecinţă, s-a anulat în parte Dispoziţia nr. 1.205/21.07.2011, emisă de pârâtul P.M.I., respectiv punctele 1 şi 3, pârâtul fiind obligat să emită în favoarea reclamantului dispoziţie de acordare de măsuri compensatorii cu privire la suprafaţa de 887 mp teren situat în Iaşi, Str. Armeană nr. 18, fostă proprietate a lui V.M.Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că Uniunea Artiştilor Plastici - Filiala Iaşi este o asociaţie profesională, neguvernamentală şi nonprofit, neîndeplinind condiţiile pentru a fi considerată unitate deţinătoare, şi că municipiul Iaşi are calitatea de unitate deţinătoare a imobilului notificat, soluţionarea notificării revenindu-i acestuia, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.Totodată Tribunalul Iaşi a constatat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de teren de 887 mp situat în Iaşi, Str. Armeană nr. 18, în conformitate cu dispoziţiile art. 16, art. 21 alin. (6) şi (7) şi art. 50 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.Cauza se află pe rolul Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă, pentru judecarea recursului formulat de reclamantul D.V.3. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizăriiCurtea de Apel Iaşi a apreciat ca admisibilă sesizarea Înaltei Curţi, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, arătând că:a)de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 9, art. 11, art. 12, art. 14, art. 16, art. 17, art. 20, art. 21, art. 22, art. 24, art. 25, art. 27, art. 31, art. 33, art. 35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât în cauzele în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor de judecată, nu sunt definite sau determinate generic care sunt cauzele din această categorie (în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, există litigii declanşate în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din Românie, republicată, şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare) pe de o parte. Pe de altă parte, toate aceste cauze aflate pe rolul instanţelor de judecată au parcurs sfera procedurii administrative şi au intrat în sfera controlului judiciar, iar Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, instituie o nouă procedură administrativă de urmat şi noi termene pentru cele două forme de despăgubire - restituirea în natură şi compensarea prin puncte, adevăratul proprietar putând intra în posesia bunului cel mai devreme la 1 ianuarie 2015;b)problema de drept enunţată este nouă, deoarece Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procedurii de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, este un act normativ nou şi dispoziţiile sale nu au constituit obiectul judecăţii la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, printr-o decizie de speţă sau de principiu (în cadrul unui recurs în interesul legii);c)problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data de 2.04.2014.4. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept Recurentul-reclamant D.V. a susţinut, în esenţă, că, în privinţa tipului de măsuri reparatorii la care este îndreptăţit, nu este de acord cu soluţia tribunalului de a dispune măsuri compensatorii în condiţiile Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la momentul pronunţării sentinţei, apreciind că este discriminatorie condiţionarea dobândirii unui drept patrimonial ca efect al moştenirii legale de calitatea de cetăţean român la data formulării cererii, faţă de cetăţenii străini ori apatrizi din Uniunea Europeană. Intimatul P.M.I. nu a exprimat niciun punct de vedere cu privire la chestiunea de drept dedusă judecăţii. 5. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept Completul de judecată a apreciat că domeniul de reglementare al Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, este reglementat în mod expres de dispoziţiile art. 4, care prevede că se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor. Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, instituie o nouă procedură administrativă de urmat, iar specificul procedurii este determinat de natura imobilelor şi de opţiunea proprietarului cu privire la modalitatea de despăgubire. Potrivit art. 4 din acest act normativ, legea se aplică atât cererilor de restituire a imobilelor preluate abuziv, aflate în etapa administrativă, cât şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată care au ieşit din sfera procedurii administrative. Legiuitorul reglementează regimul juridic al cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată, dar nu precizează în conţinutul legii care este soluţia (chiar sub aspect procedural) pentru aceste acţiuni. În cauză, rezultă cu certitudine că problema aplicării Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, cauzelor aflate pe rolul instanţelor este o chestiune de drept material, şi nu de drept procesual civil, cât timp în funcţie de soluţionarea acestei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul procedură civilă. În litigiu, procedura judiciară se desfăşoară în etapa procesuală a recursului, dar datorită incidenţei art. 4 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, proprietarul, care a declanşat procedura administrativă în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Notificarea nr. 269/2001, ar putea intra în posesia imobilului cel mai devreme la 1 ianuarie 2015 (art. 8 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare). În ceea ce priveşte acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, valorificarea punctelor se realizează potrivit Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, prin achiziţionarea de imobile din Fondul naţional al terenurilor agricole şi al altor imobile la licitaţie publică naţională, începând cu 1 ianuarie 2016 (art. 21, art. 22, art. 24, art. 25, art. 27) sau prin numerar, însă nu mai devreme de 1 ianuarie 2017 (art. 31 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare). Ca atare, nu numai procedura administrativă este nouă, dar şi soluţiile de restituire în natură sau prin echivalent sunt diferite de cele instituite prin Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare. Restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de regimul comunist - obiect al Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu cunoaşte o reglementare expresă în concepţia Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 33, unde pentru entităţile legal învestite sunt instituite termene clare, care încep să curgă de la 1 ianuarie 2014, cererile fiind soluţionate în ordinea înregistrării lor. Raportat la caracterul efectiv al dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, Curtea de Apel Iaşi consideră că aplicarea art. 4 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor de judecată şi a art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 9, art. 11, art. 12, art. 14, art. 16, art. 17, art. 20, art. 21, art. 22, art. 24, art. 25, art. 27, art. 31, art. 33, art. 35 din aceeaşi lege, raportat la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, ar încălca principiul neretroactivităţii legii în timp şi ar determina o întârziere a realizării dreptului de proprietate. 6. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 6.1. Curtea de Apel Iaşi a comunicat situaţia numerică a litigiilor având ca obiect Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fără ca din adresa de înaintare să rezulte dacă aceste cauze privesc problema de drept la care se referă sesizarea pendinte. 6.2. Jurisprudenţa altor instanţe din ţară Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi şi Curtea de Apel Timişoara au comunicat existenţa unei practici unitare în sensul aplicării dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în cauzele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a acestei legi. Curtea de Apel Oradea a comunicat opinia judecătorilor de la Tribunalul Satu Mare, în sensul că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, sunt de imediată aplicare în privinţa cererilor aflate în faza administrativă şi care nu au fost încă soluţionate. Curtea de Apel Ploieşti a comunicat că opinia unanimă a judecătorilor este aceea că în litigiile având ca obiect restituirea imobilelor preluate abuziv, reglementate de Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aflate pe rolul instanţelor la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică prevederile art. 4 din această lege. 6.3. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în sensul că dispoziţiile din noua reglementare vizează aspecte care ţin de faza executării hotărârii şi de modalitatea în care se realizează convertirea măsurilor reparatorii prin echivalent în măsuri compensatorii sub formă de puncte (Decizia nr. 457/12.02.2014 - Secţia I civilă). 6.4 Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu s-a verificat şi nu se verifică nici în prezent practica judiciară în vederea promovării vreunui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării în cauza de faţă. 7. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale În urma verificărilor efectuate s-a constatat că prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014. De asemenea, prin Decizia nr. 210 din 8 aprilie 2014 a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013, sunt neconstituţionale. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 5 iunie 2014. 8. Raportul asupra chestiunii de drept Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, formulată în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, în cadrul unui proces început înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, nu poate fi primită, fiind inadmisibilă. De asemenea, s-a apreciat caracterul inadmisibil al sesizării, reţinându-se că întrebarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu vizează o chestiune de drept punctuală, concretă, adecvată speţei, ci întreaga problematică ridicată de aplicarea unor texte din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, solicitându-se practic o interpretare abstractă, cu un grad de generalitate ridicat. 9. Înalta Curte Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Prealabil analizei îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată necesar a se pronunţa asupra admisibilităţii sesizării în raport cu data înregistrării procesului pe rolul instanţelor de judecată. În cauza de faţă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, este formulată într-un proces înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 31.08.2011. Noul Cod de procedură civilă a fost adoptat prin Legea nr. 134/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 15 iulie 2010 (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, data intrării în vigoare a acestuia fiind 15 februarie 2013. Articolul 24 din capIII „Aplicarea legii de procedură civilă“ din titlul preliminar al Codului de procedură civilă, reglementând legea aplicabilă proceselor noi, stabileşte că: „Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.“ În acelaşi mod este reglementat domeniul de aplicare a Codului de procedură civilă prin dispoziţiile art. 3 alin. (1) din titlul II „Dispoziţii tranzitorii şi de punere în aplicare“, capitolul I „Dispoziţii tranzitorii“ din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă „Dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare“. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol: „Procesele începute prin cereri depuse, în condiţiile legii, la poştă, unităţi militare sau locuri de deţinere înainte de data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanţă după această dată.“ Posibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, reglementată de dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, reprezintă una dintre soluţiile legislative noi instituite prin acest act normativ, prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti. În acelaşi timp, instituţia dezlegării, în prealabil, a unor chestiuni de drept reprezintă un incident procedural prin intermediul căruia Înalta Curte este chemată să statueze, printr-o hotărâre de principiu, asupra unei chestiuni noi de care depinde soluţionarea pe fond şi în ultimă instanţă a unei cauze civile. În raport cu aceste argumente, Înalta Curte reţine că dispoziţiile Codului de procedură civilă, ce reglementează acest incident procedural, se aplică numai proceselor începute după intrarea sa în vigoare. Prin urmare, această procedură judiciară nouă este guvernată de regulile procesuale prevăzute de Codul de procedură civilă care o instituie, inclusiv sub aspectul domeniului său de aplicare. De aceea, va constata inadmisibilitatea sesizării formulate de Curtea de Apel Iaşi, în Dosarul nr. 11.361/99/2011*, urmând a o respinge ca atare. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi, în Dosarul nr. 11.361/99/2011* privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 9, art. 11, art. 12, art. 14, art. 16, art. 17, art. 20, art. 21, art. 22, art. 24, art. 25, art. 27, art. 31, art. 33 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, pentru cauzele aflate pe rolul instanţelor, raportat la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 iulie 2014. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE IULIA CRISTINA TARCEA Magistrat-asistent, Adriana Stamatescu