Decizia Nr.8 din 18.01.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în interpretarea dată de Decizia nr. 53 din 4 iunie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Oradea - Secţia civilă mixtă, Completul II/R, în Dosarul nr. 7.374/271/2008 al acestei instanţe.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece o hotărâre judecătorească nu poate face obiect al controlului Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 16 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 7.374/271/2008, Curtea de Apel Oradea - Secţia civilă mixtă, Completul II/R, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în interpretarea dată de Decizia nr. 53 din 4 iunie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată într-o cauză având ca obiect expropriere.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea de Apel Oradea - Secţia civilă mixtă, Completul II/R, susţine că, prin Decizia nr. 6/1999, Secţiile Unite ale Curţii Supreme de Justiţie au stabilit că prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile şi în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea de bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii.Ulterior, prin Decizia nr. 53/2007, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au statuat că art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu sunt aplicabile în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. În motivarea acestei soluţii, instanţa supremă a arătat că normele cuprinse în Legea nr. 10/2001 au un caracter special şi se aplică cu prioritate faţă de dreptul comun, astfel încât acţiunea întemeiată pe art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu mai poate fi admisă, ea constituind norma comună în faţa căreia are prioritate legea specială.Curtea de Apel Oradea - Secţia civilă mixtă, Completul II/R, în calitate de autor al excepţiei de neconstituţionalitate, apreciază că una dintre problemele importante pe care le ridică interpretarea Deciziei nr. 53/2007 este aceea că îngrădeşte accesul la justiţie al titularilor dreptului, care se încadrează în prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 şi care nu apreciază că exproprierea ar fi neapărat abuzivă.În măsura în care titularul dreptului de a cere acordarea măsurilor reparatorii apreciază că măsura de expropriere nu a fost abuzivă, îngrădirea dreptului său de a beneficia de prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, în condiţiile în care bunurile expropriate nu au fost utilizate potrivit scopului pentru care au fost preluate, reprezintă o îngrădire ce contravine art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Protocolului adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, raportat la art. 20 din Legea fundamentală. În final, se reiterează ideea că instanţa nu pune în discuţie neconstituţionalitatea art. 35 din Legea nr. 33/1994 aşa cum se regăseşte el în textul legii privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, ci doar în interpretarea obligatorie impusă de Decizia nr. 53/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 2 iunie 1994, care prevăd că:Dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică. Textul de lege este apreciat a fi neconstituţional, în interpretarea dată acestuia prin Decizia nr. 53 din 4 iunie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind aplicabilitatea dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 13 noiembrie 2007, şi pronunţată cu ocazia soluţionării recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Curtea de Apel Oradea - Secţia civilă mixtă, Completul II/R, susţine că reglementarea criticată, în interpretarea obligatorie impusă prin Decizia nr. 53/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Protocolului adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, raportat la art. 20 din Legea fundamentală.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că un prim aspect care se impune a fi analizat este acela al admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată de către instanţa de judecată, din oficiu.Astfel, Curtea reţine că, prin art. 329 din Codul de procedură civilă, se stabileşte că scopul declarat al recursului în interesul legii este acela „de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti“, ca urmare a sesizării, în practică, a unor chestiuni de drept care au primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti. Potrivit art. 330⁷ din Codul de procedură civilă, introdus prin art. I pct. 33 din Legea nr. 202/2010, decizia se pronunţă numai în interesul legii şi nu are efecte asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese, iar dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.Ca atare, obligativitatea dezlegărilor date problemelor de drept, prin soluţionarea unui recurs în interesul legii, înseamnă că judecătorul trebuie să se conformeze unei interpretări normative unitare date de instanţa supremă. Aşa fiind, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, este admisibilă.Pe fond, asupra pretinsei neconstituţionalităţi a prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, Curtea reţine următoarele:Prin Decizia nr. 53/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa supremă a decis că prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu se aplică în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.Curtea observă că în practica instanţelor judecătoreşti a existat o practică neunitară în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, invocate ca temei al acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.Astfel, unele instanţe au considerat că acţiunea în retrocedare, întemeiată pe prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, având ca obiect imobile de natura celor la care se referă Legea nr. 10/2001, este admisibilă şi după intrarea în vigoare a acestui act normativ, întrucât Legea nr. 33/1994, fiind lege specială în materie de expropriere, are prioritate de aplicare faţă de Legea nr. 10/2001.Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu pot fi invocate în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă acestea sunt introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, deoarece, după acest moment, retrocedarea imobilelor expropriate anterior anului 1990 poate avea loc numai în condiţiile prevăzute în art. 11 din Legea nr. 10/2001.Curtea constată că, prin dispoziţiile sale, Legea nr. 10/2001 a înlăturat, practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacităţii actelor de preluare a imobilelor naţionalizate şi, fără să diminueze accesul la justiţie, a adus perfecţionări sistemului reparator, subordonându-l, totodată, controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special. Prin art. 11 alin. (1) din această lege se prevede că „imobilele expropriate şi ale căror construcţii edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptăţite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispoziţiilor legale“, specificând că „dacă persoana îndreptăţită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiţionată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislaţiei în vigoare“.Legea nr. 10/2001 constituie o lege specială, reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere, precum şi de imediată aplicare, iar Legea nr. 33/1994, care reglementează cadrul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, are un caracter general faţă de Legea nr. 10/2001. Legea nr. 10/2001 înlătură, aşadar, acţiunea dreptului comun al revendicării, dar nu şi accesul la un proces echitabil, întrucât, ca lege nouă, perfecţionează sistemul reparator şi procedural, controlul judecătoresc al reparaţiilor, prin accesul deplin şi liber la trei grade de jurisdicţie, în condiţiile art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.De altfel, Curtea constată că, referitor la o situaţie similară, privind interpretarea şi aplicarea art. 480 din Codul civil de către instanţele judecătoreşti, prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 23 februarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, atunci când intervine concursul dintre legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, şi legea generală, anume Codul civil, acesta se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. Prin aceeaşi decizie sa statuat că în cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice.De altfel, Curtea reţine că aspectele invocate în motivarea excepţiei reprezintă, în realitate, probleme de interpretare şi aplicare a legii, ce sunt de competenţa instanţelor de judecată, iar nu a instanţei de contencios constituţional.Aşa fiind, pentru argumentele expuse mai sus, Curtea constată că prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt constituţionale.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Oradea - Secţia civilă mixtă, Completul II/R, în Dosarul nr. 7.374/271/2008 al acestei instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora