Decizia Nr.787 din 03.12.2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea Trusmann Construct - S.R.L. din Giroc, judeţul Timiş, şi de Societatea Roca Extract - S.R.L. din Orşova, judeţul Mehedinţi, în Dosarul nr. 6.290/101/2015/a6 al Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.173D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 13 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.290/101/2015/a6, Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Trusmann Construct - S.R.L. din Giroc, judeţul Timiş, şi de Societatea Roca Extract - S.R.L. din Orşova, judeţul Mehedinţi, într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014, având ca obiect soluţionarea unei cereri prin care se solicită înlocuirea administratorului/lichidatorului judiciar. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate instituie o restrângere a accesului liber la o instanţă în ceea ce priveşte dreptul tuturor participanţilor la procedura insolvenţei de a sesiza judecătorul-sindic cu o cerere de înlocuire a administratorului/lichidatorului judiciar. În consecinţă, întrucât niciun creditor nu are calitate procesuală activă în mod individual, în condiţiile în care sunt creditori care au o opinie contrară celei adoptate de adunarea creditorilor sau care nici măcar nu pot convoca o adunare a creditorilor pentru că au o creanţă mai mică decât limita prevăzută de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, este încălcat dreptul de proprietate al acestor creditori, reprezentat de creanţa deţinută. Având în vedere faptul că, în acest context, creditorul cu o creanţă admisă la masa credală, în baza unui tabel preliminar/definitiv de creanţe, este titularul unui drept de creanţă care este constituită dintr-o sumă de bani, din perspectiva art. 44 din Constituţie un astfel de drept de creanţă este un drept de proprietate. De asemenea, drepturile de creanţă sunt protejate ca bunuri şi din perspectiva art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, or, ingerinţa legiuitorului, prin normele criticate, în dreptul de proprietate al creditorului nu se încadrează în limitele şi condiţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie. 6. Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 57 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, care au următorul cuprins: „(4) În orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau ca urmare a adoptării unei hotărâri a adunării creditorilor în acest sens, cu votul a mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor cu drept de vot, îl poate înlocui pe administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, pentru motive temeinice. Înlocuirea se judecă în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea administratorului judiciar şi a comitetului creditorilor. Împotriva încheierii se poate formula apel în termen de 5 zile de la comunicare." 12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată şi ale art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale. De asemenea, sunt menţionate şi prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că procedura prevăzută de Legea nr. 85/2014 impune crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă, în acord cu scopul şi cu principiile ce guvernează această procedură, spre exemplu, asigurarea unei proceduri eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare şi derulare a procedurii într-un timp util şi rezonabil, într-o manieră obiectivă şi imparţială, cu un minim de costuri; asigurarea unui tratament egal al creditorilor de acelaşi rang; asigurarea unui grad ridicat de transparenţă şi previzibilitate în procedură; recunoaşterea drepturilor existente ale creditorilor şi respectarea ordinii de prioritate a creanţelor, având la bază un set de reguli clar determinate şi uniform aplicabile.14. Organele care aplică procedura insolvenţei prevăzută de Legea nr. 85/2014 sunt instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic, administratorul judiciar şi lichidatorul judiciar [art. 40 alin. (1)].15. Astfel, pentru preluarea poziţiei de administrator judiciar, practicienii în insolvenţă interesaţi depun la dosarul de insolvenţă o ofertă în dosarul respectiv. În cazul în care nu sunt oferte depuse la dosar, judecătorul-sindic va desemna provizoriu, până la prima adunare a creditorilor, un practician în insolvenţă ales în mod aleatoriu din Tabloul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România. În cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor, creditorii care deţin mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor cu drept de vot pot decide desemnarea unui administrator judiciar, stabilindu-i şi onorariul. Creditorii pot decide să confirme administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar desemnat provizoriu, stabilindu-i onorariul. În această din urmă situaţie nu va mai fi necesară confirmarea judecătorului-sindic. Prima şedinţă a adunării creditorilor va avea în mod obligatoriu pe ordinea de zi atât confirmarea/ desemnarea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, cât şi stabilirea onorariului acestuia. Creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar ori lichidator judiciar în locul administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu/lichidatorul judiciar provizoriu şi să îi stabilească onorariul [art. 57 alin. (1)-(3) din Legea nr. 85/2014].16. Or, având în vedere această procedură de numire, precum şi principiile mai sus prezentate, care stau la baza procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, legiuitorul a luat în considerare acelaşi criteriu şi în ceea ce priveşte înlocuirea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, şi anume criteriul valorii creanţelor, astfel că înlocuirea se dispune de către judecătorul-sindic, din oficiu sau ca urmare a adoptării unei hotărâri a adunării creditorilor în acest sens, cu votul a mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor cu drept de vot, tocmai în virtutea naturii speciale a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2014, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual şi egalitar; înlocuirea se judecă în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea administratorului judiciar şi a comitetului creditorilor.17. În acest context trebuie avut în vedere şi rolul comitetului creditorilor, care este format din 3 sau 5 creditori, dintre primii 20 de creditori cu drept de vot, dintre cei deţinând creanţe ce beneficiază de cauze de preferinţă, creanţe bugetare şi creanţe chirografare, cele mai mari în ordinea valorii şi care se oferă voluntar, selecţia fiind efectuată prin întrunirea acestor criterii cumulative pe baza celui mai mare procentaj de vot din valoarea creanţelor prezente, fiind ales în cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor [art. 50 alin. (4) din Legea nr. 85/2014]. Printre atribuţiile comitetului creditorilor se regăsesc următoarele: să analizeze situaţia debitorului şi să facă recomandări adunării creditorilor cu privire la continuarea activităţii debitorului şi la planurile de reorganizare propuse; să ia cunoştinţă de rapoartele întocmite de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, să le analizeze şi, dacă este cazul, să formuleze contestaţii la acestea; să întocmească rapoarte, pe care să le prezinte adunării creditorilor, privind măsurile luate de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar şi efectele acestora şi să propună, motivat, şi alte măsuri; să introducă acţiuni pentru anularea unor acte sau operaţiuni frauduloase, făcute de debitor în dauna creditorilor, potrivit prevederilor art. 117 alin. (1), atunci când astfel de acţiuni nu au fost introduse de administratorul judiciar ori de lichidatorul judiciar [art. 51 alin. (1) lit. a), c), d) şi f) din Legea nr. 85/2014].18. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a soluţiei legislative criticate, în raport cu prevederile art. 21 din Constituţie, Curtea, în jurisprudenţa sa, a arătat că specificul procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, fără ca prin acestea să fie aduse atingeri accesului liber la justiţie (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 635 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 12 ianuarie 2017).19. De asemenea, având în vedere întregul ansamblu legislativ în materie, prin Decizia nr. 686 din 8 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 7 iunie 2019, paragrafele 22-24, Curtea a constatat că în procedura insolvenţei sunt prevăzute mecanisme legale prin care să fie supuse controlului de legalitate al judecătorului-sindic chestiuni legate de derularea procedurilor de insolvenţă, orice creditor putând aduce la cunoştinţa comitetului creditorilor aspecte legate de activitatea administratorului judiciar/ lichidatorului judiciar şi, prin urmare, să solicite punerea în discuţie a înlocuirii administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, pentru motive temeinice, pentru aplicarea defectuoasă a prevederilor Legii nr. 85/2014 sau pentru neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor prevăzute de lege, mai ales că, pe lângă rolul său de reprezentant al creditorilor şi de apărător al intereselor acestora, potrivit art. 47 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, comitetul creditorilor poate chiar convoca adunarea creditorilor (care poate fi convocată şi de către creditorii deţinând creanţe în valoare de cel puţin 30% din valoarea totală a creanţelor cu drept de vot), care, la rândul său, poate adopta o hotărâre pentru înlocuirea administratorului judiciar, în condiţiile legii, pe care să o supună analizei judecătorului-sindic. Prin cadrul legal în materie se stabilesc competenţe exclusive în cadrul procedurii insolvenţei, iar, în raport cu scopul procedurii de insolvenţă şi în conformitate cu principiile acestei proceduri, legiuitorul a recunoscut, în funcţie de interesul urmărit, legitimare procesuală fiecărui creditor sau creditorilor prin organele colective de reprezentare a intereselor acestora. Astfel, judecătorul-sindic efectuează controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau lichidatorului şi soluţionează procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei, printre principalele atribuţii regăsindu-se şi judecarea contestaţiilor debitorului, ale comitetului creditorilor sau ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar ori de lichidatorul judiciar [art. 45 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 85/2014], în timp ce administratorul judiciar ori lichidatorul sau, în mod excepţional, debitorul, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-şi administra averea, exercită atribuţiile manageriale, creditorii, prin organele acestora, pot controla, sub aspectul oportunităţii, deciziile manageriale adoptate de persoanele competente [art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014], dându-se totodată posibilitatea ca, în condiţiile prevăzute de lege, orice creditor să poată formula contestaţie la judecătorul-sindic pentru motive de nelegalitate, în faţa căruia se pot prezenta nemulţumirile şi formula toate apărările pe care le consideră necesare, în condiţiile legii. 20. Având în vedere cele mai sus prezentate, Curtea nu a reţinut pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 21, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă ca neîntemeiată. Faţă de această împrejurare, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.21. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului de proprietate se observă că prevederile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie garantează dreptul de proprietate şi creanţele asupra statului, iar conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. Or, pe de o parte, în cazul de faţă, autoarele excepţiei de neconstituţionalitate nu deţin nicio creanţă asupra statului, creanţa acestora derivând din raporturile comerciale încheiate cu debitorii. Pe de altă parte, de principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Totodată, şi jurisprudenţa Comisiei Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Decizia din 10 martie 1981, pronunţată în Cauza X împotriva Belgiei, este în sensul că procedurile legale instituite în materia insolvenţei, de principiu, nu reprezintă o privare de proprietate asupra bunurilor, ci o măsură de control al folosirii acestora, în concordanţă cu interesul general, potrivit art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 17 iulie 2003, pronunţată în Cauza Luordo împotriva Italiei, paragraful 67). 22. Prin urmare, în virtutea prevederilor constituţionale şi convenţionale, de principiu, statele au o anumită marjă de apreciere cu privire la adoptarea legilor pe care le consideră necesare pentru reglementarea procedurilor insolvenţei şi cărora se circumscriu şi prevederile criticate în prezenta cauză, prin care se instituie procedurile şi subiecţii ce pot solicita înlocuirea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, pentru motive temeinice, şi care, în final, se decide de către judecătorul-sindic, fără ca prin aceasta să fie încălcat dreptul de proprietate al creditorilor care nu se regăsesc în mod concret menţionaţi de lege printre aceşti subiecţi, întrucât aceştia pot să îşi apere drepturile ce derivă din calitatea de creditori prin mecanismele prevăzute de lege şi precizate mai sus. De altfel, procedura insolvenţei nu garantează recuperarea integrală a creanţelor aparţinând tuturor creditorilor, scopul insolvenţei fiind instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă. Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate, în raport cu prevederile constituţionale şi convenţionale privind dreptul de proprietate privată şi protecţia bunurilor, este neîntemeiată.23. Referitor la dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este aplicabilă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată. Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013, invocarea prevederilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu poate fi reţinută dacă nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în capitolul II - Drepturile şi libertăţile fundamentale din titlul II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale din Constituţie. 24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Trusmann Construct - S.R.L. din Giroc, judeţul Timiş, şi de Societatea Roca Extract - S.R.L. din Orşova, judeţul Mehedinţi, în Dosarul nr. 6.290/101/2015/a6 al Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 57 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 3 decembrie 2019.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu