DECIZIE Nr.
782 din 1 iulie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 137 alin. 2 din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 566 din 28 iulie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu -
procuror
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 137 alin. 2 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Eliza Margareta Popescu în Dosarul nr.
35.178/3/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în
acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 3 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 35.178/3/2006, Tribunalul
Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 137 alin. 2 din Codul de procedură
civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost
ridicată de Eliza Margareta Popescu într-o cauză civilă.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt
neconstituţionale, întrucât oferă instanţei posibilitatea unirii excepţiilor cu
fondul, ceea ce, în opinia autorului excepţiei, este de natură să conducă la
nesocotirea dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un
termen rezonabil.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, fiind în deplină concordanţă cu
prevederile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat
punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 137 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit
cărora „Excepţiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru
judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea
în fond a pricinii".
In opinia autorului excepţiei, textele de lege
criticate contravin dispoziţiilor din Legea fundamentală cuprinse în art. 1
alin. (3) privind caracterul de stat de drept al României şi în art. 21 alin.
(3) din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea
cauzelor într-un termen rezonabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
observă că autorul acesteia susţine că toate excepţiile procesuale ar trebui să
fie soluţionate înainte de examinarea fondului, fiind nemulţumit de
posibilitatea care rezultă din interpretarea per a
contrarie a dispoziţiilor art. 137 alin. 2 din
Codul de procedură civilă, în sensul că instanţa va putea uni cu fondul acele
excepţii procesuale pentru judecarea cărora este necesară administrarea de
probe care au legătură cu soluţionarea cauzei pe fond.
Curtea constată că, pentru o bună administrare a
justiţiei, este firesc ca instanţele, în virtutea textului de lege criticat, să
unească cu fondul acele excepţii pentru a căror soluţionare este necesară
administrarea aceloraşi probe ca şi pentru judecarea fondului. O asemenea
prevedere legală dă expresie tocmai exigenţelor constituţionale privitoare la
dreptul la un proces echitabil şi la termenul rezonabil în care acesta se
impune a fi finalizat.
Curtea reţine că regula o constituie soluţionarea
separată a excepţiilor, prevederile art. 137 alin. 2 din Codul de procedură
civilă instituind o derogare, care este de strictă interpretare şi aplicare. De
aceea, dacă instanţa a unit excepţia cu fondul, întrucât era necesar să
administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a cauzei, prin
dispozitivul hotărârii se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei, motivând
soluţia în considerentele acesteia. Prin urmare, Curtea constată că
reglementarea criticată oferă premisa soluţionării cu celeritate a procesului,
iar o prelungire exagerată şi nejustificată a duratei procesului ar surveni
tocmai în ipoteza prefigurată de autorul excepţiei, potrivit căreia toate excepţiile
procesuale ar trebui să fie soluţionate separat, inclusiv acele excepţii vizate
de prevederile art. 137 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Cu privire la critici asemănătoare, Curtea
Constituţională s-a mai pronunţat, statuând, prin Decizia nr. 64 din 20 aprilie
1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 2 iunie 1999, că procedura de judecată
include şi rezolvările excepţiilor invocate în cursul procesului, excepţii care
pot fi de procedură sau de fond, or, potrivit art. 126 alin. (2) din
Constituţie, „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite de
lege". Cu acel prilej, Curtea a reţinut că
prevederile art. 137 din Codul de procedură civilă „(...) se înscriu în
spiritul principiilor constituţionale de dreptate şi justiţie".
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 137 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată
de Eliza Margareta Popescu în Dosarul nr. 35.178/3/2006 al Tribunalului
Bucureşti - Secţia a V-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 iulie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu