Decizia Nr.778 din 28.11.2017

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488, art. 490 alin. (1), art. 493 şi art. 497 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Elena Lăcătuşu în Dosarul nr. 4.414/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 691D/2016.2. Dezbaterile au avut loc la data de 9 noiembrie 2017, cu participarea Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 28 noiembrie 2017, dată la care a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Încheierea din 11 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.414/1/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488, art. 490 alin. (1), art. 493 şi art. 497 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Elena Lăcătuşu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei hotărâri pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii - Secţia pentru judecători în materie disciplinară.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 488 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale în cazul recursului declarat de magistrat împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Se arată că scopul invocării acestei excepţii de neconstituţionalitate este acela de a determina legiuitorul să reglementeze o procedură specială cu privire la toate aspectele, inclusiv motivele de casare, astfel încât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să examineze, în condiţiile unei reglementări speciale, conformitatea hotărârii atacate cu regulile speciale de drept material aplicabile.5. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 490 alin. (1) din Codul de procedură civilă se arată că sunt neconstituţionale pentru aceleaşi argumente care au stat la baza deciziilor Curţii Constituţionale nr. 737 din 24 iunie 2008 şi nr. 303 din 3 martie 2009 prin care s-a constatat că sintagma „sub sancţiunea nulităţii" este neconstituţională.6. Referitor la dispoziţiile art. 493 din Codul de procedură civilă se apreciază că sunt neconstituţionale, întrucât afectează principiul oralităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare, iar dispoziţiile art. 497 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, deoarece soluţiile pe care le poate pronunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu pot fi aplicate în cazul recursului declarat de magistrat împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004.7. Prin urmare, se impune necesitatea reglementării procedurii de judecată a recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 51 din Legea nr. 317/2004 prin reguli speciale, precum şi a soluţiilor pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le poate pronunţa potrivit specificului şi naturii hotărârii atacate.8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. 11. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât susţinerile autoarei excepţiei nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate, ci aceasta apreciază, în principal, că normele incidente în litigiul dedus judecăţii în materie disciplinară ar trebui să fie cele cuprinse în Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Or, aplicarea şi interpretarea unui act normativ în procesele aflate pe rol nu pot fi decât de competenţa exclusivă a instanţei de judecată. Se mai arată că, prin ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, se urmăreşte modificarea soluţiei legislative, iar acceptarea unei astfel de critici ar echivala cu transformarea instanţei constituţionale într-un legislator pozitiv.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 488 privind motivele de casare, art. 490 alin. (1) potrivit cărora „Recursul şi, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii, în condiţiile prevăzute la art. 83 alin. (3) şi art. 84.", art. 493 privind procedura de filtrare a recursurilor şi art. 497 privind soluţiile pe care le poate pronunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din Codul de procedură civilă.15. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 126 privind instanţele judecătoreşti şi art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, invocă dispoziţiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea acesteia critică dispoziţiile legale din Codul de procedură civilă cu scopul de a determina modificarea soluţiei legislative în sensul stabilirii unor reguli speciale după care să se desfăşoare procedura de judecată a recursului declarat de un magistrat, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, precum şi a motivelor de casare a unei hotărâri adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii.17. Cu privire la noţiunea de recurs cuprinsă în art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 126 din 1 februarie 2011, a statuat că împotriva hotărârii de sancţionare a secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii există o cale de atac, şi anume recursul în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători. Curtea a reţinut că acest recurs nu trebuie calificat ca fiind acea cale extraordinară de atac prevăzută de Codul de procedură civilă, ci ca o veritabilă cale de atac, devolutivă, împotriva hotărârii organului disciplinar (Consiliul Superior al Magistraturii, prin secţiile sale, având doar rolul unei instanţe de judecată), cale de atac soluţionată de către o instanţă judecătorească, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare. Acesta este şi sensul art. 134 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia „Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie". Prin Decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003 privind constituţionalitatea propunerii de revizuire a Constituţiei României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 12 mai 2003, referindu-se la atribuţia Consiliului Superior al Magistraturii, aşa cum este stabilită în art. 134 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia acesta îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică, Curtea a statuat că această dispoziţie constituţională nu poate interzice accesul liber la justiţie al persoanei judecate de această „instanţă extrajudiciară".18. Prin urmare, îndeplinind exigenţele dreptului la un proces echitabil, prin exercitarea unei căi efective de atac la o instanţă judecătorească, consacrată prin art. 21 alin. (3) din Constituţie şi prin art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, „recursul" din materia disciplinară a magistraţilor este o veritabilă şi efectivă cale de atac prin care instanţa de judecată, ţinând seama de rolul activ pe care trebuie să îl aibă, poate soluţiona cauza sub toate aspectele, atât sub aspectul legalităţii procedurii disciplinare, cât şi al temeiniciei hotărârii.19. Cu alte cuvinte, recursul în materie disciplinară de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este o cale devolutivă de atac, pentru că acesta este sensul prevederilor art. 134 alin. (3) din Constituţie şi al Deciziei nr. 148 din 16 aprilie 2003.20. Totodată, Curtea reţine că numai hotărârile judecătoreşti sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, cale extraordinară de atac, având în vedere că legiuitorul, în reglementarea obiectului recursului prin art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, sa îndepărtat de la formularea fostului art. 299 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 şi nu a mai preluat teza referitoare la hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională care sunt susceptibile de recurs, drept cale extraordinară de atac. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a respins ca inadmisibile excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în faţa Consiliului Superior al Magistraturii, apreciind că acesta este o instanţă extrajudiciară, şi nu o instanţă judecătorească în faţa căreia să se poată ridica asemenea excepţii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 514 din 29 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 10 iulie 2007, Decizia nr. 391 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 14 mai 2007, Decizia nr. 788 din 20 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 2 noiembrie 2007, şi Decizia nr. 632 din 27 octombrie 2016, publicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 5 ianuarie 2017).21. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate invocată în prezenta cauză urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, având în vedere că, pe de o parte, jurisprudenţa Curţii a calificat recursul prevăzut de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 ca o veritabilă şi efectivă cale de atac împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, şi nu o cale extraordinară de atac, astfel încât dispoziţiile legale criticate din Codul de procedură civilă nu au legătură cu soluţionarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar, pe de altă parte, prin criticile formulate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate se urmăreşte modificarea soluţiei legislative, în sensul stabilirii unor reguli speciale după care să se desfăşoare procedura de judecată a unui asemenea recurs, ceea ce excedează controlului de constituţionalitate, fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488, art. 490 alin. (1), art. 493 şi art. 497 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Elena Lăcătuşu în Dosarul nr. 4.414/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători. Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 28 noiembrie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. Valer DorneanuMagistrat-asistent,Andreea Costin