DECIZIE Nr. 77
din 21 ianuarie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 86 si art. 94 din Codul familiei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 128 din 25 februarie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Ionescu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 şi art. 94 din Codul
familiei, excepţie ridicată de Paul Gheorghe Murăreţu în
Dosarul nr. 6.814/215/2009 al Judecătoriei Craiova - Secţia
civilă.
La apelul nominal se constată lipsa
părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi
arată că autorul excepţiei a comunicat la dosar o cerere de
acordare a unui nou termen de judecată în vederea angajării unui
apărător.
Reprezentantul Ministerului Public solicită
respingerea cererii de amânare.
Deliberând, Curtea respinge cererea formulată de
autorul excepţiei de neconstituţionalitate.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 3 iulie 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 6.814/215/2009, Judecătoria Craiova - Secţia
civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 şi art. 94 din Codul
familiei. Excepţia a fost ridicată de Paul Gheorghe
Murăreţu într-o cauză ce are ca obiect majorarea pensiei de
întreţinere.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine, în esenţă, că textele de lege criticate nu
individualizează vârsta descendentului îndreptăţit la plata
pensiei de întreţinere.
Judecătoria Craiova - Secţia civilă reţine că, deşi art. 86 alin. 3 din Codul familiei
se referă la descendentul minor, legiuitorul nu a avut în vedere
excluderea descendentului major de la dreptul de întreţinere, ci doar se
prezumă absolut starea de nevoie a minorului până la împlinirea
vârstei majoratului, Imprejurarea continuării studiilor de către
copilul devenit major, care, în principiu, nu permite angajarea şi
realizarea de venituri din muncă, echivalează cu starea de nevoie
prevăzută de art. 86 alin. 2 din Codul familiei, derivând din
satisfacerea unor cerinţe de ordin social.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile criticate sunt constituţionale. In acest sens,
arată că fundamentul obligaţiei de întreţinere îl
constituie relaţiile de familie şi regulile de convieţuire
socială, care presupun solidaritate între membrii acesteia. Totodată,
apreciază că în prezenta speţă se pune în discuţie
modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de lege criticate,
aspect ce ţine de competenţa instanţei de judecată. In
fine, consideră că dispoziţiile constituţionale ale art. 20
nu sunt incidente.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernul nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie prevederile art. 86 şi art. 94 din Codul familiei,
republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, având
următorul conţinut:
- Art. 86: „Obligaţia de întreţinere
există între soţ şi soţie, părinţi şi copii,
cel care adoptă şi adoptat, bunici şi nepoţi,
străbunici şi strănepoţi, fraţi şi surori, precum
şi între celelalte persoane anume prevăzute de lege.
Are drept la întreţinere numai acela care se
află în nevoie, neavând putinţa unui câştig din muncă, din
cauza incapacităţii de a munci.
Descendentul, cât timp este minor, are dreptul la
întreţinere oricare ar fi pricina nevoii în care el se află.";
- Art. 94: „Intreţinerea este datorată
potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce
urmează a o plăti.
Instanţa judecătorească va putea
mări sau micşora obligaţia de întreţinere sau hotărî
încetarea ei, după cum se schimbă mijloacele celui care dă
întreţinerea sau nevoia celui ce o primeşte.
Când întreţinerea este datorată de
părinte sau de cel care adoptă, ea se stabileşte până la o
pătrime din câştigul său din muncă pentru un copil, o
treime pentru doi copii şi o jumătate pentru trei sau mai mulţi
copii."
Autorul excepţiei invocă încălcarea
dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2)
privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele
internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 alin. (2)
şi (3) privind liberul acces la justiţie şi dreptul
părţilor la un proces echitabil.
Examinând excepţia, Curtea constată că
aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
In ipoteza desfacerii căsătoriei prin
divorţ, contribuţia părinţilor la cheltuielile de
creştere, educare, învăţătură şi pregătire
profesională a copilului se stabilesc, prin hotărârea de divorţ,
chiar dacă părţile nu au făcut cerere în acest sens. Faptul
încredinţării copilului unuia dintre părinţi, cu mijloace
suficiente de trai, nu îl scuteşte pe celălalt părinte de a
contribui la cheltuielile de întreţine a copilului. Aceasta, deoarece
ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi obligaţii
faţă de copiii lor.
Potrivit art. 86 alin. 1 coroborat cu art. 107 alin. 2
din Codul familiei, obiectul acestei obligaţii îl formează asigurarea
mijloacelor necesare întreţinerii, precum şi a celor necesare pentru
creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea
profesională a copiilor. Stabilirea obligaţiei de întreţinere se
poate face în funcţie de veniturile părintelui obligat, în temeiul
prevederilor art. 94 alin. 1 şi 2 din Codul familiei, ce prevăd
că „întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care
o cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plăti", iar
„instanţa judecătorească va putea mări sau micşora
obligaţia de întreţinere sau hotărî încetarea ei, după cum
se schimbă mijloacele celui care dă întreţinerea sau nevoia
celui ce o primeşte".
In cazul în care întreţinerea este datorată
de către părinţi care obţin venituri din muncă, art.
94 alin. 3 din Codul familiei instituie anumite plafoane maxime până la
care se poate stabili nivelul obligaţiei de întreţinere, ţinând
seama de numărul de copii ce urmează a beneficia de acest drept.
Art. 86 alin. 2 din Codul familiei prevede faptul
că are dreptul la întreţinere numai acela care se află în stare
de nevoie, neavând putinţa unui câştig din muncă, din cauza
incapacităţii de a munci. Or, împrejurarea continuării studiilor
de către copilul devenit major, care nu permite angajarea şi
realizarea de venituri din muncă, echivalează cu starea de nevoie
prevăzută de art. 86 alin. 2 din Codul familiei, derivând din
satisfacerea unor cerinţe de ordin social.
Totodată, prevederile criticate din Codul familiei
trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 66 lit. b) din Legea nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale, potrivit cărora pensia de urmaş se acordă copiilor care
îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ
organizată potrivit legii, până la terminarea acestora,
fără a depăşi vârsta de 26 de ani, făcându-se
aplicarea principiului ubi eadem est ratio, ibi eadem esse debet.
Aşa încât, având în vedere faptul că acolo
unde există aceeaşi raţiune trebuie să existe aceeaşi
soluţie, prevederile criticate din Codul familiei se aplică,
deopotrivă, şi copiilor majori.
De altfel, potrivit art. 101 din Codul familiei, „părinţii
sunt datori să îngrijească de persoana copilului".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art.
1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 86 şi art. 94 din Codul familiei, excepţie
ridicată de Paul Gheorghe Murăreţu în Dosarul nr. 6.814/215/2009
al Judecătoriei Craiova - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 21 ianuarie 2010.
PREŞEDINTE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu