Decizia Nr.767 din 16.06.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 384¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Niros Distribuţie“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.625/94/2010 al Judecătoriei Buftea şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.153D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 6/2004 şi nr. 56/2004.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 19 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.625/94/2010, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 384¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Niros Distribuţie“ - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect o cerere de autorizare a pătrunderii în încăperi.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că procedura instituită de art. 384¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă îngrădeşte dreptul la un proces echitabil, judecătorul dând soluţia fără a analiza în concret dacă există motive pentru care intrarea în încăperi nu poate fi încuviinţată. Ca urmare, reclamantul are o poziţie privilegiată faţă de pârât, poziţie care este determinată de posibilitatea soluţionării cererii fără citarea părţilor şi de caracterul executoriu de drept al hotărârii. Dispoziţiile criticate înclină balanţa procesului în mod nejustificat, permiţând instanţei să dispună o măsură care ar putea fi exercitată abuziv, cu atât mai mult cu cât titlul nu îl constituie o hotărâre judecătorească în cadrul căreia părţile să se fi putut apăra.Judecătoria Buftea apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Necesitatea obţinerii acestei autorizaţii din partea instanţei judecătoreşti constituie o garanţie pentru debitorul executat silit de natură a împiedica exercitarea abuzivă a drepturilor ce decurg din titlul executoriu împotriva sa, astfel încât nu poate reţine încălcarea dispoziţiei constituţionale privind dreptul la un proces echitabil. Totodată, instanţa observă că dispoziţiile criticate nu îngrădesc accesul liber la justiţie, în condiţiile în care, în această fază procesuală, debitorul poate face contestaţie la executare, cale de atac care se soluţionează de către instanţele judecătoreşti. Mai mult, dispoziţiile de lege nu instituie privilegii sau discriminări, astfel încât nu poate fi reţinută nici critica privind încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile art. 384¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: „În cazul altor titluri executorii decât hotărârile judecătoreşti, la cererea executorului judecătoresc, instanţa de executare va autoriza, prin hotărâre, intrarea în locurile menţionate la alin. 1. Instanţa se pronunţă de urgenţă în camera de consiliu, fără citarea părţilor, prin hotărâre irevocabilă şi executorie.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare şi art. 45 privind libertatea economică. De asemenea, sunt considerate a fi încălcate şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Dispoziţiile art. 384¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă prevăd că, în vederea executării unui titlu executoriu care nu este hotărâre judecătorească, în cazul neîndeplinirii de bunăvoie a obligaţiei de plată, executorul judecătoresc poate intra în încăperile ce reprezintă domiciliul, reşedinţa sau sediul unei persoane, precum şi în orice alte locuri, numai după ce instanţa de executare va emite o hotărâre care să autorizeze această operaţiune. Or, Curtea constată că necesitatea obţinerii acestei autorizaţii din partea instanţei judecătoreşti constituie o garanţie pentru debitorul executat silit, de natură a împiedica exercitarea abuzivă a drepturilor ce decurg din titlul executoriu împotriva sa, astfel încât nu poate reţine încălcarea vreunei dispoziţii constituţionale.Curtea constată că dispoziţiile legale criticate sunt deopotrivă aplicabile tuturor persoanelor care se află în aceeaşi situaţie, în aceeaşi poziţie procesuală, respectiv de debitor ale cărui bunuri sunt urmărite prin măsuri de executare silită, pe baza unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Nu sunt instituite privilegii sau discriminări şi, ca atare, este nefondată critica de neconstituţionalitate privind încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice.O asemenea prevedere nu constituie nici o îngrădire a liberului acces la justiţie sau a dreptului la apărare, întrucât acesta, ca de altfel orice drept fundamental consacrat ca atare de Constituţie, are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună-credinţă, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept. Curtea constată că stabilirea de către legiuitor a acestor limite nu aduce nicio îngrădire dreptului în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării sale în concordanţă cu exigenţele generale proprii unui stat de drept.Pe de altă parte, Curtea reţine că, în temeiul prevederilor art. 27 alin. (2) lit. a) din Constituţie, pentru executarea unei hotărâri judecătoreşti se poate deroga prin lege de la principiul inviolabilităţii domiciliului sau reşedinţei, sub acest aspect textul de lege criticat fiind reflexia normei constituţionale.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 384¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Niros Distribuţie“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.625/94/2010 al Judecătoriei Buftea.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 iunie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Mihaela Senia Costinescu