DECIZIE Nr.
766 din 7 noiembrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10, art. 11 alin. 1 lit. d), art. 13
si 15 din Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei si art. 24
alin. (4) din Legea nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 25 din 16 ianuarie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Serban Viorel Stănoiu - iudecător
Tudorel Toader - judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10, art. 11 alin. 1 lit. d), art. 13
şi 15 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României şi ale art. 24 alin. (4) din
Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie
ridicată de instanţa de judecată, precum şi de Vasile Balint, Sile Stan, Ion
Balint, Angela Stoica, Costel Urzică, Georgeta Popa şi Adriana Violeta
Molodeţiu în Dosarul nr. 28.733/2/2005 (2.827/M/2005) al Curţii de Apel
Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
La apelul nominal se prezintă personal autoarea excepţiei,
Georgeta Popa, precum şi părţile Bogdan Rohat, Ştefan Călin, Petre Maeanu,
Adrian Panduru, Virgil Dobroiu, Cristian Gheorghe, Ion Lungu, Tatiana Ceremuş
şi Nelu Mihai Balaban, personal şi asistaţi de apărătorii aleşi cu delegaţii la
dosar, autorii Vasile Balint, Sile Stan, Ion Balint, Costel Urzică şi părţile
Irina Elena Cergă, Iulian Bocu, Marin Constantin şi Victor Roberto Anghel. De
asemenea, au răspuns apărătorii aleşi cu delegaţii la dosar pentru autorii
Angela Stoica şi Adriana Violeta Molodeţiu şi pentru părţile Smaranda Stoica şi
Constantin Stoica. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura
de citare a fost legal îndeplinită.
Doamna avocat Alice Drăghici, care a depus delegaţie la
dosar pentru Adriana Violeta Molodeţiu, Ion Balint, Vasile Balint şi Costel
Urzică solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, relevând, în
esenţă, considerentele dezvoltate cu ocazia ridicării excepţiei în faţa
instanţei de judecată.
Apărătorii aleşi Vicol Laura şi Sandu Cristina au depus
delegaţii pentru Victor Roberto Anghel şi Vasile Balint, avocatul Mihai Costea,
pentru Ion Balint, Vasile Balint, Smaranda Stoica, Angela Stoica şi Constantin
Stoica, avocatul Pompil Drăghici, pentru Iulian Bocu şi Marin Constantin,
avocatul Adrian Ioan Diaconu, pentru Sile Stan, şi avocaţii Anghelache Gheorghe
şi Roxana Elena Dăscăloiu, pentru Elena Irina Cergă. Toţi aceştia au pus
concluzii în acord cu cele arătate de doamna avocat Alice Drăghici.
Celelalte părţi prezente au solicitat admiterea
excepţiei de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 51/1991, ca inadmisibilă, deoarece
dispoziţiile legale criticate au fost modificate, de vreme ce în conţinutul
reglementării se face trimitere la prevederile din Codul de procedură penală,
care, la rândul lor au suferit modificări de esenţă prin Legea nr. 356/2006.
In ce priveşte celelalte dispoziţii legale criticate,
reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca
neîntemeiată, întrucât criticile formulate de autorii acesteia vizează
interpretarea şi aplicarea legii, şi nu contrarietatea normelor legale cu
prevederile constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 5 aprilie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 28.733/2/2005 (2.827/M/2005), Curtea de Apel Bucureşti -Secţia a
II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10, art. 11 alin. 1 lit.
d), art. 13 şi art. 15 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a
României şi ale art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia
informaţiilor clasificate, excepţie ridicată de
instanţa de judecată, precum şi de Vasile Balint, Sile Stan, Ion Balint, Angela
Stoica, Costel Urzică, Georgeta Popa şi Adriana Violeta Molodeţiu în dosarul de
mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale aflate în calea de atac
a apelului.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prin
dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale
art. 1 alin. (4), referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat, art.
16, referitoare la „Egalitatea în drepturi", art. 21, referitoare la „Accesul liber la justiţie", art. 24,
referitoare la „Dreptul la apărare", art. 26, referitoare la „Viaţa intimă,
familială şi privată", art. 28, referitoare la
„Secretul corespondenţei", art. 53, referitoare la „Restrângerea
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi", art. 124 alin. (2), referitoare la unicitatea, imparţialitatea şi
egalitatea justiţiei, art. 126 alin. (1), referitoare la instanţele
judecătoreşti prin care se realizează justiţia, şi art. 154 alin. (1),
referitoare la menţinerea în vigoare a actelor normative care nu contravin
Constituţiei.
In acest sens autorii excepţiei arată că perioada de
interceptare a convorbirilor lor telefonice a fost plasată între anii
2001-2004, intrând sub incidenţa unor norme procesual penale diferite. In
exercitarea dreptului lor la apărare, inculpaţii au solicitat instanţei de
judecată în apel să se pronunţe asupra legalităţii interceptării convorbirilor
şi să dispună efectuarea unei expertize tehnice. Acest lucru nu a fost însă
posibil, deoarece prevederile Legii nr. 51/1991 şi ale Legii nr. 182/2002
împiedică instanţa de judecată să declasifice autorizaţia emisă de procuror,
aceasta intrând, potrivit art. 17 lit. f) şi g) din Legea nr. 182/2002, în
categoria informaţiilor secret de stat cu nivelul de secretizare strict secret.
Autorii excepţiei mai arată că prin dispoziţiile legale
contestate se încalcă şi principiul separaţiei puterilor în stat atât timp cât
puterea executivă poate îngrădi chiar şi judecătorului accesul la informaţii
necesare şi utile înfăptuirii justiţiei şi poate refuza declasificarea anumitor
documente care, în opinia inculpaţilor, au fost în mod abuziv cartate ca
documente clasificate secret de stat.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi
pentru cauze cu minori şi familie susţine că
excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată pentru următoarele
considerente:
Până la modificarea Codului de procedură penală prin
Legea nr. 281/2003 înregistrările audio sau video se efectuau - potrivit art.
911 din acest cod -
în baza unei autorizări motivate a unui procuror anume desemnat de
prim-procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, în timp ce
interceptarea comunicaţiilor în situaţiile ce constituie ameninţări la adresa
siguranţei naţionale a României se efectua în baza unui mandat emis de procuror
în condiţiile art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a
României. Conform art. 10 din Legea nr. 51/1991, activitatea de informaţii pentru realizarea siguranţei
naţionale are însă caracter de secret de stat, iar accesul la astfel de
informaţii este permis numai anumitor persoane, după o procedură de verificare
a acestora de către Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat
(O.R.N.I.S.S.).
Rezultă, aşadar, că, în timp ce autorizaţiile emise de
procuror în condiţiile Codului de procedură penală erau depuse la dosarul
cauzei, fiind accesibile instanţei de judecată şi părţilor, mandatele emise de
procuror în baza Legii nr. 51/1991 au caracter de secret de stat, ceea ce face
practic imposibilă cenzurarea lor de către instanţa de judecată, nefiind
accesibile nici acesteia şi nici părţilor.
Pentru aceste considerente, instanţa de judecată
apreciază că art. 10 din Legea nr. 51/1991 încalcă art. 16 alin. (1) şi (2) şi
art. 124 alin. (2) din Constituţie, existând o inegalitate în privinţa
evaluării înregistrărilor audio între persoanele cercetate pentru infracţiuni
ce atrag incidenţa Codului de procedură penală şi persoanele cercetate în
condiţiile Legii nr. 51/1991. Această diferenţiere are implicaţii în ce
priveşte dreptul la apărare şi la un proces echitabil al părţilor în procesul
penal, întrucât poate conduce la o conduită abuzivă a autorităţilor statului,
materializată prin interceptarea unor convorbiri telefonice, urmată de
folosirea acestora ca mijloace de probă, fără a exista un mandat emis potrivit
legii, situaţie ce nu poate fi verificată şi, deci, cenzurată de instanţa
învestită cu soluţionarea cauzei.
In acelaşi sens, instanţa de judecată opinează că art.
11 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 51/1991 împiedică accesul instanţei la
informaţiile valorificate de organul de urmărire penală ca mijloace de probă.
In ce priveşte art. 13 din Legea nr. 51/1991, instanţa
de judecată arată că, în pofida modificărilor aduse Codului de procedură
penală, textul legal criticat permite şi în prezent ca, în cazul unor
ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României, interceptarea
comunicaţiilor să se facă în baza unui mandat emis de procuror, ceea ce este de
natură a aduce atingere art. 26 şi 28 din Constituţie.
Referitor la art. 15 din Legea
nr. 51/1991 care permite în anumite situaţii şi pentru o perioadă limitată să
se procedeze la interceptarea comunicaţiilor fără autorizarea prevăzută de
lege, instanţa de judecată apreciază că prin această dispoziţie legală se
eludează cadrul legal prevăzut de Codul de procedură penală în privinţa
interceptărilor şi înregistrărilor audio şi video, inclusiv a garanţiilor
oferite în această materie.
In sfârşit, instanţa de judecată opinează că
dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 încalcă prevederile
constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 21 alin. (3) şi art. 24, în măsura
în care declasificarea vizează informaţii ce sunt necesare ca mijloace de probă
ori ca acte procedurale într-un proces penal. In condiţiile în care atât
iniţiativa, cât şi decizia finală în ce priveşte declasificarea aparţin unor
instituţii din afara puterii judecătoreşti, se limitează dreptul la un proces
echitabil şi dreptul la apărare, cu consecinţe directe şi asupra înfăptuirii
actului de justiţie, ce constituie esenţa şi menirea puterii judecătoreşti.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată pentru următoarele
considerente:
Prevederile art. 10, art. 11 alin. 1 lit. d) din Legea
nr. 51/1991 şi ale art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 sunt contrare art.
21 alin. (3) şi art. 24, art. 16 alin. (1) şi art. 1 alin. (4) din Constituţie,
precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, întrucât limitează ori restrâng sistematic accesul
instanţelor de judecată şi al părţilor interesate la mandatul emis de procuror,
ca urmare a clasificării acestuia ca document secret de stat.
Procedura de interceptare a comunicaţiilor prevăzută de
art. 13 din Legea nr. 51/1991 contravine art. 26 şi 28 din Constituţie,
deoarece, din perspectiva interpretării acestor drepturi fundamentale prin
prisma jurisprudenţei C.E.D.O., conţine o serie de garanţii esenţiale de natură
să limiteze la nivel minim amploarea ingerinţei autorităţilor publice în sfera
vieţii private a indivizilor. Astfel, durata de valabilitate a mandatului este
deosebit de lungă (6 luni) şi poate fi prelungită pe un termen nedefinit „în
cazuri excepţionale", legea neprevăzând nici în ce condiţii sunt
notificate persoanele care au făcut obiectul interceptărilor. Totodată, legea
nu conţine dispoziţii referitoare la certificarea înregistrărilor obţinute prin
măsuri de supraveghere, modul în care sunt consemnate în procesele-verbale de
înregistrare şi nicio procedură prin care să fie separate înregistrările ce
conţin elemente pertinente pentru apărarea siguranţei naţionale de acele
înregistrări ce nu au acest caracter. De asemenea, nu se prevede nici care este
regimul informaţiilor obţinute întâmplător cu privire la terţe persoane care nu
au făcut obiectul mandatului de interceptare, nici nu sunt stabilite limite
referitoare la vechimea informaţiilor deţinute de serviciile secrete şi la
durata de păstrare a acestora.
In sfârşit, art. 13 din Legea nr. 51/1991 nu prevede în
ce condiţii informaţiile obţinute ca urmare a interceptărilor autorizate
potrivit textului criticat pot fi utilizate ca mijloace de probă în procese
penale, nu reglementează posibilitatea persoanelor interesate de a avea acces
la textul interceptărilor sau de a solicita motivat consultarea integralităţii
înregistrărilor atunci când considerente ce ţin de apărarea siguranţei
naţionale au făcut ca ele să nu fie consemnate în procesele-verbale şi nu oferă
posibilitatea solicitării unei expertize referitoare la suportul înregistrării.
Avocatul Poporului consideră că textele legale supuse controlului generează dificultăţi de
aplicare a lor, dar nu sunt contrare normelor şi principiilor consacrate prin
Constituţie şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 10, art. 11 alin. 1 lit. d), art. 13 şi 15 din
Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 7 august 1991, precum şi ale art. 24 alin. (4) din
Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, care au următorul conţinut:
Art. 10 din Legea nr. 51/1991: „Activitatea de informaţii pentru realizarea siguranţei naţionale
are caracter secret de stat.
Informaţiile din
acest domeniu nu pot fi comunicate decât în condiţiile prezentei legi."
Art. 11 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 51/1991: „Informaţii din domeniul siguranţei naţionale pot fi comunicate:
[...]
d) organelor de urmărire penală, când informaţiile
privesc săvârşirea unei infracţiuni."
Art. 13 din Legea nr. 51/1991: „Situaţiile prevăzute de art. 3 constituie temei legal pentru a se
solicita procurorului, în cazuri justificate, cu respectarea prevederilor
Codului de procedură penală, autorizarea efectuării unor acte, în scopul
culegerii de informaţii, constând în: interceptarea comunicaţiilor, căutarea
unor informaţii, documente sau înscrisuri pentru a căror obţinere este necesar
accesul într-un loc, la un obiect sau deschiderea unui obiect; ridicarea şi
repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea
informaţiilor pe care acestea le conţin, cât şi înregistrarea, copierea sau
obţinerea de extrase prin orice procedee; instalarea de obiecte, întreţinerea
şi ridicarea acestora din locurile în care au
fost depuse.
Cererea de autorizare se formulează în scris şi
trebuie să cuprindă: date sau indicii din care să rezulte existenţa uneia din
ameninţările la adresa siguranţei naţionale prevăzute de art. 3 pentru a cărei
prevenire, descoperire sau contracarare este necesară emiterea mandatului;
categoriile de activităţi pentru a căror desfăşurare trebuie emis mandatul;
identitatea persoanei ale cărei comunicaţii trebuie interceptate, dacă este
cunoscută, sau a persoanei care deţine informaţiile, documentele ori obiectele
ce trebuie obţinute; descrierea generală, dacă şi când este posibil, a locului
unde urmează a fi executate activităţile autorizate; durata de valabilitate a
mandatului solicitat.
Actul de autorizare se emite la cererea organelor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, de către
procurori anume desemnaţi de procurorul general al României.
In cazul în care procurorul constată că cererea este
justificată, emite un mandat care trebuie să conţină: aprobarea pentru
categoriile de comunicaţii care pot fi interceptate, categoriile de informaţii,
documente sau obiecte care pot fi obţinute; identitatea persoanei, dacă este
cunoscută, ale cărei comunicaţii trebuie interceptate ori care se află în
posesia datelor
informaţiilor, documentelor sau obiectelor ce trebuie obţinute; organul
împuternicit cu executarea; descrierea generală a locului în care urmează a fi
executat mandatul; durata de valabilitate a mandatului.
Durata de valabilitate a mandatului nu poate depăşi
6 luni. In cazurile întemeiate, procurorul general poate prelungi, la cerere,
durata mandatului, fără a se putea depăşi, de fiecare dată, 3 luni.
Orice cetăţean care se consideră vătămat în mod
nejustificat prin activităţile care fac obiectul mandatului prevăzut în alin. 1 -4 se poate adresa cu plângere procurorului anume desemnat,
ierarhic superior procurorului care a emis mandatul."
Art. 15 din Legea nr. 51/1991: „In situaţiile care impun înlăturarea unor pericole iminente pentru
siguranţa naţională, se pot întreprinde activităţile menţionate în art. 13,
chiar fără autorizarea prevăzută de lege, aceasta urmând a fi solicitată de
îndată ce există posibilitatea, dar nu mai târziu de 48 de ore."
Art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002: „Informaţiile clasificate potrivit art. 15 lit. f) pot fi
declasificate prin hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată a
emitentului."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 10 şi 11 din Legea
nr. 51/1991 s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 37 din 29 ianuarie 2004,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 3 martie 2004. Cu acel prilej s-a respins ca
neîntemeiată excepţia pentru considerentele acolo arătate.
Intrucât până în prezent nu au intervenit elemente noi
de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele
deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Referitor la celelalte dispoziţii legale atacate,
Curtea reţine că în examinarea excepţiei este necesar să se ia în considerare
prevederile art. 31 alin. (3) din Constituţie, în conformitate cu care dreptul
la informaţie nu trebuie să prejudicieze securitatea naţională, şi prevederile
art. 53 alin. (1) din Legea fundamentală, care stabilesc că exerciţiul unor
drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns dacă se impune, între altele,
pentru apărarea securităţii naţionale.
In raport cu aceste prevederi din Constituţie, Curtea
constată că nu pot fi primite susţinerile autorilor excepţiei şi nici opinia
instanţei de judecată şi punctul de vedere al Guvernului, în sensul admiterii
excepţiei. De altfel, în ce priveşte punctul de vedere al Guvernului, Curtea
Constituţională observă că sunt evidenţiate imperfecţiuni şi omisiuni de
reglementare, a căror remediere nu intră în competenţa Curţii.
Curtea nu poate reţine existenţa unei discriminări în
aplicarea legii rezultând din faptul că în cazul autorilor excepţiei de
neconstituţionalitate au fost obţinute probe prin interceptarea unor convorbiri
telefonice în condiţiile Legii nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a
României, în timp ce în alte cazuri interceptarea convorbirilor telefonice în
scopul obţinerii de probe judiciare are loc pe baza prevederilor Codului de
procedură penală. Justificarea diferenţei de reglementare a mijloacelor de
obţinere a probelor rezidă în
obiectul special al Legii nr. 51/1991 şi nu încalcă în niciun fel prevederile
Constituţiei.
Probele administrate - indiferent de procedura legală
urmată - vor fi evaluate uniform de instanţa de judecată, cu respectarea
contradictorialităţii şi a tuturor celorlalte garanţii prevăzute de Codul de
procedură penală. Faptul că o probă a fost obţinută de organul de urmărire
penală în condiţiile prevăzute de Legea nr. 51/1991 nu îl împiedică pe
judecător să constate, când este cazul, că această probă este neconcludentă
întrucât nu corespunde realităţii sau nu face dovada faptului ori a
împrejurării în legătură cu care a fost administrată. Nu există o ierarhie a
probelor în funcţie de procedura legală după care au fost administrate, astfel
că judecătorul are obligaţia să examineze şi să aprecieze toate probele cu
aceeaşi măsură şi după aceleaşi criterii.
In aceeaşi ordine de idei, Curtea reţine că examinarea
excepţiei în lumina Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale nu este de natură să conducă la altă concluzie,
deoarece convenţia nu tratează regimul probelor, admisibilitatea acestora fiind
reglementată de dreptul intern.
Nu poate fi reţinută nici obiecţia că instanţa de
judecată nu are acces la cunoaşterea mandatului de interceptare a convorbirilor
telefonice emis de procuror, Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor
clasificate prevăzând procedura de urmat în acest scop. Eventualele dificultăţi
care pot apărea în această privinţă ţin de aplicarea legii, şi nu de
constituţionalitatea ei, iar rezolvarea nu intră în competenţa Curţii Constituţionale.
In orice caz, accesul dificil la mandatul de interceptare a convorbirilor
telefonice emis în scopul şi după regulile cuprinse în Legea nr. 51/1991
privind siguranţa naţională a României nu poate fi apreciat ca o împiedicare a
instanţei şi a părţilor de a cunoaşte, dezbate şi evalua înseşi probele administrate, care sunt depuse de
către organul de urmărire penală la dosar.
Văzând prevederile art. 31 alin. (3) şi ale art. 53
alin. (1) din Constituţia României, citate mai sus, Curtea reţine că nu se
poate cere legiuitorului să admită accesul nerestricţionat la conţinutul unor
mandate de interceptare a convorbirilor telefonice emise în scopul combaterii
faptelor de ameninţare la adresa siguranţei naţionale prevăzute de art. 3 din
Legea nr. 51/1991, fără riscul de a prejudicia grav securitatea naţională.
Nu se poate reţine nici neconstituţionalitatea
prevederilor legale atacate care atribuie procurorului competenţa de a emite
mandate de interceptare a convorbirilor telefonice în condiţiile Legii nr.
51/1991, întrucât acestea sunt dispoziţii de procedură, pe care legiuitorul
este liber să le adopte în baza art. 126 alin. (2) din Constituţie, iar, pe de
altă parte, nicio altă normă constituţională nu împiedică stabilirea unei
asemenea competenţe în sarcina procurorului, care, potrivit art. 131 şi art.
132 din Legea fundamentală, este magistrat independent, reprezentând interesele
generale ale societăţii şi desfăşurându-şi activitatea pe baza principiilor
imparţialităţii şi legalităţii.
Nu se poate reţine neconstituţionalitatea art. 15 din
Legea nr. 51/1991, care prevede un caz excepţional de efectuare de interceptări
ale convorbirilor telefonice fără autorizaţie - pe o perioadă de 48 de ore -,
reglementarea având suport în dispoziţiile art. 53 din Constituţie.
In sfârşit, Curtea constată că, prin prevederile art.
24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002, nu se încalcă principiul separaţiei
puterilor în stat, deoarece declasificarea informaţiilor secrete de stat este,
prin natura sa, o activitate administrativă, de resortul Guvernului, şi nu o
activitate judiciară.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 10, art. 11 alin. 1 lit. d), art. 13 şi 15 din Legea nr.
51/1991 privind siguranţa naţională a României şi ale art. 24 alin. (4) din
Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie
ridicată de instanţa de judecată, precum şi de Vasile Balint, Sile Stan, Ion
Balint, Angela Stoica, Costel Urzică, Georgeta Popa şi Adriana Violeta
Molodetiu în Dosarul nr. 28.733/2/2005 (2.827/M/2005) al Curţii de Apel
Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 7 noiembrie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru