Decizia Nr.76 din 16.10.2017

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.296/1/2017 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27⁵ alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Şedinţa este prezidată de doamna judecător Eugenia Voicheci, preşedintele Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27⁶ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă în Dosarul nr. 5.707/99/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept ce decurge din „interpretarea dispoziţiilor art. 113 lit. A alin. (1) lit. b) din Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 1/2006, prin neîndeplinirea formalităţii publicării în Buletinul electronic al Autorităţii de Supraveghere Financiară a convocatorului unei adunări generale a acţionarilor societăţii admise la tranzacţionare pe Piaţa Rasdaq, reprezintă o cauză de nulitate absolută sau de nulitate relativă a hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor adoptate în aceste condiţii".După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Eugenia Voicheci (preşedintele Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:I. Titularul şi obiectul sesizării1 Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă, prin încheierea din 16 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.707/99/2015, a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.2. Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 2 mai 2017.II. Temeiul juridic al sesizării3. Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele:Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile4. Regulamentul nr. 1/2006 privind emitenţii şi operaţiunile cu valori mobiliare, aprobat prin Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 23/2006, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 1/2006. Articolul 113 lit. A alin. (1) lit. b) „... Societăţile comerciale ale căror acţiuni sunt admise la tranzacţionare pe o piaţa reglementată întocmesc, transmit şi aduc la cunoştinţa publicului următoarele rapoarte: A. Rapoarte privind informaţiile privilegiate, prevăzute la art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 (1) Aceste rapoarte se întocmesc după modelul prezentat la anexa nr. 29, se transmit A.S.F. şi operatorului pieţei reglementate pe care se tranzacţionează acţiunile emise de respectiva societate, fără întârziere, dar fără a se depăşi 24 de ore de la producerea respectivului eveniment sau de la data la care respectiva informaţie este adusă la cunoştinţa emitentului. Din categoria acestor informaţii fac parte, fără a se limita la acestea, următoarele (...):b)convocarea adunării generale a acţionarilor;".5. Codul civil Articolul 1.250Cauzele de nulitate absolută Contractul este lovit de nulitate absolută în cazurile anume prevăzute de lege, precum şi atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul general. Articolul 1.251Cauzele de nulitate relativă Contractul este anulabil când au fost nesocotite dispoziţiile legale privitoare la capacitatea de exerciţiu, când consimţământul uneia dintre părţi a fost viciat, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege. Articolul 1.252Prezumţia de nulitate relativă În cazurile în care natura nulităţii nu este determinată ori nu reiese în chip neîndoielnic din lege, contractul este anulabil IV. Expunerea succintă a procesului 6. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal cu nr. 5.707/99/2015, reclamanta A a chemat-o în judecată pe pârâta B, solicitând să se pronunţe o hotărâre prin care să se constate nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 1 din 27 aprilie 2015 a pârâtei B. 7. În motivarea acţiunii, reclamanta arată că este acţionar al pârâtei B şi deţine un număr de 611.069 acţiuni, reprezentând 29,0364% din capitalul social. 8. Societatea pârâtă este de tip deschis, acţiunile acesteia fiind tranzacţionate prin Bursa de Valori (simbol bursier IASX), fiind supusă regimului specific al pieţei de capital, reglementat de Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, şi de regulamentele, instrucţiunile şi dispunerile de măsuri ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară), emise de către autoritate în baza prerogativei sale de reglementare. De asemenea, în măsura în care nu sunt contrare normelor speciale de egală forţă juridică, activităţii pârâtei îi sunt aplicabile şi dispoziţiile Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 9. În data de 27 aprilie 2015 a avut loc la sediul social al pârâtei B Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor. Convocarea şedinţei a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 1.614 din 26 martie 2015. 10. Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor a avut loc la prima convocare, respectiv în data de 27 aprilie 2015, şedinţă la care reclamanta A, în calitate de acţionar, a participat şi a votat „împotrivă", astfel cum rezultă din cuprinsul Procurii speciale nr. 2.585 din 24 aprilie 2015. 11. Cauzele de nulitate absolută a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 1 din 24 aprilie 2015 invocate de reclamantă au fost: – încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, deoarece hotărârea adoptată conţine elemente care nu s-au aflat pe ordinea de zi din convocatorul publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, făcând dificilă şi lipsită de previzibilitate însăşi punerea în aplicare a hotărârii;

– încălcarea dispoziţiilor art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât convocatorul este lacunar, nefiind inserate integral rezoluţiile pe care acţionarul majoritar intenţiona să le adopte;

– încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Regulamentul nr. 6/2009 privind exercitarea anumitor drepturi ale acţionarilor în cadrul adunărilor generale ale societăţilor comerciale, aprobat prin Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 44/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi Dispunerea de măsuri a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 12/2008, învederându-se că societatea nu a publicat pe website-ul său numărul total de acţiuni şi drepturile de vot la data convocării şi proiectele de hotărâre, pentru punctele care vizau adoptarea deciziilor privind majorarea capitalului social, iar hotărârea de majorare a valorii capitalului social s-a adoptat fără să existe o motivaţie logică şi pertinentă din partea consiliului de administraţie prin care să se explice necesitatea adoptării unei astfel de hotărâri pentru interesul general al societăţii, nefiind prezentate acţionarilor informaţiile necesare adoptării hotărârilor;

– încălcarea dispoziţiilor art. 216 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a celor ale art. 17 din Regulamentul Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare nr. 1/2006, stabilind că perioada de subscriere va începe să curgă la data stabilită în prospect, iar nu de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a; or, termenul de subscriere pentru acţionarii existenţi trebuie calculat de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, conform art. 216 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, începând să curgă în mod obligatoriu de la această dată a publicării, nu de la data prevăzută în prospect;

– încălcarea dispoziţiilor art. 130 alin. (6) din Regulamentul Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare nr. 1/2006, hotărârea neprevăzând o perioadă determinată de timp în care va avea loc subscrierea, ci o perioadă determinată în mod generic, dar şi confuz, condiţiile şi limitele mandatului acordat Consiliului de administraţie şi informaţii referitoare la coordonatele majorări, dar şi detalii privind modalitatea de exercitare a dreptului de preferinţă, precum cele referitoare la formularul de subscriere, contul de subscriere.12. Ulterior, reclamanta a completat acţiunea cu noi motive de nulitate absolută, aceasta apreciind că hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 1 din data de 27 aprilie 2015 este lovită de nulitate absolută ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 113 lit. A alin. (1) din Regulamentul Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare nr. 1/2006, întrucât societatea nu a publicat în Buletinul electronic al Autorităţii de Supraveghere Financiară rapoartele privind informaţiile privilegiate întocmite potrivit art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, iar din procesul-verbal al şedinţei Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nu rezultă publicarea convocatorului în Buletinul electronic al Autorităţii de Supraveghere Financiară, pârâta B fiind obligată să respecte atât prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi prevederile specifice pieţei de capital, respectiv Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi reglementările Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare/Autorităţii de Supraveghere Financiară. 13. Pârâta B a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca tardivă a acţiunii, iar, pe fond, respingerea acesteia ca nefondată, arătând că acţiunea este formulată şi înregistrată la Tribunalul Iaşi după trecerea termenului legal de 15 zile de la publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea a IVa, şi nu este vorba de o nulitate absolută, atât timp cât acţionarul minoritar C, prezent la şedinţa Adunării Generale Extraordinare din data de 27 aprilie 2015, a votat «împotriva» doar la punctul 1 de pe ordinea de zi şi a votat «pentru» la celelalte 2 puncte. 14. Prin Sentinţa civilă nr. 68 din 27 ianuarie 2016, Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca fiind tardiv formulată, reţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei", iar, potrivit alin. (3), „Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată". [A apreciat că, pentru a se reţine dacă, în speţă, acţiunea este prescriptibilă sau nu trebuie stabilit dacă motivele invocate şi intitulate ca fiind de nulitate absolută sunt într-adevăr de nulitate absolută sau nulitate relativă.] 15. Calificarea acţiunii prezintă importanţă pentru faptul că, în cazul în care acţiunea este una în nulitate relativă, textul art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este pe deplin aplicabil. 16. Rezultă, astfel, din prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, că acţionarii care au votat în favoarea hotărârii lovite de nulitate ori s-au abţinut de la vot nu au calitatea de a introduce acţiunea în nulitate, o altă soluţie echivalând cu încurajarea propriei turpitudini. 17. Reprezentatul reclamantei a votat împotrivă doar la unul din punctele aprobate de Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor, iar celelalte puncte de pe ordinea de zi, chiar dacă nu au fost cuprinse în convocator, au fost aprobate de acesta. 18. Prima instanţă a apreciat că, în soluţionarea litigiului, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 1.252 din Codul civil. Astfel, în cazurile în care natura nulităţii nu este determinată ori nu reiese în chip neîndoielnic din lege, contractul este anulabil, iar, atunci când legea nu indică în mod clar că încălcarea unei dispoziţii atrage nulitatea absolută, urmează a fi incidentă nulitatea relativă. 19. Greutatea distincţiei între cazurile de nulitate absolută şi cele de nulitate relativă este determinată de situaţia în care dispoziţiile legale nu indică natura nulităţii, iar, pentru acest motiv, criteriul folosit în doctrina clasică este cel al naturii interesului protejat de dispoziţia legală în fiecare caz în parte: nulitatea este absolută când interesul protejat este de ordine publică şi nulitatea este relativă când interesul protejat este personal. 20. Această opţiune a legiuitorului poate fi fundamentată pe ideea potrivit căreia, atunci când nu poate fi determinat cu certitudine interesul ocrotit ca fiind unul general, de ordine publică, trebuie să se prezume că se ocroteşte un interes particular, de ordine privată, fapt pentru care şi sancţiunea nulităţii trebuie să fie mai blândă sub aspectul regimului juridic (altfel, în caz de admitere a cererii în nulitate, indiferent de felul acesteia - absolută sau relativă - efectele sunt aceleaşi), astfel că aceasta va fi doar o nulitate relativă. 21. Este, însă, posibil ca, din interpretarea normei legale, să nu se poată determina felul nulităţii, caz în care se va aplica prezumţia de nulitate relativă instituită de art. 1.252 din Codul civil. 22. Textul legal are incidenţă şi în materia societăţilor. Prin urmare, după apariţia Codului civil nu se poate discuta de nulităţi absolute în materia societarilor (şi în materia hotărârilor Adunării Generale a Acţionarilor, în special). S-ar putea accepta incidenţa nulităţii absolute când se încalcă normele penale din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau în cazul art. 15 din lege. În rest, având în vedere că actul normativ nu precizează sancţiunea care intervine pentru încălcarea dispoziţiilor sale, operează prezumţia de nulitate relativă. 23. Prin urmare, dat fiind că toate motivele invocate de către reclamantă sunt, în fapt, de nulitate relativă şi nu absolută, tribunalul a apreciat ca fiind aplicabile dispoziţiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la termenul de 15 zile de introducere a acţiunii de la publicarea Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor nr. 1 din 27 aprilie 2015 în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 2.896 din 16 iunie 2015, sens în care a respins acţiunea ca fiind tardiv formulată. 24. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel reclamanta A, solicitând admiterea acestuia, respingerea excepţiei tardivităţii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar, în cadrul soluţionării apelului, a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 113 lit. A alin. (1) lit. b) din Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 1/2006, respectiv dacă neîndeplinirea formalităţii publicării în Buletinul electronic al Autorităţii de Supraveghere a Financiare a convocatorului unei adunări generale a acţionarilor societăţii admise la tranzacţionare pe Piaţa Rasdaq reprezintă o cauză de nulitate absolută sau de nulitate relativă a hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor adoptate în aceste condiţii. V. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 25. Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă, învestită cu soluţionarea apelului, a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că: a)de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 113 lit. A alin. (1) lit. b) din Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 1/2006, respectiv neîndeplinirea formalităţii publicării în Buletinul electronic al Autorităţii de Supraveghere Financiară a convocatorului unei adunări generale a acţionarilor societăţii admise la tranzacţionare pe Piaţa Rasdaq reprezintă o cauză de nulitate absolută sau de nulitate relativă a hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor adoptate în aceste condiţii, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât s-a invocat de către pârâtul B excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, excepţie admisă de prima instanţă; b)problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre.Referitor la această chestiune, în doctrină s-a exprimat opinia potrivit căreia prin chestiune de drept nouă urmează să se aibă în vedere „...acea problemă de interpretare şi aplicare a unei dispoziţii legale asupra căreia instanţa nu a mai statuat (recurs în interesul legii sau recurs în casaţie) şi care nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, însă a cărei lămurire de către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie este absolut necesară, întrucât, de acest aviz, al instanţei supreme depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective. Astfel, există posibilitatea ca respectiva chestiune de drept să fi apărut deja în practica instanţelor şi să fi fost soluţionată diferit, câtă vreme cu privire la aceasta nu a fost introdus un recurs în interesul legii". Există jurisprudenţă în această materie, însă este anterioară dispoziţiilor Codului civil, ce instituie prin art. 1.252 o prezumţie de nulitate relativă, iar, în acest context nou, există o îndoială reală cu privire la posibilitatea de a aplica această jurisprudenţă şi asupra interpretării corecte ce trebuie dată normei de drept în cauză. c)problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data de 16 decembrie 2016. VI. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 26. Prin Încheierea de sesizare, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă a reţinut că, prin Decizia nr. 124 din 23 aprilie 2015, Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a stabilit că, în cazul societăţilor admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cele speciale din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare. În acest context s-a reţinut că „societatea avea obligaţia să respecte, în ceea ce priveşte convocarea acţionarilor, atât prevederile art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, cât şi prevederile art. 113 din Regulamentul nr. 1/2006 ... raportat la aceste prevederi, societatea avea două obligaţii: transmiterea raportului privind convocarea către A.S.F. şi solicitarea de a se publica aceste raporturi. Or, în speţă, societatea şi-a îndeplinit doar prima dintre aceste obligaţii ... Prin instituirea obligativităţii publicării convocării în Buletinul electronic al Autorităţii de Supraveghere Financiare s-a urmărit asigurarea unei informări eficiente a acţionarilor, Buletinul electronic având, astfel, natura unui Monitor Oficial al pieţei de capital ... În aceste condiţii, netransmiterea de către societatea listată a informaţiei referitoare la convocarea adunării generale către Autoritatea de Supraveghere Financiară spre a fi publicată în Buletinul electronic atrage neregularitatea convocatorului, constituind o cauza de nulitate a hotărârii adunării generale ...". 27. În Decizia civilă nr. 446 din 13 martie 2013, Curtea de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă utilizează termenul de nulitate a hotărârii şi nu de anulare, ceea ce converge către concluzia potrivit căreia nerespectarea procedurii de convocare atrage nulitatea absolută şi nu cea relativă. Astfel, se arată, în considerentele deciziei menţionate, faptul că „procedura organizării adunării generale, obiectul dezbaterilor şi exercitarea dreptului de vot trebuie să se fundamenteze pe îndeplinirea obligaţiei de informare cu privire la obiectul adunării, lipsa convocării sau chiar convocarea nelegală, nemenţionarea în convocator a ordinii de zi şi a textului integral al propunerii de modificare a actului constitutiv sau expunerea lacunară a problemelor ce fac obiectul deliberării fiind neregularităţi ce au aptitudinea de a genera nulitatea hotărârii. Procedura de convocare în cazul societăţilor comerciale ale căror acţiuni sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată trebuie să respecte prevederile art. 113 din Regulamentul nr. 1/2006, care impune ca raportul privind convocarea să fie publicat şi în Buletinul electronic al Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare". 28. Prin Decizia nr. 4.043 din 23 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Secţia comercială a stabilit faptul că „Acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 31/1990 este o acţiune în anulare sau în constatarea nulităţii absolute a hotărârilor Adunării Generale a Acţionarilor contrare legii pentru cauze de nulitate absolută sau relativă pe care instanţa le va analiza prin prisma susţinerilor făcute de partea reclamantă sau invocate din oficiu". 29. Contrar acestor opinii jurisprudenţiale, în doctrină s-a exprimat opinia însuşită şi de tribunal, potrivit căreia nu se poate discuta de nulităţi absolute în materia societăţilor, deoarece interesul ocrotit este unul particular, al acţionarilor/asociaţilor şi nu unul general. 30. În concluzie, reţinând întrunirea cumulativă a condiţiilor impuse de art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a admis cererea formulată de A şi s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 113 lit. A alin. (1) lit. b) din Regulamentul Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare nr. 1/2006, respectiv neîndeplinirea formalităţii publicării în Buletinul electronic al Autorităţii de Supraveghere Financiară a convocatorului unei adunări generale a acţionarilor societăţii admise la tranzacţionare pe Piaţa Rasdaq reprezintă o cauză de nulitate absolută sau de nulitate relativă a hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor adoptate în aceste condiţii. VII. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 31. Reclamanta A, formulând cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a arătat faptul că neregularităţile privind publicarea convocatorului adunării generale a acţionarilor unei societăţi, precum şi discutarea şi votul asupra unor probleme ce nu au fost menţionate, în mod explicit, în convocator atrag nulitatea absolută a hotărârii adunării generale adoptate în aceste condiţii, deoarece aceste dispoziţii legale imperative ocrotesc un interes de ordine publică, şi anume dreptul la protecţie al acţionarului unei societăţi deschise împotriva practicilor neloiale, fraudelor şi abuzurilor. 32. Pârâta nu a expus un punct de vedere cu privire la dezlegarea problemei de drept. VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 33. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă a arătat că nu există jurisprudenţă cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări, dar, în majoritate, a opinat că netransmiterea informaţiei referitoare la convocarea adunării generale către Autoritatea de Supraveghere Financiară, spre a fi publicată în Buletinul Electronic, atrage neregularitatea convocatorului, întrucât prin obligativitatea publicării s-a urmărit asigurarea unei informări mai eficiente a acţionarilor, constituind, astfel, o cauză de nulitate absolută a hotărârii adunării generale. 34. Curtea de Apel Bacău a comunicat jurisprudenţă cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări, iar opinia judecătorilor din cadrul Tribunalului Bacău este în sensul că neîndeplinirea formalităţii publicării în Buletinul electronic al Autorităţii de Supraveghere Financiară se sancţionează cu nulitate relativă. Cu toate acestea, într-o cauză soluţionată de aceeaşi instanţă, sentinţa civilă a fost desfiinţată de Curtea de Apel Bacău, considerându-se că intervine sancţiunea nulităţii absolute. 35. Curtea de Apel Braşov nu a identificat jurisprudenţă cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări, iar opinia majoritară a judecătorilor din cadrul acestei instanţe este în sensul că, în interpretarea dispoziţiilor art. 113 lit. A alin. (1) lit. b) din Regulamentul Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare nr. 1/2006, neîndeplinirea formalităţii publicării în Buletinul electronic al Autorităţii de Supraveghere Financiară a convocatorului unei adunări generale a acţionarilor societăţii admise la tranzacţionare pe Piaţa Rasdaq reprezintă o cauză de nulitate relativă a hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor adoptate în aceste condiţii. În sprijinul acestei soluţii stă dispoziţia cu caracter de principiu înscrisă în art. 1.252 din Codul civil, ce instituie prezumţia de nulitate relativă, spre deosebire de situaţia nulităţii absolute, care trebuie să fie prevăzută expres de lege sau să rezulte neîndoielnic că interesul ocrotit este unul general, cum statuează art. 1.250 din acelaşi act normativ. Din modul de redactare al normei supuse analizei nu rezultă că interesul ar fi unul general, ci unul privat, al acţionarilor, astfel încât sancţiunea nulităţii absolute nu se justifică. Judecătoria Sfântu Gheorghe a considerat că neîndeplinirea formalităţii publicării în Buletinul electronic al Autorităţii de Supraveghere Financiară a convocatorului unei adunări generale a acţionarilor societăţii admise la tranzacţionare pe piaţa Rasdaq reprezintă o cauză de nulitate relativă. 36. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a arătat că nu există jurisprudenţă cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări, însă a comunicat că neîndeplinirea formalităţii publicării în Buletinul electronic al Autorităţii de Supraveghere Financiară a convocatorului unei adunări generale a acţionarilor societăţii admise la tranzacţionare pe Piaţa Rasdaq nu reprezintă o cauză de nulitate absolută ori relativă a hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor adoptate în aceste condiţii, ci, eventual, o cauză de inopozabilitate faţă de terţi, anexând jurisprudenţă relevantă, pentru următoarele considerente:

– raportat la art. 1.246 din Codul civil, nulitatea presupune nerespectarea unor condiţii de valabilitate la momentul încheierii actului juridic, astfel că această sancţiune poate interveni doar pentru cauze anterioare ori concomitente întocmirii actului; or, din cuprinsul art. 113 lit. A alin. (1) lit. b) din Regulamentul Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare nr. 1/2006 rezultă în sarcina societăţilor o obligaţie ulterioară realizării convocării adunării generale a acţionarilor, respectiv aceea de a transmite un raport privind această informaţie privilegiată (convocarea adunării generale), fără întârziere şi fără a depăşi un termen de 24 de ore de la producerea sa;

– nici Regulamentul Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare nr. 1/2006 şi nici Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ori Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni pe piaţă nu derogă de la prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte modalităţile de convocare a adunării generale a unei societăţi pe acţiuni şi nu prevăd obligativitatea realizării acestei convocări printr-o altă modalitate decât cele instituite prin art. 117 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

– art. 113 lit. A alin. (1) lit. b) din Regulamentul Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare nr. 1/2006 nu impune necesitatea convocării acţionarilor prin Buletinul electronic al Autorităţii de Supraveghere Financiară, ci obligaţia transmiterii unor informaţii privilegiate, cuprinse într-un raport, scopul fiind acela de informare a publicului, iar nu de aducere la cunoştinţa acţionarilor a informaţiilor specifice convocatorului, respectiv a datei, locului şi punctelor de pe ordinea de zi a adunării generale;

– noţiunea de „informaţie privilegiată" este definită de art. 244 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ca fiind „o informaţie de natură precisă care nu a fost făcută publică, care se referă în mod direct sau indirect la unul sau mai mulţi emitenţi ori la unul sau mai multe instrumente financiare şi care, dacă ar fi transmisă public, ar putea avea impact semnificativ asupra preţului acelor instrumente financiare sau asupra preţului instrumentelor financiare derivate cu care se află în legătură"; rezultă, astfel, că scopul transmiterii informaţiilor privilegiate (din care face parte şi convocarea adunării generale) este acela de informare a publicului în vederea evitării abuzurilor de piaţă prin manipularea preţului instrumentelor financiare, iar nu acela de aducere la cunoştinţa acţionarilor a datei, locului şi punctelor de pe ordinea de zi a adunării generale, finalitate atinsă prin realizarea convocării acestora conform art. 117 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

– scopul de informare publică a acestei proceduri, în vederea realizării opozabilităţii faţă de terţi, reiese şi din prevederile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, la care face trimitere expresă art. 113 lit. A alin. (1) lit. b) din Regulamentul Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare nr. 1/2006, acestea stipulând că „orice societate comercială trebuie să informeze publicul şi Comisia Naţională de Valori Mobiliare, fără întârziere, în legătură cu informaţiile privilegiate ce îl privesc în mod direct"; în plus, alineatele 3-4 ale aceluiaşi text de lege prevăd posibilitatea unui emitent de a amâna dezvăluirea publică a informaţiei privilegiate; or, este evident că procedura instituită de art. 113 lit. A alin. (1) lit. b) din Regulamentul Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare nr. 1/2006 vizează informarea terţilor, iar nu a acţionarilor, aceştia neputând fi excluşi de la informarea pe care o convocare a adunării generale o presupune cu necesitate;

– întrucât nu există o obligaţie legală a societăţii de a realiza convocarea acţionarilor şi prin publicare în Buletinul electronic al Autorităţii de Supraveghere Financiară (această procedură vizând interesele terţilor) nu se poate reţine nevalabilitatea convocării adunării generale a acţionarilor pentru acest motiv; consecutiv, nu se poate pune în discuţie nevalabilitatea hotărârii adunării generale adoptate în această manieră.37. Curtea de Apel Cluj a arătat că nu există jurisprudenţă cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări, opinia judecătorilor din cadrul Secţiei a II-a civile a acestei instanţe fiind similară cu cea exprimată de Tribunalul Specializat Cluj, a cărui opinie unanimă este în sensul că obligaţia de a publica în Buletinul electronic al Autorităţii de Supraveghere Financiară a convocatorului Adunării Generale a Acţionarilor, instituită prin dispoziţiile art. 113 lit. A alin. (1) lit. b) din Regulamentul Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare nr. 1/2006 nu este aplicabilă unei societăţi admise la tranzacţionare pe Piaţa RASDAQ. Astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 113 lit. A alin. (1) lit. b) din Regulamentul Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare nr. 1/2006, „societăţile comerciale ale căror acţiuni sunt admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată întocmesc, transmit şi aduc la cunoştinţa publicului următoarele rapoarte: A. Rapoarte privind informaţiile privilegiate, prevăzute la art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 (1) Aceste rapoarte se întocmesc după modelul prezentat la anexa nr. 29, se transmit Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi operatorului pieţei reglementate pe care se tranzacţionează acţiunile emise de respectiva societate comercială, fără întârziere, dar fără a se depăşi 24 de ore de la producerea respectivului eveniment sau de la data la care respectiva informaţie este adusă la cunoştinţa emitentului şi se publică în Buletinul electronic al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. Din categoria acestor informaţii fac parte, fără a se limita la, următoarele: (...)b)convocarea adunării generale a acţionarilor."La data de 22 octombrie 2014 a fost adoptată Legea nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe Piaţa RASDAQ sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 24 octombrie 2014. Potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, „Consiliile de administraţie/directoratele societăţilor ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe Piaţa RASDAQ sau pe piaţa acţiunilor necotate au obligaţia să convoace şi să efectueze demersurile necesare pentru desfăşurarea adunărilor generale extraordinare ale acţionarilor, în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în condiţiile stabilite de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu scopul dezbaterii de către acţionari a situaţiei create de lipsa cadrului legal de funcţionare a Pieţei RASDAQ, precum şi pentru ca aceştia să ia o decizie privitoare la efectuarea de către societate a demersurilor legale necesare în vederea admiterii la tranzacţionare a acţiunilor emise de societate pe o piaţă reglementată sau a tranzacţionării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare, în baza prevederilor Legii nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi a reglementărilor emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară". Articolul 3(1) În situaţia în care adunarea generală a acţionarilor hotărăşte ca societatea să nu facă demersurile legale necesare în vederea admiterii la tranzacţionare a acţiunilor emise de societate pe o piaţă reglementată sau a tranzacţionării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare, acţionarii au dreptul de a se retrage din societate în condiţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare Astfel cum rezultă fără dubiu din dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi art. 3 alin. (1) ale Legii nr. 151/2014, piaţa RASDAQ nu a fost niciodată o piaţă reglementată, astfel încât obligaţiile stabilite prin art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin art. 113 lit. A alin. (1) lit. b) din Regulamentul Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare nr. 1/2006 nu au fost niciodată aplicabile societăţilor ale căror acţiuni au fost tranzacţionate pe Piaţa RASDAQ. În consecinţă, nerespectarea de către o atare societate a obligaţiei de publicare a convocatorului în Buletinul electronic al Autorităţii de Supraveghere Financiară nu are cum să atragă nulitatea, relativă sau absolută, a hotărârii adoptate în aceste condiţii. Opinia majoritară a judecătorilor din cadrul Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal este în sensul că o hotărâre a Adunării Generale a Acţionarilor adoptată în condiţiile nepublicării convocatorului în Buletinul electronic al Autorităţii de Supraveghere Financiară ar fi lovită de nulitate absolută. 38. Curtea de Apel Constanţa a arătat că nu există jurisprudenţă cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări, dar, în urma consultărilor efectuate, Tribunalul Constanţa - Secţia a II-a civilă, a exprimat opinia majoritară potrivit căreia neîndeplinirea formalităţii publicării în Buletinul electronic al Autorităţii de Supraveghere Financiară a convocatorului unei adunări generale a acţionarilor societăţii admise la tranzacţionare pe Piaţa Rasdaq reprezintă o cauză de nulitate absolută a convocării şi, pe cale de consecinţă, a hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor adoptate în aceste condiţii. În susţinerea acestei opinii s-a arătat că societăţilor admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată le sunt aplicabile atât prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi cele speciale ale Legii nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, în ceea ce priveşte convocarea acţionarilor, societatea are obligaţia să respecte atât prevederile art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi prevederile art. 113 din Regulamentul Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare nr. 1/2006, în acest sens fiind şi prevederile art. 117 alin. (8) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Obligaţia prevăzută de Regulamentul Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare nr. 1/2006 este o obligaţie de publicitate, iar nepublicarea convocatorului în Buletinul electronic al Autorităţii de Supraveghere Financiară este supusă aceleiaşi sancţiuni - nulitatea absolută a hotărârii Adunării generale a acţionarilor, conform art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare -, aplicabilă în cazul nepublicării convocatorului şedinţei Adunării Generale a Acţionarilor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi într-un ziar de largă răspândire, conform art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Scopul instituirii unor formalităţi de publicitate a convocatorului este cel de a asigura respectarea dreptului la informare al acţionarilor cu privire la ordinea de zi, de a vota în cunoştinţă de cauză şi de a asigura egalitatea în drepturi a tuturor acţionarilor. Formalităţile instituite pentru convocare, care urmăresc asigurarea formării corecte a voinţei sociale, vizează nu numai ocrotirea directă a interesului privat al acţionarilor, ci şi ocrotirea intereselor terţilor care au intrat sau pot intra în raporturi juridice cu societatea în cadrul căreia funcţionează organul deliberativ. Tribunalul Constanţa - Secţia a II-a civilă a exprimat şi opinia minoritară potrivit căreia neîndeplinirea formalităţii publicării în Buletinul electronic al Autorităţii de Supraveghere Financiară a convocatorului adunării generale a acţionarilor unei societăţi admise la tranzacţionare pe Piaţa Rasdaq reprezintă o cauză de nulitate relativă, condiţionată de dovada vătămării pricinuite, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. În esenţă, se afirmă că dreptul acţionarului de a participa şi vota în cadrul adunării generale a acţionarilor este un drept personal, iar sancţiunea aplicabilă în cazul hotărârilor adoptate cu nerespectarea acestui drept este nulitatea relativă. 39. Curtea de Apel Galaţi a identificat jurisprudenţă relevantă cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări, iar Tribunalul Galaţi - Secţia a II-a civilă a opinat în sensul că nu se poate discuta de nulităţi absolute în materia societăţilor, deoarece interesul ocrotit este unul particular, al acţionarilor/ asociaţilor, nu unul general, înaintându-se jurisprudenţă relevantă. Astfel, în baza art. 1.252 din Codul civil, se instituie o prezumţie de nulitate relativă, în sensul că, atunci când legea nu indică în mod clar că încălcarea unei dispoziţii atrage nulitatea absolută, urmează a fi incidentă nulitatea relativă. Prin urmare, după apariţia noului Cod civil cel mult se poate reţine incidenţa nulităţii absolute când se încalcă normele penale din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (dar şi acolo cu unele rezerve), sau în cazul art. 15 din lege. În rest, având în vedere că Legea societăţilor nu precizează sancţiunea care intervine pentru încălcarea dispoziţiilor sale sau o precizează neîndestulător, făcând referire numai la „nulitate", fără alte detalii, pare natural să opereze prezumţia de nulitate relativă. 40. Curtea de Apel Piteşti a arătat că nu există jurisprudenţă cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări, dar Tribunalul Specializat Argeş a considerat că neîndeplinirea formalităţii publicării în Buletinul electronic al Autorităţii de Supraveghere Financiară a convocatorului unei adunări generale a acţionarilor societăţii admise la tranzacţionare pe Piaţa Rasdaq atrage nulitatea absolută a hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor adoptate în aceste condiţii, având în vedere norma imperativă prevăzută la art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ce impune societăţii să informeze publicul şi Comisia Naţională de Valori Mobiliare, fără întârziere, în legătură cu informaţiile privilegiate, printre care, potrivit art. 113 lit. A alin. (1) lit. b), se află convocarea adunării generale a acţionarilor. Ca urmare, se constată că legiuitorul a impus ca acest convocator să aibă o importanţă deosebită atât pentru public şi nu doar pentru asociaţi şi pentru autoritatea de reglementare. Neîndeplinirea formalităţii de publicare, în aceste condiţii, a convocatorului adunării generale a acţionarilor al societăţii tranzacţionate pe Piaţa Rasdaq atrage, astfel, nulitatea absolută a hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor. 41. Curtea de Apel Suceava a arătat că nu a identificat jurisprudenţă cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări, însă Tribunalul Suceava - Secţia a II-a civilă a apreciat, cu majoritate, că neîndeplinirea formalităţii publicării în Buletinul electronic al Autorităţii de Supraveghere Financiară a convocatorului unei adunări generale a acţionarilor societăţii admise la tranzacţionare pe Piaţa Rasdaq reprezintă o cauză de nulitate absolută, avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 1.250 din Codul civil. 42. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 1.230/C/2.043/III-5/2017 din 30 mai 2017, a comunicat instanţei supreme că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat şi nu se verifică practică judiciară în problema de drept care formează obiectul sesizării. 43. Curţile de Apel Craiova, Iaşi, Ploieşti, Oradea, Târgu Mureş şi Timişoara nu au comunicat jurisprudenţă relevantă şi niciun punct de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări. 44. Deşi Curţile de Apel Timişoara, Oradea şi Iaşi au arătat că nu a fost identificată jurisprudenţă, în încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost identificate următoarele hotărâri: – Decizia nr. 446 din 13 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă, din analiza căreia rezultă că nerespectarea procedurii de convocare atrage nulitatea absolută şi nu cea relativă, reţinându-se că procedura de convocare în cazul societăţilor comerciale ale căror acţiuni sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată trebuie să respecte prevederile art. 113 din Regulamentul Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare nr. 1/2006, care impune ca raportul privind convocarea să fie publicat şi în Buletinul electronic al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare;

– Decizia nr. 124 din 23 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a reţinut că, în cazul societăţilor admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cele speciale din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare. În acest context, „societatea avea obligaţia să respecte, în ceea ce priveşte convocarea acţionarilor, atât prevederile art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi prevederile art. 113 din Regulamentul nr. 1/2006 ... raportat la aceste prevederi, societatea avea două obligaţii: transmiterea raportului privind convocarea către Autoritatea pentru Supraveghere Financiară şi solicitarea de a se publica aceste raporturi. Or, în speţă, societatea şi-a îndeplinit doar prima dintre aceste obligaţii ... Prin instituirea obligativităţii publicării convocării în Buletinul electronic al Autorităţii pentru Supraveghere Financiară s-a urmărit asigurarea unei informări eficiente a acţionarilor, Buletinul electronic având, astfel, natura unui Monitor Oficial al pieţei de capital ... în aceste condiţii netransmiterea de către societatea listată a informaţiei referitoare la convocarea adunării generale către Autoritatea de Supraveghere Financiară spre a fi publicată în Buletinul electronic atrage neregularitatea convocatorului, constituind o cauză de nulitate a hotărârii adunării generale ...";

– deciziile nr. 615/2016 de la 5 octombrie 2016 şi nr. 591/2016 de la 29 septembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă, din analiza cărora rezultă că procedura de convocare trebuie să respecte prevederile art. 117 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale 45. Prin Decizia nr. 4.043 din 23 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 36.403/3/2009, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Secţia comercială a stabilit faptul că „acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 31/1990 este o acţiune în anulare sau în constatarea nulităţii absolute a hotărârilor Adunării Generale a Acţionarilor contrare legii pentru cauze de nulitate absolută sau relativă pe care instanţa le va analiza prin prisma susţinerilor făcute de partea reclamantă sau invocate din oficiu ...", iar, prin Decizia nr. 3.241 de la 8 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 2.975/1.285/2007, s-a reţinut că „nu poate fi primită critica recurenţilor cu privire la calificarea încălcărilor de lege invocate ca fiind cauze de nulitate relativă". 46. La nivelul Curţii Constituţionale nu a fost identificată jurisprudenţă cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări. X. Opiniile exprimate de specialiştii consultaţi 47. Prin opinia ştiinţifică formulată de prof. univ. dr. Dragoş Alexandru Sitaru, lector univ. dr. Sorin Virgil David, lector univ. dr. Manole Ciprian Popa, conf. univ. dr. Andreea-Teodora Stănescu şi lector univ. dr. Şerban-Alexandru Stănescu, specialişti ai Departamentului de Drept privat din cadrul Facultăţii de Drept - Universitatea Bucureşti s-a arătat că, prin intrarea în vigoare a noului Cod civil, s-au codificat orientările doctrinare şi jurisprudenţiale privind nulităţile, fără a se modifica fundamental nulitatea actului juridic civil. 48. Pentru a distinge între nulitatea absolută şi cea relativă, abordarea anterioară nu a suferit modificări, rămânând valabilă utilizarea criteriului naturii interesului ocrotit pentru stabilirea tipului de nulitate şi aplicarea regimului juridic adecvat. Nulitatea absolută există, potrivit art. 1.246 alin. (1) din Codul civil, ori de câte ori încheierea actului juridic încalcă o normă care ocroteşte un interes public, iar cea relativă intervine atunci când se încalcă o normă care ocroteşte un interes particular, conform art. 1.248 alin. (1) din Codul civil. 49. În legătură cu problema supusă analizei, hotărârile adunării generale a acţionarilor luate în cadrul unei societăţi pe acţiuni, supuse unui regim juridic special, fiind o societate deschisă - emitent de valori mobiliare -, raţiunea legiuitorului la data adoptării regimului ei juridic consta în mobilizarea investiţiilor publicului la o scară mare, pentru desfăşurarea de activităţi comerciale. Prin urmare, normele din Legea societăţilor privind organizarea şi funcţionarea adunării generale a acţionarilor (art. 110-136) sunt de ordine publică [mai puţin cele dispozitive, de exemplu, art. 110 alin. (2), art. 112, art. 117 alin. (4)] şi cele care protejează cu precădere un interes particular, categorie în care, cu titlu exemplificativ, sunt menţionate cele care privesc capacitatea acţionarilor sau vicierea voinţei lor, cauze care prin definiţie atrag nulitatea relativă. 50. Această abordare, arată autorii studiului, nu este nouă, a existat încă din perioada interbelică, în legătură cu normele similare celor anterior menţionate, prevăzute în Codul comercial Carol al II-lea şi care au servit drept model Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 51. Soluţia nu s-a schimbat nici prin intrarea în vigoare a noului Cod civil, care nu a abrogat nicio normă din materia organizării şi funcţionării adunării generale a societăţilor pe acţiuni, ci dimpotrivă, reglementând nulitatea actelor emise de organele persoanei juridice, art. 216 din noul Cod civil reproduce în mare parte dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit art. 290 alin. (4) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, societăţile pe acţiuni cotate (emitenţii) se supun dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care legislaţia specială a pieţei de capital nu conţine norme derogatorii, motiv pentru care s-a concluzionat că dispoziţiile legale privind convocarea adunării generale în cadrul societăţii pe acţiuni sunt de ordine publică, ocrotesc interese generale, iar încălcarea lor atrage nulitatea absolută a hotărârii. 52. În privinţa legăturii dintre dispoziţiile art. 113 lit. A alin. (1) din Regulamentul Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare nr. 1/2006 şi validitatea hotărârii adunării generale, conform opiniei ştiinţifice a specialiştilor consultaţi, aceste dispoziţii legale stabilesc obligaţia emitenţilor de a aduce la cunoştinţa publicului anumite rapoarte privind informaţiile privilegiate, obligaţie care nu are legătură cu organizarea şi desfăşurarea adunării generale a acţionarilor, guvernată de dispoziţiile legale specifice. 53. Având în vedere că Regulamentul Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare nr. 1/2006 nu conţine expres sau prin trimitere nicio normă juridică referitoare la organizarea şi desfăşurarea adunării generale, rezultă că textul art. 113 lit. A alin. (1) lit. b nu este relevant pentru organizarea şi ţinerea adunării generale, astfel că încălcarea acestora nu constituie decât, cel mult, o cauză de nulitate relativă. XI. Raportul asupra chestiunii de drept 54. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept. XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 55. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să verifice dacă, în raport cu întrebările formulate de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. 56. Potrivit acestor dispoziţii legale, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată". 57. Prin urmare, pentru declanşarea acestei proceduri, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit condiţiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă;

– cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

– ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

– chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă;

– chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.58. Verificarea admisibilităţii sesizării relevă îndeplinirea doar în parte a condiţiilor prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile. 59. Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă, titularul sesizării, învestită cu soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe prin care Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca fiind tardiv formulată acţiunea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a unei hotărâri a adunării generale extraordinare a acţionarilor, aplicând dispoziţiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 60. În absenţa oricărei justificări a instanţei de trimitere cu privire la faptul că litigiul se judecă în ultimă instanţă, verificarea admisibilităţii sesizării în conformitate cu acest criteriu fiind lăsată în sarcina Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se constată că, potrivit art. 132 alin. (9), modificat prin art. 18 pct. 10 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârea judecătorească pronunţată în această materie este supusă numai apelului. Prin urmare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, hotărârea pronunţată de instanţa de apel este definitivă, cu consecinţa că sunt îndeplinite condiţiile referitoare la existenţa unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanţă, aflate în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestit cu soluţionarea acestuia. 61. În privinţa condiţiei referitoare la noutatea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării se impun anumite precizări, care conturează concluzia neîndeplinirii acestei cerinţe. 62. Evaluarea acestei condiţii, în absenţa unei definiţii a noutăţii chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa constantă a instanţei supreme (Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iunie 2015, Decizia nr. 19 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 19 octombrie 2015, ambele pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept). 63. Pentru determinarea caracterului noutăţii trebuie verificat dacă o instanţă este învestită să se pronunţe asupra chestiunii de drept a cărei interpretare se solicită pentru prima dată sau problema de drept a primit deja o dezlegare din partea instanţelor învestite cu soluţionarea unor cauze similare. Analiza are relevanţă în considerarea funcţiei mecanismului hotărârii prealabile, comparativ cu mecanismul recursului în interesul legii pentru a evita paralelismul şi suprapunerea celor două proceduri de asigurare a unei practici judiciare unitare. 64. În acest context, în considerarea scopului, finalităţii şi condiţiilor de admisibilitate distincte ale celor două proceduri instituite de legiuitor pentru asigurarea practicii judiciare unitare, trebuie reamintite elementele de diferenţiere dintre cele două mecanisme de unificare a jurisprudenţei. Astfel, dacă hotărârea prealabilă are ca scop preîntâmpinarea apariţiei unei practici neunitare prin exercitarea unui control a priori, recursul în interesul legii are menirea de a înlătura o practică neunitară deja existentă, efectuând un control a posteriori. 65. În cauză se constată că, în încheierea de sesizare a Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă, titularul sesizării indică două hotărâri prin care alte instanţe au pronunţat decizii prin care au interpretat şi aplicat dispoziţiile legale a căror interpretare se solicită prin sesizarea formulată. 66. Pe de altă parte, hotărârile judecătoreşti identificate în cuprinsul capitolului „Jurisprudenţa instanţelor naţionale" relevă existenţa pe rolul unor curţi de apel a unei practici judiciare consistente, dar neunitare, astfel încât chestiunea de drept a cărei interpretare se solicită şi-a pierdut caracterul de noutate, iar scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins - ceea ce pune în discuţie şi eficacitatea utilizării procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, mecanismul la care se poate apela fiind recursul în interesul legii. 67. Prin urmare, în acord cu jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 29 din 17 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.018 din 19 decembrie 2016, Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017), în considerarea specificului procedurii reglementate prin dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, având în vedere că chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată a mai fost anterior dedusă judecăţii, iar instanţele naţionale, prin utilizarea mecanismului de interpretare a legii, au procedat la interpretarea şi aplicarea normei juridice considerate de titularul sesizării ca prezentând dificultăţi ce ar necesita o rezolvare de principiu, rezultă că problema de drept care formează obiectul sesizării nu îndeplineşte condiţia noutăţii. 68. În egală măsură, problema de drept trebuie să fie reală, să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanţa de sesizare să considere că, pentru a înlătura orice incertitudine referitoare la securitatea raportului juridic dedus judecăţii, este necesară declanşarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă prin pronunţarea unei rezolvări de principiu. 69. În această privinţă, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 8/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 13 februarie 2015, Decizia nr. 20 din 22 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.188/1/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), instanţa supremă a subliniat că prin mecanismul reglementat de dispoziţiile legale anterior menţionate trebuie să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată pentru interpretarea unei norme legale îndoielnice, lacunare sau neclare, deoarece scopul acestei proceduri îl constituie împiedicarea apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materia chemată să se pronunţe. 70. Reglementând procedura de judecată, dispoziţiile art. 520 din Codul de procedură civilă prevăd că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată, după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519 din Codul de procedură civilă, iar în conformitate cu teza a II-a acelaşi articol încheierea de sesizare va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor. 71. Prin urmare, instanţa de trimitere are obligaţia identificării chestiunii de drept ce se solicită a fi interpretată, caracterizarea aspectelor privind noutatea acesteia în planul identificării şi aplicării sale, precum şi a dificultăţii interpretării problemei de drept şi a modului în care această dezlegare determină soluţionarea cauzei pe fond. 72. Verificarea încheierii de sesizare din această perspectivă relevă faptul că, aparent, titularul sesizării procedează la analizarea condiţiilor de admisibilitate în conformitate cu art. 519 din Codul de procedură civilă, arătând că sunt îndeplinite aceste cerinţe, deoarece de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 113 lit. A alin. (1) lit. b) din Regulamentul Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare nr. 1/2006 depinde soluţionarea pe fond a cauzei pentru că pârâta a invocat excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, iar prima instanţă a admis această excepţie. 73. Se apreciază că problema de drept enunţată este nouă, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acesteia printr-o altă hotărâre, jurisprudenţa existentă în materie este anterioară dispoziţiilor noului Cod civil, care prin art. 1.252 instituie o prezumţie de nulitate relativă, iar în acest context nou există o îndoială reală cu privire la posibilitatea de a aplica această jurisprudenţă şi asupra interpretării corecte ce trebuie dată normei de drept supuse interpretării. 74. După reluarea integrală a considerentelor hotărârii pronunţate de prima instanţă se arată punctul de vedere al reclamantei, iar la capitolul denumit „Punctul de vedere motivat al completului de judecată" sunt redate dispoziţiile a căror interpretare se solicită, precum şi prevederile art. 1.250-1.252 din Codul civil, considerate ca fiind alte norme de drept intern relevante pentru analiză. 75. Deşi în preambulul încheierii de sesizare sunt indicate două decizii ale Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă, pronunţate în aceeaşi materie, titularul sesizării precizează că la această instanţă nu există jurisprudenţă cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, apoi sunt prezentate citate din considerentele unor decizii pronunţate de alte instanţe cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 113 din Regulamentul Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare nr. 1/2006. 76. Totodată, sunt prezentate citate din două articole publicate în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 1/2011 şi în Curierul judiciar nr. 11/2012, invocate de altfel şi de tribunal în sentinţa pronunţată, fără o concluzie proprie în legătură cu aceste aspecte. 77. În final, titularul sesizării concluzionează că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru a admite sesizarea formulată de reclamantă. 78. Regularitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă obligă instanţa de trimitere să arate motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, punctul de vedere al completului de judecată, din care să rezulte explicit îndeplinirea cerinţelor privind noutatea şi dificultatea aplicării unor dispoziţii legale în vigoare din anul 1990 şi, respectiv, anul 2006, precum şi dezvoltarea argumentelor pentru care se apreciază că este necesară o dezlegare de principiu, deşi în această perioadă problematica a fost analizată de instanţele învestite cu soluţionarea acţiunilor având ca obiect anularea hotărârii adunării generale. 79. Evocarea unor opinii doctrinare nu reprezintă şi nu suplineşte punctul de vedere al completului de judecată, motiv pentru care în jurisprudenţa sa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că încheierea care nu cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării şi punctul de vedere al completului asupra chestiunii de drept nu îndeplineşte condiţiile pentru declanşarea mecanismului prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă (Decizia nr. 20 din 22 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.188/1/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2015, şi Decizia nr. 31 din 19 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.408/1/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 11 decembrie 2015), ceea ce atrage inadmisibilitatea sesizării. 80. În conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă, încheierea de sesizare va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării, punctul de vedere al completului de judecată şi al pârâţilor. 81. Prin urmare, completul de judecată nu îşi poate limita rolul la preluarea necritică a cererii formulate de parte şi la transmiterea acesteia către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci este obligat, potrivit dispoziţiilor legale invocate, să prezinte punctul de vedere propriu cu privire la problema în legătură cu care s-a formulat sesizarea, condiţie neîndeplinită de instanţa de sesizare. 82. În egală măsură, îndoiala completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei cu privire la aplicarea jurisprudenţei existente în materie anterior dispoziţiilor art. 1.252 din Codul civil, care instituie o prezumţie de nulitate relativă, în absenţa oricărui argument care să demonstreze că problema de drept este nouă - deşi criteriul vechimii reglementării nu este determinant pentru a se concluziona în sens contrar -, conturează concluzia neîndeplinirii acestei cerinţe, dar şi a oricărei preocupări a titularului sesizării de a proceda la o analiză proprie din care să rezulte dacă şi în ce măsură prin noul Cod civil s-a modificat substanţial regimul juridic al nulităţii actului juridic civil sau, dimpotrivă, s-a realizat o codificare a orientărilor doctrinare şi jurisprudenţiale existente în materia nulităţilor. 83. În aceeaşi ordine de idei, problema de drept trebuie să fie reală, şi nu aparentă, să prezinte un anumit grad de dificultate, să vizeze posibilitatea interpretării diferite sau contradictorii a unui text de lege, a unei reguli cutumiare incomplete sau incidenţa unor principii generale ale dreptului, care prin conţinut sau sfera de acţiune sunt discutabile (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Dosarul nr. 1.011/1/2016 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016). 84. Prin urmare, nu este lipsit de relevanţă faptul că alte instanţe de judecată, respectiv alte complete de judecată ale aceleiaşi instanţe au aplicat aceste dispoziţii legale a căror interpretare se solicita. Fără a nega posibilitatea că, prin ipoteză, într-un caz particular aplicarea acestora poate genera dificultăţi, totuşi soluţia nu o reprezintă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în defavoarea prerogativei instanţelor judecătoreşti de a interpreta şi aplica ele însele legea, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei, prin utilizarea mecanismului de interpretare a actelor normative şi realizarea raţionamentului judiciar de aplicare a dispoziţiilor legale (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 602/1/2016 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.793/1/2016 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017, Decizia nr. 41 din 29 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.154/1/2016 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 14 iulie 2017, Decizia nr. 38 din 7 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.552/1/2016 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.005 din 14 decembrie 2016), evitând astfel suspendarea inutilă a soluţionării cauzei până la pronunţarea hotărârii asupra sesizării. 85. În cazul analizat, determinarea naturii interesului ocrotit şi, prin consecinţă, a caracterului nulităţii - absolute sau relative - reprezintă un exerciţiu de interpretare şi aplicare a legii, exerciţiu care nu poate şi nu trebuie să fie abandonat sau înlocuit cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile. 86. În concluzie, se apreciază că sesizarea Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, referitoare la existenţa unei veritabile chestiuni de drept, a noutăţii acesteia şi la exprimarea punctului de vedere argumentat al instanţei de trimitere, fiind prin urmare inadmisibilă. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă, în Dosarul nr. 5.707/99/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept ce decurge din „interpretarea dispoziţiilor art. 113 lit. A alin. (1) lit. b) din Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 1/2006, prin neîndeplinirea formalităţii publicării în Buletinul electronic al Autorităţii de Supraveghere Financiară a convocatorului unei adunări generale a acţionarilor societăţii admise la tranzacţionare pe Piaţa Rasdaq reprezintă o cauză de nulitate absolută sau de nulitate relativă a hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor adoptate în aceste condiţii". Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 16 octombrie 2017. PREŞEDINTELE SECŢIEI A II-A CIVILE EUGENIA VOICHECI Magistrat-asistent, Ileana Peligrad