DECIZIE Nr. 76
din 27 ianuarie 2011
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 38514 alin. 1 si art. 10 din Codul
de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL
OFICIAL NR. 133 din 22 februarie 2011
Ion Predescu -
preşedinte
Aspazia Cojocaru
-judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38514 alin. 1 şi art. 100 din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de Gheorghe Steţco în Dosarul nr. 370/336/2009 al Curţii de Apel Cluj
- Secţia penală şi de minori.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care
face trimitere la jurisprudenţa în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 23 iunie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 370/336/2009, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 38514 alin. 1 şi art. 100 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Steţco în dosarul de mai sus având ca
obiect soluţionarea unui recurs în materie penală.
In motivarea
excepţiei de neconstituţionalitate autorul
acesteia susţine că prevederile art. 38514 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile
constituţionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie, precum
şi pe cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la
un proces echitabil, deoarece este nemulţumit de
faptul că instanţa de recurs nu poate administra alte probe testimoniale în
afară de declaraţia inculpatului, obligatorie în anumite condiţii. Or, în
asemenea condiţii, îi este afectat dreptul la un proces echitabil, acuzatul
neputându-se prevala de dreptul de a solicita audierea unor martori în orice
fază a procedurii.
Cât priveşte dispoziţiile art. 100 din Codul de
procedură penală, autorul excepţiei susţine că aduc atingere dispoziţiilor
constituţionale ale art. 27 referitoare la Inviolabilitatea
domiciliului şi art. 53 referitoare la Restrângerea
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 8 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
referitoare la Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, deoarece
nu conţin suficiente garanţii împotriva unei aplicări arbitrare.
Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, prevederile art.
100 din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi
internaţionale invocate, ci constituie o derogare de la principiul inviolabilităţii
domiciliului prin care legiuitorul reglementează percheziţia ca măsură
procesuală de strângere a probelor necesare aflării adevărului privind
săvârşirea faptei prevăzute de
legea penală, condiţiile şi formele în care aceasta se efectuează.
Cât priveşte critica art. 38514 alin. 1 din Codul de procedură
penală, Avocatul Poporului arată că nici aceasta nu poate fi primită, sens în
care face trimitere la jurisprudenţa în materie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 38514 alin. 1 cu denumirea marginală Verificarea hotărârii şi
art. 100 cu denumirea marginală Percheziţia, ambele din Codul de
procedură penală, care au următorul conţinut:
- Art. 38514 alin. 1: „Instanţa verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi
materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi, prezentate la
instanţa de recurs.";
- Art. 100: „Când persoana
căreia i s-a cerut să predea vreun obiect sau vreun înscris dintre cele arătate
în art. 98 tăgăduieşte existenţa sau deţinerea acestora, precum şi ori de câte
ori există indicii temeinice că efectuarea unei percheziţii este necesară
pentru descoperirea şi strângerea probelor, se poate dispune efectuarea
acesteia.
Percheziţia poate fi domiciliară sau corporală.
Percheziţia domiciliară poate fi dispusă numai de
judecător, prin încheiere motivată, în cursul urmăririi penale, la cererea
procurorului, sau în cursul judecăţii. In cursul urmăririi penale, percheziţia
domiciliară se dispune de judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni
competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare
în grad acesteia în a cărei circumscripţie se afla sediul parchetului din care
face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
Percheziţia domiciliară se dispune în cursul
urmăririi penale în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Participarea procurorului
este obligatorie.
In baza încheierii, judecătorul emite de îndată
autorizaţia de percheziţie, care trebuie să cuprindă:
a) denumirea
instanţei;
b) data, ora şi locul emiterii;
c) numele, prenumele şi calitatea persoanei care a
emis autorizaţia de percheziţie;
d) perioada pentru care s-a emis autorizaţia;
e) locul unde urmează a se efectua percheziţia;
f) numele persoanei la domiciliul sau reşedinţa căreia se efectuează percheziţia;
g) numele învinuitului sau inculpatului. Autorizaţia
poate fi folosită o singura dată.
Percheziţia corporală sau asupra vehiculelor poate
fi dispusă, după caz, de organul de cercetare penală, de procuror sau de
judecător.
Percheziţia domiciliară nu poate fi dispusă înainte
de începerea urmăririi penale."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că
prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale
ale art. 21 referitoare la Accesul
liber la justiţie, art. 27 referitoare la Inviolabilitatea
domiciliului şi art. 53 referitoare la Restrângerea
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 6 şi
art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale referitoare la Dreptul la un proces
echitabil şi la Dreptul la respectarea vieţii
private şi de familie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile art. 38514 alin. 1 din Codul de procedură penală au
mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel,
prin Decizia nr. 1.069 din 14 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 769
din 17 noiembrie 2008, şi Decizia nr. 240 din 12 septembrie 2002, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 11 octombrie 2002, Curtea Constituţională a statuat că
prevederile criticate sunt constituţionale.
Cu acele prilejuri a reţinut că „dispoziţiile procesual
penale criticate nu interzic în vreun fel părţii să-şi susţină cauza în
condiţii care să nu o dezavantajeze în raport cu părţile adverse ori să
beneficieze de toate garanţiile procesuale pentru apărarea drepturilor şi
intereselor sale legitime, în concordanţă cu prevederile constituţionale."
De altfel, „procedura de judecată, care cuprinde şi
sistemul probator, respectiv obiectul judecăţii în recurs, constituie atributul
exclusiv al legiuitorului, fiind aşadar o aplicare a prevederilor art. 126
alin. (2) din Constituţie". Faptul că, potrivit dispoziţiilor de lege
criticate, instanţa de recurs nu poate administra probe testimoniale noi nu
constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil. Inculpatul are
posibilitatea de a cere administrarea probelor considerate necesare, cu ocazia
judecării apelului, iar recursul declarat împotriva unei hotărâri care,
potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de
casare prevăzute în art. 3859. Pe de altă parte, în cazul în care se constată că sunt necesare
probe noi, instanţa poate să admită recursul şi să dispună rejudecarea cauzei
de către instanţa de recurs.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia
deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 100 din Codul de procedură penală care reglementează
procedura percheziţiei domiciliare, Curtea constată că nu pot fi primite
criticile autorului în sensul că nu se prevăd suficiente garanţii împotriva
unui eventual arbitrariu.
Astfel, înseşi prevederile art. 27 din Constituţie,
după ce statuează cu privire la regula inviolabilităţii domiciliului, instituie
o excepţie potrivit căreia, prin lege, se poate deroga de la acest principiu în
cazul apărării ordinii publice. Or, potrivit art. 100 din Codul de procedură
penală, tăgăduirea existenţei ori deţinerii vreunui obiect înscris în art. 98
din acelaşi cod justifică luarea măsurilor ce se impun pentru prezervarea
dezideratului public mai sus enunţat. De asemenea, în acord cu Legea
fundamentală, percheziţia domiciliară se dispune atât în cursul urmăririi
penale, cât şi în cursul judecăţii numai de judecător, printr-o încheiere
motivată, făcându-se întotdeauna în prezenţa unor martori asistenţi şi a
persoanei de la care se ridică obiecte ori înscrisuri, iar în lipsa acesteia
din urmă, în prezenţa unui reprezentant, a unui membru al familiei, sau a unui
vecin, având capacitate de exerciţiu. Totodată, organul judiciar este obligat
să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor şi înscrisurilor care au
legătură cu fapta săvârşită, cu excepţia obiectelor sau înscrisurilor a căror
circulaţie sau deţinere este interzisă şi care se ridică totdeauna.
Astfel, legiuitorul a prevăzut
suficiente garanţii care să înlăture arbitrariul în dispunerea măsurii care are
drept scop, în acord cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie, nu numai apărarea
ordinii publice, ci şi pe cea referitoare la desfăşurarea instrucţiei penale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38514 alin. 1 şi art. 100 din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Steţco în Dosarul nr.
370/336/2009 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 ianuarie
2011.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru