DECIZIE Nr.
755 din 1 iunie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 si 12, ale
art. 8 alin. (1) si (2), precum si ale art. 33 alin. (2) teza a doua din Legea
nr. 85/2006 privind procedura insolventei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 463 din 6 iulie 2010
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 şi 12, ale
art. 8 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 33 alin. (2) teza a doua din Legea
nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Siperom" - S.R.L, din Bucureşti în Dosarul nr. 32.386/3/2009
al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercială.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 15 decembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 32.386/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercială
a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 şi 12, ale
art. 8 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 33 alin. (2) teza a doua din Legea
nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Siperom" - S.R.L, din Bucureşti.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul apreciază că art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006
sunt neconstituţionale, întrucât, prin instituirea unei prezumţii de
insolvenţă, se creează o situaţie nefavorabilă debitorului în raport cu
creditorul, debitorul fiind cel care trebuie să probeze inexistenţa stării de
insolvenţă. Cu privire la prevederile art. 3 pct. 6 din lege, se apreciază că
derogă de la dispoziţiile dreptului comun din materia recuperării creanţelor,
întrucât oferă un temei de drept suplimentar, nejustificat creditorului pentru
valorificarea drepturilor sale. Art. 3 pct. 12 reglementează o distincţie
artificială şi neconstituţională între comercianţi, instituind un tratament
discriminatoriu care încalcă art. 16 din Constituţie. Prevederile art. 8 alin.
(1) şi (2) din lege sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 16
alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât existenţa unei singure
căi de atac este contrară dispoziţiilor constituţionale menţionate.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 33 alin. (2) teza
a doua din Legea nr. 85/2006, acestea încalcă prevederile constituţionale ale
art. 16 şi 21 din Constituţie, întrucât textele criticate limitează dreptul de
a solicita reorganizarea judiciară în situaţia în care debitorul a contestat
starea de insolvenţă. Pierderea dreptului de a formula un plan de reorganizare
apare ca o sancţiune aplicată debitorului pentru demersul său exercitat în
condiţiile legii.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercială apreciază că excepţia este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile
legale criticate de autor nu înfrâng prevederile constituţionale invocate de
acesta.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 şi 12, ale art. 8 alin.
(1)şi (2), precum şi ale art. 33 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, texte de lege care au următorul
conţinut:
- Art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 şi 12: „In înţelesul
prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
1. insolvenţă este
acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa
fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi
exigibile:
a) insolvenţă este prezumată ca fiind vădită atunci
când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de
unul sau mai mulţi creditori;[...]
6. prin creditor
îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege
creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă,
lichidă şi exigibilă de mai multde30dezile;[...]
12. cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi
introdusă cererea creditorului, este de 30.000 lei, iar pentru salariaţi, de 6
salarii medii pe economie;".
- Art. 8 alin. (1) şi (2): „(1) Curtea de apel va fi
instanţa de recurs pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic în
temeiul art. 11.
(2) Termenul de recurs este de 10 zile de la
comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.";
- Art. 33 alin. (2) teza a doua: „[...] Dacă
debitorul contestă starea de insolvenţă, iar contestaţia sa este ulterior
respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite reorganizarea judiciară."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 44 alin. (2) şi art. 135 alin.
(2) lit. a).
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 şi 12, ale art. 8 alin. (1) şi (2),
precum şi ale art. 33 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 85/2006, Curtea
reţine că sunt neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate formulate.
Astfel, prin Decizia nr. 954 din 30 octombrie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie
2007, Curtea a statuat, cu privire la art. 3 pct. 1 lit. a), că acesta
„instituie o prezumţie de insolvenţă pentru comerciantul debitor care nu stinge
o datorie exigibilă după 30 de zile de la scadenţă. Instituirea acestei
prezumţii este justificată de necesitatea asigurării celerităţii în
desfăşurarea procedurii insolvenţei, principiu recunoscut pentru desfăşurarea
raporturilor de drept comercial, cât şi de nevoia de a se evita obligaţia
creditorului de a dovedi starea de insolvenţă, fapt ce ar fi imposibil în
condiţiile în care acesta nu are acces la documentele debitorului şi la datele
privind disponibilităţile băneşti ale acestuia.
Cu toate acestea, prezumţia instituită de art. 3 pct. 1
lit. a) din Legea nr. 85/2006 nu are caracter absolut. Astfel, debitorul are
posibilitatea, potrivit art. 33 alin. (2) din aceeaşi lege, să conteste
existenţa stării de insolvenţă, dovedind că, în realitate, nu sunt întrunite
condiţiile pentru constatarea existenţei acesteia".
In ceea ce priveşte critica art. 3 pct. 6 şi 12 din
Legea nr. 85/2006, Curtea, prin Decizia nr. 1.138 din 4 decembrie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie
2008, a stabilit că, „potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul
se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de
judecată, putând institui prevederi speciale în vederea reglementării unor
situaţii deosebite. O situaţie deosebită o reprezintă şi starea de insolvenţă
cauzată de culpa debitorului constând în neplata unei creanţe certe, lichide şi
exigibile, având un anumit cuantum, într-un termen de 30 de zile şi care, sub
imperiul celerităţii specifice soluţionării raporturilor comerciale, a impus
adoptarea unei proceduri speciale ce are drept scop protejarea patrimoniului
debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin
acte juridice frauduloase, urmărind, în acelaşi timp, valorificarea cu
eficienţă sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o
măsură cât mai mare a creanţelor creditorilor.
Acest mod de reglementare este în perfect acord cu
principiul constituţional al egalităţii în drepturi, care, după cum s-a statuat
în numeroase rânduri în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu presupune
omogenitate, astfel încât situaţii diferite justifică instituirea unui
tratament juridic diferenţiat".
Prin Decizia nr. 786 din 7 noiembrie 2006, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 8 ianuarie 2007, Curtea
Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 8 din Legea nr. 85/2006. Cu acel prilej, a reţinut că prevederile
referitoare la competenţa tribunalelor prin judecătorul-sindic, ca primă
instanţă, şi a curţilor de apel pentru judecarea recursurilor declarate
împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic au fost stabilite prin
lege, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, iar
nu prin încălcarea acestora. Curtea a mai reţinut că opţiunea legiuitorului
pentru stabilirea competenţei curţilor de apel în soluţionarea recursurilor a
fost determinată de faptul că acestea sunt instanţele imediat superioare în
grad tribunalelor în cadrul cărora funcţionează judecătorul-sindic. De altfel,
nicio dispoziţie constituţională şi niciun instrument juridic internaţional nu stabilesc
câte grade de jurisdicţie şi câte căi de atac trebuie să existe pentru
înfăptuirea justiţiei în diferite categorii de cauze, astfel încât existenţa
numai a unei singure căi de atac nu aduce nicio atingere dreptului de acces
liber la justiţie.
Cu privire la critica de neconstituţionalitate a art.
33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, prin Decizia nr. 1.247 din 18 noiembrie
2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 19
decembrie 2008, Curtea a constatat că „aceasta are în vedere, de fapt, doar
interzicerea debitorului de a mai solicita reorganizarea judiciară după ce
anterior a contestat existenţa stării de insolvenţă, iar contestaţia i-a fost
respinsă. Curtea a reţinut că garantarea libertăţii economice trebuie să aibă
loc, în mod egal, pentru toţi cei care desfăşoară o activitate economică.
Astfel, garantarea drepturilor comercianţilor debitori nu poate aduce
prejudicii drepturilor creditorilor. Prin urmare, limitarea exerciţiului unor
drepturi ale debitorilor care nu şi-au exercitat voluntar obligaţiile de plată
apare ca justificată cu prilejul desfăşurării procedurii insolvenţei ce
urmăreşte tocmai acoperirea pasivului acestora prin satisfacerea creanţelor
creditorilor.
Restrângerea anumitor drepturi ale debitorului nu duce
însă la dispariţia totală a acelor drepturi. Astfel, debitorul are
posibilitatea de a opta între acceptarea soluţiei cu privire la deschiderea
procedurii insolvenţei şi propunerea unui plan de reorganizare sau contestarea
soluţiei de deschidere a procedurii insolvenţei, contestare care însă nu
trebuie să tindă spre o simplă tergiversare a cauzei. In plus, chiar dacă va fi
respinsă contestaţia, un plan de reorganizare va putea fi propus de
administratorul-judiciarsau de către creditori. Astfel, legea pune la
dispoziţie mai multe căi prin care debitorul îşi poate valorifica drepturile
sale, inclusiv prin exercitarea accesului liber la justiţie".
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a
determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale,
argumentarea şi soluţia reţinute în decizia de mai sus îşi menţin valabilitatea
şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 şi 12, ale art. 8 alin. (1) şi (2),
precum şi ale art. 33 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Siperom" - S.R.L, din Bucureşti în Dosarul nr. 32.386/3/2009 al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercială.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 iunie 2010.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu