DECIZIE Nr. 75
din 5 noiembrie 2007
cu privire la stabilirea
modului de aplicare a pedepselor accesorii prevazute in art. 64 lit. a)-c) din
Codul penal
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 545 din 18 iulie 2008
Dosar nr. 45/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae
Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în
interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la stabilirea modului de
aplicare a pedepselor accesorii prevazute in art. 64
lit. a)-c) din Codul penal.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 75 de
judecători din totalul de 114 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail
Niţu, prim-adjunct al procurorului general.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de
pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul
legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se decide că
aplicarea pedepselor accesorii prevăzute în art. 64 lit. a)-c) din Codul penal
nu are loc prin efectul legii, ca urmare a condamnării la o pedeapsă privativă
de libertate, ci urmează a fi supusă aprecierii instanţei, în funcţie de
criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii,
constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că
nu există un punct de vedere unitar cu privire la modul de aplicare a
pedepselor accesorii prevăzute în art. 71 cu referire
la art. 64 lit. a)-c) din Codul penal.
Astfel, unele instanţe au apreciat că pedepsele
accesorii prevăzute în art. 64 lit. a)-c) din Codul penal sunt aplicabile de
drept pe lângă pedeapsa principală a detenţiunii pe viaţă sau a închisorii,
conform prevederilor art. 71 alin. 2 din acelaşi cod.
Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că
pedeapsa accesorie este aplicabilă numai cu respectarea cerinţelor
jurisprudenţei CEDO şi a dispoziţiilor art. 71 alin. 3 din Codul penal.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat
corect dispoziţiile legii.
Prin art. 71 din Codul penal, în conţinutul ce i s-a
dat prin art. I pct. 22 din
Legea nr. 278/2006, se prevede, la alin. 1, că „pedeapsa accesorie constă în
interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64", iar potrivit precizării de
la alin. 2 al aceluiaşi articol, „condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă
sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64
lit. a)-c) din Codul penal din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas
definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală
sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a
executării pedepsei".
In fine, în cadrul alin. 3 din acelaşi articol, ca
urmare a aceleiaşi modificări, s-a precizat că „interzicerea drepturilor
prevăzute în art. 64 lit. d) şi e) se aplică ţinându-se seama de natura şi
gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei, de persoana
infractorului şi de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă
sau curatelă".
Rezultă deci că la modificarea acestor dispoziţii
legiuitorul a avut în vedere dispoziţiile art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, care garantează
respectarea vieţii private şi de familie.
Această modificare adusă dispoziţiilor referitoare la
aplicarea pedepsei accesorii este conformă şi cu prevederile art. 53 alin. (2)
din Constituţia României, potrivit cărora restrângerea exerciţiului drepturilor
şi libertăţilor poate fi dispusă numai dacă este necesară, precum şi că o atare
măsură trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o.
Evident, în domeniul dreptului penal principiul
proporţionalităţii îşi găseşte expresia specifică în criteriile generale de
individualizare a pedepselor, în raport cu care la stabilirea şi aplicarea
acestora trebuie să se ţină seama atât de gradul de pericol social abstract,
astfel cum el este determinat în textul de lege incriminator, cât şi de
împrejurările concrete ale săvârşirii faptei şi toate trăsăturile ce îl
caracterizează pe infractor.
Or, sub acest aspect, este de observat că, pe lângă
limitele de pedeapsă fixate în lege şi gradul de pericol social al faptei
săvârşite, pedepsele trebuie să mai reflecte şi persoana infractorului, cu
toate trăsăturile şi particularităţile ce îl caracterizează, precum şi
împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea sa penală.
In acest cadru firesc de situaţii concurenţiale, cu rol
determinant în stabilirea rezultantei ce impune în concret natura şi cuantumul
pedepsei principale şi ale celei complementare, ca efect al aplicării
dispoziţiilor art. 72 din Codul penal, nu este posibil ca aceleaşi dispoziţii
să nu călăuzească şi modul de stabilire a pedepsei
accesorii.
De aceea, criteriile de individualizare cu caracter
general, astfel cum sunt reglementate în art. 72 din Codul penal, trebuie
particularizate şi pentru situaţiile specifice ce privesc modul de aplicare a
pedepselor accesorii, în condiţiile îndeplinirii tuturor cerinţelor adecvate
unor asemenea pedepse, astfel cum sunt ele reglementate în conţinutul actual al
art. 71 din Codul penal, în urma modificării ce i s-a adus prin art. I pct. 22
din Legea nr. 278/2006.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi
ale art. 4142 din
Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a
se stabili că dispoziţiile art. 71 din Codul penal se interpretează în sensul
că interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) (teza I) - c) din
Codul penal nu se face în mod automat, prin efectul legii, ci trebuie supusă
aprecierii instanţei, în raport cu criteriile indicate în alin. 3 al art. 71 din Codul penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
Dispoziţiile art. 71 din Codul penal referitoare la
pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) (teza I) - c) din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul
legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie
2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei