Decizia Nr.740 din 08.10.2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din secţiunea 1 capitolul VIII din anexa nr. V, respectiv capitolul I lit. A din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 38 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la art. 4 şi 5 din secţiunea 1 capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 39 alin. (5) şi ale art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Monica Buzea şi alţii în Dosarul nr. 9.485/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.827D/2018.2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepţiei, domnul avocat Alexandru Ştefan Nicolae, cu împuternicire depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului convenţional al autorilor excepţiei, care, în esenţă, reiterează argumentele formulate în scris de către aceştia în faţa instanţei judecătoreşti care a sesizat Curtea Constituţională. 4. Având cuvântul pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, reprezentantul Ministerului Public arată, cu referire la primele două probleme de drept invocate de către autorii excepţiei, că, deşi există discriminările de natură salarială între procurori şi judecători, Curtea Constituţională a statuat că, atâta vreme cât în cadrul aceleiaşi categorii de personal nu există discriminări, nu se poate considera că se încalcă dispoziţiile constituţionale. 5. În ceea ce priveşte sporul de doctorat, menţionează că există o practică unitară a Curţii Constituţionale, care trebuie să fie menţinută. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:6. Prin Încheierea din 2 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 9.485/2/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din secţiunea 1 capitolul VIII din anexa nr. V, respectiv capitolul I lit. A din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 38 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la art. 4 şi 5 din secţiunea 1, capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 39 alin. (5) şi ale art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Monica Buzea şi alţii, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, reclamanţi într-un litigiu având ca obiect soluţionarea de către Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a unei plângeri formulate în temeiul art. 7 alin. (2) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, împotriva unei hotărâri a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie emise în temeiul art. 7 alin. (1) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Prin această hotărâre, s-a soluţionat o contestaţie formulată de către procurori împotriva ordinului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de stabilire a drepturilor salariale. Prin contestaţie, s-a solicitat ca (1) încadrarea procurorilor să se realizeze în conformitate cu tabelul de la litera A - Indemnizaţia de încadrare pentru judecători şi magistraţi-asistenţi - din capitolul I - Indemnizaţia de încadrare pentru judecători, procurori, magistraţi-asistenţi - din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, (2) acordarea cuantumului brut al sporurilor prevăzute la art. 4 şi 5 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, prin aplicarea cotelor procentuale la nivelul indemnizaţiei de încadrare brute lunare, şi (3) acordarea indemnizaţiei lunare pentru titlul ştiinţific de doctor la nivelul acordat în iunie 2017.7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt criticate 4 soluţii prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017. Prima soluţie legislativă reiese din prevederile tabelului de la litera A din capitolul I şi, respectiv, ale art. 9 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Potrivit acesteia procurorii sunt salarizaţi dezavantajos faţă de judecători. 8. Prima soluţie legislativă criticată îi discriminează pe procurori faţă de judecători. În acest fel se încalcă statul de drept. Scopul declarat al Legii-cadru nr. 153/2017 este majorarea salariilor tuturor bugetarilor în contextul creşterii economice accentuate, şi nu modificarea implicită a statutului magistraţilor. Diferenţele salariale dintre cele două categorii de magistraţi pot ajunge, în anul 2022, la aproximativ 3.000 lei. 9. Potrivit celei de-a doua soluţii legislative criticate, deşi se prevăd creşteri succesive ale indemnizaţiilor de încadrare şi ale sporurilor până în anul 2022, personalul din justiţie nu va putea beneficia, după 1 ianuarie 2019, de sporurile prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, deoarece normele tranzitorii nu dispun cu privire la momentul de la care aceste sporuri se aplică. În acest fel se încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie sub aspectul clarităţii şi previzibilităţii legii. 10. Cu referire la cea de-a doua soluţie criticată, autorii precizează că din prevederile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că se păstrează inclusiv cuantumul sporurilor prevăzute de art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, din moment ce Legea-cadru nr. 153/2017 prevede creşteri succesive ale indemnizaţiei de încadrare şi ale sporurilor până în anul 2022 începând de la nivelul aferent anului 2017, devine, practic, imposibilă acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, care vor fi actualizate şi majorate de-a lungul timpului. În lipsa unor norme clare care să prevadă momentul de la care devin aplicabile aceste dispoziţii, se ajunge la situaţia absurdă în care persoanele din sistemul judiciar vor avea sporuri la nivelul din 2010 până în 2022, ceea ce este nelegal, de vreme ce legiuitorul însuşi a recunoscut aceste sporuri. Prin urmare, se aduce atingere exigenţelor de claritate şi previzibilitate a legii impuse de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.11. Totodată, în opinia autorilor, se încalcă şi art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece aplicarea etapizată a Legii-cadru nr. 153/2017 este în contradicţie cu art. 4 şi 5 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, care recunosc un beneficiu personalului din sistemul judiciar de imediată aplicare. 12. A treia soluţie criticată este exprimată în art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi în art. 4 şi 5 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, în ceea ce priveşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, nu se poate stabili cu certitudine dacă legea se aplică în prima etapă de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017 (1 iulie 2017), în a doua etapă (1 ianuarie 2018) sau în a treia etapă (1 ianuarie 2019). În acest fel se încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie în componenta clarităţii legii. Autorii consideră că art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabileşte că data avută în vedere de sintagma „Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor" este data aplicării Legii-cadru nr. 153/2017. Ţinând însă seama de faptul că, potrivit art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, dispoziţiile acesteia se aplică în 3 etape distincte, în cazul concret al indemnizaţiei pentru titlul de doctor nu se poate stabili cu certitudine data aplicării legii care o prevede, adică etapa corespunzătoare dintre cele 3 etape de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017. O dată în plus, conchid autorii, se încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie în componenta referitoare la previzibilitatea legii. 13. În sfârşit, cu referire la cea de a patra soluţie criticată, autorii consideră că art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este discriminatoriu în măsura în care nu permite acordarea indemnizaţiei pentru titlul de doctor şi celor care nu îşi desfăşoară activitatea în acelaşi domeniu cu cel în care au obţinut titlul. Se arată că raţiunea acordării sporului pentru titlul de doctor nu este legată, în toate situaţiile, de o competenţă profesională mai ridicată în activitatea desfăşurată, ci de stabilirea unui nivel de ierarhizare din perspectiva studiilor superioare absolvite. Or, tratamentul diferenţiat instituit de sintagma „dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul" din art. 14 alin. (1) al Legii-cadru nr. 153/2017 discriminează persoanele aflate în situaţii analoage, şi nu neapărat similare. Chiar şi în situaţia în care acest spor face parte din categoria drepturilor salariale suplimentare statul trebuie să ţină, în continuare, seama de principiul egalităţii şi nediscriminării. Se aminteşte, în acest context, că situaţia este similară cu cea în care legea trata în mod diferenţiat personalul plătit din fonduri publice în funcţie de data obţinerii titlului de doctor, respectiv intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009. O astfel de practică a fost, de altfel, sancţionată de către instanţele judecătoreşti, pornind de o soluţie de principiu adoptată în 2013 de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Art. 14 alin. (1) şi art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece îi discriminează (indirect) pe magistraţii care nu au obţinut titlul de doctor în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea în raport cu colegii lor cu care se află într-o situaţie analoagă şi care, având titlul de doctor în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea, beneficiază de spor, deoarece soluţia excluderii acestui beneficiu este nejustificată. 14. De asemenea, autorii arată că dispoziţiile criticate încalcă şi principiul drepturilor câştigate, întrucât, odată aplicate unor situaţii particulare, neagă esenţa dreptului de a beneficia de indemnizaţia pentru titlul de doctor pentru o întreagă categorie de persoane, în condiţii discriminatorii. Fac trimitere, în acest context, la jurisprudenţa Curţii Constituţionale conform căreia faptul trecut şi care reprezintă dreptul câştigat este dreptul la pensie sau la salariu, şi nu cuantumul acestora. În mod similar, apreciază autorii, dobândirea titlului de doctor este faptul trecut şi deci intrat sub protecţia drepturilor câştigate, chiar dacă drepturile salariale, subsecvente acestei calităţi, nu pot fi considerate o extindere a faptului trecut, ci mai degrabă un fapt viitor.15. În final, se arată că măsura criticată reprezintă o diminuare a veniturilor salariale, nefiind necesară. În acest fel, se încalcă art. 41 din Constituţie. De asemenea, legiuitorul, chiar şi fără să fie constrâns de raţiuni bugetare în luarea acestei măsuri, ar fi trebuit oricum să indice raţiunea sa economică sau socială. În plus, măsura nu este aplicată temporar. 16. Cu privire la pretinsa discriminare a procurorilor faţă de judecători, autorii menţionează că, deşi statutul legal al acestora, în particular cel prevăzut de Legea nr. 303/2004, este identic, nefiind modificat prin Legea-cadru nr. 153/2017, acest din urmă act normativ instituie o salarizare diferită pentru cele două categorii de magistraţi. Din acest motiv este aplicabil principiul dezvoltat de Curtea Constituţională şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia, pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, tratamentul trebuie să fie egal. Legea-cadru nr. 153/2017 instituie pentru prima dată de la adoptarea Constituţiei din 1991 diferenţierea salarială dintre procurori şi judecători. Salarizarea diferenţiată a procurorilor faţă de judecători este, în opinia autorilor excepţiei, contrară şi Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, Directivei 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane fără deosebire de rasă sau origine etnică şi Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, dar şi art. 20 din Constituţie, reglementări care garantează inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală. Cu alte cuvinte, ţinând seama de statutul legal identic al procurorilor şi judecătorilor, salarizarea diferenţiată a acestora nu se justifică, neputând fi indicată nicio lege care să reglementeze diferenţiat situaţia procurorilor şi a judecătorilor sub diverse alte aspecte.17. Mai mult decât atât, procurorii şi judecătorii au şi acelaşi statut constituţional, potrivit celor reţinute de către Curtea Constituţională în Decizia nr. 866 din 28 noiembrie 2006. Din aceste raţiuni, Curtea a reţinut, în decizia menţionată, că, stabilind pentru promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie condiţia de vechime de 12 ani în funcţia de judecător sau procuror, prin adăugarea condiţiei exercitării în ultimii 2 ani a funcţiei de judecător la tribunale sau la curţile de apel legiuitorul i-a discriminat pe procurori.18. Autorii mai arată că procurorii sunt supuşi unei discriminări directe, aşa cum este această noţiune înţeleasă în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, discriminarea directă şi indirectă fiind contrară şi prevederilor art. 7 şi 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul internaţional pentru drepturile economice, sociale şi culturale şi art. 4 din Carta socială europeană revizuită. Mai mult, însăşi Legea-cadru nr. 153/2017 consacră la art. 6 lit. b) principiul nediscriminării. Procurorii sunt discriminaţi fără nicio justificare, câtă vreme complexitatea funcţiei şi toate celelalte criterii de ierarhizare şi funcţionare sunt aceleaşi. Singurele forme de diferenţiere salarială în interiorul profesiei de magistrat sunt cele prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, care permite ierarhizarea posturilor în vederea stabilirii salariilor în funcţie de o serie de criterii generale. Este menţionată şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. VI din 15 ianuarie 2007, referitoare la discriminările nepermise apărute între procurorii DNA şi procurorii DIICOT pentru examinarea recursului în interesul legii referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, precum şi ale dispoziţiilor art. 28 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 601/2004.19. Mai departe, autorii susţin că se încalcă principiul securităţii juridice, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale dezvoltate în acest sens, care impune ca normele legale să fie clare şi previzibile, astfel încât destinatarii lor să-şi poată adapta conduita. Astfel, nici din expunerea de motive a Legii-cadru nr. 153/2017 şi nici din conţinutul acesteia nu rezultă care este temeiul salarizării diferenţiate a procurorilor faţă de judecători. Din acest motiv, conchid autorii excepţiei, ar trebui ca şi în cazul salarizării procurorilor să se aplice raţiunea adoptării Legii-cadru nr. 153/2017, explicit redată în expunerea ei de motive, respectiv majorarea salariilor de bază ale tuturor bugetarilor. Întrucât dispoziţiile criticate ignoră întregul cadru legal anterior cu privire la o anumită categorie de personal, iar maniera de aplicare a unei anumite grile de salarizare este arbitrară, se încalcă cerinţele de previzibilitate a actelor normative, aşa cum au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.20. În continuare, autorii arată că, în vederea respectării supremaţiei legii şi a statului de drept, Ministerul Public trebuie să beneficieze de posibilitatea deopotrivă faptică şi legală de a-şi îndeplini funcţia constituţională prevăzută de art. 131 din Constituţie. În acest context, autorii precizează că pentru înfăptuirea justiţiei sunt esenţiale independenţa şi imparţialitatea aplicabile pe deplin magistraţilor. Făcând referiri extensive la jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, autorii excepţiei apreciază că drepturile salariale ale magistraţilor, ca parte a stabilităţii financiare, sunt componente la fel de importante ca celelalte componente necesare pentru independenţa justiţiei.21. De asemenea, se arată că măsura criticată este contrară şi art. 132 din Constituţie, care îl obligă pe legiuitor să impună mecanisme de asigurare reală a independenţei atât a judecătorilor, cât şi a procurilor, fără de care un stat de drept nu este posibil.22. Autorii arată, în plus, că, deşi Legea-cadru nr. 153/2017, în mod similar cu legile salarizării anterioare, subliniază că şi salarizarea procurorilor trebuie realizată ţinându-se seama, printre altele, de rolul justiţiei şi de necesitatea asigurării unei reale independenţe economice, în fapt nu dă satisfacţie acestor imperative.23. Mai departe se arată, plecând de la considerentele Curţii Constituţionale din Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, că măsura criticată nu respectă niciuna dintre condiţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie pentru limitarea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, în opinia autorilor, este încălcat şi art. 41 privind dreptul la muncă, fiind invocată, în acest sens, Decizia Curţii nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008. Măsura criticată nu a fost justificată de nicio raţiune economică sau socială şi cu atât mai puţin „de nevoile economiei bugetare". Oricum, dacă s-ar fi impus, la nivel naţional, adoptarea unor măsuri în vederea restabilirii echilibrului bugetar, legiuitorul ar fi trebuit să justifice oportunitatea şi legalitatea acestora, precum şi durata lor. În aceste condiţii, reducerea salarizării procurorilor faţă de cea a judecătorilor este arbitrară.24. Mai mult, se încalcă şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, deoarece măsura criticată reprezintă o ingerinţă în dreptul de proprietate, care a fost realizată de către stat fără respectarea condiţiilor impuse de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului: să fie prevăzută de lege, să fie adoptată în urmărirea unui interes public şi să fie proporţională.25. În final, autorii arată că nicio împrejurare de restrângere nu poate justifica eo ipso pierderea unor drepturi anterior dobândite sau reconsiderarea beneficiului produs prin dobândirea lor.26. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal arată că nu este obligată să formuleze o opinie cu privire la temeinicia excepţiei atunci când aceasta este ridicată de una dintre părţi, ci doar atunci când este ridicată din oficiu. Ca atare, instanţa nu formulează punctul de vedere cu privire la temeinicia excepţiei.27. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.28. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile orale ale reprezentantului autorilor excepţiei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:29. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.30. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum reiese din încheierea de sesizare, îl reprezintă, pe de o parte, prevederile art. 14 alin. (1), ale art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, şi, pe de altă parte, prevederi din anexa nr. V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie" şi Curtea Constituţională - la aceasta. Aceste din urmă prevederi legale vizează (i) tabelul de la litera A - Indemnizaţia de încadrare pentru judecători şi magistraţi-asistenţi - al capitolului I - Indemnizaţia de încadrare pentru judecători, procurori, magistraţi-asistenţi -, care se referă la indemnizaţiile de încadrare ale judecătorilor şi ale magistraţilor-asistenţi (tabelul A - anul 2022) şi, respectiv, ale procurorilor (tabelul B - anul 2022), şi (ii) art. 9 din capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:– Art. 14 alin. (1): „Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul.";– Art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a) şi alin. (4): „(1) Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017. (2) Începând cu data de 1 iulie 2017: a) se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; [...] (3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; [...] (4) În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h).";– Art. 39 alin. (5): „Sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14".31. Prevederile criticate din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 au următorul conţinut: – Art. 4: „(1) Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat. (2) Condiţiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens.";– Art. 5: „Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului National de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare.";– Art. 9: „Indemnizaţiile de încadrare ale judecătorilor şi ale procurorilor sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. A şi, respectiv, lit. B."32. În opinia autorilor excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 41, art. 53, art. 131 şi art. 132, precum şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la aceasta. 33. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, cu referire la critica prin care se invocă discriminarea procurorilor faţă de judecători sub aspectul salarizării acestora, că a mai soluţionat o critică similară prin Decizia nr. 450 din 23 iunie 2020*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii. Cu acel prilej, Curtea a reamintit, mai întâi, că situaţia obiectiv diferită în care se află diferite categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică şi chiar impune un tratament juridic diferit (a se vedea, spre exemplu, Deciziile nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, şi nr. 436 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014). De asemenea, Curtea a statuat că este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferenţierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate sunt diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare la diferite autorităţi sau instituţii publice şi, prin urmare, stabilirea unui tratament juridic diferenţiat apare ca justificată (Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020).*) Decizia nr. 450 din 23 iunie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.225 din 14 decembrie 2020. 34. Cu referire concretă la tratamentul salarial diferenţiat al procurorilor faţă de judecători, Curtea a statuat că opţiunea legiuitorului de a stabili, în ceea ce îi priveşte pe judecători, coeficienţi mai mari decât coeficienţii stabiliţi pentru procurori se încadrează în dreptul său exclusiv de a realiza diferenţierea pe care o apreciază ca fiind corespunzătoare la stabilirea indemnizaţiilor de încadrare (a se vedea Decizia nr. 450 din 23 iunie 2020, paragraful 15). Astfel, Curtea a stabilit, în paragraful 15 al deciziei amintite, că art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", nu este şi nu poate fi înţeles ca un standard care impune legiuitorului să ţină seama în cele mai mici detalii, de asemănările sau, după caz, diferenţele dintre diversele categorii de subiecţi supuşi reglementării sale. În mod specific, Parlamentul nu este obligat să ţină seama doar de asemănările dintre statutul judecătorilor şi cel al procurorilor, consacrat inclusiv la nivel constituţional, cum în mod just subliniază autorii excepţiei, şi evidenţiate şi de Curtea Constituţională în Decizia nr. 866 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 4 ianuarie 2007. Astfel, Constituţia, dincolo de reglementarea parţial asemănătoare a statutului judecătorilor şi procurorilor, instituie diferenţieri între judecători şi procurori. În primul rând, Curtea reţine că, în vreme ce, potrivit art. 124 alin. (3) al Legii fundamentale, „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii", nicio dispoziţie constituţională nu prevede un statut similar pentru procurori. Astfel, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţie, „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei". Prin urmare, în vreme ce judecătorii sunt independenţi, procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei. 35. Curtea a subliniat că aceste deosebiri reflectă, în mod firesc, natura diferită a funcţiilor constituţionale pe care cele două categorii de magistraţi le îndeplinesc. Astfel, potrivit art. 124 alin. (1) din Constituţie, judecătorii înfăptuiesc justiţia în numele legii, în vreme ce, potrivit art. 131 alin. (1) din Constituţie, „În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor". 36. De asemenea, Curtea Constituţională, în paragraful 16 din decizia menţionată mai sus, a evocat Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 7 iunie 2018, prin care a reţinut următoarele: Ministerul Public nu face parte din puterea judecătorească, ci din autoritatea judecătorească, concepte diferite în esenţa lor. Potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege", ceea ce înseamnă că din cele trei entităţi cuprinse în autoritatea judecătorească, respectiv în capitolul VI al titlului III din Constituţie, numai instanţele judecătoreşti fac parte din puterea judecătorească. Deşi nu face parte nici din puterea executivă sau autoritatea executivă, Ministerul Public nu are o poziţie de independenţă instituţională faţă de aceasta, întrucât textul Constituţiei este foarte clar, activitatea desfăşurată de procurori fiind sub autoritatea ministrului justiţiei. Mai mult, în privinţa tezelor elaborării Constituţiei s-a respins expressis verbis un amendament care prevedea caracterul independent al Ministerului Public în cadrul organizării puterii publice, astfel că nu poate fi ignorată şi încălcată voinţa constituantului originar, care nu a dorit conferirea unei astfel de poziţii instituţionale. În consecinţă, interpretarea textului constituţional urmează, în mod firesc, voinţa legiuitorului constituţional expres normativizată sub forma punerii activităţii desfăşurate de procurori sub autoritatea ministrului justiţiei. 37. Cu privire la critica prin care se consideră că se realizează discriminarea celor care nu îşi desfăşoară activitatea în acelaşi domeniu în care au obţinut titlul ştiinţific de doctor, Curtea reaminteşte că indemnizaţia prevăzută de art. 14 alin. (1) teza întâi partea finală din Legea-cadru nr. 153/2017 face parte din categoria drepturilor salariale suplimentare, stabilite de legiuitor, în limitele opţiunii sale, iar raţiunea acordării acestei indemnizaţii este încurajarea personalului plătit din fonduri publice de a participa activ în viaţa ştiinţifică, de a-şi perfecţiona cunoştinţele într-un domeniu dat şi de a-şi îmbunătăţi performanţele profesionale la locul de muncă (Decizia nr. 695 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 16 ianuarie 2020, paragraful 13). Având în vedere scopul instituirii sporului pentru doctorat, respectiv îmbunătăţirea performanţelor profesionale la locul de muncă al deţinătorului titlului ştiinţific de doctor, soluţia legislativă de a-i exclude de la acest beneficiu pe salariaţii al căror titlu ştiinţific nu face parte din domeniul lor de activitate este justificată şi nu are caracter discriminatoriu. 38. În ceea ce priveşte criticile raportate la standardele constituţionale de calitate a legii, Curtea observă că autorii excepţiei, în esenţă, susţin că nu este certă modalitatea de aplicare în timp a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017. Cu referire la aceste critici, Curtea observă că, în Decizia nr. 81 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 29 mai 2020, paragraful 23, a statuat că, în vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prin art. 36 din acest act normativ s-a stabilit că, la data intrării în vigoare, 1 iulie 2017, trebuie să se procedeze la reîncadrarea personalului salarizat „pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime în învăţământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38". Astfel, art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde dispoziţii prin care se determină în mod specific condiţiile de aplicare în timp a legii. Prin alin. (1) al acestui articol este instituită regula aplicării etapizate a legii, începând cu data de 1 iulie 2017, iar etapele ulterioare sunt enunţate în alin. (2)-(6). Prima etapă, reglementată prin art. 38 alin. (2) lit. a) din lege, priveşte perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017. Pentru această perioadă s-a adoptat măsura menţinerii în plată, la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, a cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. 39. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Monica Buzea şi alţii în Dosarul nr. 9.485/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile tabelului de la litera A din capitolul I - Indemnizaţia de încadrare pentru judecători, procurori, magistraţi-asistenţi din anexa nr. V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie" şi Curtea Constituţională - la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 4 şi 5 şi 9 din capitol VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 14 alin. (1), ale art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 octombrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva