DECIZIE Nr.
737 din 24 iunie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 302 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 562 din 25 iulie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin
Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă -
procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 302 din Codul de procedură civilă,
excepţie ridicată de Iuliana Fekete, Ioszef Gabor Fekete şi Vasile Ştefan Novac
Fekete în Dosarul nr. 921/296/2005 al Curţii de Apel Oradea - Secţia civilă mixtă.
La apelul nominal se constată
lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 30 ianuarie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 921/296/2005, Curtea de Apel Oradea - Secţia civilă mixtă a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstitutionalitate a
prevederilor art. 302 din Codul de procedură civilă.
Excepţia a fost ridicată de Iuliana Fekete, Ioszef
Gabor Fekete şi Vasile Ştefan Novac Fekete într-o cauză civilă având ca obiect
o acţiune de partaj judiciar.
In motivarea excepţiei
de neconstitutionalitate se susţine că
dispoziţiile legale atacate sunt neconstituţionale, întrucât, sancţionând cu
nulitatea absolută depunerea eronată a recursului la o altă instanţă decât cea
a cărei hotărâre se atacă, îngrădesc exercitarea dreptului la apărare şi
accesul efectiv la justiţie, consacrate de art. 24, respectiv art. 21 din
Constituţie şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale. O simplă eroare materială, care de multe ori nu
aparţine în totalitate titularului dreptului la acţiune, nu poate fi
sancţionată cu nulitatea căii de atac, iar scopul declarat al acestei
reglementări - accelerarea reformei în justiţie - se opune în acest caz ideii
de justiţie, de apărare şi realizare a drepturilor şi intereselor legitime
deduse judecăţii.
Curtea de Apel Oradea - Secţia civilă mixtă opinează în sensul netemeiniciei excepţiei de
neconstitutionalitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului a
transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 3.306 din 17 aprilie 2008,
punctul său de vedere în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este
neîntemeiată, deoarece textul legal atacat nu contravine Constituţiei şi nici
Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 302 din Codul de procedură civilă, care au
următorul conţinut: „Recursul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii."
Excepţia de neconstituţionalitate se întemeiază pe
prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) care consacră accesul liber
la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 13 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
referitoare la dreptul la un recurs efectiv.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională constată că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 129 şi ale art.
126 alin. (2) din Constituţia României, republicată, exercitarea căilor de atac
împotriva hotărârilor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite
prin lege. Din aceste prevederi constituţionale rezultă că legiuitorul are
libertatea de a stabili cazurile şi condiţiile în care părţile interesate şi
Ministerul Public pot exercita căile de atac.
Curtea constată totodată că libertatea legiuitorului de
a stabili condiţiile de exercitare a căilor de atac şi procedura de judecată nu
este absolută, limitele libertăţii de reglementare fiind determinate şi în
aceste cazuri de obligativitatea respectării normelor şi principiilor privind
drepturile şi libertăţile fundamentale şi a celorlalte principii consacrate
prin Legea fundamentală şi
prin actele juridice internaţionale la care România este parte.
In acest sens, Curtea reţine că, potrivit art. 21
alin.(1) şi (2) din Constituţia României, republicată, orice persoană se poate
adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor
sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept.
In reglementarea exercitării accesului la justiţie,
legiuitorul are posibilitatea să impună anumite condiţii de formă, ţinând de
natura şi de exigenţele administrării justiţiei, fără însă ca aceste
condiţionări să aducă atingere substanţei dreptului sau să îl lipsească de
efectivitate.
In lumina acestor considerente, Curtea Constituţională
constată că prevederea cuprinsă în art. 302 din Codul de procedură civilă,
prin care se sancţionează cu nulitate absolută depunerea recursului la altă
instanţă decât aceea a cărei hotărâre se atacă, apare ca un formalism inacceptabil de rigid, de natură să afecteze
grav efectivitatea exercitării căii de atac şi să restrângă nejustificat
accesul liber la justiţie.
Sancţiunea este cu atât mai nejustificată cu cât
eroarea depunerii recursului la însăşi instanţa competentă să judece recursul
ori la altă instanţă decât aceea a cărei hotărâre se atacă este imputabilă nu
numai recurentului, ci şi magistratului sau funcţionarului care primeşte
cererea de recurs greşit îndreptată, deşi are posibilitatea să-l îndrume pe cel
în cauză în sensul prevăzut de lege.
In sensul celor arătate, Curtea reţine că aplicarea
principiilor constituţionale privind accesul liber la justiţie şi folosirea
căilor de atac impune ca toate cererile greşit îndreptate să fie transmise
jurisdicţiei competente să le soluţioneze.
Pe de altă parte, în sistemul Codului de procedură
civilă recursul este conceput ca o cale extraordinară de atac, altfel spus, ca
un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile în litigiu îşi pot apăra
drepturile lor subiective, înlăturând efectele hotărârilor pronunţate în
condiţiile cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 din Codul de
procedură civilă. Instituirea sancţiunii nulităţii pentru neîndeplinirea
cerinţei prevăzute de textul analizat - de cele mai multe ori din eroare, din
ignoranţă sau din alte motive, neimputabile recurentului - îl lipseşte pe
acesta, fără o justificare rezonabilă, de posibilitatea de a se examina, pe
calea recursului, susţinerile sale întemeiate privind modul eronat, eventual
abuziv, prin care s-a soluţionat, prin hotărârea atacată, litigiul în care este
parte.
In consecinţă, având în vedere efectele menţionate ale
aplicării prevederilor art. 302 din Codul de procedură civilă, Curtea constată
că, prin sancţiunea nulităţii pe care o instituie,
textul de lege atacat încalcă atât dispoziţiile
art. 21, cât si pe cele ale art. 129 si ale art. 24 alin. (1) din Constituţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de
Iuliana Fekete, Ioszef Gabor Fekete şi Vasile Ştefan Novac Fekete în Dosarul
nr. 921/296/2005 al Curţii de Apel Oradea - Secţia civilă mixtă şi constată că
dispoziţiile art. 302 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale în
partea care prevede „sub sancţiunea nulităţii".
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică celor două
Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi