Decizia Nr.731 din 16.12.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 150 din 02 martie 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Cristina Cătălina Turcu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Karin Fabritius în Dosarul nr. 24.836/3/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 311D/2014.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul asistent referă că, la dosar, apărătorul autorului excepţiei a depus o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, făcând referire la considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 376 din 22 martie 2011 şi nr. 402 din 24 martie 2011. În plus, arată că prevederile Legii nr. 221/2009 nu conţin un criteriu de cetăţenie potrivit căruia să se facă o diferenţiere între persoanele vizate de actul normativ criticat. Prevederile art. 5 paragraful 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt aplicabile faţă de obiectul de reglementare al actului normativ criticat şi de perioada acestuia de referinţă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Decizia civilă nr. 2.001R din 8 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 24.836/3/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Excepţia a fost ridicată de Karin Fabritius într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva sentinţei prin care s-a respins cererea având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative de deportare la muncă forţată a tatălui autorului în fosta Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.), precum şi acordarea de despăgubiri materiale şi morale.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată că prin actul normativ criticat se creează o discriminare nejustificată între etnicii germani care au fost deportaţi în temeiul aceleiaşi decizii, care a fost pusă în aplicare pentru unii înainte de 6 martie 1945, iar pentru alţii după această dată. Aceştia din urmă sunt singurii beneficiari ai Legii nr. 221/2009. De asemenea există o discriminare nejustificată şi din perspectiva celor care nu au reuşit să îşi păstreze cetăţenia română şi cărora nu li se aplică nici prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 şi nici cele ale Legii nr. 221/2009.7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi admisă în condiţiile în care criticile şi solicitările recurentei vizează extinderea domeniului de aplicare al Legii nr. 221/2009 la alte situaţii decât cele expres reglementate, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Avocatul Poporului apreciază că actul normativ criticat este constituţional, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de autorul acesteia şi reţinut în dispozitivul actului de sesizare, îl constituie dispoziţiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, cu modificările şi completările ulterioare. În realitate, din motivarea excepţiei, Curtea observă că obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 1 alin. (3) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, care au următorul cuprins:

– Art. 1 alin. (3): „Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare.“;

– Art. 4 alin. (2): „Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.“13. În opinia autorului excepţiei, textele de lege criticate încalcă prevederile art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului din Constituţie, prin raportare la următoarele prevederi din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: art. 7 privind dreptul la o protecţie egală a legii, art. 8 referitor la o satisfacţie efectivă din partea instanţelor naţionale împotriva actelor care violează drepturile fundamentale, art. 9 referitor la interzicerea arbitrariului în ce priveşte arestarea, deţinerea sau exilarea, art. 10 privind dreptul persoanei de a fi audiată în mod echitabil şi public de către un tribunal independent şi imparţial şi art. 28 referitor la dreptul la o orânduire socială şi internaţională în care drepturile şi libertăţile expuse în Declaraţie să poată fi pe deplin înfăptuite, precum şi prin raportare la dispoziţiile art. 9 pct. 5 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, potrivit căruia orice persoană care a fost victima unei arestări sau detenţiuni ilegale are dreptul la o reparaţie. Aşadar, Curtea urmează a se raporta la dispoziţiile art. 16, art. 21, art. 23 şi art. 52 din Constituţie, prin prisma exigenţelor cuprinse în actele internaţionale anterior menţionate. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că Legea nr. 221/2009 reprezintă un act normativ prin care s-a legiferat în domeniul măsurilor reparatorii ce se acordă persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic şi măsuri administrative asimilate acestora. Din analiza actelor dosarului rezultă că tatăl autorului excepţiei a fost deportat în 13 ianuarie 1945 în fosta U.R.S.S. pentru motive etnice. Curtea observă că legiuitorul a optat pentru completarea măsurilor reparatorii acordate prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 30 octombrie 2001, numai pentru persoanele care au fost condamnate politic sau cărora li s-a aplicat o măsură administrativă asimilată unei condamnări politice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, de către fosta miliţie sau securitate, condamnare sau măsură al cărei caracter politic fie rezultă ope legis, conform art. 1 alin. (2) şi art. 3 din Legea nr. 221/2009, fie trebuie constatată de o instanţă judecătorească, cu aplicarea corespunzătoare a art. 1 alin. (4) din aceeaşi lege. Aceasta înseamnă că acea condamnare sau măsură trebuie să fi fost pronunţată, respectiv luată în perioada de referinţă a legii (6 martie 1945-22 decembrie 1989) pentru fapte prin săvârşirea cărora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 [a se vedea, în acest sens, cele reţinute prin Decizia nr. 15 din 12 noiembrie 2012 referitoare la recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind „interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, în ceea ce priveşte stabilirea caracterului politic al deportării şi prizonieratului în fosta U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 12 decembrie 2012]. 15. Criteriul temporal avut în vedere prin Legea nr. 221/2009, pentru a se constata caracterul politic al condamnării sau al măsurii administrative asimilate acesteia, nu este unul aleatoriu sau arbitrar, deoarece momentul 6 martie 1945 marchează instaurarea dictaturii comuniste, iar 22 decembrie 1989 vizează sfârşitul acesteia în România. Deci, perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 este circumscrisă în totalitate perioadei dictaturii comuniste, astfel încât opţiunea legiuitorului de a edicta o lege reparatorie numai în privinţa persoanelor aflate în ipoteza art. 1 din lege este una justificată în mod obiectiv şi raţional. 16. Legiuitorul este îndreptăţit ca pentru situaţii deosebite să aplice un tratament juridic diferit, deoarece egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea, astfel încât, pentru situaţii diferite, justificate obiectiv şi raţional, trebuie să corespundă un tratament juridic diferit (a se vedea în acest sens deciziile nr. 376 din 22 martie 2011 şi nr. 402 din 24 martie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 27 iulie 2011 şi, respectiv, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 12 august 2011). 17. Aşa fiind, Curtea nu poate reţine critica privind încălcarea art. 16 din Constituţie raportat la exigenţele Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. 18. Curtea observă că autorul nu motivează criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea prevederilor art. 21, art. 23 şi art. 52 din Constituţie raportate la prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi la art. 9 pct. 5 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, astfel încât acestea nu au incidenţă în cauză. 19. În plus, Curtea observă că, potrivit alin. (1) al articolului unic din Legea nr. 211/2013 privind acordarea unor drepturi persoanelor care nu mai au cetăţenia română, dar care au fost persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 2 iulie 2013: „Beneficiază de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu completările ulterioare, şi persoanele care, la data depunerii cererii, nu mai au cetăţenia română, indiferent de domiciliul acestora, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de dispoziţiile acestui decret-lege.“ 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Karin Fabritius în Dosarul nr. 24.836/3/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 decembrie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu