DECIZIE Nr.
730 din 7 mai 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 74 alin.(1) din Legea nr. 128/1997
privind Statutul personalului didactic si ale art. 93 alin. (2) din Legea
învatamantului nr. 84/1995
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 465 din 6 iulie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 128/1997
privind Statutul personalului didactic şi ale art. 93 alin. (2) din Legea
învăţământului nr. 84/1995, excepţie ridicată de Nicolae Nicuiescu în Dosarul
nr. 17.409/245/2007 al Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi în Dosarul nr.
17.410/245/2007 al Judecătoriei Iaşi.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 2
aprilie 2009 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când, având
nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la data de 7 mai
2009.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarelor, constată următoarele:
Prin Incheierea din 27 noiembrie 2008, pronunţată de
Tribunalul Harghita - Secţia civilă în Dosarul nr. 17.409/245/2007, şi
Incheierea din 10 decembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Iaşi în Dosarul nr.
17.410/245/2007, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 128/1997
privind Statutul personalului didactic şi ale art. 93 alin.(2) din Legea
învăţământului nr. 84/1995. Excepţia a fost ridicată de Niculae Nicuiescu
cu prilejul soluţionării unor acţiuni prin care s-a solicitat încetarea
exercitării atributelor ce îi revin autorului excepţiei în calitate de rector.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate
contravin dispoziţiilor art. 32 alin. (5) şi (6) şi art. 44 din Constituţie. In
acest sens, arată că, prin prevederile art. 1162 alin. (1)şi ale
art. 1161 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 84/1995, conceptul de autonomie
universitară a dobândit, în ceea ce priveşte universităţile particulare, un nou
conţinut, având ca fundament dreptul de proprietate privată al fondatorilor. In
aceste condiţii recunoaşterea dreptului Ministerului Educaţiei, Cercetării şi
Tineretului de a confirma organele de conducere ale universităţilor
particulare, de a dispune suspendarea rectorului atunci când nu agreează
persoana desemnată democratic de senatul universitar şi de a intra în
componenţa comisiilor de desemnare a organelor de conducere ale universităţii
reprezintă imixtiuni în activitatea universităţilor particulare şi o nesocotire
flagrantă a autonomiei universitare aşa cum este în prezent definită. De
asemenea, consideră că prin aceste imixtiuni este încălcat şi dreptul de proprietate
al fondatorilor universităţilor particulare, care implică dreptul acestora de
a-şi desemna liber structurile de conducere managerială şi academică.
Tribunalul Harghita - Secţia civilă arată că instituţiile particulare de învăţământ sunt parte a învăţământului
naţional, modul de înfiinţare şi funcţionare al acestor instituţii fiind
reglementat de legi emise de Parlament. Confirmarea rectorului prin ordin al
ministrului nu aduce o atingere autonomiei universitare atât timp cât şi pentru
celelalte instituţii ale învăţământului de stat şi confesionale se prevede
aceeaşi modalitate de alegere a rectorului, iar toate aceste instituţii fac
parte din învăţământul naţional funcţional în baza aceloraşi reglementări
legale. Nu poate fi creată o stare discriminatorie între aceste instituţii. De
asemenea, arată că, în măsura în care confirmarea de către ministru a alegerii
rectorului reprezintă, de fapt, o verificare a legalităţii alegerilor, nu poate
fi vorba despre o încălcare a dreptului de proprietate.
Judecătoria Iaşi consideră
că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. In acest sens, arată
că textele de lege invocate de autorul excepţiei nu aduc atingere autonomiei
universitare, iar împrejurarea că rectorul urmează a fi confirmat prin ordin nu
este de natură a crea o stare discriminatorie pentru universităţile particulare
faţă de cele de stat şi nici nu aduce atingere principiului constituţional al
garantării proprietăţii. Confirmarea rectorului prin ordin al ministrului are
ca scop acordarea unei garanţii suplimentare în ceea ce priveşte legalitatea
procesului de învăţământ.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. In acest sens, arată că
autonomia universitară a fost definită chiar de legiuitor, în virtutea
competenţei sale atribuite prin Constituţie. Prin urmare, nu se poate primi
susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate
ar contraveni principiului constituţional al garantării autonomiei
universitare, întrucât aceste dispoziţii vizează realizarea acestui principiu,
în condiţiile legii, şi nu conţin norme contrare, ci, dimpotrivă, dau expresie
acestuia, astfel cum a fost definit. De asemenea, arată că prevederile
constituţionale referitoare la dreptul de proprietate nu sunt incidente în
cauză, deoarece textele de lege criticate nu conţin dispoziţii de natură să
afecteze dreptul de proprietate sau patrimoniul universităţilor particulare.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile art. 74 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 şi ale art. 93 alin.
(2) din Legea învăţământului sunt constituţionale. In acest sens, arată că
textele de lege care stabilesc că rectorul ales de senatul universitar se
confirmă prin ordin al ministrului sunt în concordanţă cu regula
constituţională potrivit căreia „învăţământul de toate gradele se desfăşoară
în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii"şi
nu aduc atingere principiului autonomiei universitare. Aşadar, legiuitorul are
competenţa exclusivă de a stabili procedura de alegere şi de confirmare a
rectorului unei instituţii de învăţământ superior, fie că este publică sau
privată. In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 44 din Constituţie, arată că
acestea nu sunt incidente în cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 74 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul
personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 158 din 16 iulie 1997, dispoziţii potrivit cărora „Funcţiile de
conducere din instituţia de învăţământ superior, cu excepţia rectorului, se
confirmă de senatul universitar. Rectorul, ales de senatul universitar, se
confirmă prin ordin al ministrului învăţământului. In caz de neconfirmare, se
aplică în mod corespunzător prevederile alin. (3) din prezentul articol".
De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie şi dispoziţiile art. 93 alin. (2) din Legea învăţământului nr.
84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10
decembrie 1999, aşa cum au fost modificate prin articolul unic pct. 4 din Legea
nr. 2/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 11
ianuarie 2008, având în prezent următoarea redactare: „Organele alese, cu
excepţia rectorului, se confirmă de către senatul universitar. Rectorul se
alege de către senat şi se confirmă prin ordin al ministrului educaţiei,
cercetării şi tineretului. O persoană nu poate ocupa funcţia de decan sau de
rector mai mult de două mandate succesive complete. Rectorul poate fi revocat
din funcţie de către senatul universitar prin aceeaşi procedură folosită la
numire."
Autorul excepţiei consideră că acest texte de lege sunt
contrare art. 32 alin. (5) şi (6) şi art. 44 din Constituţie referitoare la
autonomia universitară, respectiv la proprietatea privată.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că aspectele invocate de autorul excepţiei au mai fost supuse
controlului instanţei de contencios constituţional. Astfel, prin Decizia nr. 72
din 18 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
167 din 31 iulie 1995, şi Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2005, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 21 februarie 2005, Curtea
a reţinut că o confirmare a numirii rectorului prin ordinul ministrului
educaţiei, cercetării şi tineretului este necesară nu doar pentru verificarea
respectării procedurilor democratice de alegere, instituite prin art. 93 alin.
(1) din Legea nr. 84/1995, dar şi pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor
pentru alegere. De asemenea, a fost respinsă critica potrivit căreia prevederile
art. 93 alin. (2) din legea amintită ar fi contrare principiului autonomiei
universitare, „întrucât autonomia universitară a fost definită chiar de
legiuitor, în virtutea competenţei sale atribuite prin Constituţie". In
acest sens, trebuie observat că art. 93 din Legea nr. 84/1995 face parte din
secţiunea a 7-a a legii, prin care este reglementată „Autonomia
universitară".
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră
însă că prin completările ce au fost aduse Legii nr. 84/1995, în sensul introducerii
art. 1161-1164 prin articolul unic pct. 2 din Legea nr.
480/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.025 din
22 decembrie 2006, se dă un nou conţinut conceptului de autonomie universitară
pentru universităţile particulare, punându-se accent pe proprietatea privată ca
fundament al acestora. Aceste susţineri nu sunt însă în măsură să schimbe
soluţia reţinută de Curte prin deciziile mai sus amintite, din moment ce
legiuitorul a înţeles ca, în ciuda completărilor aduse Legii învăţământului cu
privire la conţinutul conceptului de autonomie universitară pentru instituţiile
de învăţământ superior particulare, să păstreze condiţiile referitoare la
confirmarea numirii rectorului de către ministrul învăţământului, indiferent
dacă este vorba de învăţământ de stat sau particular.
In sfârşit, Curtea reţine că toate aceste argumente
sunt valabile şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 74 alin. (1) din Legea
nr. 128/1997, întrucât acestea nu fac decât să preia reglementarea art. 93
alin. (2) din Legea nr. 84/1995.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul
personalului didactic şi ale art. 93 alin. (2) din Legea învăţământului nr.
84/1995, excepţie ridicată de Nicolae Niculescu în Dosarul nr. 17.409/245/2007
al Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi Dosarul nr. 17.410/245/2007 al
Judecătoriei Iaşi.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 mai 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea