DECIZIE Nr.
730 din 24 octombrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 979 din 7 decembrie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,
excepţie ridicată de Alexandru Borla şi Safia Weisz în Dosarul nr. 8.615/2005
al Judecătoriei Oradea.
La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare
este legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr.
1.985D/2006, nr. 1.986D/2006 şi nr. 1.987D/2006, ce au ca obiect excepţia de
neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi legale, invocată de Elena
Horodniceanu în dosarele nr. 5.107/300/2006, nr. 5.638/300/2006 şi nr.
5.106/300/2006 ale Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
La apelul nominal răspunde reprezentantul autoarei
excepţiei, avocat Daniel Cazacu Ganea. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de
citare este legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere că obiectul excepţiilor de
neconstituţionalitate invocate în dosarele nr. 1.985D/2006, nr. 1.986D/2006,
nr. 1.987D/2006 şi nr. 1.688D/2006 este identic, pune în discuţie, din oficiu,
problema conexării cauzelor.
Reprezentantul autoarei excepţiei Elena Horodniceanu nu
se opune conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
conexarea.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr.
47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune
conexarea dosarelor nr. 1.985D/2006, nr. 1.986D/2006 şi nr. 1.987D/2006 la Dosarul nr. 1688D/2006, ce a fost primul înregistrat.
Reprezentantul autoarei excepţiei, referindu-se la
situaţia de fapt în speţă, solicită admiterea excepţiei de
neconstituţionalitate aşa cum a fost formulată. In sprijinul argumentelor sale,
invocă Hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate în cauzele Păduraru
împotriva României(1 decembrie 2005), respectiv Matache
contra României (19 octombrie 2006).
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în
acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin încheierile din 18 mai 2006, 27 iunie 2006, 30
iunie 2006 si 26 iunie 2006, pronunţate în dosarele
nr. 8.615/2005, nr. 5.107/300/2006, nr. 5.'638/300/2006 şi nr. 5.106/300/2006, Judecătoria
Oradea şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti au sesizat Curtea Constituţională
cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor
imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Excepţia a fost ridicată de Alexandru Borla şi Safia Weisz în
Dosarul nr. 8.615/2005 al Judecătoriei Oradea si de Elena Horodniceanu în
dosarele nr. 5.107/300/2006, nr. 5.638/300/2006 şi nr. 5.106/300/2006 ale
Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat contravine principiului
constituţional al egalităţii în drepturi, precum şi dispoziţiilor din Legea
fundamentală referitoare la egala ocrotire a proprietăţii private, indiferent
de titular, deoarece instituie un tratament juridic diferenţiat, în ceea ce
priveşte retrocedarea imobilelor preluate în mod abuziv, între foştii
proprietari care revendică asemenea imobile în temeiul Legii nr. 10/2001, pe de
o parte, şi comunităţile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din
România şi cultele religioase, pe de altă parte. De asemenea, se mai susţine că
textul de lege criticat contravine principiului constituţional al
neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale mai favorabile, cu
motivarea, în esenţă, că prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
declară prescriptibil dreptul la acţiune în materia constatării nulităţii
absolute, validând în acest mod retroactiv acte juridice încheiate cu
nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare.
Judecătoria Oradea apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că „raţiunea
prevederii atacate a fost, pe de o parte, soluţionarea cu celeritate a
acţiunilor vizând aplicarea Legii nr. 10/2001, iar, pe de altă parte,
consolidarea într-un timp cât mai scurt a titlului terţului dobânditor,
urmărind să închidă persoanei îndreptăţite orice acţiune în justiţie pentru
apărarea dreptului său, dacă
nu este formulată în termenul prevăzut de lege".
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
întrucât textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale
invocate în motivarea excepţiei.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, referindu-se
şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, consideră că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază
că textele de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de
judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), precum şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
reprezintă prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul
juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22
decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, potrivit
cărora „Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate,
dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în
vigoare a prezentei legi".
In opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia
legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) referitor
la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 44
alin. (2) teza întâi şi alin. (3) referitoare la garantarea şi ocrotirea
proprietăţii private în mod egal şi la expropriere, precum şi în art. 148 alin.
(2) şi (3) privind prioritatea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene,
ale actelor de revizuire ale acestora, precum şi ale celorlalte reglementări
comunitare cu caracter obligatoriu, faţă de dispoziţiile contrare din legile
interne, ca urmare a aderării.
De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6
paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, precum şi ale art. 1 din
primul Protocol adiţional la Convenţie, privind protecţia proprietăţii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 au mai făcut
obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi
dispoziţii din Legea fundamentală invocate şi în prezenta cauză, şi cu o
motivare asemănătoare, Curtea respingând în mod constant excepţiile de
neconstituţionalitate invocate.
Astfel, prin Decizia nr. 78 din 2 februarie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 22 februarie 2006, analizând textul de lege criticat
prin raportare, între alte dispoziţii constituţionale, la dispoziţiile art. 16
alin. (1) şi (2) şi art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie şi faţă de o
motivare similară, Curtea a reţinut că textul de lege criticat se aplică în mod
egal tuturor persoanelor ce se încadrează în ipoteza normei legale, fără nici o
discriminare pe considerente arbitrare, astfel încât nu este îndreptăţită
calificarea normei legale de referinţă ca fiind neconstituţională. De altfel,
în jurisprudenta Curţii Constituţionale s-a statuat că înţelesul art. 16 alin.
(1) şi (2) din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în
ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi
libertăţi fundamentale, iar nu şi identitatea de tratament juridic în aplicarea
unor măsuri, indiferent de natura lor. Ca atare, este justificată
admisibilitatea unui statut juridic diferit faţă de anumite categorii de
persoane, cum este situaţia persoanelor îndreptăţite la restituirea imobilelor
preluate în mod abuziv, ce cad sub incidenţa Legii nr. 10/2001, situaţie
distinctă de cea a altor proprietari ce revendică categorii de imobile
diferite.
Cu referire la critica privind încălcarea prin textul
de lege criticat a dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Legea fundamentală,
Curtea a mai statuat în jurisprudenta sa, de exemplu în Decizia nr. 272 din 24
iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 11 august 2004, că aceasta
porneşte de la o premisă greşită, şi anume aceea a absolutizării exerciţiului
prerogativelor dreptului de proprietate, făcându-se însă abstracţie de
prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, republicată,
potrivit cărora „Conţinutul şi limitele dreptului
de proprietate sunt stabilite de lege", ca şi
de cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al
proprietăţii private, în condiţiile stabilite de legea organică. In lumina
acestor prevederi constituţionale, legiuitorul ordinar este competent să
stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de
proprietate, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale
sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind
astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv
garantat.
De asemenea, analizând compatibilitatea art. 46 alin.
(5) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 45 alin. (5), cu dispoziţiile art. 1
din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii, şi art. 6
paragraful 1 din aceeaşi convenţie, privind dreptul la un proces echitabil,
raportate la art. 20 din Constituţie, Curtea a reţinut, în esenţă, că textul de
lege criticat se armonizează cu aceste prevederi, având ca scop asigurarea
stabilităţii şi securităţii raporturilor civile, cu atât mai importante cu cât
au ca obiect dreptul de proprietate. In acest sens, Curtea s-a pronunţat prin
Decizia nr. 564 din 16 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 92 din
27 ianuarie 2005, şi Decizia nr. 91 din 4 martie 2004, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 20 aprilie
2004.
Soluţiile pronunţate în deciziile anterior menţionate,
precum şi considerentele ce au stat la baza acestora îşi menţin valabilitatea
şi în prezenta cauză, întrucât nu au fost aduse elemente noi, de natură a
determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
In prezenta cauză se mai
susţine şi încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală,
cu motivarea că prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, declarând
prescriptibil dreptul la acţiune în materia constatării nulităţii absolute,
validează în acest mod acte juridice încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor
legale în vigoare. Aceste susţineri nu sunt întemeiate, întrucât actele de
înstrăinare încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare sau cu
rea-credinţă erau sancţionate cu nulitatea absolută, în lumina principiilor
dreptului civil, şi anterior actualei reglementări, ceea ce impune concluzia că
textul de lege criticat nu are caracter novator şi, prin urmare, nu
retroactivează.
Curtea mai constată că invocarea în prezenta cauză a
dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 148 alin. (2) şi (3),
referitoare la prioritatea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, a
actelor de revizuire ale acestora, precum şi a celorlalte reglementări
comunitare cu caracter obligatoriu, faţă de dispoziţiile contrare din legile
interne, ca urmare a aderării, nu are incidenţă în soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al
unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, excepţie ridicată de Alexandru Borla şi Safia Weisz în Dosarul nr.
8.615/2005 al Judecătoriei Oradea şi de Elena Horodniceanu în dosarele nr.
5.107/300/2006, nr. 5.638/300/2006 şi nr. 5.106/300/2006 ale Judecătoriei
Sectorului 2 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 octombrie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta