DECIZIE Nr. 73
din 21 ianuarie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 63 din Legea nr. 273/2004 privind
regimul juridic al adoptiei, republicata
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 150 din 8 martie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 57 din Legea nr. 273/2004
privind regimul juridic al adopţiei, excepţie ridicată de
Lenuţa Barbu în Dosarul nr. 14.284/3/2009 al Tribunalului Bucureşti -
Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal se constată lipsa
părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi
arată că partea Aurelia Maria Barbu a fost citată la domiciliul
din Livorno, Via Adolfo Tomamasi 80, Italia, potrivit art. 20 alin. (3)
din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii
Constituţionale, prin poştă, recomandat, pe bază de
recipisă şi cu confirmare de primire, citaţia întorcându-se la
dosar cu menţiunea „act neretras din depozit la termenul
stabilit".
Reprezentantul Ministerului Public consideră
că procedura de citare a părţii Aurelia Maria Barbu nu este
legal îndeplinită.
Deliberând, Curtea constată că procedura de
citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate şi,
totodată, arată că Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al
adopţiei a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 788 din 19 noiembrie 2009, iar ca urmare a renumerotării acesteia,
art. 57 a devenit art. 63 din lege, cu acelaşi conţinut.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 23 aprilie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 14.284/3/2009, Tribunalul Bucureşti
- Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 57 din Legea
nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei. Excepţia a fost
ridicată de Lenuţa Barbu într-o cauză civilă având ca
obiect nulitatea adopţiei.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul susţine
că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 16
alin. (1) din Constituţie, instituind o discriminare, întrucât
reglementează o limitare a persoanelor care pot solicita instanţei de
judecată constatarea nulităţii adopţiei după
dobândirea de către adoptat a capacităţii de exerciţiu,
ipoteză în care acţiunea aparţine numai acestuia.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a
civilă apreciază că prevederile
art. 57 din Legea nr. 273/2004 nu contravin dispoziţiilor
constituţionale invocate. In acest sens arată, în esenţă,
că, în sistemul juridic românesc, sub regimul Legii nr. 273/2004 privind
regimul juridic al adopţiei, adopţia este concepută ca o
instituţie în interesul exclusiv al copilului.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale, în măsura în
care se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia
prevăzută de ipoteza normei legale, fără nicio discriminare
pe considerente arbitrare.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernul nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Instanţa de judecată a sesizat Curtea cu
excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 57 din Legea
nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004.
După sesizarea Curţii Constituţionale,
Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei a fost însă
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 19
noiembrie 2009 şi, ca urmare a renumerotării, art. 57 a devenit art.
63 din lege, cu acelaşi conţinut.
In aceste condiţii, obiect al excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 63 din Legea nr.
273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, astfel cum a fost
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 19
noiembrie 2009, având următorul conţinut: „Acţiunea în
declararea nulităţii adopţiei aparţine oricărei
persoane interesate. După dobândirea de către adoptat a
capacităţii depline de exerciţiu, acţiunea aparţine
numai acestuia."
Autorul excepţiei invocă încălcarea
dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind
egalitatea în drepturi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că prevederile art. 57 din Legea nr. 273/2004,
după republicare devenit art. 63 din lege, au mai fost supuse controlului
de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin
Decizia nr. 1.327 din 13 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 859 din 10 decembrie 2009, Curtea a respins
excepţia invocată şi a reţinut că prevederile
criticate sunt constituţionale pentru următoarele considerente:
Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al
adopţiei stabileşte, cu valoare de regulă de bază a
adopţiei, principiul interesului superior al copilului. Legea prevede
expres acest principiu în cap. I intitulat „Dispoziţii generale", art.
2 lit. a) şi în art. 5 alin. (1) referitor la condiţiile de fond ale
adopţiei. Luând în considerare principiul menţionat, legea
defineşte nulitatea adopţiei ca o sancţiune juridică
subordonată ocrotirii interesului superior al copilului.
Astfel, stabilind în primul alineat al art. 56 că
adopţia este nulă dacă a fost încheiată în alt scop decât
cel al ocrotirii interesului superior al copilului sau cu încălcarea
oricăror condiţii de fond sau de formă prevăzute de lege,
legea instituie în cel de al doilea alineat al aceluiaşi articol norma
după care instanţa va putea respinge cererea de declarare a
nulităţii adopţiei dacă va constata că menţinerea
adopţiei este în interesul celui adoptat.
In analiza textului, Curtea Constituţională a
reţinut că legiuitorul a instituit o nulitate sub condiţie -
aceea ca menţinerea adopţiei să fie în interesul superior al
copilului - şi că această sancţiune juridică nu poate
fi caracterizată ca o nulitate absolută. Reglementarea în acest mod a
nulităţii adopţiei nu contravine normelor şi principiilor
Constituţiei, ci, dimpotrivă, având în vedere scopul adopţiei,
prevăzut în art. 2 lit. b) din lege, şi anume creşterea şi
educarea copilului într-un mediu familial, este pe deplin concordantă cu
art. 49 alin. (1) din Legea fundamentală, în conformitate cu care „Copiii
şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de
asistenţă în realizarea drepturilor lor".
Reglementarea, prin dispoziţiile cuprinse în
textul de lege atacat, a exercitării acţiunii în declararea
nulităţii adopţiei reprezintă o consecinţă
firească a modului în care legiuitorul a conceput şi a definit
nulitatea adopţiei, ca o sancţiune juridică subordonată
ocrotirii interesului superior al copilului. In condiţiile în care
adoptatul dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu, nu mai
este necesar ca interesul superior al acestuia să fie apărat pe calea
intentării de către orice persoană interesată a unei cereri
de declarare a nulităţii adopţiei şi nici pe calea
aprecierii de către instanţa de judecată a interesului lui de a
se menţine adopţia. A admite că, şi după ce adoptatul
a devenit major, acţiunea de declarare a adopţiei ar putea fi
exercitată de altă persoană echivalează cu
nerecunoaşterea aptitudinii celui în cauză de a-şi identifica
propriul interes şi, deci, negarea capacităţii lui de
exerciţiu.
Curtea Constituţională nu poate primi
susţinerea că reglementarea atacată este de natură să
instituie o discriminare între adoptat şi adoptator, persoanele
interesate, altele decât adoptatul cu deplină capacitate de
exerciţiu, neavând un interes legitim în declararea nulităţii
adopţiei după data majoratului acestuia din urmă, interesul
legitim de declarare a nulităţii adopţiei sau de menţinere
a acesteia aparţinând în exclusivitate adoptatului.
Soluţia şi considerentele pronunţate în
decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în
prezenta cauză, neexistând temeiuri care să determine reconsiderarea
jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art.
1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 63 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al
adopţiei, republicată, excepţie ridicată de Lenuţa
Barbu în Dosarul nr. 14.284/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia
a IV-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 21 ianuarie 2010.
PREŞEDINTE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
OPINIE SEPARATĂ
Considerăm că excepţia trebuia
admisă, prevederile art. 63 teza finală din Legea nr. 273/2004
privind regimul juridic al adopţiei, republicată, încălcând
dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi cele ale art. 6
paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale.
Potrivit art. 21 alin. (1) din Constituţie, orice
persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor,
a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, iar potrivit
alin. (2) al aceluiaşi articol, nicio lege nu poate îngrădi
exercitarea acestui drept. Legiuitorul are totuşi dreptul să
impună anumite condiţii cu privire la natura şi exigenţele
administrării justiţiei, fără însă ca aceste
condiţionări să aducă atingere substanţei dreptului
sau să îl lipsească de efectivitate.
Art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului prevede că „Orice persoană are dreptul la
judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a
cauzei sale [...]".
In speţă, potrivit art. 60 din Legea nr.
273/2004, republicată, adopţia încetează prin desfacere sau ca
urmare a „declarării nulităţii acesteia". Dacă
desfacerea adopţiei se face în condiţiile prevăzute de lege
[art. 7 alin. (3)] pentru anumite cauze ce au intervenit pe parcursul
existenţei acesteia, acţiunea în constatarea nulităţii se
introduce pentru nerespectarea în momentul încheierii adopţiei a
condiţiilor de fond şi de formă cerute de lege ad
validitatem.
Art. 63 teza întâi din Legea nr. 273/2004,
republicată, prevede că acţiunea „în declararea
nulităţii adopţiei" (s.n. - nulitate absolută)
aparţine oricărei persoane interesate. Teza a doua a aceluiaşi
articol stabileşte că după dobândirea de către adoptat a
capacităţii depline de exerciţiu, acţiunea aparţine
numai acestuia. Se poate observa că, anterior dobândirii
capacităţii depline de exerciţiu, în timpul
minorităţii adoptatului, acţiunea în constatarea
nulităţii adopţiei aparţine oricărei persoane
interesate, ulterior acestui moment însă titular al acţiunii este
numai persoana adoptată.
Analizând ambele teze ale art. 63 din Legea nr. 273/2004,
republicată, nu se poate susţine că restrângerea sferei
persoanelor care pot exercita acţiunea în nulitatea adopţiei,
după dobândirea de către adoptat a capacităţii depline de
exerciţiu, este justificată de interesul adoptatului minor devenit
major, care să prevaleze asupra interesului general ce se ocroteşte
prin acţiunea în nulitate absolută.
De altfel, aşa cum am arătat, sancţiunea
nulităţii intervine pentru nerespectarea condiţiilor de fond
şi de formă cerute de lege la încheierea unui act juridic, în
speţă a adopţiei - consimţământul valabil exprimat,
capacitatea deplină de exerciţiu a adoptatorului şi a celorlalte
persoane prevăzute de lege, cauza licită şi morală
(scopul), şi anume interesul superior al copilului. In acest sens,
prevederile art. 62 alin. (1) din lege stabilesc că adopţia este
nulă dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii
interesului superior al copilului.
In alin. (2) al art. 62 din lege se arată
însă că instanţa va putea respinge cererea „de declarare a
nulităţii adopţiei" de către orice persoană
interesată dacă va constata că menţinerea adopţiei
este în interesul copilului adoptat.
Aceasta nu înseamnă, după părerea
noastră, o asanare a nulităţii absolute, ci verificarea de
către instanţa de judecată a condiţiei de fond
prioritare la încheierea adopţiei, şi anume interesul superior al
copilului, pentru că adopţia este încuviinţată prin
hotărâre judecătorească, fiind astfel un act juridic civil de
natură specială.
In aceste condiţii, eliminarea, după
dobândirea de către adoptat a capacităţii depline de
exerciţiu, a posibilităţii oricărei persoane interesate de
a formula acţiune în constatarea nulităţii adopţiei
determină încălcarea caracterului efectiv al accesului la
justiţie, în această materie.
De altfel, în reglementarea anterioară, art. 22
alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/1997, nu
se făcea această distincţie, prevăzând doar că
„adopţia este supusă, potrivit legii, nulităţii [...]",
astfel încât se aplică regula de drept comun a nulităţii absolute.
In acest sens sunt şi reglementările noului
Cod civil (art. 479 şi 480) care fac o distincţie netă între anularea
adopţiei (nulitate relativă), ce poate fi cerută de oricare
persoană chemată să consimtă la încheierea ei şi al
cărei consimţământ a fost viciat prin eroare asupra
identităţii adoptatului, dol sau violenţă, şi nulitatea
absolută, când acţiunea poate fi formulată de orice
persoană interesată, nefăcându-se deosebire, sub acest aspect,
între adoptatul minor şi adoptatul care a dobândit capacitate deplină
de exerciţiu.
Judecător,
prof. univ. dr. Aspazia Cojocariu