Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.729 din 27.04.2017

privind condiţiile de asigurare a materialelor necesare organizării de spectacole, expoziţii şi alte manifestări culturale şi artistice în care sunt implicaţi deţinuţii
ACT EMIS DE: Administratia Nationala a Penitenciarelor
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 359 din 16 mai 2017



SmartCity1

În conformitate cu prevederile art. 199 alin. (4) şi art. 315 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 756/2016 pentru organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu completările ulterioare,directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor emite prezenta decizie. Articolul 1Materialele necesare pentru organizarea de spectacole, expoziţii şi alte manifestări culturale şi artistice se asigură prin: a)achiziţionarea din fondurile unităţii; b)donaţii şi sponsorizări către unitate din partea persoanelor fizice sau juridice, cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile în această materie; c)achiziţionarea de la punctele comerciale ale unităţii de către deţinuţi; d)primirea prin sectorul de acordare a drepturilor la pachet şi vizită de către deţinuţi. Articolul 2(1) Materialele prevăzute la art. 1 lit. c) şi d) sunt achiziţionate de la punctele comerciale ale unităţii, respectiv primite prin sectorul de acordare a drepturilor la pachet şi vizită, cu respectarea anexelor nr. 1 şi 3 la Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la „Bunurile care pot fi primite, cumpărate, păstrate şi folosite de către deţinuţi", precum şi „Bunurile interzis a fi primite, cumpărate, păstrate şi folosite de către deţinuţi".(2) Materialele prevăzute la alin. (1) sunt achiziţionate de la punctele comerciale ale unităţii, respectiv primite prin sectorul de acordare a drepturilor la pachet şi vizită, doar în baza existenţei aprobării directorului unităţii, consecutiv formulării unei cereri scrise de către deţinuţi.(3) Deţinuţii care pot achiziţiona de la punctele comerciale ale unităţii sau pot primi prin sectorul de acordare a drepturilor la pachet şi vizită materiale necesare pentru organizarea de spectacole, expoziţii şi alte manifestări culturale şi artistice trebuie să fie incluşi în activităţile menţionate şi să aibă recomandare în Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică.(4) Cantitatea materialelor prevăzute la art. 1 este stabilită de administraţia locului de deţinere, în funcţie de tipul activităţilor organizate şi spaţiul util de depozitare existent la nivelul unităţii. Articolul 3(1) Obiectele confecţionate de deţinuţi în cadrul activităţilor de reintegrare socială pot fi expuse în cadrul unor expoziţii, târguri, prezentări sau altor manifestări artistice ori de difuzare a culturii, organizate de către unitate, la nivel local, regional sau naţional, ori în colaborare cu alte instituţii publice sau organizaţii nonguvernamentale.(2) Administraţia locului de deţinere poate decide utilizarea unor obiecte confecţionate de deţinuţi pentru pavoazarea unor spaţii din interiorul unităţii sau al administraţiei centrale. Articolul 4 Dispoziţiile prezentei decizii se aplică în mod corespunzător şi persoanelor aflate în executarea măsurilor educative privative de libertate. Articolul 5 Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate vor duce la îndeplinire prevederile prezentei decizii. Articolul 6La data intrării în vigoare a prezentei decizii orice alte prevederi, contrare acesteia, se abrogă. Articolul 7 Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Marius Vulpe



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 729/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 729 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 729/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu