DECIZIE Nr.
728 din 1 iunie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
53/2003 - Codul muncii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 470 din 8 iulie 2010
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 53/2003 - Codul
muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Electroconstrucţia
Elco" - S.A. din Timişoara în Dosarul nr. 9.593/30/2008 al Tribunalului
Timiş - Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, considerând că
prevederile de lege criticate nu contravin textelor din Constituţie invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 8 mai 2009, pronunţată în Dosarul
nr. 9.593/30/2008, Tribunalul Timiş - Secţia civilă a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60
din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de
Societatea Comercială „Electroconstrucţia Elco" - S.A. din Timişoara.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat,
care prevede interdicţia cu caracter temporar de concediere a salariaţilor pe
durata incapacităţii temporare de muncă, încalcă dispoziţiile art. 16,20,21,22,
53 şi 129 din Constituţie. In acest sens, arată că se creează un regim
discriminatoriu pentru salariaţi, dând astfel posibilitatea săvârşirii unor
abuzuri din partea acestora în raport cu angajatorul, prin faptul că i se
limitează dreptul de a dispune măsura desfacerii contractului de muncă pe
motive disciplinare. De asemenea, consideră că se încalcă dreptul la un proces
echitabil prin faptul că un salariat vinovat de săvârşirea abaterilor
disciplinare care va obţine cu rea-credinţă un certificat medical nu mai
trebuie să dovedească faptul că decizia de concediere este temeinică sau
netemeinică, invocând direct nulitatea potrivit textului de lege menţionat.
Astfel, judecătorul nu va mai aprecia asupra fondului problemei deduse
judecăţii şi va dispune, prin ignorarea fondului pricinii, asupra altor aspecte
de formă.
Tribunalul Timiş - Secţia civilă arată că motivarea excepţiei de neconstituţionalitate este evazivă
şi neconvingătoare şi că oricum textele de lege criticate nu contravin
dispoziţiilor din Constituţie invocate de autorul excepţiei, dat fiind că interdicţia
de concediere criticată are doar un caracter temporar.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. In acest sens, arată că
situaţia diferită în care se află cele două părţi ale contractului de muncă
justifică un tratament juridic diferit. De asemenea, consideră că nu este
încălcat accesul liber la justiţie. Astfel, arată că decizia de concediere
reprezintă un act unilateral, manifestarea de voinţă a angajatorului, care nu
trebuie să se adreseze justiţiei ori altor organe pentru a solicita încetarea
raporturilor juridice de muncă cu un anumit salariat. In schimb, salariatul are
tot interesul să conteste în justiţie măsura de concediere, dacă o consideră ca
fiind luată fără motive legale şi de fapt întemeiate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum
şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003.
Curtea constată însă că autorul excepţiei critică, în
realitate, doar prevederile art. 60 alin. (1) lit. a), prin care se prevede: „(1)
Concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă:
a) pe durata incapacităţii temporare de muncă,
stabilită prin certificat medical conform legii;".
Autorul excepţiei consideră că textul de lege criticat
încalcă următoarele dispoziţii din Constituţie: art. 16 referitor la egalitatea
în drepturi a cetăţenilor, art. 20 privind tratatele internaţionale privind
drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 22
privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 53 referitor
la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 129
referitor la folosirea căilor de atac.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că raporturile de muncă nasc drepturi şi obligaţii specifice fiecăreia
dintre părţile acestuia. Intre cele două părţi ale contractului de muncă există
o relaţie de subordonare, caracterizată prin prestarea muncii de către salariat
sub autoritatea angajatorului. In acelaşi timp însă legiuitorul a urmărit
protejarea drepturilor salariatului printr-o serie de măsuri şi interdicţii ale
exercitării drepturilor angajatorului. Intre aceste interdicţii se află şi cea
privind concedierea salariatului atât timp cât acesta se află în
imposibilitatea de a desfăşura munca, ca urmare a stării sale de sănătate. In
acest fel, salariatul este asigurat că are dreptul de a-şi îngriji sănătatea,
fără ca aceasta să atragă consecinţe negative asupra raporturilor sale de
muncă.
Acest fapt nu poate fi considerat ca fiind contrar
prevederilor art. 53 din Constituţie, întrucât restrângerea anumitor drepturi
ale angajatorului este justificată de necesitatea protejării drepturilor altei
categorii de persoane, respectiv salariaţii.
De asemenea, Curtea reţine că drepturile şi obligaţiile
specifice ale celor două părţi ale contractului de muncă le plasează pe acestea
în situaţii distincte, care justifică un tratament juridic diferenţiat.
In ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea
dreptului la un proces echitabil, Curtea constată că autorul excepţiei are în
vedere situaţia în care salariatul ar fi obţinut în mod fraudulos certificatul
medical şi imposibilitatea angajatorului de a proba acest fapt. Or, această
critică se referă, în realitate, la o omisiune legislativă, la faptul că legea
nu prevede modalitatea în care angajatorul poate să conteste veridicitatea
celor înscrise în certificatul medical.
Curtea constată însă că, ulterior sesizării sale cu
prezenta excepţie de neconstituţionalitate, dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări
sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
1.074 din 29 noiembrie 2005, au fost completate prin Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 36/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 268 din 26 aprilie 2010, reglementându-se posibilitatea verificării
veridicităţii celor constatate prin certificatul care acordă concediul medical.
Astfel, art. 31 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005
prevede că „Pentru a beneficia de concedii şi indemnizaţii de asigurări
sociale de sănătate, persoanele prevăzute la art. 1 trebuie să îndeplinească
cumulativ următoarele condiţii:
a) să îndeplinească stagiul minim de cotizare
prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă;
b) să prezinte adeverinţa de la plătitorul de
indemnizaţii din care să reiasă numărul de zile de concediu de incapacitate
temporară de muncă avute în ultimele 12 luni, cu excepţia urgenţelor
medico-chirurgicale sau a bolilor infectocontagioase din grupa A;
c) să fie prezente la domiciliu sau la adresa
indicată, după caz, în intervalul de timp şi în condiţiile stabilite prin
normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în vederea exercitării
verificării de către reprezentanţii plătitorilor de indemnizaţii de asigurări
sociale de sănătate."
In atari condiţii, acest aspect al criticii de
neconstituţionalitate a rămas fără obiect.
In sfârşit, în ceea ce priveşte conformitatea textului
de lege criticat cu art. 22, 20 şi 129 din Constituţie, Curtea constată că
autorul excepţiei nu motivează în ce fel se contravine acestor texte
constituţionale. Oricum, având în vedere conţinutul acestora, Curtea apreciază
că nu sunt incidente în cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Electroconstrucţia Elco" - S.A. din
Timişoara în Dosarul nr. 9.593/30/2008 al Tribunalului Timiş - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 iunie 2010.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea