DECIZIE Nr.
722 din 17 iunie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 105 alin. 2, art. 137, art. 161 si
art. 399 si urmatoarele din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 593 din 7 august 2008
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 105 alin. 2, art. 137, art. 161 şi
art. 399 şi următoarele din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de
Banca Internaţională a Religiilor, prin lichidator judiciar RVA Insolvency
Specialists S.P.R.L., în Dosarul nr. 1.769/283/2006 al Tribunalului Dâmboviţa -
Secţia civilă.
La apelul nominal se prezintă
avocatul stagiar Ionel Iliescu, cu delegaţie de substituire pentru avocatul
Cosmin Vasile, cu împuternicire avocaţială la dosar, pentru RVA Insolvency
Specialists S.P.R.L., precum şi avocatul Marius Epure, cu împuternicire
avocaţială depusă în şedinţă, pentru Centrul Internaţional Ecumenic şi
Consiliul de administraţie al Băncii Internaţionale a Religiilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la
dosar de către avocatul Cosmin Vasile, prin care solicită acordarea unui termen
de judecată, deoarece este în imposibilitate de prezentare din motive medicale.
A anexat la această cerere adeverinţă medicală, eliberată de Casa de Sănătate a
Avocaţilor - Filiala Bucureşti.
Avocatul stagiar Ionel Iliescu
arată că avocatul Cosmin Vasile nu se poate prezenta la acest termen de
judecată din motive medicale, fapt dovedit cu adeverinţa medicală.
Apărătorul ales al părţilor Centrul Internaţional
Ecumenic şi Consiliul de administraţie al Băncii Internaţionale a Religiilor
solicită respingerea cererii de amânare, întrucât, potrivit legii, avocatul în
imposibilitate de prezentare are obligaţia de a asigura substituirea sa de
către un alt avocat.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea
cererii de amânare.
Curtea, deliberând, în temeiul dispoziţiilor art. 156
alin. 1 din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea
nr. 47/1992, respinge cererea de amânare.
Cauza fiind în stare de judecată, avocatul părţilor
Centrul Internaţional Ecumenic şi Consiliul de administraţie al Băncii
Internaţionale a Religiilor solicită respingerea excepţiei de
neconstitutionalitate ca inadmisibilă, făcând referire şi la jurisprudenţa
Curţii Constituţionale. Depune şi concluzii scrise în acest sens.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstitutionalitate ca
neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 22 ianuarie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 1.769/283/2006, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 105 alin. 2, art. 137,
art. 161 şi art. 399 şi următoarele din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstitutionalitate a fost
ridicată de Banca Internaţională a Religiilor, prin lichidator judiciar RVA
Insolvency Specialists S.P.R.L., în dosarul cu numărul de mai sus, având ca
obiect soluţionarea unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a actelor de executare.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate
sunt neconstituţionale, întrucât prin aplicarea dispoziţiilor legale se ajunge
la anularea efectelor unei hotărâri judecătoreşti şi la instituirea unei alte
căi de atac decât cele prevăzute de lege. Totodată, arată că dispoziţiile
criticate stabilesc un regim al nulităţilor care îngrădeşte accesul liber la
justiţie.
Tribunalul Dâmboviţa - Secţia civilă şi-a exprimat opinia în sensul că dispoziţiile criticate sunt
constituţionale.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile criticate sunt norme de procedură, în deplină concordanţă cu
art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia legiuitorul poate institui,
în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum
şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale
punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstitutionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstitutionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 105 alin. 2, art. 137, art. 161 şi art. 399 şi
următoarele din Codul de procedură civilă, cu următorul conţinut:
- Art. 105 alin. 2: „Actele
îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se
vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu
se poate înlătura decât prin anularea lor. In cazul nulităţilor prevăzute anume
de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.";
- Art. 137: „Instanţa se va
pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de
fond care fac de prisos, în totul sau în parte,
cercetarea în fond a pricinii.
Excepţiile nu vor putea fi unite cu fondul decât
dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu
dezlegarea în fond a pricinii.";
- Art. 161: „Când instanţa
constată lipsa capacităţii de exerciţiu al drepturilor procedurale a părţii sau
când reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale, se poate da un termen
pentru împlinirea acestor lipsuri.
Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanţa va anula
cererea.";
Dispoziţiile art. 399 şi următoarele fac parte din
secţiunea VI - „Contestaţia
la executare" din capitolul I -„Dispoziţii generale" al cărţii a
V-a -„Despre executarea silită".
Excepţia de neconstituţionalitate se raportează la
prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii, ale
art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la
apărare, ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau
al unor libertăţi şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac. De
asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
In ceea ce priveşte art. 399 şi următoarele, cuprinse
în secţiunea VI - „Contestaţia
la executare" din capitolul I - „Dispoziţii generale" al cărţii a
V-a -„Despre executarea silită" din Codul de procedură civilă,
Curtea s-a pronunţat în mai multe rânduri, de exemplu, prin Decizia nr. 249 din
12 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 29 iulie 2003, sau prin
Decizia nr. 454 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 926 din 23 decembrie 2003, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca fiind
neîntemeiată.
Curtea a reţinut, în esenţă, că procedura contestaţiei
la executare este destinată să înlăture neregularităţile comise cu prilejul
urmăririi silite sau să expliciteze titlul executoriu ce urmează a fi
valorificat. In cadrul soluţionării contestaţiei, instanţa nu poate examina
împrejurări care vizează fondul cauzei şi care sunt de natură să repună în
discuţie hotărâri care emană de la organe cu activitate jurisdicţională în faţa
cărora au avut loc dezbateri contradictorii, părţile având posibilitatea, cu
acel prilej, de a invoca apărările de fond necesare. O soluţie contrară sub
acest aspect ar nesocoti principiul autorităţii de lucru judecat, ceea ce este
inadmisibil.
Referitor la prevederile art.
137 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 64/1999, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 2 iunie 1999, Curtea a reţinut că acestea nu contravin
art. 21 din Constituţie şi nici altor dispoziţii constituţionale. Prevederile
art. 137 din Codul de procedură civilă reglementează doar ordinea în cadrul
judecăţii, iar nu întreaga problematică a excepţiilor, obligând instanţa de
judecată să se pronunţe, înainte de a intra în fondul dezbaterilor, asupra
excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în
total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Aceasta pentru a evita o
judecată inutilă sau efectuarea unor acte de procedură care apoi ar trebui
refăcute la altă instanţă. Textul criticat asigură o legală administrare a
justiţiei, referindu-se la situaţii ulterioare sesizării instanţei
judecătoreşti, şi se înscrie în spiritul principiilor constituţionale de dreptate
şi justiţie.
Neintervenind elemente noi, de natură a determina
reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele
cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
In plus, Curtea constată că susţinerile autorului
excepţiei referitoare la posibilitatea anulării unei hotărâri judecătoreşti ce constituie titlu executoriu sunt
neîntemeiate, deoarece contestaţia la executare este un mijloc procedural prin
care se poate obţine anularea oricărui act de executare, nicidecum anularea
unei hotărâri judecătoreşti. Instanţa de judecată ce soluţionează contestaţia
va analiza dacă actele de executare se realizează cu respectarea dispoziţiilor
legale sau va stabili înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului ce se
execută. Astfel, motivele invocate pe calea contestaţiei la executare nu pot să
se refere la chestiuni de fond, întrucât acestea au putut fi invocate în cursul
judecăţii în fond sau prin exercitarea căilor de atac împotriva hotărârii
judecătoreşti ce constituie titlu executoriu. Curtea reţine că, numai în cazul
în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este
emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare
apărări de fond împotriva titlului executoriu şi numai dacă legea nu prevede în
acest scop o altă cale de atac. Prin urmare, dispoziţiile criticate sunt în
concordanţă cu cele ale art. 129 din Constituţie.
Totodată, potrivit alin. 2 al art. 399 din Codul de
procedură civilă, nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită
sau la efectuarea oricărui act de executare atrage
anularea „actului nelegal", deci a actului
de executare silită, iar nu a titlului executoriu, în speţă o hotărâre
judecătorească.
Cât priveşte dispoziţiile art. 105 alin. 2 din Codul de
procedură civilă, Curtea reţine că acestea instituie nulitatea ca sancţiune
procedurală care intervine - în anumite condiţii - în cazul actului de
procedură care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru validitatea lui,
fiind, aşadar, în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale. Astfel,
nu se poate susţine că s-ar putea ajunge la situaţia în care orice persoană
interesată să poată solicita, în temeiul art. 105 alin. 2 din Codul de
procedură civilă, constatarea nulităţii absolute a unei hotărâri judecătoreşti.
Referitor la criticile de
neconstituţionalitate privind posibilitatea acordării unui singur termen de
judecată în cazul în care instanţa constată lipsa capacităţii de exerciţiu a
drepturilor procedurale a părţii sau când reprezentantul părţii nu face dovada
calităţii sale, Curtea constată că dispoziţiile art. 161 din Codul de procedură
civilă sunt în deplină concordanţă cu prevederile art. 21 şi ale art. 24 din
Constituţie. Astfel, pentru respectarea dreptului la apărare, legiuitorul a
reglementat o soluţie firească, şi anume aceea de a se acorda un termen de
judecată pentru împlinirea acestor lipsuri, iar dacă acestea nu se împlinesc,
se va anula cererea. Dacă ar exista posibilitatea acordării mai multor termene
de judecată pentru împlinirea acestor lipsuri, s-ar putea ajunge la
tergiversarea nepermisă a cauzei.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea
constată, pe de-o parte, că dispoziţiile criticate nu instituie discriminări de
natură a conduce la încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, iar pe de
altă parte, că nici prevederile art. 53 din Legea fundamentală nu sunt
încălcate prin dispoziţiile de lege criticate, deoarece nu s-a reţinut
restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale
şi, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituţională
pretins a fi încălcată.
In final, Curtea constată că, potrivit art. 126 alin.
(2) din Constituţie, stabilirea competenţei instanţelor şi a procedurii de judecată
constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind ţinut desigur ca
în procesul de legiferare să se circumscrie cadrului constituţional. Or, Curtea
a constatat că reglementările deduse controlului satisfac exigenţele impuse de
norma constituţională, fiind în deplină concordanţă cu prevederile art. 16,
art. 21, art. 24 şi art. 53 din Legea fundamentală.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 105 alin. 2, art. 137, art. 161 şi art. 399 şi următoarele
din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Banca Internaţională a
Religiilor, prin lichidator judiciar RVA Insolvency Specialists S.P.R.L., în Dosarul nr. 1.769/283/2006 al
Tribunalului Dâmboviţa - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 iunie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean