DECIZIE Nr.
720 din 7 mai 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 1 alin. (3) din Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 496 din 17 iulie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 321 alin. (3) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor
comerciale, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia
a VIII-a contencios administrativ si fiscal în Dosarul nr. 39.255/3/2007.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele: Prin Incheierea din 8 decembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr.
39.255/3/2007, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios
administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a art. 321 alin. (3) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor
comerciale, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţă.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate,
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal susţine că textul legal instituie obligaţia autorităţilor locale de
a concesiona terenurile aparţinând domeniului public al autorităţilor locale,
aflate în folosinţa societăţilor comerciale privatizate sau care urmează a fi
privatizate. Or, având în vedere natura măsurii concesiunii, durata lungă a
acesteia, drepturile care se nasc în favoarea concesionarului, instanţa
apreciază că această obligaţie grevează nepermis dreptul de proprietate al
unităţii administrativ-teritoriale, respectiv atributul acesteia de a gestiona
şi valorifica bunurile din patrimoniul său în interesul public local, pe care
autoritatea îl reprezintă şi îl evaluează. Prin urmare, instanţa opinează că
textul invocat, în măsura în care se referă şi la bunurile aflate în
patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, încalcă prevederile art. 136
din Constituţie, care garantează şi ocroteşte proprietatea publică a unităţii
administrativ-teritoriale.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că, întrucât stabilirea metodei, procedurii şi documentaţiei pentru acordarea
concesiunilor se face prin norme metodologice emise în aplicarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, concesionarea prevăzută de art. 321
alin. (3) din ordonanţa de urgenţă este contrară art. 136 alin. (4) din
Constituţie, potrivit căruia „Bunurile proprietate publică sunt
inalienabile. In condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare
regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori
închiriate".
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,'3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 321 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 29 decembrie 1997,
aprobată prin Legea nr. 44/1998, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, cu modificările şi completările
ulterioare. Textul de lege are următorul conţinut: „După clarificarea
regimului juridic terenurile clasificate ca aparţinând domeniului public al
statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, rămân în
folosinţa societăţilor comerciale privatizate sau care urmează a fi
privatizate, pe baza unei concesiuni acordate de autoritatea competentă, pentru
perioada maximă prevăzută de lege. Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr.
219/1998 privind regimul concesiunilor, metoda, procedura şi documentaţia
necesare pentru acordarea concesiunilor vor fi prevăzute în normele
metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă. Terenurile
clasificate ca aparţinând domeniului privat al statului ori al unităţilor
administrativ-teritoriale, după caz, pot fi concesionate în condiţiile
prevăzute mai sus, închiriate sau oferite societăţii comerciale spre a fi
cumpărate."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 136.
Examinând excepţia, Curtea constată că, deşi este
sesizată de instanţă cu excepţia de neconstituţionalitate a alin. (3) al art.
321, în ansamblul său, critica vizează doar teza întâi a acestui
alineat, respectiv numai dispoziţiile referitoare la concesionarea terenurilor
clasificate ca aparţinând domeniului public al unităţilor
administrativ-teritoriale.
Textul de lege criticat a fost introdus prin Legea nr.
99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, scopul său
fiind acela de a reglementa situaţia juridică a terenurilor deţinute de
societăţile comerciale privatizate sau care urmează a fi privatizate. Aşa
fiind, ordonanţa de urgenţă stabileşte că terenurile necesare pentru
desfăşurarea activităţilor economice, în conformitate cu obiectul lor de
activitate, vor continua să fie folosite de către societăţile comerciale până
la clarificarea regimului lor juridic, iar, ulterior, rămân în folosinţa
acestora, în temeiul contractului de concesiune încheiat cu autoritatea
competentă, pentru perioada maximă prevăzută de lege.
Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 321
alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 constituie o
derogare de la dispoziţiile Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor
şi, ulterior, de la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006
privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de
concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, care
în art. 222- 228 stabileşte procedura de atribuire a contractelor de
concesiune.
Or, prevederea unei atare derogări de la legea care
reprezintă dreptul comun în materia concesiunii bunurilor proprietate publică
nu constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 136 alin. (4) din Constituţie,
potrivit căruia „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. In
condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome
ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate".
In legătură cu susţinerile potrivit cărora dispoziţiile
legale criticate consacră o obligaţie care grevează nepermis dreptul de
proprietate al unităţii administrativ-teritoriale, respectiv atributul acesteia
de a gestiona şi valorifica bunurile din patrimoniul său în interesul public
local, Curtea constată că prevederile constituţionale ale art. 120 din
Constituţie consacră principiile de bază ale administraţiei publice din
unităţile administrativ-teritoriale, şi anume autonomia locală şi
descentralizarea serviciilor publice, principii care se regăsesc atât în
activitatea fiecărei autorităţi comunale, orăşeneşti sau judeţene, cât şi în
raporturile dintre aceste autorităţi. Potrivit principiului obligativităţii
respectării legilor prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie, în
jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 120 „se
referă la principiul autonomiei locale în cadrul organizării administraţiei
publice din unităţile administrativ-teritoriale, iar nu la existenţa unei
autonomii de decizie în afara cadrului legal, care este general
obligatoriu" (Decizia nr. 136/2001, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 647 din 16 octombrie 2001). Aşa fiind, principiul autonomiei
locale nu exclude obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale de a
respecta legile cu caracter general, aplicabile pe întreg teritoriul ţării,
recunoscând existenţa unor interese locale specifice, distincte, dar care nu
sunt în contradicţie cu interesele naţionale. Or, în domeniul reglementat de
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aşa cum a fost aceasta
modificată prin Legea nr. 99/1999, interesul naţional constă în consacrarea
unor măsuri pentru accelerarea reformei economice, prin privatizarea
societăţilor comerciale, în această manieră statul îndeplinindu-şi obligaţia
prevăzută de art. 135 din Constituţie, potrivit căruia trebuie să asigure
libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil
pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, protejarea intereselor
naţionale în activitatea economică, precum şi crearea condiţiilor necesare
pentru creşterea calităţii vieţii.
Pe de altă parte, Curtea reţine că, în măsura în care
societatea comercială privatizată, care foloseşte terenul în baza unui contract
de concesiune, plăteşte autorităţii contractante redevenţa corespunzătoare,
avantajul de natură economică în beneficiul acesteia apare cu evidenţă. Astfel,
autoritatea locală poate dispune de veniturile obţinute în scopul realizării
intereselor locale, în condiţiile legii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 321 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, excepţie
ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios
administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 39.255/3/2007.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 mai 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu