DECIZIE Nr.
719 din 1 iunie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 42 alin. (1), art. 45 si art. 48 din
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 470 din 8 iulie 2010
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (1), art. 45 şi art. 48 din
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Anca Victoriţa Trifan în
Dosarul nr. 449/99/2009 al Tribunalului Iaşi - Secţia civil, litigii de muncă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public, invocând cele
reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 352/2008, pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 27 mai 2009, pronunţată în Dosarul
nr. 449/99/2009, Tribunalul Iaşi - Secţia civilă, litigii de muncă a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 42 alin. (1), art. 45 şi art. 48 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia
a fost ridicată de Anca Victoriţa Trifan cu prilejul soluţionării unui conflict
de muncă.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate
care reglementează delegarea şi detaşarea sunt contrare dispoziţiilor
constituţionale care consacră dreptul de a alege locul de muncă şi interzic
munca forţată, întrucât permit modificarea unilaterală a locului de muncă din
iniţiativa angajatorului. In acest sens, arată că, potrivit dispoziţiilor art.
41 din Codul muncii, modificarea contractului individual de muncă se poate face
numai prin acordul părţilor, excepţiile fiind prevăzute în acelaşi act
normativ. Clauzele ce pot fi modificate privesc, potrivit alin. (3) al
aceluiaşi articol, durata contractului, locul muncii, felul muncii, condiţiile
de muncă, salariul, timpul de muncă şi timpul de odihnă. Prin urmare,
condiţiile în care poate fi dispusă delegarea sau detaşarea salariatului
trebuie să se supună dispoziţiilor art. 17 alin. (3) din acelaşi cod, care
prevăd că respectivele elemente trebuie să se regăsească obligatoriu în însuşi
conţinutul contractului respectiv.
Tribunalul Iaşi - Secţia civilă, litigii de muncă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In acest sens, arată că însuşi art. 41 alin. (2) din Codul muncii prevede cu
titlu de excepţie posibilitatea modificării unilaterale a contractului „numai
în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod". Textele art. 42
alin. (1), art. 43, 54 şi 48 din Codul muncii trebuie interpretate în
coroborare cu dispoziţiile art. 17 alin. (2) şi (3) din acelaşi act normativ
care prevăd elementele obligatorii cu privire la care angajatorul are obligaţia
să-l informeze pe solicitantul unui loc de muncă anterior încheierii
contractului individual de muncă, precum şi faptul că aceste elemente trebuie
să se regăsească în conţinutul scris al acelui contract încheiat de părţi. Astfel,
modificarea unor elemente ale contractului individual de muncă se face în
situaţiile invocate de către autorul excepţiei, în temeiul acordului iniţial pe
care salariatul l-a dat în momentul încheierii contractului.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului, invocând
cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 352/2008, consideră că
textele de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele de vedere
solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecatorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum
şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 42 alin. (1), art. 45 şi art. 48 din Legea nr.
53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 72 din 5 februarie 2003.
Textele de lege criticate au următoarea redactare:
- Art. 42 alin. (1): „(1) Locul muncii poate fi
modificat unilateral de către angajator prin delegarea sau detaşarea
salariatului într-un alt loc de muncă decât cel prevăzut în contractul
individual de muncă.";
- Art. 45: „Detaşarea este actul prin care se
dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziţia angajatorului,
la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia.
In mod excepţional, prin detaşare se poate modifica şi felul muncii, dar numai
cu consimţământul scris al salariatului.";
-Art. 48: „Angajatorul poate modifica temporar locul
şi felul muncii, fără consimţământul salariatului, şi în cazul unor situaţii de
forţă majoră, cu titlu de sancţiune disciplinară sau ca măsură de protecţie a
salariatului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod."
Autorul excepţiei consideră că aceste prevederi de lege
sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 41 alin. (1) privind
dreptul la muncă, art. 42 alin. (1) privind interzicerea muncii forţate şi art.
53 alin. (1) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau
libertăţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că textele de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate
în raport cu aceleaşi texte din Constituţie ca şi cele invocate în prezenta
cauză. Astfel, prin Decizia nr. 352 din 20 martie 2008, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 30 aprilie 2008, Curtea a respins ca
neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate, reţinând că, „potrivit art. 41
alin. (1) din Codul muncii, modificarea contractului individual de muncă se
poate face numai prin acordul părţilor. Cu titlu de excepţie, alin. (2) al
aceluiaşi articol prevede posibilitatea modificării unilaterale a contractului
«numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod». Clauzele ce
pot fi modificate privesc, potrivit alin. (3) al art. 41, durata contractului,
locul muncii, felul muncii, condiţiile de muncă, salariul, timpul de muncă şi
timpul de odihnă. In acest sens, prin art. 42 alin. (1), art. 43, art. 45 şi
art. 48 din Codul muncii [...] este prevăzută posibilitatea delegării sau
detaşării angajatului din iniţiativa unilaterală a angajatorului, precum şi
posibilitatea modificării unilaterale de către angajator a locului şi felului
muncii în caz de forţă majoră, cu titlu de sancţiune disciplinară sau ca măsură
de protecţie a salariatului. Aceste texte de lege trebuie însă interpretate în
coroborare cu prevederile art. 17 alin. (2) din Codul muncii, care stabilesc
elementele obligatorii cu care angajatorul are datoria să îl informeze pe
solicitantul unui loc de muncă, anterior încheierii contractului individual de
muncă, precum şi cu dispoziţiile art. 17 alin. (3) din acelaşi cod care prevăd
că respectivele elemente trebuie să se regăsească obligatoriu în însuşi
conţinutul contractului respectiv. Aşa fiind, posibilitatea modificării
unilaterale a unor elemente ale contractului individual de muncă de către angajator
este posibilă doar în urma acordului iniţial pe care salariatul l-a dat în
momentul încheierii acestui contract, astfel că nu se poate vorbi despre o
restrângere neconstituţională a drepturilor invocate de autorul
excepţiei".
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale,
soluţia şi considerentele deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în
prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d)
şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.
A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 42 alin. (1), art. 45 şi art. 48 din Legea nr. 53/2003 -
Codul muncii, excepţie ridicată de Anca Victoriţa Trifan în Dosarul nr.
449/99/2009 al Tribunalului laşi - Secţia civil, litigii de muncă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 iunie 2010.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea