Augustin Zegrean |
- preşedinte |
Aspazia Cojocaru |
- judecător |
Acsinte Gaspar |
- judecător |
Petre Lăzăroiu |
- judecător |
Mircea Ştefan Minea |
- judecător |
Iulia Antoanella Motoc |
- judecător |
Ion Predescu |
- judecător |
Puskás Valentin Zoltán |
- judecător |
Tudorel Toader |
- judecător |
Fabian Niculae |
- magistrat-asistent |
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 alin. 4 şi art. 94 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Jane Reason şi David Morley în Dosarul nr. 504/112/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercială.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 2 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 504/112/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 alin. 4 şi art. 94 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost ridicată de Jane Reason şi David Morley întrun dosar având ca obiect soluţionarea unui recurs.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia consideră că reglementările criticate sunt neconstituţionale, întrucât modul de comunicare a actelor de procedură de către agentul procedural, fără a exista un control asupra modului concret în care acesta şi-a îndeplinit atribuţiile, încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, justiţiabilii pierzându-şi uneori posibilitatea de valorificare a drepturilor substanţiale, întrucât nu iau cunoştinţă de termenele de judecată. În condiţiile în care afişarea actelor de procedură se face pe un spaţiu public, la care are acces orice trecător, fie el interesat sau nu, şansele ca actele comunicate să parvină destinatarului sunt relativ mici, mai ales în situaţia în care clădirea pe care se face afişarea este în reconstrucţie totală, cum este cazul şi în speţa dedusă judecăţii.De asemenea, prin faptul că terţe persoane au acces la actul de procedură, şi implicit, la cunoaşterea conţinutului acestuia, se încalcă dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, precum şi secretul corespondenţei. Întrucât citarea unei persoane sau comunicarea actelor de procedură se face fără a se ţine seama de posibilităţile concrete ale acesteia de a lua la cunoştinţă despre cele comunicate, se încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Mai mult, se încalcă şi principiul egalităţii în drepturi, având în vedere că există părţi care iau cunoştinţă personal de cele dispuse de instanţele de judecată.În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile art. 94 din Codul de procedură civilă încalcă dispoziţiile constituţionale privind accesul liber la justiţie, dreptul la apărare şi dreptul de proprietate, prin formularea echivocă a situaţiilor în care agentul procedural este obligat să depună citaţia sau comunicarea la grefa instanţei, precum şi enumerarea lor exemplificativă, textul legal neîndeplinind nici criteriul de claritate prevăzut de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în înţelesul dat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în sprijinul susţinerilor lor, autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocă hotărârile instanţei de la Strasbourg pronunţate în cauzele Silver şi alţii contra Regatului Unit al Marii Britanii din 1983, Mendel contra Suediei din 2009 şi Golder contra Regatului Unit al Marii Britanii din 1975.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercială apreciază că excepţia este neîntemeiată. Astfel, prevederile art. 94 alin. 4 din Codul de procedură civilă constituie excepţii de la regula generală a înmânării direct şi personal a citaţiei sau a oricărui alt act de procedură, prevăzută de art. 92 alin. 1 din Codul de procedură civilă, comunicarea prin afişare fiind operantă numai în situaţiile în care destinatarul, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citaţia, ori, primind-o, nu voieşte să semneze adeverinţa de primire sau, în cazul în care negăsindu-se la domiciliu, persoanele îndreptăţite să primească actul procedural refuză sau ele însele sunt lipsă.Prevederile art. 94 din Codul de procedură civilă reglementează şi enumeră, de asemenea, situaţiile excepţionale în care actul de procedură, respectiv citaţia, se poate depune la grefa instanţei, această modalitate fiind operantă numai pe baza celor constatate personal de către agentul procedural.Mai mult, textele criticate au în vedere o situaţie cu caracter de excepţie şi urmăresc să prevină şi să limiteze eventualele abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de natură să determine tergiversarea soluţionării cauzei, pe calea menţinerii cu rea-credinţă a unei permanente lipse de procedură, o atare concluzie rezultând din economia întregului art. 92 din Codul de procedură civilă, care prevede suficiente garanţii de natură să asigure respectarea dreptului la apărare sau ocrotirea vieţii private a persoanei.Totodată, prevederile legale criticate nu sunt de natură a afecta vreun drept constituţional, ci reprezintă modalităţi derogatorii de îndeplinire a procedurii de citare, determinate de situaţia obiectiv diferită a persoanelor citate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 92 alin. 4 şi art. 94 din Codul de procedură civilă, prevederi care au următorul conţinut:
– Art. 92 alin. 4: „Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverinţa de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citaţia în mâna lor; dacă cei arătaţi nu voiesc să primească citaţia sau sunt lipsă, agentul va afişa citaţia, fie pe uşa locuinţei celui citat, fie, dacă nu are indicaţia apartamentului sau camerei locuite, pe uşa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.“;
– Art. 94: „Când comunicarea actelor de procedură nu se poate face din cauză că s-a dărâmat clădirea, a devenit de nelocuit sau din alt motiv asemănător, agentul va depune actul la grefa instanţei, care va înştiinţa din timp partea despre această împrejurare, dispoziţiile art. 95 fiind aplicabile în mod corespunzător.“În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 21 alin. (1) privind liberul acces la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată, art. 28 privind secretul corespondenţei, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ca şi art. 1 paragraful 1 din Protocolul adiţional la Convenţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituţionale. Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 92 alin. 4 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 455 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 5 ianuarie 2004, Curtea a statuat că dispoziţiile legale criticate constituie excepţii de la regula generală a înmânării în mod direct şi personal a citaţiei sau a oricărui alt act de procedură, prevăzută de art. 92 alin. 1 din Codul de procedură civilă, comunicarea prin afişare fiind operantă numai în situaţiile în care destinatarul, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citaţia, ori, primind-o, nu voieşte să semneze adeverinţa de primire sau, în cazul în care, negăsindu-se la domiciliu, persoanele îndreptăţite să primească actul procedural refuză sau ele însele sunt lipsă. Aşa fiind, Curtea a considerat că aceste excepţii nu sunt de natură a afecta vreun drept constituţional, ci reprezintă modalităţi derogatorii de îndeplinire a procedurii de citare, determinate de situaţia obiectiv diferită a persoanelor citate. Mai mult, Curtea a constatat că este neîntemeiată critica autorului excepţiei referitoare la faptul că afişarea citaţiei, pe de o parte, creează o incertitudine asupra primirii citaţiei de către persoana respectivă, care, în necunoştinţă de cauză, nu îşi poate exercita dreptul la apărare, iar pe de altă parte nesocoteşte viaţa privată a persoanei, precum şi secretul corespondenţei. Astfel, Curtea a reţinut că textul criticat are în vedere o situaţie cu caracter de excepţie şi urmăreşte să prevină şi să limiteze eventualele abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de natură să determine tergiversarea soluţionării cauzei, pe calea menţinerii cu rea-credinţă a unei permanente lipse de procedură. O atare concluzie rezultă din economia întregului articol 92 din Codul de procedură civilă, care prevede suficiente garanţii de natură să asigure respectarea dreptului la apărare sau ocrotirea vieţii private a persoanei. Totodată, obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale cu respectarea dispoziţiilor stabilite de lege, referitoare la comunicarea actelor de procedură, reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor reglementări care să prevină abuzurile servind unei bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor. Aceeaşi concluzie reiese şi din Decizia nr. 234 din 9 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 15 aprilie 2010. Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, soluţia adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, inclusiv în privinţa art. 94 din Codul de procedură civilă. De altfel, partea care are suspiciuni cu privire la siguranţa comunicării actelor de procedură ori în legătură cu confidenţialitatea îndeplinirii respectivei proceduri poate solicita - în scris - instanţei să nu i se comunice niciun act în formele reglementate de textele criticate, angajându-se să depună diligenţele necesare pentru luarea la cunoştinţă a termenelor de judecată ori a altor acte de procedură; în cazul în care partea este asistată sau reprezentată de un avocat ori are domiciliul ales la sediul biroului avocaţial (ca în cauza de faţă), temerile părţii (formulate în motivarea excepţiei) pot fi înlăturate prin solicitarea - adresată, de asemenea, instanţei - de a se comunica actele de procedură la domiciliul ales. În acest fel ar putea fi uşor evitată atât o eventuală incertitudine cu privire la primirea citaţiei, cât şi realizarea unei publicităţi care i-ar putea dăuna părţii. În condiţiile existenţei unor asemenea posibilităţi (care pun în evidenţă şi valorifică principiul disponibilităţii în procesul civil) nu se mai poate invoca încălcarea prevederilor constituţionale la care sunt raportate dispoziţiile legale criticate. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 alin. 4 şi art. 94 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Jane Reason şi David Morley în Dosarul nr. 504/112/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercială. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 mai 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Fabian Niculae