DECIZIE   Nr. 713 din 24 octombrie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 979 din 7 decembrie 2006

Ioan Vida                               - preşedinte

Nicolae Cochinescu              - judecător

Aspazia Cojocaru                  - judecător

Kozsokar Gabor                    - judecător

Acsinte Gaspar                     - judecător

Petre Ninosu                         - judecător

Ion Predescu                         - judecător

Şerban Viorel Stănoiu          - judecător

Tudorel Toader                     - judecător

Ion Tiucă                               - procuror

Daniela Ramona Mariţiu       - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Ana Ispas în Dosarul nr. 2.674/COM/2004 al Tribunalului Vâlcea -Secţia comercială.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Incheierea din 10 aprilie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 2.674/COM/2004, Tribunalul Vâlcea - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Ana Ispas.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 44 alin. (1) şi (2), art. 53 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie. Astfel, se arată că textul de lege criticat contravine principiului potrivit căruia nimeni nu poate fi privat în mod arbitrar de dreptul său de proprietate, determinând o limitare a drepturilor constituţionale referitoare la egala ocrotire a proprietăţii şi permiţând o imixtiune nejustificată în treburile interne ale societăţii comerciale.

Tribunalul Vâlcea - Secţia comercială apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In acest sens, arată că intervenţia instanţei, dincolo de deblocarea activităţii societăţii comerciale, la cererea unora dintre acţionari, nu permite nicio imixtiune în activitatea internă a societăţii, aceasta urmând a se realiza în deplină concordanţă cu principiul autonomiei de decizie a organelor de conducere, care rămân libere să hotărască cu privire la operaţiunile comerciale întreprinse de agentul economic, în condiţiile legii.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate care instituie competenţa instanţei judecătoreşti de a autoriza convocarea adunării generale, în măsura în care persoanele abilitate nu fac acest lucru, nu conţin norme contrare dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată. Intervenţia instanţei, dincolo de deblocarea activităţii societăţii comerciale, la cererea unora dintre acţionari, nu permite nicio imixtiune în activitatea internă a societăţii, aceasta urmând a se realiza în deplină concordanţă cu principiul autonomiei de decizie a organelor de conducere, care rămân libere să hotărască cu privire la operaţiunile comerciale întreprinse de agentul economic, în condiţiile legii.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1  alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea    nr.    47/1992,    să    soluţioneze    excepţia    de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004.

Textul de lege criticat are următorul conţinut: „Dacă administratorii nu convoacă adunarea generală, instanţa de la sediul societăţii va putea autoriza, cu citarea administratorilor şi în conformitate cu art. 331-339 din Codul de procedură civilă, convocarea adunării generale de către persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1). Prin aceeaşi încheiere instanţa va stabili data de referinţă prevăzută de art. 123 alin. (2), data ţinerii adunării generale şi, dintre acţionari, persoana care o va prezida."

In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitoare la statul român, art. 44 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul de proprietate privată, art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 136 alin. (5) referitoare la inviolabilitatea proprietăţii private.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 416 din 11 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 din 2 decembrie 2003, a statuat că dispoziţiile art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (3), art. 44 alin. (1) şi (2), art. 53 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie. Cu acel prilej, instanţa de contencios constituţional a statuat că, în condiţiile în care înfiinţarea unei societăţi comerciale nu constituie un scop în sine - existenţa acesteia, ca subiect de drept, găsindu-şi justificare exclusiv prin prisma activităţii lucrative pe care este ţinută să o desfăşoare -, interesul general al societăţii impune şi justifică intervenţia autorităţii judecătoreşti, la solicitarea unora dintre acţionarii respectivei societăţi, pentru deblocarea şi reluarea activităţii sale, întreruptă din cauza lipsei de diligentă sau a relei-credinţe a unora dintre reprezentanţii conducerii sau a celorlalţi acţionari. Acestui interes general îi dă expresie textul de lege criticat, care instituie competenţa instanţei judecătoreşti de a autoriza convocarea adunării generale, în măsura în care persoanele abilitate nu fac acest lucru. Această posibilitate conferită de lege este condiţionată de nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de alin. (1) al art. 119, referitoare la obligaţia administratorilor de a da curs cererii de convocare a adunării generale, solicitare care cuprinde dispoziţii ce intră în atribuţiile adunării şi care aparţine acţionarilor reprezentând a zecea parte din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă în actul constitutiv se prevede astfel.

Pe de altă parte, art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 prevede că instanţa judecătorească poate hotărî prin încheiere doar în ceea ce priveşte convocarea adunării generale, stabilirea datei de referinţă pentru acţionarii îndreptăţiţi să fie înştiinţaţi şi să voteze în cadrul adunării generale, a datei ţinerii adunării generale, precum şi referitor la desemnarea dintre acţionari a persoanei care o va prezida. Prin urmare, intervenţia instanţei, dincolo de deblocarea activităţii societăţii comerciale, la cererea unora dintre acţionari, nu permite nicio imixtiune în activitatea internă a societăţii, aceasta urmând a se realiza în deplină concordanţă cu principiul autonomiei de decizie a organelor de conducere, care rămân libere a hotărî cu privire la operaţiunile comerciale întreprinse de agentul economic, în condiţiile legii.

Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menţinută.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA    CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Ana Ispas în Dosarul nr. 2.674/COM/2004 al Tribunalului Vâlcea - Secţia comercială.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 octombrie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu