DECIZIE Nr.
711 din 24 octombrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si art. 6 din Ordonanta de urgenta
a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei
pentru spatiile cu destinatia de locuinte
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 973 din 5 decembrie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Daniela Ramona Mariţiu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 1 şi 6 din Legea nr. 241/2001 pentru aprobarea Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea
chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de David
Zalekov în Dosarul nr. 10.409/2005 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 19 septembrie 2005, pronunţată în
Dosarul nr. 10.409/2005, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 6 din Legea nr.
241/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999
privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu
destinaţia de locuinţe,excepţie ridicată de David
Zalekov cu ocazia soluţionării unei contestaţii la executare.
In motivarea excepţiei
de neconstitutionalitate autorul acesteia susţine
că dispoziţiile de lege criticate vin în contradicţie cu prevederile art. 16
alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 56 şi ale art. 136 alin. (4) din
Constituţie. Arată că textele de lege criticate instituie o limitare
nejustificată a dreptului de proprietate, deşi prevederile din Legea
fundamentală stipulează în mod imperativ că „orice alte prestaţii sunt
interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale".
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.
In acest sens, arată că raţiunea legiuitorului a fost aceea de a crea un regim
juridic de protecţie în beneficiul chiriaşilor în cazul imobilelor
naţionalizate şi redobândite de foştii proprietari.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstitutionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. In acest sens, arată că
finalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 a fost aceea de a
reglementa situaţia contractelor de închiriere a imobilelor cu destinaţia de
locuinţe, în scopul prevenirii unor stări litigioase între chiriaşi şi
proprietari, iar reglementarea adoptată de legiuitor are caracterul unor măsuri
de protecţie a chiriaşilor, cu caracter temporar.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. In acest sens, face referire
la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstitutionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstitutionalitate.
Deşi autorul excepţiei se referă la excepţia de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 6 din Legea nr. 241/2001, se
constată că această lege aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999,
modificând art. 1 şi 6 din aceasta. Astfel, obiectul excepţiei de
neconstitutionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 şi 6 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea
chiriei pentru spaţiile cu destinaţia
de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din
8 aprilie 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 241/2001, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001, cu următorul
cuprins:
- Art. 1: „Contractele de
închiriere privind suprafeţele locative cu destinaţia de locuinţe, precum şi
cele folosite de aşezămintele social-culturale şi de învăţământ, de partide
politice, de sindicate şi de alte organizaţii neguvernamentale, legal
înregistrate, prelungite sau reînnoite conform Legii nr. 17/1994 şi aflate în
curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă,
se prelungesc de drept pentru o perioadă de 5 ani de la data intrării în
vigoare a acesteia, în aceleaşi condiţii, cu excepţia nivelului chiriei.";
- Art. 6: „In cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea
prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor
imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, şi
desfiinţate prin hotărâre judecătorească, proprietarul recunoscut de justiţie
va încheia cu persoanele care au cumpărat locuinţa în baza Legii nr. 112/1995
şi care o ocupă efectiv, la cererea acestora, un contract de închiriere pentru
o perioadă de 5 ani."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii
legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale
art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (2)
referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii, indiferent de titular,
art. 56 referitoare la contribuţiile financiare şi art. 136 alin. (4)
referitoare la inalienabilitatea bunurilor proprietate publică.
Examinând excepţia de neconstitutionalitate, Curtea
constată că art. 56 din Constituţie se referă la contribuţiile financiare ale
cetăţenilor, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice, în acest
context, orice alte prestaţii fiind interzise, în afara celor stabilite prin
lege, în situaţii excepţionale. De asemenea, Curtea constată că alin. (4) al
art. 136 din Legea fundamentală se referă la faptul că bunurile proprietate
publică sunt inalienabile, în condiţiile legii organice, ele putând fi date în
administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice, concesionate ori
închiriate, sau date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.
Astfel, Curtea reţine că cele două texte din Legea
fundamentală invocate de autorul excepţiei nu au incidenţă în cauza dedusă
controlului de constituţionalitate.
In ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 16 din
Constituţie, Curtea constată că prin Decizia nr. 157 din 22 aprilie 2003,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 411 din 12 iunie 2003 a statuat că instituirea de
regimuri juridice diferite în situaţii care impun rezolvări diferite nu poate
fi apreciată drept o încălcare a principiului egalităţii în faţa legii. Curtea
a reţinut că statul, chemat să medieze conflictul locativ dintre proprietarul
persoană fizică şi chiriaş, a procedat corect, asigurându-i primului
posibilitatea valorificării atributelor dreptului său de proprietate, îngrijindu-se
totodată de protecţia celui de-al doilea împotriva unor eventuale abuzuri, prin
instituirea unor exigenţe rezonabile fără a căror satisfacere chiriaşul nu
poate fi obligat să elibereze locuinţa.
De asemenea, prin Decizia nr. 224 din 7 decembrie 1999,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 21 februarie
2000, Curtea a statuat că legiuitorul este îndreptăţit, stabilind conţinutul şi limitele dreptului de
proprietate, să ţină seama nu numai de interesele proprietarilor, ci şi de cele
ale chiriaşilor, cărora trebuie să le asigure dreptul la o locuinţă, realizând
un echilibru între cele două comandamente constituţionale.
Motivele care au stat la baza adoptării soluţiei
anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se
impune a fi menţinută.
Pentru aceleaşi raţiuni expuse mai sus nu se poate
reţine nici critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 1 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999
privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu
destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de David Zalekov în Dosarul nr. 10.409/2005 al Judecătoriei
Sectorului 2 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 octombrie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Maritiu