Decizia Nr.71 din 11.02.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 85 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 240 din 03 aprilie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Simina Gagu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 85 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Harpah Salah Aldain Nayyef Khalid (Salid Harba) şi Zeiab Abdul Rahman (Abdul Razak Harba) în Dosarul nr. 3.539/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 542D/2013 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Se prezintă Al Tume Tarek, interpret autorizat de limba arabă.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că reglementarea strictă a accesului la informaţii din domeniul securităţii naţionale nu este contrară normelor fundamentale privind liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 23 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.539/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 85 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.Excepţia a fost ridicată de Harpah Salah Aldain Nayyef Khalid (Salid Harba) şi Zeiab Abdul Rahman (Abdul Razak Harba) într-o cauză având ca obiect luarea măsurii de declarare ca indezirabil.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că termenul de 10 zile de la sesizarea formulată de procurorul anume desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în care instanţa judecătorească este obligată să se pronunţe, aduce atingere dreptului la apărare, deoarece termenul stipulat de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat pentru obţinerea accesului la informaţii clasificate „strict secret“ este de 60 de zile. Reglementarea criticată conduce la o imposibilitate efectivă de a lua cunoştinţă de datele şi informaţiile ce stau la baza solicitării de declarare a străinului ca indezirabil. De asemenea, persoanele vizate nu pot avea acces la informaţiile clasificate decât cu avizul Serviciului Român de Informaţii, astfel încât se creează o inegalitate de mijloace procesuale între iniţiatorul procedurii de declarare ca indezirabil (Serviciul Român de Informaţii) şi persoana cu privire la care se solicită declararea ca indezirabil.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează că prevederile art. 85 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 nu încalcă dispoziţiile art. 24 din Constituţie, străinul beneficiind de garantarea acestui drept. Având în vedere natura cauzei, este firesc ca legiuitorul să prevadă un termen scurt, pe zile, pentru soluţionarea acesteia. Faptul că, în cazul declarării străinului ca indezirabil pe raţiuni de securitate naţională, nu se menţionează datele şi informaţiile care stau la baza motivării hotărârii este în concordanţă cu art. 12 din Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele şi procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală. De asemenea, consideră că, în realitate, critica de neconstituţionalitate vizează o necorelare legislativă, în sensul în care procedura de obţinere a certificatului de acces la informaţii clasificate, pentru apărătorii pârâţilor, depăşeşte termenul imperativ de 10 zile prevăzut de art. 85 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece nu afectează dreptul părţilor de a fi asistate în tot cursul procesului de un avocat.Arată că, potrivit Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare, este permis accesul la acte cu caracter secret al persoanelor care au calitatea de părţi într-un proces, cu condiţia obţinerii certificatului de securitate, şi cu îndeplinirea, în prealabil, a cerinţelor şi procedurilor specifice, prevăzute de aceeaşi lege. De vreme ce prevederile de lege criticate nu au ca efect blocarea efectivă şi absolută a accesului la anumite informaţii, ci îl condiţionează de îndeplinirea anumitor paşi procedurali, justificaţi de importanţa pe care asemenea informaţii o prezintă, nu se poate reţine încălcarea dreptului la apărare. Prin urmare, prin aplicarea corectă a legislaţiei în materie, exercitarea efectivă şi concretă a dreptului la apărare este asigurată potrivit exigenţelor normelor constituţionale invocate. Invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 273 din 23 mai 2013 şi nr. 763 din 31 octombrie 2006.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 85 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, cu următorul cuprins: „Curtea de Apel Bucureşti se pronunţă, prin hotărâre motivată, în termen de 10 zile de la sesizarea formulată în condiţiile alin. (2). Hotărârea instanţei este definitivă. Atunci când declararea străinului ca indezirabil se întemeiază pe raţiuni de securitate naţională, în conţinutul hotărârii nu se menţionează datele şi informaţiile care au stat la baza motivării acesteia.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 24 privind dreptul la apărare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile legale criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prilej cu care instanţa de contencios constituţional a constatat că acestea nu contravin dispoziţiilor Legii fundamentale. În acest sens, sunt, spre exemplu, Decizia nr. 342 din 16 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 28 octombrie 2003, Decizia nr. 763 din 31 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 16 ianuarie 2007, şi Decizia nr. 273 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 1 august 2013.În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că prevederile de lege criticate stabilesc reguli privind dispunerea, de către instanţa judecătorească, a măsurii de declarare ca indezirabil a unui străin, fără ca acestea să fie contrare Legii fundamentale.Astfel, Curtea nu a reţinut susţinerile potrivit cărora textele de lege criticate ar fi neconstituţionale din cauza imposibilităţii reclamantului de a avea acces la informaţiile clasificate pe care s-a întemeiat luarea măsurii declarării sale ca indezirabil, prevederile de lege criticate fiind în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 31 alin. (3), potrivit cărora „Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze [... ] securitatea naţională“, şi ale art. 53 privind posibilitatea restrângerii, numai prin lege şi dacă se impune, pentru „[... ] apărarea securităţii naţionale [... ]“, a exerciţiului unui drept sau al unor libertăţi. Prevederile art. 85 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 stabilesc chiar asemenea măsuri specifice de protejare a securităţii naţionale şi a altor valori supreme consacrate în art. 1 din Legea fundamentală, stabilind, pe de o parte, că datele şi informaţiile în baza cărora se propune declararea ca indezirabil pentru raţiuni de securitate naţională se pun la dispoziţia instanţei de judecată, în condiţiile stabilite de actele normative care reglementează regimul activităţilor referitoare la securitatea naţională şi protejarea informaţiilor clasificate, iar, pe de altă parte, la rândul său, instanţa de judecată, în condiţiile stabilite de actele normative care reglementează regimul activităţilor referitoare la securitatea naţională şi protejarea informaţiilor clasificate, aduce la cunoştinţă străinului faptele care stau la baza sesizării.Referitor la dispoziţiile cuprinse în art. 24 din Constituţie, invocate în motivarea excepţiei, Curtea constată că acestea nu sunt încălcate. Astfel, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că deciziile privind intrarea, şederea şi expulzarea străinilor nu privesc drepturile şi obligaţiile civile ale reclamantului şi nici acuzaţii de natură penală, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţie privind dreptul la un proces echitabil. În consecinţă, art. 6 paragraful 1 nu este aplicabil cauzei (a se vedea Hotărârea din 5 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Maaouia contra Franţei, paragrafele 38 şi 39 şi Hotărârea din 12 octombrie 2006, pronunţată în Cauza Kaya împotriva României, paragraful 24).De asemenea, dreptul statelor de a-şi proteja securitatea naţională prin măsuri specifice, asupra cărora au o marjă largă de apreciere, este consacrat şi unanim recunoscut la nivelul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în mod constant, în lumina art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, că statele au, „pe temeiul unui principiu de drept internaţional public bine stabilit şi fără prejudicierea angajamentelor asumate prin tratate internaţionale, inclusiv Convenţia, dreptul de a controla intrarea, şederea şi îndepărtarea nenaţionalilor de pe teritoriile lor“ (a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Chahal împotriva Marii Britanii, paragraful 73). Mai mult, paragraful 2 al art. 1 din acelaşi protocol dispune că garanţiile procedurale în cazul expulzărilor de străini pot să nu fie respectate atunci când expulzarea este necesară în interesul ordinii publice sau se întemeiază pe motive de securitate naţională. În aceste condiţii, Curtea Constituţională a constatat că, în cazul unor raţiuni de securitate naţională, pot fi luate măsuri de îndepărtare a străinilor de pe teritoriul statului, fără ca motivele concrete ale unei asemenea măsuri să-i fie aduse la cunoştinţă străinului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 763 din 31 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 16 ianuarie 2007).Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia statuată prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Distinct de acestea, Curtea reţine că prevederile de lege prin care este reglementată declararea unui străin ca indezirabil asigură suficiente garanţii pentru evitarea arbitrariului, de vreme ce, în condiţiile art. 86 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, hotărârea instanţei judecătoreşti este supusă recursului, iar în cazuri temeinic justificate şi pentru a se preveni producerea de pagube iminente, străinul poate cere instanţei să dispună suspendarea executării hotărârii prin care a fost declarat indezirabil, până la soluţionarea căii de atac.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Harpah Salah Aldain Nayyef Khalid (Salid Harba) şi Zeiab Abdul Rahman (Abdul Razak Harba) în Dosarul nr. 3.539/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 85 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 11 februarie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Simina Gagu