DECIZIE Nr.
709 din 25 mai 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin. (1), (3) si (4) din Legea
nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000
pentru modificarea si completarea Codului de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 442 din 30 iunie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Fabian Niculae -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (1), (3) şi (4) din Legea
nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000
pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie
ridicată de Paulina Valentina Brehui în Dosarul nr. 4.189/1/2003 al Curţii de Apel
Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele: Prin Incheierea din 13 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr.
4.189/1/2003, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
II alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură
civilă.
Excepţia a fost ridicată de Paulina Valentina Brehui
într-o cauză având ca obiect cerere de repunere pe rol - recurs.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul consideră că textul art. II alin. (1), (3) şi (4) din Legea
nr. 219/2005 contravine art. I pct. 45 din aceeaşi lege, care a modificat art.
299 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Astfel, art. 299 din Codul de
procedură civilă prevede că „recursul se soluţionează de instanţa imediat
superioară celei care a pronunţat hotărârea în apel". Autorul arată că,
pentru că în speţă apelul a fost soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti, este
logic şi legal ca recursul să fie soluţionat de Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie. Autorul consideră că principiul potrivit căruia normele de procedură
sunt de imediată aplicare nu poate să înlăture principiul ierarhiei căilor de
atac. Conform articolului criticat, pentru procesele aflate în curs de judecată
în cadrul cărora instanţele au fost legal învestite înainte de intrarea în
vigoare a legii se aplică noile dispoziţii procedurale privitoare la competenţa
instanţelor de judecată, ceea ce presupune nu numai tergiversarea judecăţii, ci
şi încălcarea principiului fundamental al neretroactivităţii legii.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. II alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 219/2005
privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru
modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, texte de lege care au
următorul conţinut: „(1) Procesele în curs de judecată în prima instanţă
la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite, precum şi căile
de atac se judecă de instanţele competente, potrivit legii.[...]
(3) Recursurile aflate pe rolul Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care,
potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile
de apel.
(4) In cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativă,
instanţelor devenite competente să le judece."
In opinia autorului excepţiei de neconstitutionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1)
privind egalitatea în faţa legii, art. 21 alin. (1)-(3) privind liberul acces
la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 alin. (1) şi (2)
privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 115
alin. (4), (5) şi (6) privind delegarea legislativă, art. 124 alin. (2) privind
înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (1) privind instanţele judecătoreşti şi
art. 129 privind folosirea căilor de atac.
Examinând excepţia de neconstitutionalitate, Curtea
reţine următoarele:
Dispoziţiile legale criticate reglementează modificarea
competenţei de soluţionare a căilor de atac, prevăzând trimiterea la curţile de
apel, pe cale administrativă, a recursurilor aflate pe rolul Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a legii, respectiv trimiterea,
în acelaşi mod, la tribunale, a apelurilor aflate pe rolul curţilor de apel, la
aceeaşi dată.
Textele legale criticate au mai fost supuse controlului
de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 90 din 7 februarie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 1 martie
2006, Curtea a respins excepţia de neconstitutionalitate, arătând că
reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale
constituţionale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) şi art. 129
din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi
procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar, „Impotriva
hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita
căile de atac, în condiţiile legii". De asemenea, Curtea a reţinut că,
deşi prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la
competenţa materială, aceeaşi instanţă urmează să soluţioneze o cale de atac
împotriva propriei sale hotărâri, soluţia legislativă adoptată nu relevă niciun
fine de neconstitutionalitate. Astfel, dincolo de caracterul tranzitoriu al acestei
reglementări, soluţionarea aparţine unor complete cu o compunere diferită, iar
părţile beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le
asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea
acestuia într-un termen rezonabil. In fine, Curtea a constatat că nu poate fi
primită nici critica privind încălcarea principiului controlului judiciar
ierarhic, întrucât Constituţia nu consacră un asemenea principiu, ci, potrivit
art. 129, numai folosirea căilor de atac prevăzute de lege.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a
determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale,
argumentarea şi soluţia reţinute în decizia de mai sus îşi menţin valabilitatea
şi în prezenta cauză.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (1), (3) şi (4) din Legea
nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000
pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată
de Paulina Valentina Brehui în Dosarul nr. 4.189/1/2003 al Curţii de Apel
Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 mai 2010.
PREŞEDINTE
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae